Pentru crestinul ortodox mangaierea lui Dumnezeu, departe de a fi o simpla figura de stil, este o realitate duhovniceasca. Asemenea tuturor realitatilor duhovnicesti si aceasta are un caracter de taina. Este un eveniment despre care nu se trambiteaza, ci de care te bucuri tainic in smerenie si tacere. Pe aceasta mangaiere duhovniceasca adusa de harul lui Dumnezeu intru noi se intemeiaza cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii. Din cauza pacatelor si a impietririi inimii noastre, multi dintre noi fie am devenit nesimtitori fata de aceasta realitate fie, in cazul incercarilor ce presupun boala si suferinta, o resimtim ca pe o adevarata "palma” primita de la El. Dumnezeu ne este insa alaturi atat la vreme de necaz, cat si la vreme de bucurie, spre mantuirea noastra. Dumnezeu Mantuitorul, din iubire fata de omul cazut prada pacatului si suferintei, dar care Il cheama in ajutor, Se descopera acestuia si ca "Dumnezeu Mangaietorul".
Dumnezeu Tatal, Mangaietorul
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera lamurit aceasta invatatura despre fiecare Persoana a Sfintei Treimi in manifestarea "mangaietoare” asupra noastra. Cuvantul "mangaietor" sau "paraclet” provine din grecescul "ὁ παράκλητος” (paraclitos) inseamnand "cel pe care-l chemi in ajutor“. Verbul "paraclein” inseamna "a chema pe cineva” dar are intelesuri variate precum: "a apara”, "a mijloci”, "a consola”, "a mangaia”.
Sfantul Apostol Pavel ne face cunoscut in Epistola a II-a catre Corinteni atributul de "mangaietor” al lui Dumnezeu numindu-L "Dumnezeul mangaierii”: "Binecuvantat este Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea, Cel ce ne mangaie pe noi“ (II Corinteni 1, 3-4).
Mantuitorul Hristos, Mangaietorul
Apelativul de "Mangaietor” apartine totodata si Persoanei divino-umane a lui Hristos.
In prima Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan Mantuitorul Iisus Hristos este numit Paraclet sau Mangaietor: "Copiii mei, acestea vi le scriu, ca sa nu pacatuiti, si daca va pacatui cineva, avem mijlocitor catre Tatal, pe Iisus Hristos cel drept.” (1 In. 2; 1 )
Sensul cuvantului este clar in acest caz. Mantuitorul Iisus este mijlocitorul nostru inaintea Tatalui Ceresc. Daca crestinii savarsesc un pacat, nu trebuie sa deznadajduiasca. Il au pe Hristos care, prin moartea si invierea Sa, ii poate curati de pacat ducandu-i inaintea Tatalui ca o jertfa curata, bine primita.
De altfel, Mantuitorul Insusi marturiseste despre Sine ca este Mangaietor, in mod indirect, atunci cand le spune Apostolilor Sai in cuvantarea rostita la Cina cea de Taina: "Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac” (In 14; 16)
Duhul Sfant, Mangaietorul
Intemeindu-se pe Sfanta Scriptura, Traditia Bisericii a pastrat in monumentele sale unul dintre cele mai raspandite apelative ale Sfantului Duh, "Paracletul” sau "Mangaietorul”.
Acest nume dat Sfantului Duh a fost descoperit de Insusi Mantuitorul ucenicilor Sai si arata lucrarea harica a celei de-a Treia Persoane a Sfintei Treimi (ca mijlocitor, invatator, mangaietor si aparator), atat asupra lor, cat si asupra crestinilor, in Biserica, incepand cu Cincizecimea, intr-o lume care intotdeauna le va fi ostila. Cuvantul "paraclet" apare numai de cinci ori in Sfanta Scriptura si doar in scrierile Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan: 1 In 2:1; In 14:26; 26; In 15:26; In 16:7.
