Mila e mai de pret decat dreptatea

Mila e mai de pret decat dreptatea Mareste imaginea.

Text
„Mila şi judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină Iui Dumnezeu şi idolilor în acelaşi locaş. Mila este potrivnică judecăţii drepte. Judecata cea dreaptă înseamnă a ţine la măsurarea după dreptate. Căci dă fiecăruia după vrednicie şi nu pleacă cumpăna sau nu caută la faţă în răsplătire. Iar mila e durerea mişcată de har, ce se apleacă cu împreună-pătimire şi pe cel vrednic de pedeapsă nu-l pedepseşte, iar pe cel vrednic de bine îl covârşeşte cu binele. Dacă mila e proprie bunătăţii, judecata după dreptate va fi, aşadar, proprie răutăţii, şi precum fânul şi focul nu pot sta în acelaşi loc, aşa nici judecata după dreptate şi mila nu pot locui împreună intr-un suflet. Precum un bob de nisip nu se pune în cumpănă cu o grămadă de aur, aşa trebuinţa de judecata dreaptă a lui Dumnezeu nu se pune în cumpănă, în privinţa asemănării, cu trebuinţa de mila Lui.” (SFÂNTUL ISAAC SIRUL)

Comentariu

Judecata dreaptă, care, după cum spune Ava Isaac, dă fiecăruia după dreptate ceea ce i se cuvine, „fără a pleca cumpăna şi fără a căuta la faţă când e vorba de răsplătire”, e pentru societăţile democratice un ideal pe care Statul e dator să-l împlinească. Toţi oamenii fiind egali ca cetăţeni, trebuie trataţi în mod absolut egal, fără a lăsa loc pentru privilegii, favoritisme, încălcări ale drepturilor şi altceva de acest fel. O egalitate deplină trebuie să domnească în societate, când e vorba de repartizarea drepturilor, de plata muncii („la muncă egală, salariu egal”), şi tot aşa în justiţie, când e vorba de sancţiuni şi pedepse - aceleaşi pedepse pentru aceleaşi delicte, măsurate strict după gravitatea faptei.

Pentru Ava Isaac însă dreptatea aceasta nu e dreaptă cu adevărat şi împlinirea ei nu este lucrul cel mai de preţ de pe pământ; o întrece cu mult dreptatea înaltă la care ţinteşte mila creştină atunci când răsplăteşte în chip parcă nedrept lucrarea bună şi greşeala.

Ava Isaac nu surpă aici egalitatea oamenilor - căci pentru creştini egali sunt toţi cei zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi meniţi să dobândească asemănarea cu El; nu îndeamnă aici la părtinire şi hatâruri - Sfintele Scripturi spun de atâtea ori că „Domnul nu caută la faţă” şi că omul trebuie să facă şi el la fel (cf. Lev. 19, 15; Deut. 1, 17; 10, 17; Pilde 28, 21; înţ. Sir. 35, 12; Mal. 2, 9; Gal. 2, 6; Efes. 6, 9; Col. 3,25; I Tim. 5,21; I Ptr. 1,17; Fapte 10, 34); nu se arată nici dispreţuitor al dreptăţii. Numai că este şi o dreptate sfântă, pe care o legiuieşte iubirea, nu după rânduiala firii, ci după cum o mână harul.

Dreptatea omenească adesea are numai chipul dreptăţii; de fapt, e nedreaptă, aspră, crudă, rea. Culmea dreptăţii e culmea nedreptăţii, cum spuneau latinii: Summum jus, summa injuria. Cea mai grăitoare pildă de câtă nedreptate e în lucrarea dreptăţii o aflăm în Scriptură, la III Regi 3, 16-28, când regele Solomon hotărăşte - pentru a da, cu înţelepciune, la iveală adevărul - să taie în două copilul cerut de două mame.

In spatele dreptăţii se ascunde răceala, nepăsarea, asprimea inimii, care nu ştie de iubire... Adesea, aplicarea strictă a legii - „a primit ce merita”, cum se spune - e o legiferare a lipsei de iubire. Fariseul, de pildă, judecând după Lege, se socoteşte pe sine judecător drept, dar chiar dreptatea îi dă pe faţă trufia, dispreţul faţă de ceilalţi şi lipsa de iubire a inimii lui. De aceea spune Ava Isaac că judecata după dreptate e „de partea răutăţii”.

Aşadar dreptatea nemiloasă le pare oamenilor bună; şi, dimpotrivă, mila - care nu are una şi aceeaşi măsură pentru toţi - pare nedreaptă şi de-a dreptul smintitoare, după cum vedem din pilda lucrătorilor tocmiţi la vie. Impărăţia cerurilor - zice - este asemenea unui om, stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţâ să tocmească lucrători pentru via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici fără lucru toată ziua? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi.

Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? la ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” (Mt. 20, 1-15).

Dar mila - după cum spune stăpânul casei, care II închipuie pe Hristos - nu păgubeşte pe nimeni şi deci nu încalcă dreptatea, ci numai unora le dă mai mult, vădind mărinimia celui ce dă. Este, oare, bunătatea o vină? Poţi să învinuieşti pe cineva că este bun?

Tâlcuind mai pe larg, Sfântul Isaac arată îndoita binefacere a milei: „pe cel vrednic de pedeapsă nu-l pedepseşte”, aşa cum s-ar cuveni, „iar pe cel vrednic de bine îl covârşeşte cu binele”. Se vede limpede şi aici că mila cu adevărat nu păgubeşte pe nimeni, ci, dimpotrivă, îi este fiecăruia de folos, fie că-i bun, fie că-i rău.

Mila, spune iarăşi, „se apleacă cu împreună-pătimire” către toţi; nu-i, aşadar, nedreaptă, părtinitoare, nu încalcă dreptul cuiva, şi totuşi nu-şi ia judecata dreaptă ca măsură. Mila nu cântăreşte cât să dea, ca să dea la fel, fie că e răsplată, fie că e pedeapsă, căci nu aceasta e lucrarea ei; la om se uită mila, ia aminte la nevoia şi necazul lui; nu ţine seama dacă-i bun ori nu, de-i păcătos ori călcător de lege; nu e pe voia ei să pună omul sub rânduieli şi legi, pentru că ea pe om îl socoteşte a fi de cel mai mare preţ.

Când împarte, adevăratul creştin nu se îngrijeşte să dea la toţi la fel, ci ca toţi să primească din belşug; când caută dreptate, nu la litera legii priveşte, ci-şi face din milă şi iertare dreptar.

Mai mare bine primim din mila şi îndurarea lui Dumnezeu decât din judecata Lui cea dreaptă cu adevărat. Nu vom lăsa atunci să covârşească mila de frate setea de dreptate? De-şi are dreptatea omenească rostul său, nu-i Iară cusur şi împiedică iubirea să se arate în toată strălucirea ei.

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Despre iubirea crestina", Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre iubirea crestina"

Pe aceeaşi temă

10 Iunie 2019

Vizualizari: 102

Voteaza:

Mila e mai de pret decat dreptatea 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mila dreptatea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE