Mila fata de aproapele si calitatea judecatilor de ordin moral

Mila fata de aproapele si calitatea judecatilor de ordin moral Mareste imaginea.

Experienţa compasiunii are şi o importantă contribuţie în plan social. Potrivit unor autori, în activitatea obişnuită formulăm două tipuri de judecăţi distincte: unele de ordin analitic sau cantitativ, şi altele, mai rafinate, strâns legate de conţinuturile emoţionale. Acestea din urmă sunt decise în bună măsură de empatie şi de experienţa compasiunii. Se poate vorbi de existenţa a două reţele, care sunt amprentele corticale a două forme distincte de judecată: una alcătuită printr-un raţionament rece, analitic, şi una care evaluează conţinuturile emoţionale, vizând mai degrabă o înţelegere interpersonală, socială, a situaţiei. Cele două reţele, analitică şi empatică, au
tendinţa de a se suprima reciproc. în multe dintre situaţiile concrete de viaţă, judecăţile reci, analitice, sunt necesare. Totuşi, când trebuie evaluat ajutorul acordat unui prieten ce trece printr-o situaţie dramatică, persoanele dispuse la empatie gândesc şi soluţionează prin reţeaua neurală corespunzătoare judecăţilor empatice.

Rezultate de acest fel indică faptul că experienţa compasiunii este esenţială în judecăţile de ordin moral. Ignorarea voită a compasiunii afectează însăşi calitatea judecăţilor morale. Persoanele care îşi inhibă starea de empatie şi care evită cu intenţie exprimarea compasiunii sunt, ulterior acestui episod, mai puţin exigente în plan moral. De fapt, spun cercetătorii, după ce şi-a refuzat expresia compasiunii, persoana relaxează atitudinile şi convingerile morale. Odată ce au inhibat compasiunea, persoanele tind să flexibilizeze regulile şi exigenţele morale, pentru a păstra coerenţa propriilor abordări.

Aceste rezultate au o valoare edificatoare chiar mai mare, dacă ţinem seama de condiţionarea subliminală. Menţionăm aici că unele cercetări au evidenţiat efectul de priming, anume că experienţele, chiar cele trăite mai puţin intens, pot modifica dispoziţiile. Modul cum ne asumăm situaţiile de viaţă prin care trecem schimbă, într-un anumit fel, maniera de a recepta lumea şi pe semenii noştri. Iar starea noastră interioară se schimbă tot mai mult, pe măsură ce trăim mai intens sau mai des experienţa respectivă. Avem de-a face, în situaţii în care experienţele sunt intense şi repetate, cu o neuroplasticitate indusă, concretizată în noi conexiuni neuronale.

Se întrevede aici, şi de fiecare dată când este făcută această menţiune, căîntr-o bună măsură suntem determinaţi de ceea ce facem, de felul în care ne-am obişnuit să acţionăm. Defiecare dată când suntem intens implicaţi într-o experienţă, participând la ea în mod repetat, decidem felul în care devenim. Din aceasta reiese şi necesitatea de a supraveghea cu atenţie ce anume fac, felul cum mă întrebuinţez, întrucât toate cele pe care le săvârşesc mă făuresc într-un anumit fel. Ar trebui, de aceea, să reflectăm mai des dacă ceea ce facem şi modul cum am ales să facem ceva ne zideşte. în felul acesta acţiona stoicul din antichitatea greco-romană, urmărind atent faptele sale. Aşa procedează şi eremitul, şi călugărul. Ceea ce urmează să fie întreprins e judecat din perspectiva a ceea ce devin prin fapta mea. Cântăresc făptuirea pe talerul existenţei, să văd în ce fel mă face ea pe mine, cât timp o săvârşesc eu pe ea.

In multe privinţe însă, viaţa grăbită mă presează mai tot timpul să fac anumite lucruri, mai degrabă decât să fiu într-un anumit fel. Cu o agendă ocupată, fiind tot mai atent la acţiuni, la activităţile aflate în sarcina mea, restrâng fără să ştiu dispoziţia de a mă judeca şi timpul reflecţiei mele cu privire la cel care sunt, la cel ce săvârşeşte toate acestea. Se poate întrevedea aici condiţia omului recent, care trăieşte stăpânit de obligaţii şi de divertismentul lumii, punând un accent prea mare pe acţiune, pe îndeplinirea unor sarcini orizontale. O viaţă prizonieră în celula lui „a face”, strâns legată de lucruri ce ţin de orizontala lumii, un „a face” care l-a scos din joc pe „a fi", a decuplat reflecţia de la sine şi a întrerupt asimilarea înţelesurilor spirituale din cele ce sunt săvârşite de-a lungul zilei.

Intr-adevăr, în multe dintre constatările care încearcă să radiografieze viaţa spirituală a omului recent, se remarcă faptul că noi nu mai trăim conştient viaţa, cu darurile ei minunate. Mai degrabă ea ne trăieşte pe noi. în viteza cotidiană, omul nu mai are timp să trăiască, în goana după lucruri a uitat ce înseamnă să trăieşti.

Arhid. Adrian Sorin Mihalache

Fragment din cartea "Esti ceea ce traiesti: Cateva date recente din neurostiinte si experientele duhovnicesti ale Filocaliei, editia a-II-a", Editura Trinitas

Cumpara cartea "Esti ceea ce traiesti: Cateva date recente din neurostiinte si experientele duhovnicesti ale Filocaliei, editia a-II-a"

 

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2019

Vizualizari: 205

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mila judecata

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE