Milostenia

Milostenia Mareste imaginea.

„PRE SĂRACI PURUREA AVEŢI CU VOI"

Gheronda, cred ca astăzi toţi au cu ce să trăiască. Nu ştiu oameni care să flămânzească, cel puţin în ţara noastră (Grecia). Dacă e să vorbim de ţările lumii a treia, înţeleg că situaţia este diferită, însă aici la noi nu sunt săraci ca acolo.

Arhimandritul Epifanie/ Sunt şi astăzi săraci. Domnul a zis: „Pe săraci pururea aveţi cu voi." /Matei 26, 9/ Este adevărat că serviciile sociale reuşesc să acopere multe nevoi. Nivelul de viaţă al lumii de astăzi este foarte ridicat. Câţi v-aţi născut după anii 1950, sunteţi nişte născuţi în puf. Nu aţi trecut prin ocupaţie, prin războiul civil, prin năpaste, jafuri, incendieri din partea nemţilor - şi, în general, prin toată acea situaţie înfricoşătoare ce a fost. Nu ştiţi ce înseamnă nivel de viaţă scăzut pentru popor!

Erau oameni care mâncau ulei numai duminica; carne, Dumnezeu ştie când apucau să guste. Cum erau locuinţele lor? O odaie lungă, în care locuiau 10-15 persoane: tatăl şi mama, împreună cu 7-8 copii. Aceasta ţinea de bucătărie, sufragerie, dormitor - toate la un loc. Astăzi, şi cel mai sărac de la ţară are două camere, poate şi trei. A crescut foarte mult nivelul de viaţă al poporului, iar statul are şi el grijă suficientă.

In pofida acestora, sunt şi astăzi săraci. Noi, clericii, ştim mult mai multe cazuri decât voi. Şi nu este vorba de săraci ce şi-au făcut o meserie din sărăcia lor, ci de săraci cu adevărat, care, pe deasupra, rămân şi demni. Ei sunt, aşadar, şi în zilele noastre şi trebuie să vedem care sunt nevoile lor.

FRAŢI ÎN HRISTOS

Gheronda, întâmpin greutăţi în a primi stăruinţa pe care o puneţi pe milostenie. Veniturile mele sunt rodul muncii şi ostenelii depuse de mine. Nu simt că nedreptăţesc pe cineva atunci când le folosesc pentru nevoile mele personale, fie secundare, fie primare...

Arhimandritul Epifanie/ Pentru a putea simţi acest lucru, să transferăm problema mai aproape de noi, în cadrul familial: eu aş putea, de pildă, să mă bucur de bunăstare, să fiu îndestulat în toate cele, iar tatăl meu să flămânzească, să sufere. Fratele meu poate fi bolnav şi neputincios să mai lucreze, fiind lipsit şi de bunurile de neapărată trebuinţă. Ce ar trebui să fac în cazul acesta? Nu sunt dator să iau din cele ale mele şi chiar din cele de trebuinţă, pentru a acoperi nevoile mai urgente ale fratelui, tatălui sau mamei mele? Trebuie să fac acest lucru. Sau o altă situaţie posibilă: mama mea flămânzeşte, iar tatăl meu a murit, lăsându-i o pensie foarte mică. Alte venituri nu are, cum o va scoate la capăt? Nu vom mai reduce, în cazul acesta, câteva din cheltuielile noastre care nu sunt de primă necesitate, pentru a ne ajuta mama, încât să nu fie nevoită să închidă iarna căldura, din lipsă de bani?

Aşa cum aţi face aceste lucruri pentru cei din familie, întocmai acelaşi lucru ar trebui să-l faceţi pentru orice sărac. Trebuie să-i simţim pe cei din jur ca mădulare ale familiei noastre, atât timp cât ne sunt fraţi în Hristos. Această atitudine ar fi de ajuns pentru a dezlega problema. Să-i avem în vedere măcar pe aceia pe care îi ştim, pentru că mai sunt şi alţii pe care nu-i ştim. Dacă vom cerceta, vom afla în mediul în care trăim oameni care au venituri mai mici şi, eventual, mai multe nevoi decât noi.

