Am ieşit şi am şezut pe o piatră. Se întuneca. In depărtare se putea auzi murmurul dulce al mării. Toată dulceaţa veşniciei se adună în sufletul meu tulburat. Linişte nesfârşită! Am simţit prezenţa lui Hristos, Cel ce ştie să umple pustia. Puţine clipe în viaţă mi le-am petrecut astfel. Două prilejuri, mai ales, mi-au venit în minte. Cel dintâi - fiind în braţele naşului meu, ca mic copil, puteam auzi slujba catehumenilor când, prin glasul acestuia, l-am mărturisit pe Hristos, ca să mă fac vrednic mădular al Trupului Său. Al doilea prilej a fost acea noapte în care am primit învăţătura binecuvântatului Gherondă, ca să pot primi cel de-al doilea botez, al pocăinţei, şi să-l întâlnesc pe Dumnezeu. Singura deosebire este că în cea dintâi împrejurare n-am putut înţelege mare lucru, aproape nimic, pe când în cea de-a doua oară am fost conştient de mişcarea mea spre Dumnezeu. In acea noapte, Dumnezeu mi-a trimis manna sa şi m-a hrănit cu cuvântul sfântului pustnic.

Spune Prorocul Isaia: „Fericit cel ce are în Sion sămânţă şi casnici în Ierusalim” (Isa. 31:9), iar igumenul Mănăstirii Stavronikita tâlcuieşte plin de înţelepciune acest stih: „Şi noi putem spune că suntem fericiţi având în Sionul Dreptei-slăviri - Sfântul Munte - sămânţa sfinţilor nevoitori şi în Ierusalimul ceresc mulţime de rude. Ei trăiesc pentru noi, şi sunt lumina şi nădejdea prezentei şi viitoarei noastre vieţi”.

Doream să pun în lucrare o mică parte din ceea ce îmi arătase în timpul discuţiei Bătrânul nevoitor, cel ce îmi era mai degrabă „pildă, iară nu dătător de lege” (Avva Pimen). Mi-am plecat capul, mi l-am aşezat pe genunchi - asemenea Prorocului Ilie, pe Muntele Cârmii - şi am început să-mi încălzesc inima, ca să pot începe apoi Rugăciunea lui lisus.

Ceasurile nopţii sunt dătătoare de viaţă pentru monahii „lucrători ai rugăciunii neîncetate, în lăuntrul inimii lor, a preadulcei pomeniri a lui lisus”. Noaptea înrâureşte puternic trăirea vieţii îngereşti, de aceea ei o preferă pentru lucrarea duhovnicească şi pentru Rugăciunea lui lisus. Monahii desfiinţează noaptea, de vreme ce viaţa monahală le desfiinţează pe toate. Viaţa monahală desfiinţează moartea - căci nunta duce viaţa mai departe, dar, totodată, duce şi moartea mai departe: o viaţă nouă ce se naşte, în cele din urmă se va şi stinge. Insă moartea încetează să mai ameninţe omenirea în viaţa trăită în feciorie. Viaţa unui monah este începutul veşniciei, al vieţii celei adevărate, de aceea el trăieşte realitatea eshatologică, chipul îngeresc de viaţă. Domnul a spus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, iar cei ce se vor învrednici a dobândi acel veac şi învierea din morţi, nici se însoară, nici se mărită” (Lc. 20:34-35). Monahul aparţine unui alt veac. Viaţa de acum i se face veşnicie, devine trecerea nesfârşită a timpului! „Deşi în feciorie umblă pe pământ, călugărul atinge cerurile” (Methodie Simposiu). De aceea, putem spune că viaţa în feciorie desfiinţează chiar şi noaptea. Noaptea se face zi, căci monahii trăiesc chipul de viaţă eshatologic şi îngeresc. Dacă „noapte acolo nu va fi”, potrivit Apocalipsei (Apoc. 21:25), nici aici n-ar trebui să fie noapte pentru cei ce sunt îngeri în trup. Mielul, Soarele, Hristos îi luminează!

Potrivit Sfinţilor Părinţi, „noaptea tuturor este de folos”. Este folositoare şi sufletelor începătoare, şi celor desăvârşite. Incepătorii sunt monahii ce se găsesc pe întâia treaptă a vieţii monahale, care trebuie să se lupte cu patimile şi să încerce să le preschimbe în dragoste dumnezeiască. Ei sunt „crescătorii de dobitoace”, care încearcă să călăuzească vitele, adică stările stricate ale sufletului. Desăvârşiţii sunt cei ce au trecut de această treaptă. Ei au ieşit din robia Egiptului, adică de sub stăpânirea patimilor, în pustia nepătimirii şi sunt păstori ce-şi duc oile - mintea şi inima curăţită - la muntele vederii dumnezeieşti. Sfinţii Părinţi spun că noaptea este însemnată şi binefăcătoare pentru amândouă treptele.

Cei ce sunt la întâia treaptă pomenesc păcatele făcute în timpul zilei, „turburarea greşalelor”. Işi descoperă păcatele cu ajutorul harului dătător de viaţă.

In chip adevărat, iar nu închipuit, şi încep să plângă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Ei nu lasă închise în adâncurile subconştientului toate gândurile vinovate, dorinţele ruşinoase şi faptele păcătoase, ci intră, cu puterea harului, şi izgonesc cu îndrăzneală tot ce s-a sălăşluit acolo, tămăduindu-se astfel. Işi curăţă mintea şi inima nu doar de gândurile complexe, ci şi de cele simple. Cei desăvârşiţi îşi petrec noaptea într-un chip osebit. Fiind curăţiţi de toate stările potrivnice firii, dau slavă lui Dumnezeu, Preasfintei Treimi. Se odihnesc cu mintea şi îşi îndreaptă gândurile şi inimile spre muntele dumnezeieştii vedenii (theoria).

La căderea nopţii, ei se gândesc la ziua Facerii, când „pământul era nevăzut şi netocmit” şi „întuneric zăcea deasupra adâncului” (Fac. 1:2). Când, la scurtă vreme după aceea, apar stelele, se gândesc la zidirea stelelor şi, aşa cum îngerii l-au lăudat atunci pe Dumnezeu, Il laudă şi ei acum, pentru întreaga Zidire. Pe când alţii dorm şi parcă nici nu mai sunt. aceştia stau :reji, singuri cu Dumnezeu, slăvindu-l asemenea lui Adarn înainte de cădere. Când fulgeră sau tună. ei se gândesc la înfricoşata zi a judecăţii. în locul glasului păsărilor de pradă, ei aud sunetul trâmbiţelor ce cheamă morţii să se scoale din gropi. Răsăritul Luceafărului şi zorile le amintesc de arătarea seninului -ului Omului, emsiita ş: de-viaţă-purtătoarea Cruce. Strălucirea Soarelui le aduce în minte venirea în slava a lui Hristos, Soarele dreptăţii. Cei ce neîntârziat se ridică să-l laude pe Hristos sunt sfinţii ce vor fi răpiţi în nori, „întru întâmpinarea Domnului în văzduh” (1 Thes. 4:17), iar cei ce nu se îngrijesc să-l laude la răsăritul Soarelui pe Dumnezeu şi dorm sunt cei ce vor fi judecaţi ca păcătoşi...

Am încercat să trăiesc aşa acea noapte. Am încercat să-mi încălzesc păcătoasa şi îngheţata inimă cu aceste gânduri. Când a început să se înmoaie, m-am rugat cu cuvintele pline de dragoste ale Fericitului Augustin: „Cela ce eşti săgeată aleasă şi sabie preaascuţită, străpungând cu puterea ta uşa oţelită a inimii omului, pătrunde-mi inima cu săgeata dorului de tine, ca sufletul meu să zică ţie: Cutremurat sunt de iubirea ta, încât zi şi noapte vărs lacrămi cu îmbelşugare din această rană a dragostei de tine. Loveşte-mi, Stăpâne, rogu-te loveşte-mi sufletul împietrit cu suliţa ascuţită a dragostei tale, pătrunzând mai adânc în cele mai îndepărtate cotloane cu puterea ta cea stăpânitoare. Dă capului meu apă ce nu se sfârşeşte, fă să iasă din ochii mei izvoare de lacrămi pururea-curgătoare, încingându-mă cu dragoste nemăsurată şi cu dorul vederii tale celei oreaminunate. ca pururea să plâng şi să nu mai primesc nici o mângâiere întru această viaţă, până ce nu ma voi învrednici să văz în cereasca cămară de nuntă pe cei iubit şi preafrumos Mire, pe Dumneze meu şi Domnul... Trage gura sufletului ce însetează după tine către şuvoaiele cele de sus ale veşnicului tau satiu, si mai vârtos, trage-o către tine, izvorul cel viu, Dumnezeul meu, viata mea, ca din el band sa viez in veac. O, tu,  izvor al vieţii, umple-mi cugetul din şuvoiul desfatarii tale şi imbată-mi inima cu betia treaza a iubirii tale, încât să uit cele trecătoare şi pământeşti, şi numai pe tine necontenit să am întru pomenire...” Apoi am rostit neîncetat, cu toată tăria mea, Rugăciunea lui Iisus, aşa cum am învăţat de la pustnic. Nu ştiu cât am rămas acolo. Sunt clipe când ăcele ceasului nu se mai învârt. Timpul se oprise în veşnicie...

Miezul nopţii trecuse demult. Puteam vedea acum chiliile monahilor cum se luminau, una după alta. Privighetorile începeau să-şi înalţe cântecul lor. „Izvoare ale smereniei” ce încep să se reverse şi să ude pământul însetat! „Stâlpi de foc ai Muntelui” ce revarsă lumină! „Binemirositori şi bineplăcuţi crini” ce înmiresmează lumea întreagă! In scurtă vreme, chiliile vor răsuna de glasurile lor şi se vor umple cu lacrimi de pocăinţă sau lacrimi de dumnezeiască luminare. Ei se scoală să-l cânte pe Hristos şi să-i ceară să trimită harul Său cel dumnezeiesc, mila Sa cea îmbelşugată.

„Iisuse, frumseţea cea mai presus de minte şi preabună, slăvescu-te că ai făcut ca voia şi puterea una să fie.
Iisuse, dragostea cea nebună şi multdorită, slăvescu-te că nemărginita lume o ţii cu tăria ta.
Iisuse, cela ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, mulţămescu-ţi că mă călăuzeşti spre adevărul dumnezeieştilor şi de-viaţă-făcătoarelor tale cuvinte.
Iisuse, cela ce eşti culmea dumnezeieştii vederi a celor fericiţi, mulţămescu-ţi că nevrednică firea noastră slavei tale o învredniceşti.
Iisuse, lumina mai presus de toată lumina, cu frică mărturisescu-mă ţie că în întunericul păcatelor eu, întunecatul, păşesc.
Iisuse, marginea doririlor, mărturisescu-mă ţie că niciodată precum se cuvine de dragostea ta nu m-am rănit.
Iisuse, cela ce eşti căldură de viaţă făcătoare şi preadulce, încălzeşte-mi răceala sufletului.
Iisuse, cela ce eşti veştmânt înstelat şi preastrălucitor, împodobeşte şi pe mine, cel preagol.
Iisuse, începutul şi mijlocul şi sfârşitul meu, curăţeşte-mi inima, ca pe tine să văz.
Iisuse, cela ce toate eşti şi mai presus de toate Dumnezeul meu, arată spre mine faţa ta şi mă voi mântui.
Iisuse, cela ce eşti mai presus de minte, arată-mă întreg prin adunarea minţii şi prin rugăciune neîncetată.
Iisuse, cela ce eşti taina preaneînţelesei tăceri, fă-mă mai presus de toată simţirea şi cugetarea.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”.
în aceste ceasuri, întregul Munte este în flăcări, iar diavolul răcneşte. Monahii, cu adevărat, se îndumnezeiesc...

+ Ierotheos, mitropolitul Nafpaktosului

Fragment din cartea "O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugaciunea lui Iisus", Editura Sophia

Cumpara cartea "O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic despre Rugaciunea lui Iisus"

 

• Schitul romanesc Lacu din Muntele Athos
  Publicat in : Interviuri
• Pelerinaj Muntele Athos si Grecia
  Publicat in : Pelerinaje
• Chilia Axion Estin din Muntele Athos
  Publicat in : Pelerinaje
• Amalfion, manastirea benedictina din Muntele Athos
  Publicat in : Religie
• Un engolpion inedit din Muntele Athos
  Publicat in : Vesminte