In cuvantarera Sa de la Cina cea de Taina Mantuitorul anunta plecarea Sa cu trupul de pe pamant, dar tot El este Cel care le spune ucenicilor despre evenimentul exceptional ce urmeaza a avea loc la scurt timp dupa plecarea Sa: "Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste; voi Il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi! Nu va voi lasa orfani: voi veni la voi. Inca putin timp si lumea nu Ma va mai vedea; voi insa Ma veti vedea, pentru ca Eu sunt viu si voi veti fi vii.” (In 14; 16-19).
Aceasta prezenta de taina insa reala a lui Hristos, este aratata in termenii prezentei Sfantului Duh, care va fi trimis de Tatal dupa proslavirea Fiului. In Duhul Sfant Hristos ramane vesnic prezent cu Apostolii si cu toti care cred in El.
Teologul Paul Evdokimov aminteste in acest sens: “In timpul lucrarii pamantesti a lui Hristos relatia intre oameni si Duhul Sfant nu se efectua decat prin si in Hristos. Dimpotriva, dupa Cincizecime, relatia cu Hristos nu se efectueaza decat prin si in Duhul Sfant.”
Sfantul Chiril al Alexandriei nu intelege o prezenta a lui Hristos printr-un reprezentant, ci considera pe Duhul Sfant ca Cel prin Care Hristos lucreaza in credinciosi si in Biserica, iar lucrarea lui Dumnezeu comuna Celor trei Persoane, isi are capat tot in Duhul, asa dupa cum mana este ultimul organ prin care puterea intregului corp omenesc se finalizeaza si se concretizeaza intr-o fapta. Sfanta Treime implineste impreuna orice lucrare, dar lucrarea se concretizeaza intr-un rezultat prin Duhul Sfant.
Duhul Sfant se numeste "Mangaietorul'' pentru ca mangaie sufletele crestinilor, cand sunt pe pamant. El mangaie mamele care nasc si cresc copii, mangaie pe copiii orfani, pe saraci, pe vaduve, pe batrani si pe toti bolnavii. Duhul Sfant mangaie pe mucenicii care rabda in chinuri si isi dau viata pentru Hristos, pe calugari si pe slujitorii Bisericii, in timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei rai. El mangaie, lumineaza, inspira, invata, insufleteste, intareste si sfinteste pe toti credinciosii. El este Sfant si sfinteste viata noastra prin cele sapte Sfinte Taine. El este atotintelept si bun si ne calauzeste viata prin cele Sapte daruri ale Sale, care sunt: intelepciunea, intelegerea, sfatul, puterea, cunostinta, evlavia si frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).
De aceea, in traditia liturgica si spirituala ortodoxa, orice rugaciune, taina, lauda sau slujba, incepe cu invocarea Sfantului Duh, care nu este o simpla lucrare de ritual, ci se refera la insasi natura si scopul cultului crestin. Mai mult, pentru Parintii Bisericii Rasaritene, vocatia si misiunea Bisericii se identifica cu insasi rugaciunea ei de continua innoire a trimiterii Duhului Sfant: "Doamne, Cel ce in ceasul al treilea, ai trimis pe Preasfantul Tau Duh Apostolilor Tai, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua celor ce ne rugam Tie". Epicleza, chemarea Duhului Sfant este rugaciunea crestina prin excelenta, deoareca crestinii traiesc cu certitudinea ca nu exista timp si spatiu fara prezenta vie si venirea permanenta a lui Hristos cel inviat in Duhul Sfant.
In incheiere, amintim faptul ca fiecare dintre noi, atat in momentele de bucurie duhovniceasca, dar mai ales in cele in care suntem impresurati de necazuri, de incercari si ispite, suntem datori a chema prezenta mangaietoare a Sfantului Duh si a Sfintei Treimi, prin aceasta scurta rugaciune pe care o avem de la Sfintii Parinti:
"Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule-de-viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”. Amin
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.