Pocainta este neaparat trebuincioasa pentru toti! Fiecare sa se foloseasca de pretioasa vreme daruita de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare sa se cufunde in fericita pocainta! Sa ne indeletnicim cu ea mai ales de-a lungul acestei saptamani, osebita si randuita ca sa ne pregatim de taina spovedaniei si de taina, care urmeaza dupa aceasta, a impartasaniei. Sa nu jertfim aceasta saptamana imprastierii nechibzuite: destul i-am jertfit acesteia pana acum! Destul ne-am indeletnicit cu pierzania de sine! Acum sa ne indeletnicim cu mantuirea noastra! Sa deschidem ades cartea constiintei; sa ne cercetam in ea petele pacatelor, sa le pregatim de curatirea prin spovedanie. Nu iti cruta pacatele! Nu socoti vreo greseala ca fiind neinsemnata, ca avand dezvinovatire; nu socoti nevinovate nici un fel de obiceiuri si indeletniciri osandite de Scriptura. Invinuieste-te pe tine insuti, ca sa primesti deplina indreptatire de la Dumnezeu.

Hotaraste-te sa-ti dezgolesti fara sfiala ranile inaintea parintelui duhovnic! Nu lasa in inima prietenie tainica, legatura tainica cu pacatul acoperindu-l, amanand descoperirea lui pe viitor: altminteri, pocainta ta va fi neadevarata, fatarnica, in sufletul tau va ramane o asezare ce va pricinui continuarea vietii pacatoase. Pacatele nespovedite sunt repetate cu usurinta, ca si cum ar fi savarsite intr-un intuneric de nepatruns[1]. Cu hotarare sa urasti pacatul! Tradeaza-l descoperindu-l la spovedanie, si el va fugi de la tine; da-l in vileag ca pe un vrajmas, si vei primi de Sus putere sa te impotrivesti lui, sa il birui.

Pune in tine hotararea nestramutata de a duce viata placuta lui Dumnezeu si a aduce pocainta neintarziata pentru poticnirile care ti se intampla fie din neputinta, fie din siretenia vrajmasului, fie sub apasarea imprejurarilor. „A nu cadea este propriu ingerilor; oamenilor le este propriu sa cada si sa se ridice; a cadea si a ramane in cadere e propriu numai diavolilor"[2]. Hotaraste-te sa fii rob credincios al lui Hristos in toate zilele vietii tale! Robul credincios implineste intocmai voia stapanului sau, iar cand greseste in ceva, indata se caieste, se intristeaza, cere iertare, sterge greseala prin indreptare. Ingretoseaza-te de faptele, de viata si insusirile vanzatorului! Nu lega prietenie cu vrajmasii Dumnezeului tau, Ziditorului tau, Rascumparatorului tau! Nu il vinde nici pentru arginti, nici pentru iubirea de cinstiri, nici pentru desfatarea pantecelui, nici pentru iubirea de placeri!.

Foloseste aceasta saptamana pentru a cerceta purtarea ta din trecut. Pune-ti in fata pilde de indreptare: cugeta ce patimi trebuie sa parasesti, ce virtuti trebuie sa sadesti in trupul si sufletul tau. Sa faci asa nu numai o data de-a lungul acestei saptamani; in fiecare zi sa te gandesti de cateva ori la asta; ce ai uitat astazi, iti vei aminti maine. Domnul insusi, vazand osardia ta, iti va trimite ganduri bune si va deschide ochii tai asupra neajunsurilor tale. Cu cat te vei cufunda mai adanc in cercetarea de sine, cu atat mai multumitoare vor fi spovedania si pocainta ta, cu atat mai simtit si mai imbelsugat se va revarsa in sufletul tau innoirea daruita prin marturisirea pacatelor.

„In pantecele satul nu este intelegerea tainelor lui Dumnezeu"[3]. Dorind sa inchinam aceasta saptamana indeletnicirilor si cugetarilor duhovnicesti, sa ne infranam de la imbuibare, de la orice lucru prisositor, iar daca se poate si de la indestularea in mancare si bautura. Sa aratam in trupurile noastre ca suntem urmatori ai Domnului, Celui ce S-a rastignit pentru noi! Sa ne ostenim trupul stand la sfintele slujbe. Cand el, simtind oboseala si istovire, va cere odihna, sa-i spui acest indemn: „Imi amintesc de Domnul, Care a patimit pentru mine, si doresc ca tu, trupul meu, sa te impartasesti cat de putin din patimirile pe care le-a simtit preasfantul trup al lui Hristos fiind rastignit pe lemnul crucii. Desfatarile tale sunt pierzatoare si pentru tine, si pentru suflet: ele atata cugetarea trupeasca, dragostea de lumea cea desarta si de viata vremelnica pamanteasca; ele inabusa miscarile duhovnicesti, aducerea-aminte de moarte si de vesnicie; ele intaresc patimile; ele slabesc insasi credinta in Hristos. Asprimea fata de tine aduce nemasurat folos: curata mintea, da viata sufletului; chiar pe tine, trup muritor, te face usor, in stare de nevointele duhovnicesti si de simtirea duhovniceasca.

Mucenicii au adus la piciorul Crucii lui Hristos sangele lor; sfintii locuitori ai pustiei au adus nevointe multostenicioase – daca nu deopotriva, cel putin asemanatoare muceniciei. Voi aduce si eu macar o mica impovarare a trupului meu! Prin impovararea trupului meu ma voi asemana cat de putin Domnului, Care S-a rastignit pentru mine! Prin impovararea trupului meu ma voi pedepsi macar intrucatva pentru indestularea poftelor pacatoase ale trupului! Prin impovararea trupului meu voi arata cu fapta ca ma manii pe mine insumi pentru pacatele pe care le-am facut, ca ma osandesc, ca doresc si caut fara fatarnicie indreptare! Tu insuti, trupul meu, stramtorandu-te cu postul, cu privegherea si starea in picioare la slujbe, mijloceste-ti tie si sufletului iertare din belsug".

Daca de-a lungul acestei saptamani ne vom imbuiba, daca ne vom lasa atrasi spre a face placerea poftelor trupului, este de asteptat ca ne vom cerceta pe noi insine cum se cuvine, ca vom aduce pocainta nefatarnica? Este de crezut ca vom lasa pacatele, ne vom intari in virtute, daca vom savarsi lucrarea intoarcerii de la pacat la Dumnezeu cu suflet indoit, cu raceala, cu nepasare? Nu! Raceala si nepasarea arata o vointa nestatornica si vicleana. Sa ne temem de cuvintele Domnului: Fiindca esti cald si nici fierbinte, nici rece, te voi arunca din gura Mea (Apoc. 3, 16). Sa fim ravnitori!

In toate intreprinderile bune avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu: cu atat mai mult avem nevoie de el pentru a lepada jugul pacatului, pentru a intra pe calea dreapta si sfanta. Ajutorul lui Dumnezeu se cere prin rugaciune cu osardie si cu luare-aminte. Sfintii Parinti ne invata sa ne rugam ca sa ni se dea vederea pacatelor noastre, sa ne fie trimis de Sus gandul cel bun si mantuitor al marturisirii pacatelor noastre[4]. Atat una cat si cealalta sunt dar de la Dumnezeu sau, mai bine zis, toate faptele din care este alcatuita fericita pocainta au neaparata nevoie de impreuna-lucrarea lui Dumnezeu. Roaga-L pe Domnul Dumnezeu sa-ti daruiasca sa petreci aceasta saptamana in evlavie si trezvie, sa-ti daruiasca sa te cercetezi pe tine insuti, sa iti vezi pacatele tale! Roaga-L pe Domnul ca El sa puna vrajmasie intre tine si samanta sarpelui, care este pacatul; roaga-L sa te imbarbateze in lupta cu tine insuti, cu firea ta cazuta, cu moartea care traieste in tine.

Roaga-L pe Domnul ca El insusi sa lupte pentru tine si astfel sa iti aduca intotdeauna biruinta: Domnul nu poate sa nu fie biruitor! Iar daca suntem biruiti inseamna ca ne luptam singuri, ca Domnul nu Se pogoara impreuna cu noi la batalie impotriva celor de alt neam. El nu Se pogoara fie din pricina voii noastre indoite, fie pentru ca meritam parasirea din pricina nepasarii noastre, din pricina racelii noastre fata de El, din pricina impatimirii fata de lume si de placerile ei. Roaga-L pe Domnul sa iti ajute sa spui pacatele tale parintelui duhovnicesc fara nici o fatarnicie, cu lepadarea rusinii celei vatamatoare, si sa asculti dezlegarea din gura acestuia cu credinta vie, ca din gura lui Dumnezeu. In fine, roaga-L pe Domnul ca dupa curatirea prin pocainta sa nu te mai intorci in hatisurile pacatului, in putoarea pacatului, in temnita si in iad, ci sa incepi a vietui dupa placul lui Dumnezeu, cu trezvie, sa faci primul pas in calea pe care fiecare strain si venetic pe acest pamant poate ajunge la linistea vesnica, fericita. Cere cele inainte-aratate prin rugaciune: fara Mine, a grait Domnul, nimic nu puteti face (In. 15, 5).

Mai presus de toate roaga-te sa ti se daruiasca duh umilit, inima infranta si smerita (Ps. 50, 18), izvoare de lacrimi pentru spalarea intinaciunii pacatului. Cand inima este strapunsa de mantuitoarea intristare pentru pacate, din ochi izvorasc apele de viata facatoare ale lacrimilor. Ele innoiesc in suflet si in trup lucrarea apelor botezului, si ele insele sunt numite botez. Apele botezului spala pacatul stramosesc, iar in cei care se boteaza dupa pruncie si pacatele proprii, savarsite dupa botez[5]. Roaga-te pentru primirea acestor ape, dovedeste-ti dorinta de a le dobandi, silindu-te catre ele.

Pregateste-te pentru spovedanie si sfanta impartasanie prin lacrimi! Spala, inmoaie, invie prin ele tarina inimii; limpezeste prin ele chipul dumnezeiesc, innoieste asemanarea intunecata si schimonosita de trasaturile strambe si culorile murdare. Cel ce a primit lacrimile curvei si a dezlegat legaturile pacatelor ei va dezlega si legaturile tale. Cel ce a varsat sfintele Sale lacrimi pentru Ierusalim, care cu indaratnicie a lepadat mantuirea pogorata lui de la Dumnezeu si a nazuit orbeste catre pieire, Se bucura de lacrimile tale, pe care le versi dorind sa dobandesti mantuirea. Cel ce a varsat sfintele Sale lacrimi la vestea mortii prietenului Sau Lazar, mort de patru zile si deja imputit, va privi cu milostivire spre lacrimile tale, va invia din morti sufletul tau pacatos, chiar daca toate madularele lui ar fi infasurate in giulgiuri de ingropare, chiar daca ar puti deja din pricina deprinderilor pacatoase inradacinate si invechite, chiar daca la intrarea in inima ar fi pravalita piatra cea grea a impietririi si nesimtirii. El va porunci sa fie data la o parte piatra, sa fie dezlegate gandurile si simtamintele tale ferecate in starea de moarte, ca sa mergi spre sporirea duhovniceasca si spre nepatimire[6].

Te pregatesti de o taina insemnata, de una dintre cele sapte taine de cape-tenie ale Bisericii, de sfanta spovedanie! Potrivit invataturii de taina crestinesti, cu un al doilea botez te pregatesti sa te botezi! Vii la spitalul duhovnicesc: sa nu iesi netamaduit! Iti sta inainte o judecata minunata si neobisnuita: la ea vor fi cantarite si pretuite toate gresalele tale, si in locul pedepselor pe care le meriti ti se dau indreptatirea, curatia, sfintenia. Veniti sa ne intrebam, zice Domnul chemand la aceasta judecata, si de vor fi pacatele voastre ca mohoraciunea, ca zapada le voi albi; iar de vor fi ca roseala, ca lana le voi albi (Is. 1, 18). Pedepsele tale le-a luat asupra Sa Dumnezeu intrupat, si iti daruieste, din nemarginita Sa bunatate, sfintenia Sa, cerand de la tine doar recunoasterea propriilor pacate: este cu neputinta sa fie iertat cel ce nu-si recunoaste pacatele, care prin nerecunoasterea pacatelor arata ca nu se recunoaste vinovat, n-are nevoie de iertare, o leapada.

Cufunda-te in evlavioasa si binecredincioasa contemplare a tainei acesteia atat de mari si uimitoare! Cufunda-te in contemplarea nemarginitei iubiri a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc cel cazut! Intareste Dumnezeu dragostea Sa catre noi prin aceea ca inca pacatosi fiind noi, Hristos pentru noi a murit. Cu mult mai vartos, dar, acum, indreptatiti fiind cu sangele Lui, ne vom mantui printr-insul de manie (Rom. 5, 8-9). Si ne mantuim de manie prin pocainta, care indreapta toate greselile noastre, ne sprijina in vremea pribegiei noastre pamantesti, ne scoate din orice prapastie a pacatului, oricat ar fi aceasta de adanca. Puterea si lucrarea pocaintei raman necheltuite pana la sfarsitul vietii noastre. De ar si cadea cineva in fiecare zi, de ar si savarsi toate nedreptatile si toate nelegiuirile, pocainta il primeste in bratele sale ca sa il curete, sa il vindece, sa il faca drept, sfant. Ea ramane nelucratoare doar cand atotputernicul ei ajutor este lepadat cu incapatanare nechibzuita si cu orbire deznadajduita.

Si sa te mai minunezi si de altceva la aceasta taina: ca slujitor al ei nu a fost randuit un inger fara de prihana, infricosator prin insasi sfintenia sa, ciun om patimas asemenea noua, impresurat de obstestile neputinte ale neamului nostru, ce are nu mai putina nevoie decat tine de pocainta, care slujeste drept unealta vazuta a harului in spalarea pacatelor tale si are neaparata nevoie de slujirea altuia pentru spalarea propriilor pacate. In vreme ce tu cazi cu fata la pamant inaintea sfintitului chip al lui Hristos pentru a-ti marturisi pacatele duhovnicului, el iti va spune cu smerenie, dupa porunca Sfintei Biserici: „Si eu sunt doar un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate-mi vei spune Mie"[7]. Bunatatea lui Dumnezeu te vaneaza din toate partile spre pocainta, te inconjoara din toate partile cu inlesniri ca sa te apropii de Dumnezeu.

Aceste cugetari sunt neaparat trebuincioase pentru pregatirea cuviincioasa in vederea tainei spovedaniei. Netezeste cararile prapastioase ale mintii si inimii tale, curateste-le de toata fatarnicia si viclenia, altminteri nu vei face decat sa iti sporesti pacatele: la pacatele dinainte vei adauga un altul, neasemuit mai greu decat ele. Ma tem sa spun limpede in ce sta acest pacat! De dragul mantuirii voastre insa o sa va spun; o sa va spun, ca fiecare dintre voi, auzind cat de greu si inspaimantator este acest pacat, sa se teama si sa fuga de coltii lui dracesti.

Ai cazut in osandire, in desfatarea pantecelui, in manie? Ai cazut in curvie? Ai pacatuit ca un om. Dar daca te vei apropia de taina pocaintei cu nepasare, cu viclenie, cu inima inchisa, vei savarsi lucru satanicesc, Il vei batjocori pe Atotputernicul si Atotvazatorul Dumnezeu, Care te-a zidit si te-a rezidit, ti-a daruit harul pocaintei, ca avand ajutorul acestui sa ramai in limanul si starea rezidirii, Care in cele din urma te va judeca si va cerceta cum ai intrebuintat darurile Lui cele negraite. In slujba spovedaniei, Sfanta Biserica pune in gura duhovnicului, pentru a-l preintampina pe cel care se pocaieste, urmatoarele cuvinte pline de inteles: „Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci, nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos… iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele indoite le vei avea"[8].

Nu te invoi cu gandul celui viclean, care iti va sopti: „Cum sa ii spui pa-rintelui duhovnic asa un pacat scarbos si josnic? Acum ascunde-l, si o sa-l spui la urmatoarea spovedanie, dupa ce va trece destula vreme si iti va fi mai putina rusine sa vorbesti despre pacatul tau, caci va fi un lucru pomenit si de-abia amintit". Recunoaste glasul sarpelui celui vechi, care vine ca un fur sa iti fure gandurile bune, sa te junghie cu sfatul sau cel viclean si sa te piarda (In. 10, 10), rapindu-ti mantuirea cu care Domnul te imbie in dar (Rom. 3, 24). Rasunetul acestui glas este asemeni celui ce a patruns candva in rai, tragandu-i de acolo pe protoparintii nostri. Fiule al lui Adam! El nazuieste acum sa patrunda in sufletul tau, ca sa nu te lase in rai. Intoarce-i spatele, nu-l asculta, nu gusta din otrava aducatoare de moarte sufletului tau!

Plin de credinta blanda, de lepadarea de sine barbateasca, de smerita simplitate si nefatarnicie, apropie-te de sfanta taina a spovedaniei. Sa crezi ca pentru Doctorul Cel atotputernic, Domnul, toate ranile, mici si mari, sunt la fel de nimicnice, la fel de lesne de vindecat. Atotputernicul Cuvant tamaduieste, invie, duce in rai numai prin cuvant. Facatorul nu are nevoie sa Se osteneasca. El isi rosteste voia, si faptura toata, vazuta si nevazuta, grabeste a implini cu supunere de rob porunca Facatorului! Aceasta voie este rostita, si se sterg toate pacatele noastre, insemnate de noi si de vrajmasii nostri in zapisele cele vesnice.

La cel credincios lepadarea de sine nu este grea! Leapada rusinea mincinoasa, pierzatoare, leapada aceasta pastratoare a pacatelor; leapad-o pe maica ei – trufia; invinuieste-te pe tine insuti, osandeste-te pe tine insuti! Pleaca-ti capul cu duh infrant, cu lacrimi si cu tanguire, spune amanuntit pacatele tale lui Dumnezeu inaintea parintelui tau duhovnic – si te va adumbri, prin mijlocirea slujitorilor tainei lui Dumnezeu, harul Sfantului Duh, aducand in casa sufletului tau iertarea pacatelor si, in schimbul lor, dreptatea cea de la Dumnezeu dimpreuna cu mantuirea vesnica, asa incat vei fi fericit si vei proslavi pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

[1] Scara, Cuvantul 4, cap. 53
[2] Scara, Cuvantul 4, cap. 31.
[3] Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 56.
[4] Rugaciunea de seara a Sfantului Ioan Gura de Aur
[5] Scara, Cuvantul 9
[6] Scara, Cuvantul 1
[7] Molitfelnic, Randuiala Spovedaniei.
[8] Molitfelnic, Randuiala Spovedaniei.

Sfantul Ignatie Briancianinov
 

.

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale