Cu mahnire si suspin, am zabovit si eu, pret de o clipa, in meditatia pioasa pricinuita de plecarea, zilele acestea, la Domnul, a minunatului nostru Parinte arhimandrit Iustin Parvu, alesul cel incarcat de multe roade duhovnicesti de mare pret, adunate cu cumintenie pe parcursul misiunii sale. Poporul credincios ii recunoaste meritele si asteapta de la sfintia sa ajutor si folos sufletesc in continuare, asa cum asteapta ajutor, firesc, si de la ceilalti sfinti parinti mutati la Domnul dupa ce si-au slujit cu mult suflet neamul - si Parintele Arsenie Boca este numai unul dintre acestia, ramas deosebit de viu in memoria oamenilor care l-au cunoscut.
Recunosc cu sfiala si regret ca, desi am ascultat cateva dintre sfaturile si predicile Parintelui Iustin si am purtat, nu o data, discutii in legatura cu opera sa duhovniceasca, nu m-am invrednicit totusi pana acum sa ajung la manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil de la Petru Voda, al carei staret-ctitor a fost Parintele, ramanandu-mi asadar ca o datorie personala sa ma duc, in cel mai apropiat viitor, acolo, sa aprind o lumanare si sa spun o rugaciune pentru minunatul Parinte. De moment insa, in noianul de ganduri si sentimente, ma consoleaza cele transmise de Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba de inmormantare, anume ca Parintele Iustin Parvu a trecut la cele vesnice, prin mila si nemasurata iubire a Domnului tocmai "in perioada plina de lumina dintre sarbatoarea Inaltarii Domnului la Cer si sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh” - si ce dovada mai putem cere ca sa fim siguri ca un asemenea suflet este deja iertat si pretuit...
Astern aceste randuri pentru ca, in timp ce suspinam pentru moartea Parintelui Iustin Parvu, mi-am amintit o discutie in legatura cu sfintia sa care m-a aruncat intr-o dilema tare, tare nelinistitoare: este oare posibil ca nevinovatii nostri duhovnici sa sufere, Doamne fereste, dupa trecerea prin aceasta viata, datorita pacatelor noastre pe care ei le iarta cu generozitate dar, mai ales, DATORITA INSELACIUNILOR NOASTRE "comise ” la sfanta spovedanie si de care ei nu au cum sa stie?
Cumplit gand, acela ca duhovnicii nostri ar putea suspina, tocmai ei, care s-au sfintit prin jertfe in lucrarea lui Dumnezeu, pentru pacatele si inselaciunile noastre! Pentru ca PSEUDOCRESTINII (n-as vrea sa denumesc mai dur tagma din care fac si eu parte), ajungand la spovedanie, in cele mai multe cazuri, nu folosesc corect prilejul de a se descarca de multimea pacatelor, adica prin sinceritate deplina, prin lacrimi si sfasierea cugetului in fata parintelui duhovnic, si prefera sa obtina o iertare falsa, pacalind oarecum duhovnicul, declarand numai jumatati de adevar si indulcindu-si vina, uitand ca, langa parintele duhovnic, sta in acele momente Insusi Domnul Dumnezeu si ingerii Sai!
Mai pe scurt: eram la serviciu, acum ceva timp in urma, si asistam la un dialog intre colegi legat de Parintele Iustin Parvu. Una dintre colege, din Neamt, “fanfarona” si "emfaza” de zor cum ca il cunoaste pe Parintele, ca pe fiul ei l-a botezat Parintele, ca merge la spovedanie la Parintele de cate ori merge acasa, ca in general are usile deschise la manastire oricand, etc. Stiuta fiind ca o persoana total nereligioasa, discursul sau a generat, dupa un timp, nevoia de reactie - si nu din partea mea, culmea, cu care colega "avusese grija” sa rupa brutal orice relatie socio-profesionala chiar din clipa in care ne-am cunoscut - ci din partea unui coleg in general tacut, prietenos si deosebit de tolerant, un crestin practicant autentic. Colegul a decis sa o opreasca din tiraj si sa o intrebe cu blandete: "daca e asa, de ce nu ai si tu un pic de grija de tine, sa tii si tu post, sa nu intri in conflicte, ca Parintele Iustin cu siguranta asa te-a sfatuit?”. Pana aici i-a fost colegului! S-a ales cu o pledoarie...de genul "te rog, fiecare cu credinta lui, fiecare o practica asa cum stie el, nu e nevoie de post si mers pe la biserici, te rog sa nu ma inveti tu, cu ce drept”, etc. Bineinteles ca acela a tacut, iar dupa un timp, a iesit din incapere. Iar colega cu pricina, ce credeti ca a comentat in urma sa? "Sa nu imi dea mie sfaturi unul ca asta, care e cu Visarionii!”
Am stat o clipa si m-am gandit cu amaraciune ca nu observ, absolut deloc, amprenta binelui pe care, daca era adevarat ca il cunostea, ar fi trebuit sa il aplice colega sub influenta Parintelui Iustin. Apoi mi-am zis: daca, Doamne fereste, aceasta persoana il insela cu buna stiinta pe Parintele la spovedanie, descriindu-se in culori pozitive, cu fapte presupus bune, obtinand astfel, prin inselaciune, iartare si impartanie necuvenita? Cumplit gand!
Eu... incerc sa ma lupt cu PSEUDOCRESTINISMUL meu din rasputeri, in sensul ca, la ultima spovedanie, am reusit sa recunosc, printre suspine, ca nu am reusit sa ma indrept total de la ultima marturisire, ca nu fac totul asa cum trebuie, ca am avut parte de iertare prea multa ca sa o merit, si asa mai departe... Mi-am luat in acest fel de la parintele meu duhovnic un nou canon nu tocmai facil, pe care abia daca pot sa il respect, dar, macar stiu ca sunt pe calea cea buna si nu (mai) insel.
Daca e adevarat ca Parintele Iustin va fi fost inselat la spovedanie, ca si alti parinti duhovnici de altfel, si va fi acordat iertare si impartasanie neimbunatatitilor de tot felul, care ii vor fi trecut pragul mai mult de emfaza, ar putea fi raspunzator pentru asta?
Fereasca Dumnezeu!
Se apropie o noua mare sarbatoare crestina, a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, un nou prilej de a merge la spovedanie; ce facem, incercam sa fim sinceri pana la capat si sa marturisim sincer duhovnicilor nostri, gradul in care am reusit - sau nu - sa ne ducem canonul prescris pentru vindecarea sufletului nostru? Sau doar ne laudam ca am fost la spovedanie sau ca il cunoastem pe vreun sfant parinte? Sau mergem mai departe, in PSEUDOCREDINTA aceasta nefericita si calduta, marturisind iarasi numai pe jumatate si ferindu-ne sa recunoastem ca am revenit la vechile pacate?
Dumnezeu sa ne ajute sa ne indreptam greselile!
Carmen Lazar
21.06.2013
Carmen Lazar
-
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.