Ca şi creştini, trebuie să ne gândim că aceşti oameni sunt mădulare ale trupului lui Hristos şi, ca atare, mădulare ale noastre. Putem cugeta în felul acesta: „Eu, la venitul acesta am cutare nevoi. El, la un venit jumătate cât al meu, are nevoi duble. Ce trebuie să fac?" De aici încolo, îndatorirea noastră se conturează singură. Acum, dacă partea ce o vom da ca ajutor va fi o zecime, două sau poate trei din venituri, este o chestiune pe care fiecare o va cântări la nivelul conştiinţei sale, sfătuindu-se cu duhovnicul. Poate dezlega însă şi singur această problemă. Ajunge să conştientizăm că suntem „fiecare unul altuia mădulare." /Romani 12, 5/ Dacă ne dăm seama de acest lucru, vom înţelege care este datoria noastră faţă de aproapele. Este de ajuns să simţim că fraţii noştri sunt mădulare ale noastre.

NICI MĂCAR FARISEI!

Gheronda, de unde putem şti dacă suntem în regulă în privinţa relaţiei pe care am stabilit-o între bunurile avute şi milostenia făcută? Care este criteriul? Rezolvăm problema dând o bănuţ sau doi, fără valoare, celor ce au nevoie?

Arhimandritul Epifanie/ întrucât Evanghelia spune că va trebui ca virtutea noastră „să prisosească mai mult decât cea a cărturarilor şi fariseilor," /Matei 5, 20/ care dădeau săracilor zeciuială din toate cele ce aveau, noi suntem chemaţi la a da mai mult de atât din veniturile noastre. Din păcate, mulţi creştini cred că dând câteva monede, fac prin aceasta milostenie.

Spunea un stareţ: „Pe noi, creştinii, ar trebui să ne ia cineva şi să ne arunce în mare. Nici măcar ca fariseii nu suntem şi nu facem. Cine dă o zecime din câştigurile sale?" Eu unul nu ştiu, nu pot osândi, însă cred că cei mai mulţi n-o facem. De abia de aici încolo, dând a zecea parte şi ceva pe deasupra, începem să ne depărtăm de fariseism şi intrăm încet-încet în creştinism.

Ne-am întrebat vreodată dacă nu cumva mâncarea noastră este de lux? Dacă viaţa noastră este simplă? Suntem, însă, nişte ipocriţi. Chiar şi la mesele pe care le facem, îi chemăm şi îi cinstim pe prietenii noştri, care ne vor răsplăti şi ei asemenea. Nu ne-am dus să căutăm vreun sărac, care nu are ce mânca, şi să-i spunem: „Nu vii la noi, să mănânci ceva?" Ne este teamă că ne va umple casa de „duhoare." Uneori, îi poţi auzi chiar şi în biserică pe unii că zic: „Vai, ce pute omul ăsta, care nu are ce mânca!" Care dintre noi, cei îmbisericiţi, a spus cuiva, aici, în biserica noastră: „Hai la mine acasă să faci o baie, să te speli; o să-ţi găsim şi ceva rufe curate, ca să te schimbi. Apoi, îţi dăm ceva de mâncare şi poţi să te duci."? Nu facem nimic din toate acestea. Suntem nişte creştini de duminică şi se pare că în zadar vorbim aici.

Dragostea este principala trăsătură a creştinului adevărat. Domnul a spus: „întru aceasta vor cunoaşte toţi că ai mei ucenici sunteţi, de veţi avea dragoste întru voi." /Ioan 13, 35/ Omul care nu-i ajută pe cei aflaţi în nevoie, „celui lipsit," /Efeseni 4, 28; Tit 3, 14; 1 Ioan 3, 17/ nu are dragoste. Şi dacă nu are dragoste, îi lipseşte trăsătura adevăratului creştin. Adică nu este creştin. Iar milostenie nu înseamnă să dăm 50 sau 100 de drahme,20 ci să ne lipsim de ceva, să renunţăm la o nevoie personală mai puţin însemnată pentru a împlini nevoia de primă necesitate a altcuiva.

Sfântul Ioan Gură-de-Aur spune că cele cinci fecioare din cunoscuta pildă au fost lăsate în afara porţii palatului (adică a împărăţiei), deşi erau neprihănite, întrucât nu au avut untdelemn în candelă (adică milă în suflet). Nu aveau fapte de dragoste, nu erau jertfelnice, nu erau milostive. Cineva poate cultiva fecioria şi sufletul său să rămână sterp. Poate avea şi alte bune-săvârşiri, dar să-i lipsească fapta bună a dragostei. Cea mai mare din virtuţi este dragostea. „Acum dar rămâne credinţa, nădejdea, dragostea, acestea trei; iar mai mare decât acestea este dragostea." /I Corinteni 13,13/ Creştinul, aşadar, fără dragoste, fără a-l ajutora pe aproapele, nu este un creştin adevărat.

CÂT TREBUIE SĂ DĂM?

Gheronda, de regulă ne îndreptăţim pe noi înşine. Unul spune: „Am trei copii, nu pot să o scot la capăt. Ce să dau?" Altul zice şi el: „Tatăl meu nu mi-a lăsat o casă, câştig 20.000 pe lună, nu fac faţă, trebuie să-mi iau o locuinţă. Ce să dau?" Aş dori să ne daţi un răspuns concret.

Arhimandritul Epifanie/ Când dobândim o dragoste adevărată de Dumnezeu şi aproapele, ce cuprinde smerenia adevărată şi duhul de jertfă, atunci vom ajunge şi nişte iconomi mai buni atât ai celor materiale, cât şi ai bogăţiei duhovniceşti.

Noi, creştinii, ne aflăm fiecare pe o anumită treaptă. Scara virtuţilor, a sporirii creştineşti, are un număr nemărginit de trepte pentru un creştin; nu toţi pot ajunge de la un nivel la altul prin sărituri. Adesea urcăm bătând pasul pe loc. Sunt însă şi creştini care, făcând sărituri, deşi sunt bogaţi, se arată săraci. Le dau pe toate sau dau foarte mult, şi păstrează pentru sine foarte puţin. Creştinii foarte simpli, care nu au sporit prea mult, au nevoie de unele măsuri pedagogice, le-am spune, ca să se antreneze; şi aşa, încetul cu încetul, să se familiarizeze cu condiţiile impuse de urcuşul pe scara duhovnicească.

Unii îndrumători duhovniceşti au ca temelie porunca Legii lui Moisi şi cuvintele Domnului. Porunca Vechiului Legământ spune ca a zecea parte din veniturile pe care le realizează cineva să ajungă la săraci. De aceea spunea fariseul: „Dau zeciuială din toate câte câştig." /Luca 18,12/ Bineînţeles, nu pentru aceasta l-a osândit Domnul, ci pentru dispoziţia lui sufletească mândră. Nu pentru că ţinea Legea, ci pentru că făcea aceasta cu mândrie. Şi, îndeobşte, pentru că-l dispreţuia pe vameşul ce se prihănea pe sine: „Nu sunt ca ceilalţi oameni... sau şi ca acest vameş." /Luca 18,11/

Domnul, când i-a mustrat pe farisei, le-a spus: „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că zeciuiţi izmă şi mărarul şi chimenul, şi aţi lăsat cele mai grele ale legii, judecata şi mila şi credinţa; acestea se cădea să le faceţi, şi acelea să nu le lăsaţi." /Matei 23,23/

A da a zecea parte este, deci, o poruncă. Domnul nostru, pe de altă parte, spune: „Că zic vouă: că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor." /Matei 5,20/ Ne-a cerut, aşadar, să facem ceva mai mult decât au făcut cărturarii şi fariseii, care dădeau a zecea parte din câştigurile lor.

Este ca o lecţie pe care cineva ar preda-o studenţilor din primii ani (să ne gândim că toţi suntem, într-un fel, învăţăcei la şcoala Domnului nostru), spunând: „Să dăm cel puţin zeciuiala Legii lui Moisi, şi încă ceva pe deasupra, ca să se plinească cuvântul Domnului că trebuie să prisosească dreptatea noastră mai mult decât dreptatea cărturarilor şi fariseilor. Dreptatea este un termen larg, în care se cuprind şi virtuţile, deci şi milostenia.

Va trebui să avem cel puţin ca temelie, ca întâia treaptă în urcuşul nostru, darea zeciuielii din veniturile noastre şi, dacă se poate, încă ceva în plus. Altfel, ne jucăm cu veşmcia. „Că judecata e fără de milă celuia ce nu a făcut milă; şi se prealaudă mila asupra judecăţii," /Iacov 2,13/ spune Iacov în epistola sa. Adică, în ziua celei de-a Doua Veniri, milostenia va covârşi judecata. Noi nu dăm nici o sutime din bunurile noastre şi ne închipuim că vom intra în împărăţia Cerurilor. Nu vom intra! Pentru că Domnul a spus: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui." /Matei 5,7/

„LE-AI FURAT"

Arhimandritul Epif anie/ Cândva, un bătrânel, om remarcabil şi credincios, care se spovedea la mine (între timp a trecut la cele veşnice) suferea într-o oarecare măsură de zgârcenie. îl sileam, într-un fel, să-şi deschidă mâna şi să-i ajute pe cei ce sunt în nevoi, pentru ca şi el să fie miluit în Ziua Judecăţii. După multe strădanii şi cu putere de convingere, l-am determinat să dea zeciuială din câştigurile sale. Intr-o anumită lună, a venit la mine şi mi-a spus:

- Ştii, părinte, luna asta n-am mai dat.

- De ce? îl întreb.

- Pentru că mi s-a stricat instalaţia de apă.

- Nu se poate. Banii aceştia, care nu i-ai dat, i-ai furat.

- De ce i-am furat? De unde?

- Aceştia erau banii săracilor; nu am vorbit să dai la săraci cea de a zecea parte din venituri? în loc să fi luat pentru reparaţii din cele nouă zecimi ale tale, ai luat din zecimea săracilor ca să-ţi plăteşti cheltuiala. Luna ce vine să dai două zecimi săracilor! Pentru că, dacă luna aceasta ai plătit instalatorul, luna următoare vei plăti electricianul, iar mai încolo pe cei de la canalizare, când se va strica şi aceea. în felul acesta, săracii vor începe să flămânzească în mod constant. Deci nu aşa trebuie să procedezi. Fii cu luare aminte! Dă ce ai de dat!

A trecut ceva vreme şi i-am pierdut urma omului nostru. Luni de zile nu s-a mai arătat la faţă. După ce au trecut vreo 7-8 luni, însă, a apărut iarăşi.

„Hei," îi spun, „ce s-a întâmplat, binecuvântatule? Te- ai dat dispărut cu totul!" „Să lăsăm asta, părinte, ce am mai pătimit între timp... Intr-o bună zi, am întâlnit un părinţel. Ne-am apucat să vorbim printre altele şi de milostenie, şi îi spun: «Ştii, duhovnicul meu mi-a spus să dau o zecime din veniturile mele la săraci.» La care părinţelul mi-a zis: «Vai, bietul de tine, a zecea parte? Dacă o să dai 100-120 drahme este de ajuns. Nu o zecime!». «Aha, care va să zică», mi-am spus în sine, «iată un adevărat părinte, un om de aur!» Drept pentru care am început să mă spovedesc la el. Dădeam câteva monezi în fiecare lună şi aveam conştiinţa împăcată. După o lună - două, moare soţia mea, după o grea suferinţă. O duc la ţară să o înmormântez, prilej cu care am cheltuit aproape 200.000 drahme, întocmai cât aş fi dat trei ani zeciuială. Şi atunci mi-am spus: «întoarce-te acolo unde ai fost înainte, pentru că, dacă Dumnezeu vrea, poate lua înapoi de la tine 100%, nu doar 10%!»" „Slavă lui Dumnezeu," îi spun, „că a fost nevoie să-ţi dea o palmă puternică pentru a-ţi reveni în fire. Lasă, acum e bine."

Iar de atunci şi până când l-a chemat Domnul, a dat mai mult decât a zecea parte. Pot confirma că a dat mult mai mult...

„PERNUTE" PENTRU CONŞTIINŢĂ

Arhimandritul Epifanie/ Cu acest prilej, voi face o paranteză.

Adesea, deşi ştim care este Legea lui Dumnezeu, ca- re-i voia Sa, căutăm să găsim duhovnici care să ne aşeze „pernuţe" sub conştiinţă. Grea este răspunderea acestor clerici, însă şi a voastră, a laicilor, este la fel de mare! Foarte probabil că în iad astfel de mireni o să calce pe fesurile preoţilor lor duhovnici. Aceasta nu le va alina însă cu nimic propriul iad!

„Nu mai vorbesc," se spovedeşte unul ca acesta părintelui, „cu fratele meu." „Ei, lasă, nu face nimic, bietul de tine," îi spune părintele, „dacă este aşa de rău precum spui, nici să nu-i vorbeşti." Şi, în felul acesta, omul îşi linişteşte conştiinţa, altfel spus i se pun sub cap „pernuţe" moi.

O altă situaţie: un tânăr merge la spovedanie şi spune: „Am relaţii în afara căsătoriei." La aceasta, primeşte următorul răspuns: „Ei bine, pe cât poţi, să te înfrânezi. Nu-i chiar atât de esenţial lucrul ăsta." Astfel de întâmplări se pot întâlnite în vremea noastră! în felul acesta, tânărul „s-a pus în ordine," că doar „mi-a zis părintele, am dezlegare de la duhovnicul meu!" Din păcate, fiul duhovnicesc va sta în iad undeva doar puţin mai sus decât duhovnicul său.

AVERILE TE LASĂ PE TINE, NU TU EŞTI ACELA CARE LE LAŞI!

Arhimandritul Epifanie/ Să continuăm cu acelaşi bătrânel de care v-am mai povestit. La început, l-am întrebat (pentru că după aceea, după cum v-am zis, a mers bine pe calea Domnului):

- Ai făcut ce am vorbit? Ai dat la săraci milostenie?

- Părinte, nu ţi-am spus că le las prin testament?

- Nu o să le laşi, îţi spun.

- Ba le las!

- Te lasă averile pe tine, nu le laşi tu! Atunci când mori, te vor lăsa. Vrei să-ţi dovedesc că te lasă? Eu, ca duhovnic al tău, îţi îngădui să le iei cu tine. Poţi să le iei cu tine în viaţa cealaltă?

-Nu...

- Ei, atunci, ce tot îmi spui că o să le laşi? Dacă ai copii, o să le laşi lor. Intrucât nu ai copii şi nepoţii îţi sunt bine aranjaţi, şi nu vrei să le laşi lor, cuiva trebuie să le laşi. într-un scop de binefacere. Vrednică îţi va fi plata. Fii atent la ceva mult mai bun. Păstrează acum puţine, atât cât îţi sunt de trebuinţă, iar celelalte dă-le, binecuvântatule, ca să ai şi tu bucuria dăruirii şi pentru ca unii oameni să fie ajutaţi.

In sfârşit, a fost convins şi a dat încă din timpul vieţii o mare parte din averea sa unei instituţii filantropice. Cred că acum este în împărăţia Cerurilor.

Aşadar, cine dintre noi poate lua ceva cu el? Câţiva metri de pământ sunt tot ce va primi şi cel mai bogat, şi cel mai sărac dintre oameni. In ce-l priveşte pe cel bogat, va avea parte în plus de un mormânt impunător, în vreme ce săracul nu va avea decât o cruce simplă de lemn. Nici o altă deosebire nu este între cei doi. Moartea este egalizatorul tuturor, ne face pe toţi la fel.

Arhimandrit Epifanie Theodoropulos

Fragment din cartea "PACEA LĂUNTRICĂ SĂ AIBĂ ÎNTÂIETATE", Editura Predania

Cumpara cartea  PACEA LĂUNTRICĂ SĂ AIBĂ ÎNTÂIETATE"

Pe aceeaşi temă

19 Octombrie 2021

Vizualizari: 813

Voteaza:

Milostenia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

milostenia faptele bune

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE