Terapia omului este o intreaga stiinta si de aceea si modurile de terapie (vindecare) pe care le va folosi cineva sunt multe. Iar la acest punct voi mentiona invatatura Sfantului Grigorie Teologul, intrucat daca nu avem o experiere personala a lui Dumnezeu, sa urmam macar experienta Sfintilor Bisericii noastre. Acestia sunt conducatori indumnezeiti si neinselati ai poporului lui Dumnezeu.

Daca este un lucru important ca preotul sa-si cunoasca patimile lui si sa le vin­dece, cu atat mai important este „sa poata vindeca patimile celorlalti si sa-i restaureze cu intelepciune (stiinta)”, incat terapia sa aduca folos atat pentru cei ce au nevoie de ea, cat si pentru cei ce exercita aceasta lucrare. Cred ca trebuie subliniata expresia: „sa-i restaureze cu intelepciune (stiinta)”. Terapia omului trebuie sa se faca cu stiinta, asadar, prin niste moduri terapeutice adevarate. In continuare, Sfantul Parinte spune: „cat de mult trebuie sa fii incercat in aceasta lupta, sau de cat de multa intelepciune este nevoie ca sa poti sa vindeci bine sau sa fii vindecat, si sa poti sa le supui pe cele materiale celor duhovnicesti…”.

Este necesara terapia facuta cu intelepciune, deoarece conditiile in care traiesc oamenii sunt diferite. Sunt oameni casatoriti sau necasatoriti, sunt cei din manastiri si pustnicii, exista cei ce sunt cercetati de Dumne­zeu si cei ce sunt desavarsiti in contemplatie, si cei ce inainteaza spre acestea, etc. Fiecare dintre ei are nevoie de terapie si indrumare. Si dupa cum trupurile se vindeca diferit, la fel si sufletele: [acestea] se vindeca prin cuvant, potrivit fiecaruia, si prin calauzire”.

Pe unii ii vindeca cuvantul, iar altii se vindeca prin urmarea unor modele. Unii au nevoie sa fie stimulati de cineva, iar altii au trebuinta de capastru. Unii sunt inceti catre bine si trebuie indemnati prin cuvant, altii sunt mai fierbinti decat media, pe acestia trebuind sa-i infranam. Unii se vindeca prin lauda, iar altii prin mustrare; amandoua insa la timpul potrivit. Unii se indreapta prin rugaciune, iar altii prin indurarea unor greutati.

„E nevoie ca unii sa le tina pe toate cu multa stradanie, pana la cele mai mici aspecte”, iar altii este de preferat sa tolereze unele lucruri. „E nevoie ca unii sa fie vindecati prin ingaduinta si prin smerenie”; pentru unii este de folos sa invinga, iar pentru altii sa fie invinsi. Unii se folosesc prin faptul ca traiesc „in bogatie si poseda puterea de a stapani”, iar altii prin a fi saraci si in nenorociri.

In metoda terapeutica ortodoxa nu este de folos pentru toti acelasi medicament. „Iar dintre leacurile noastre nu exista doar unul singur care sa fie cel mai sanatos sau vatamator pentru toti deopotriva”. Acelasi medicament se dovedeste a fi in acelasi timp folositor si vatamator in functie de persoana. Unei anumite categorii de oameni ii este de folos un anumit medicament, in timp ce altei categorii ii este de folos un altul. Preotul trebuie sa aiba virtutea discernamantului (darul deosebirii) pentru a cunoaste de fiecare data ce medicament va da pentru vindecare. Precum cei ce pasesc pe o sfoara intinsa pot sa cada fie in dreapta, fie in stanga, la fel si terapeutul duhovnicesc. Din acest motiv, „cu adevarat, pe calea imparatiei se poate pasi, pazit fiind din toate partile, numai daca nu te inclini nici la dreapta, nici la stanga”.

Vorbind despre terapie, Sfantul Grigorie Teologul spune ca, daca vrem sa-i vindecam si sa-i curatim pe oameni in mod corect, este nevoie de trei lucruri: primul, „de o mare si nestirbita credinta”; al doilea, „de o cat mai sporita impreuna-lucrare (sinergie) cu Dumnezeu”; al treilea, „de cat mai putina indaratnicie din partea noastra, atat in cuvant cat si in fapta”. Impreuna cu credinta si cu ajutorul lui Dumnezeu se cere si ingeniozitatea terapeutului pentru a respinge uneltirile celui viclean, pentru ca diavolul lucreaza cu ingeniozitate si viclenie. Din acest motiv terapeutul trebuie sa cunoasca metodele diavolului, in general si in particular, pentru ca sa le poata face fata cu succes, si in acest fel sa-l conduca pe om la indumnezeire.

De asemenea, varsta duhovniceasca a crestinilor este diferita. Unii se afla la varsta prescolara si, din acest motiv, au nevoie sa fie hraniti cu lapte, deoarece nu rezista sa se hraneasca cu „barbatia cuvantului”. Daca la varsta prescolara le ofera cineva hrana tare, vor simti impilare si greutate. Insa cei ce au nevoie „de o hrana mai inalta si mai tare” se vor intrista daca vor fi hraniti cu lapte si legume. Aceasta inseamna ca preotul trebuie sa cunoasca cum sa-i hraneasca pe cei de varsta prescolara, dar si pe cei de varsta matura, precum si pe cei ce se afla pe stadiile inalte ale vietuirii duhovnicesti. Duhovnicul insa ca sa cunoasca, sa vindece si sa conduca, trebuie sa aiba experierea personala a adevarurilor Bisericii, dar si darul deosebirii, ca sa ofere hrana potrivita omului potrivit. A da hrana tare scolarilor echivaleaza cu moartea. Dar si a da lapte celor desavarsiti, echivaleaza cu o sufocare duhovniceasca.

Sfantul Grigorie Teologul face o admirabila observatie in acest sens. El ne invata ca terapia nu este independenta de Revelatia pe care a dat-o Dumnezeu si care se pazeste in Biserica ca lumina ochilor. Acea Revelatie, potrivit careia Dumnezeu este Sfanta Treime, reprezinta rodul vindecarii omului; asadar, cel vindecat devine capa­bil sa primeasca aceasta Revelatie. Dar, in acelasi timp, aceasta Revelatie dumneze­iasca reprezinta drumul adevarat pentru ca cineva sa ajunga la vindecare si la comu­niunea cu Sfanta Treime. In modul sau ca­racteristic, Sfantul Grigorie Teologul scrie: „Caci in acesta consta si cel mai mare peri­col pentru cei carora le-a fost incredintat a-i lumina pe altii: fie sa reduca cuvantul lor la o singura Persoana (Ipostas), de teama de a nu cadea in politeism, si sa ne faca sa nesocotim numele (persoanele Sfintei Treimi), crezand ca Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt una si aceeasi persoana; fie sa divida Treimea in trei Persoane, complet diferite ca fiinta, Care nu au nici o ordine sau prin­cipiu conducator, adica exact invers fata de troposul[51] existential al lui Dumnezeu, cazand in extrema opusa, asemenea unei plante care se clatina cand intr-o directie, cand in cealalta”.

Este foarte important fap­tul ca, in timp ce Parintele vorbeste despre terapie, el cuvanteaza si despre dogma Sfintei Treimi. Pentru ca atunci cand ne aflam in afara acestui adevar, care este rodul terapiei, nu putem ajunge la vindecare. Prin urmare, terapia nu este una etica, ci teologica si astfel, terapia nu este una adogmatica[52], ci se sprijina pe Revelatia lui Dumnezeu. Iar acest lucru se vadeste din faptul ca, atunci cand se denatureaza teologia, se denatureaza imediat si terapia. Si chiar mai mult, am putea spune, baza tuturor adevarurilor de credinta, a dogmelor, este metoda[53] terapeutica, sau calea evlaviei ortodoxe, adica purificarea, luminarea si indumnezeirea omului. Din acest motiv consider ca Sinoadele locale din timpul Sfantului Grigorie Palama, care vorbesc despre isihasm, despre modul trairii lui Dumnezeu, sunt baza tuturor Sinoadelor si tuturor dogmelor credintei ortodoxe. Sfantul Grigorie Teologul mai vorbeste si despre bolile teologiei. Erezia este si ea o boala, pentru ca nu-l conduce pe om la Dumnezeu.

Aceasta este o precizare de mare insemnatate. Terapia sufletului se realizeaza in conditii bune doar atunci cand sunt afirmate dogmele cele drepte ale credintei ortodoxe. Iar atunci cand este ignorata dreapta credinta in procesul terapeutic, exista marele pericol al inselarii si al indepartarii de o vindecare reala. Pe scurt spus, nu poate exista nici un fel de vindecare in afara dreptei credinte (n. tr.).

Cuvantul „metoda” ar trebui inteles aici in sensul sau etimologic, acela de „a parcurge o cale”; asadar, este vorba despre o plinatate a vietii care se dobandeste in urma unui proces terapeutic in­cheiat cu bine. In urma parcurgerii acestei cai tera­peutice, dogmele sunt vazute intr-un chip nou, ca realitati dumnezeiesti, iar nu ca formule abstracte (n. tr.). vederea luminii necreate, ci mentine totdeauna mintea intru intuneric. In acest fel se explica lupta Sfintilor Parinti pentru pastrarea neclintita a dogmelor, deoarece, impreuna cu pazirea Revelatiei se pazeste si modul corect al terapiei. Crezand noi ca Hristos este faptura, nu ne putem mantui. La fel se intampla cu toate dogmele de credinta. Sfantul Grigorie Teologul scrie: „Caci trei sunt acum bolile teologiei: ateismul, iudaismul si politeismul; iar aparatorul ce­lei dintai este Sabelie Libianul, al celei de a doua, Arie din Alexandria, iar aparatorii celei de a treia sunt unii dintre noi, care se arata peste masura de ortodocsi”.

Bolile teologiei sunt: ateismul, iudaismul si politeismul, care insa sunt exprimate de oamenii traitori in Biserica. Cand suntem eretici, adica avem o teologie gresita si bolnava, nu putem fi cu adevarat madulare ale Trupului lui Hristos si, prin urmare, nu putem ajunge la mantuire. Motivul pentru care ereticii sunt indepartati din Biserica este pentru ca prin boala lor teologica arata ca ei singuri s-au taiat din Biserica. Arata ca sunt bolnavi duhovniceste. Teologia, asadar, este impreuna-legata cu sanatatea si cu nevointa pentru vinde­care. Ea este, in principal si inainte de toate, o stiinta terapeutica. Iar terapia omului nu se face independent de teologia ortodoxa.

Teologul se identifica cu parintele duhov­nic, iar parintele duhovnic se identifica cu teologul. Preotii pastoresc poporul in mod teologic si teologhisesc in mod pastoral si terapeutic[54].

Tema de fata este mare si o dezvoltare deplina a ei nu poate fi cuprinsa intr-o scurta introducere. Ceea ce am dorit sa se inteleaga este faptul ca psihoterapia ortodoxa difera in mod evident de psihoterapiile umaniste, de diferitele sfaturi indatoritoare si de sentintele moraliste. Terapia ortodoxa are drept scop ca omul sa ajunga cu succes la curatia inimii si, de aici, la lu­minare si la indumnezeire. La aceasta ajuta, inainte de toate, harul dumnezeiesc, libertatea si cautarea cu staruinta din partea omului, dar si experienta preotului terapeut. Din pacate, exista si astazi unii oameni care sustin ca nu este nevoie de mijlocirea duhovnicului, ca fiecare om are libertatea de a inainta spre Dumnezeu, ca duhovnicul trebuie sa slujeasca mai mult ca spoveditor care va citi doar rugaciunea de iertare. Probabil, aceasta se spune din perspectiva faptului ca s-au facut si se fac anumite abuzuri in lucrarea parintelui duhovnicesc. Insa, pot adauga ca, in ciuda greselilor intamplatoare, parintele duhovnic experi­mentat ii este necesar omului ca sa ajunga la purificare, la luminare si de acolo la indumnezeire. Cel care vede pacatul din punct de vedere juridic sau moralist, acela nu are nevoie de un parinte duhovnic experimentat. Cel care avanseaza in viata lui duhovniceasca si gusta lucrarile harului dumnezeiesc, acela imediat cauta un parinte duhovnic experimentat pentru a-l calauzi si pentru a-i oferi „certificarea” mersului sau duhovnicesc.

Totusi, lucrarea noastra, a preotilor este sa ne nevoim sa traim asa cum vrea Biserica pentru a putea vindeca prin lucrarea harului dumnezeiesc pe cei care cer vindecare. Pentru ca aceasta este lucrarea pastorului. Sfantul Apostol Pavel scrie: „Si El a dat pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, spre savarsirea sfintilor, spre lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos, pana ce vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos” (Efeseni 4, 11-13).

+ Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos

Note:

[51] Cuvantul grecesc tropos (tropos), exprima un mod dinamic de existenta, specific mai cu seama Fiintei dumnezeiesti, care depaseste logica omeneasca (n. tr.).

[52] Aceasta este o precizare de mare insemna­tate. Terapia sufletului se realizeaza in conditii bune doar atunci cand sunt afirmate dogmele cele drepte ale credintei ortodoxe. Iar atunci cand este igno­rata dreapta credinta in procesul terapeutic, exista marele pericol al inselarii si al indepartarii de o vin­decare reala. Pe scurt spus, nu poate exista nici un fel de vindecare in afara dreptei credinte (n. tr.).

[53] Cuvantul „metoda” ar trebui inteles aici in sensul sau etimologic, acela de „a parcurge o cale”; asadar, este vorba despre o plinatate a vietii care se dobandeste in urma unui proces terapeutic in­cheiat cu bine. In urma parcurgerii acestei cai tera­peutice, dogmele sunt vazute intr-un chip nou, ca realitati dumnezeiesti, iar nu ca formule abstracte (n. tr.).

[54] Ibidem, pp. 222-225.

Fragment din cartea "Spovedania si vindecarea sufletului", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Spovedania si vindecarea sufletului"

• Terapia tristetii
  Publicat in : Morala
• Terapia invidiei
  Publicat in : Morala
• Terapia cu vitamina B17 - O reusita in Romania
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Sanatatea este in noi!
  Publicat in : Sanatate si stiinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: