Există şi un alt mijloc care previne depresia, pe care-l foloseşte orice creştin. Desigur, nu doar împotriva depresiei, însă cu siguranţă şi împotriva ei. Este un leac deosebit de puternic: nădejdea în mila lui Dumnezeu. Această nădejde îi dă omului calm şi linişte. Această nădejde aduce pace şi linişteşte sufletul tulburat şi răscolit sau, mai degrabă, nu-l lasă să fie tulburat şi răscolit. Nădejdea nu-i permite sufletului să sufere şi să fie deprimat.
Nădejdea în ajutorul, în mila şi în iubirea de oameni, în nespusa bunătate, în deplina înţelepciune şi putere a lui Dumnezeu este cel mai tare leac pe care-l are la îndemână omul credincios. Aceasta protejează şi vindecă. Oamenii zilelor noastre nu o cunosc, din principiu. Oamenii din vechime, părinţii şi bunicii noştri, o aveau însă. Şi se păzeau cu nădejdea în Dumnezeu în orice împrejurare. Şi spuneau în inima lor: „Doamne, miluieşte!", aşteptând cu nădejde mila lui Dumnezeu, ajutorul Lui şi dezlegarea problemelor lor. Şi se încurajau unul pe altul zicând: „Are grijă Dumnezeu" („ştie Dumnezeu" sau „Dumnezeu ajută"). Se linişteau cu încredinţarea că bunul lor Părinte, Domnul, le va îndrepta pe toate. Şi nu cădeau pradă deprimării. Şi nu aveau nevoie de medicamente.
Şi unii aveau mii de probleme, mai ales din cauza sărăciei. Ştiau şi ziceau din inima lor, chiar neştiutori de carte fiind: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!"
Astăzi, cei moderni cred în binele propriu şi nădăjduiesc în propriul eu, în calităţile lor, în diplomele lor, în gândirea lor. Şi, am putea zice, şi în sfinţenia lor. Urmarea? Cad neîncetat pradă deprimării. De ce? Pentru că singuri nu pot rezolva uriaşele probleme ale vieţii. Deoarece singuri nu pot scăpa de cursele diavolului şi ale lumii. Deoarece singuri nu pot dobândi iertarea păcatelor şi curăţirea inimii de ele şi nici vindecarea de bolile sufletelor lor. Nici nu pot dobândi sfinţenia, nepătimirea. De aceea sunt mâhniţi şi deprimaţi.
Raţionamentul oamenilor este îngust. Cunoştinţele lor sunt sărace, la fel ca şi putinţele lor. Sunt îngrozitor de neputincioase descoperirile tehnice în a le rezolva problemele. Fără mila lui Dumnezeu nu se face nimic. Fără Mine nu puteţi face nimic (loan 15, 5), spune însuşi Dumnezeu.
Biserica noastră a nădăjduit dintotdeauna în mila lui Dumnezeu. Şi în întregul ei, şi fiecare în parte. In toate rugăciunile, în sfintele slujbe, la dumnezeiasca Liturghie se spune şi se aude de sute de ori „Doamne, miluieşte", „după mare şi multă mila Ta", „nesfârşită milă" sau „miluieşte şi ne mântuieşte pe noi".
La fel şi sfinţii noştri s-au sfinţit după mila lui Dumnezeu. Şi nu sufereau de deprimare, deoarece ştiau să scape mereu la mila lui Dumnezeu. Iată de ce scriu Constituţiile apostolice că „Ţie, Dumnezeul tuturor..., Ţie Ţi-au fost aduse toate nădejdile sfinţilor" (Const. Ap. 7, 33.2).
Astfel, toţi sfinţii s-au folosit de rugăciunea nădejdii, de rugăciunea sfinţilor părinţilor noştri, de rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" Şi cu această rugăciune s-au salvat de deznădejde, de disperare, de întristare şi de deprimare. Şi au ajuns sfinţi.
Să-l ascultăm pe un astfel de sfânt, pe loan Scărarul, care vorbeşte despre nădăjduirea în mila lui Dumnezeu: „Nădejdea este averea nevăzutei bogăţii. Nădejdea este siguranţa dobândirii comorii înaintea dobândirii ei. Nădejdea este odihna şi alinarea. Aceasta omoară deznădejdea şi disperarea..., aceasta este înconjurată de mila lui Dumnezeu. Cel care are nădejde omoară tristeţea (akedia), biruind-o cu sabia nădejdii" (P.G. 88,1157-1160).
Scrie Sfântul Ioan Gură de Aur despre mângâierea pe care o primeşte de la Dumnezeu cel ce are nădejde: „Acela care nădăjduieşte este încununat de Dumnezeu..., Care-i dăruieşte alinarea obositului şi întristatului său suflet" (P.G. 59, 665).
Sfântul Grigore de Nazianz scrie: „în supărări, harul este nădejdea" (P.G. 35, 965 C).
Şi Sfântul Ioan Gură de Aur scrie iarăşi: „Şi dacă vin mii de întristări şi de suferinţe, nu vom părăsi sfânta ancoră a nădejdii, ci vom rămâne statornici în nădejdea luptei Sale alături de noi şi a ajutorului Său" (P.G. 55, 707). Iar în altă parte declară ca o sentinţă: „în nimic altceva nu ne punem nădejdea decât în mila lui Dumnezeu" (Omilie la Evanghelia după Matei 5, 4).
Şi marele Vasile completează: „Fericit acela... a cărui singură nădejde este la Dumnezeu!" (P.G. 30, 549 C).
Desigur, şi lumea oferă nădejde. Şi diavolul oferă nădejde. Insă această nădejde conduce la deprimare. Deoarece nădejdea în lume, în oameni, este în mod evident lipsită de rod şi mincinoasă. Oamenii părăsesc repede lucrul în care au nădăjduit şi ajung deznădăjduiţi.
„Vai de acele suflete care şi-au pus nădejdea în oameni! Căci se vor pierde şi vor muri împreună nădejdile mincinoase. Şi atunci vor rămâne sufletele lipsite de orice nădejde" (S.C. 51, 94-95).
Şi Cuviosul Nil scrie: „Diavolul îl înşală pe aproapele nostru şi îl face să părăsească nădejdea în mila lui Dumnezeu şi să-şi împrăştie puterile în griji moarte" (P.G. 79, 493 C).
Şi adaugă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Diavolul încearcă să ne deprime cu gânduri de deznădejde pentru a ne dezrădăcina nădejdea în Dumnezeu" (P.G. 47, 277).
Bucuria este a acelora care nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu şi vai de aceia care au pierdut această nădejde! Pe aceştia îi ameninţă deprimarea şi mulţime de alte rele. în timp ce pe cei ce nădăjduiesc către Dumnezeu nădejdea lor nu-i va ruşina, după cum zice Sfântul Apostol Pa vel (Romani 5, 5).
Bucuria e a acelora care nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu. Seamănă cu acea corabie care are o ancoră mare şi rezistentă. Ea nu va fi în primejdie de a fi scufundată de valurile mari sau de a fi azvârlită pe stânci. Aceştia nu sunt deprimaţi, ci au îndrăzneală şi simt mângâiere. Nădejdea în Dumnezeu o avem ca pe o ancoră a sufletului, neclintită şi tare (Evrei 6,19).
Toţi cei care nu doresc deprimarea, ci sănătatea, siguranţa, pacea, mila lui Dumnezeu vor nădăjdui de-a pururi în Hristos, Care este pentru noi „desăvârşita nădejde", după Sfântul Ignatie Teoforul (Către Smirneni 10, 2).
Toţi cei care nu doresc deprimarea, ci doresc sănătatea, siguranţa, pacea, mila lui Dumnezeu să-i asculte pe Sfinţii Nectarie şi Teofan, care zic în Testamentul lor: „Nici o nădejde nu aveţi în afară de Hristos. Acesta este reazemul nostru şi viaţa veşnică şi supremul bine..., după nesfârşita Sa milă" (Slujba Sfinţilor..., Sfânta Mănăstire Varlaam, p. 27).
Şi toţi aceştia bucuroşi şi purtători ai nădejdii vor striga împreună cu sfinţii mucenici: „Hristoase, nădejdea celor deznădăjduiţi!"
Şi nimeni dintre aceştia nu va pătimi de deprimare vreodată.
Arhim. Spiridonos Logothetis
Deprimarea si tamaduirea ei in invatatura Bisericii, Editura Sophia
Cumpara cartea "Deprimarea si tamaduirea ei in invatatura Bisericii"
-
Despre mila Domnului si nemila omului – Pilda datornicului nemilostiv
Publicat in : Predici de duminica -
Mila de sine
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Mila e mai de pret decat dreptatea
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.