Mărturisirea cere o pregătire prealabilă, fiindcă cel ce vine nepregătit înainte la duhovnic, potrivit unei necesităţi de la sine înţeleasă, nu cunoaşte cu precizie nici despre scăderile, nici despre excesele sale. Fiindcă nu cunoaşte nici cele pe care era dator să le împlinească şi nu le-a împlinit, nici mulţimea păcatelor lui, căci este cu neputinţă ca cel ce nu s-a cercetat pe sine cu câteva zile înainte cu toată rigoarea şi nepărtinirea datorate şi care nu a măsurat cu dreaptă măsură faptele lui şi nu le-a cântărit pe acestea potrivit cu gravitatea lor şi care nu a devenit conştient de starea lui de vinovăţie, să rodească vreun folos dintr-o mărturisire nepregătită şi spontană. Fiindcă neputinţa memoriei de a se gândi la toate, lipsa timpului pentru cercetare şi lipsa unei conştientizări a stării de vinovăţie fac spovedania fără rod şi în acelaşi timp lasă multe patimi nevindecate, subminând sănătatea sufletului şi lăsând seminţe noi pentru păcate noi.

Aşadar este necesar ca acela ce se apropie la mărturisire să se cerceteze pe sine cu câteva zile înainte, să îşi măsoare cu atenţie şi minuţiozitate orice faptă a lui, să conştientizeze toate lipsurile, scăderile şi excesele şi aşa să se apropie de spovedanie şi să mărturisească numai despre acestea, fiindcă a vorbi la duhovnic despre virtute şi despre faptele bune şi a trece cu vederea patimile care sfâşie sufletul şi a le tăinui cu grijă este acelaşi lucru cu un bolnav care vorbeşte la doctor despre robusteţea trupească şi despre sănătate. A vorbi la duhovnic despre virtute şi despre fapte bune, mai ales cu emfază, este fariseism şi dovada slavei deşarte şi lăudăroşenie, lucru cu totul nepotrivit în orice situaţie, şi cu atât mai mult în momentul mărturisirii păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă nu trebuie să uităm că la mărturisire stăm înaintea lui Dumnezeu şi ne mărturisim păcatele noastre, ca să dobândim milă şi iertarea lor.

Dumnezeu cunoaşte virtuţile noastre şi nu are nevoie de explicaţie şi, aşa cum la medic povestim numai pătimirea cu multă grijă, la fel şi la duhovnic numai patimile sufletului să le mărturisim cu zdrobire de inimă şi cu străpungere. Fiindcă cei ce se mărturisesc se pregătesc mai dinainte şi pentru Dumnezeiasca împărtăşire, pentru aceasta este necesar ca această pregătire să aibă un caracter încercat.

Un mod corespunzător pentru pregătirea pentru mărturisire şi dumnezeiască împărtăşire este socotit de Sfinţii Părinţi postul şi rugăciunea, dar un post autentic, nu fariseic, potrivit cu rânduielile Bisericii, care statornicesc drept scop al lui îndreptarea patimilor sufletului şi ale trupului, concentrarea minţii noastre celei risipite şi înălţarea ei deasupra materiei josnice care pururi ne distrage atenţia şi o atrage spre lucruri deşarte şi vătămătoare de suflet. Fiindcă este necesar ca fiecare creştin să conştientizeze dacă prin post creştinesc şi prin rugăciune nu îşi înalţă mintea şi inima lui la Dumnezeu, dacă inima prin post şi luptă nu se zdrobeşte, este cu neputinţă, cu neputinţă ca omul să ajungă la o adâncă recunoaştere şi conştientizare a stării lui păcătoase, să cântărească drept păcatele lui, să caute cu râvnă, dor şi osârdie iertarea lor şi să caute, de asemenea, a satisface dreptatea dumnezeiască rănită.

Fiindcă fie-ne nouă cunoscut aceasta, că numai în măsura în care ne vom recunoaşte păcatele vom fi luminaţi de sus, de la Părintele luminilor. Şi, în măsura în care vom fi luminaţi de sus, mintea şi inima noastră se vor înălţa la Dumnezeu; şi, în măsura în care ne vom înălţa la Dumnezeu, vom deveni mai uşori prin post şi rugăciune. Rugăciunea şi postul, dar cele creştineşti, sunt ca o oglindă în care vedem păcatele, urâţenia şi faptele noastre cele de ruşine şi adevăratul lor caracter. Fără post şi rugăciune suntem lipsiţi de oglindă şi nu putem avea o imagine adevărată a păcatelor noastre, desăvârşită zdrobire a inimii şi conştiinţă înfrântă, şi prin urmare nici o curată şi de rod purtătoare mărturisire. Dar, fiindcă numai postul şi rugăciunea creştineşti sunt singurul mod de a ne pregăti pentru o mărturisire sinceră, trebuie să păzim cu multă grijă aceleaşi rânduieli ale Bisericii, ca să ne mărturisim cu adevărat şi să ne împrietenim cu Dumnezeu în deplină siguranţă, să nu scăpăm din vedere scopul mărturisirii.

Veniţi aşadar, iubiţi fraţi! Timpul este potrivit pentru fapta aceasta. Să ne apropiem şi să ne curăţim, ca să ne împărtăşim cu vrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine. Să lepădăm păcatul, să dăm înapoi cele dobândite prin nedreptate, să ne împăcăm cu duşmanii noştri şi să facem fapte vrednice de pocăinţă, să îl înduplecăm pe Dumnezeu, să ne atragem dumnezeiasca Lui milă şi astfel să devenim vrednici moştenitori ai împărăţiei cereşti, de care fie să ne învrednicim noi toţi. Amin.

Sfantul Nectarie de Eghina
Despre ingrijirea sufletului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre ingrijirea sufletului"

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: