Ne putem ruga pentru sinucigasi?
Din pricina unei neintelegeri, unii dintre noi socotesc ca problema aceasta nu ar fi avut pana acum o rezolvare in Biserica noastra sau, cel putin, o socotesc o problema care trebuie supusa cercetarii amanuntite si revizuirii din partea autoritatii bisericesti.
O mare parte a mirenilor nostri isi ingaduie inca sa gandeasca exact asa si cu privire la o alta problema foarte asemanatoare cu aceasta si anume: daca pastorii ortodocsi trebuie sa satisfaca cererile rudelor cu privire la savarsirea deplinei prohodiri si inmormantari bisericesti a celor care in timpul vietii s-au declarat iesiti din Biserica Ortodoxa, lucru pentru care nu au savarsit pocainta cuvenita nici inainte de moarte.
Iar moartea recenta a renumitului scriitor rus Lev Tolstoi, care pentru lucrarile sale evident eretice a fost supus la vremea sa in mod public excomunicarii bisericesti si de aceea a fost lipsit de inmormantarea crestina, a slujit ca motiv pentru discutiile deosebit de aprinse cu privire la aceasta problema din urma.
Din corespondenta Sfantului Teofan se vede ca si el nu o data a trebuit sa dea raspunsuri cu privire la ambele probleme mentionate mai sus. Este adevarat, in raspunsurile lui de data aceasta nu vom gasi ceva nou si maret: aici sfantul, la fel ca si in toate celelalte ce se refera la invatatura randuita a Bisericii, pastreaza cu strictete randuielile canonice, dar noi credem ca tot nu este de prisos sa pomenim aici raspunsurile lui, intrucat sunt expuse de el minunat de simplu, convingator si accesibil pentru intelegerea fiecaruia.
In afara de aceasta, nu putem sa nu vedem din aceste raspunsuri cum sfantul cel intelept, pentru impacarea constiintei tulburate a intrebatorilor, se straduieste sa scoata din tezaurul inimii sale si o parte de mangaiere crestina pentru necazurile lor.
Ma intrebati - ii scrie el unuia dintre intrebatori - daca va puteti ruga pentru sinucigasi. Biserica nu da voie, cum, dar, se vor ruga fiii si fiicele? Eu cred uneori ca ne putem ruga acasa in rugaciunea noastra particulara. Dar aici apare ispita de a arata ca noi suntem mai milostivi decat Biserica si Insusi Dumnezeu. Este de ajuns sa ne limitam la parerea de rau pentru ei, lasand soarta lor in mila nemasurata a lui Dumnezeu. Gandul ca ne putem ruga pentru cei care sunt invredniciti de inmormantarea bisericeasca se sprijina pe presupunerea ca cei ce au ingaduit inmormantarea bisericeasca nu au socotit ca ucigasul s-a ucis pe sine in mod constient. (...)
Dumnezeu Insusi stie totul mai bine decat noi toti, poate mai mult sa reduca vina si va ierta, si va milui daca dreptatea nu va impiedica mila. Iar pentru noi este mai sigur decat orice sa lasam totul in mainile lui Dumnezeu. Eu, totusi, intotdeauna am crezut si cred - repeta iarasi sfantul - ca in particular, in rugaciunea mea, ii pot pomeni pe acesti oameni.
Dezvaluind acele temeiuri pentru care Sfanta Biserica interzice sa se savarseasca rugaciuni publice pentru cei ce au murit in afara comuni unii bisericesti, sfantul ii raspunde unuia dintre solicitanti astfel:
Ma intrebati cum sa-i pomeniti pe parintii dumneavoastra, care au murit sectari? In rugaciunea dumneavoastra particulara pomeniti-i si rugati-va pentru ei, adresandu-va milei nemarginite a lui Dumnezeu, si in ea lasati soarta lor. Iar in biserica nu trebuie sa-i pomeniti.
Biserica se roaga pentru fiii ei sa-si pastreze credinta si sa izbandeasca in ea; iar pentru cei ce se afla in afara ei, se roaga sa se intoarca la credinta si sa se uneasca cu ea. De vreme ce adresarea aceasta trebuie sa se savarseasca aici, pe pamant, atunci si puterea acestei rugaciuni se limiteaza la sederea pe pamant a celor pentru care se savarseste rugaciunea.
Biserica este legatura vie a tuturor credinciosilor, care, unindu-se intr-un intreg sub un singur Cap - Hristos Domnul, alcatuiesc un singur trup. Biserica o alcatuiesc credinciosii - vii si morti. Cei ce ies de aici necajiti raman in afara ei si in afara Domnului, a Capului ei. Necredinciosii de pe pamant sunt chemati si, daca se folosesc de aceasta chemare aici si intra in Biserica, atunci si dincolo vor fi asa, adica fiii Bisericii.
Mantuitorul spune: Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi (Marcu 16, 16). Si mai spune: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5), iar acest lucru trebuie sa se savarseasca pe pamant. Si mai mult: in ceruri este dezlegat numai ceea ce este dezlegat pe pamant.
Au existat experiente din acestea: cand cineva dintre cei vrednici de Imparatie a murit cu un pacat nedezlegat, Domnul l-a condamnat sa se intoarca pe pamant pentru terminarea celor neterminate.
Cei ce mor in afara credintei sunt asemenea sinucigasilor. Pentru sinucigasi Biserica nu se roaga, caci ei mor in pacat de moarte, nedezlegat, necuratit prin pocainta. Este dureros sa auda acest lucru iubirea pe care o aveti pentru parintii dumneavoastra, dar la aceasta puteti adauga ceea ce este randuit pentru pruncii care mor fara botez. Acestia sunt lasati in mila nemarginita a lui Dumnezeu. Lasati si dumneavoastra in mila lui Dumnezeu soarta parintilor si rugati-va pentru ei in rugaciunea particulara sa le fie lor dupa mila credinta dumneavoastra in mila aceasta.
Cu acelasi scop, de a-i convinge pe cei nedumeriti in privinta parerii lor gresite despre Biserica noastra Ortodoxa - cum ca ea ar fi obligata sa se conduca in toate relatiile cu oamenii nu altfel decat numai dupa sentimentul iubirii, de vreme ce interdictia ei de a savarsi rugaciuni pentru cineva, dupa cuvintele lor, inseamna cu cuvantul sa propovaduiasca un lucru, iar cu fapta sa procedeze cu totul pe dos - preasfintitul propune atentiei celor nedumeriti urmatoarele de mai jos:
(Inaltpreasfintitulmitropolit al Moscovei Filaret a condamnat chiar si faptul de a fi ingaduite de cineva grijile inutile privitoare la fastul din cadrul inmonnantarii persoanelor care mor subit. "Daca voim sa infrumusetam moartea cea trista printr-o inmormantare onorabila - a scris el cu o anumita ocazie - ii aducem o jignire mortii cucernice, egaland-o cu ea pe cea naprasnica. Spuneti, de vreme ce Dumnezeu trimite un fapt umilitor, Ii va fi Lui placut acest lucru?" - Scrisorile mitropolitului Filaret eatre rectorul Academiei duhovnicesti din Moscova).
Iubirea - spune el - este temelia tuturor legilor si a virtutilor, nu numai a celor evanghelice, ci si a celor omenesti, laice; prin urmare, orice fapta, conforma cu legea, este conforma si cu iubirea si orice valoare a faptei, conforma cu legea, sau justa, este conforma si cu iubirea. Insa iubirea este mai inalta si mai ampla decat legea.
Exista fapte de iubire care nu sunt hotarate prin lege stabilita si nu sunt deloc impotriva legii; insa faptele hotarate prin lege si neimplinite de persoana de sub lege sunt faradelegi si sunt potrivnice iubirii chiar daca au tins spre binele cuiva.
Acest lucru are importanta mai ales in sens juridic. Daca judecatorul il achita pe cel vinovat impotriva legii sau il rasplateste pe cel nedemn de rasplata, chiar daca, in aparenta, le face un lucru bun celui vinovat si celui nedemn, totusi face mai mult rau decat bine, incalcand iubirea fata de binele obstesc, autoritate si reguli. (Nu in zadar se spune: "Si in mila este nevoie de ratiune" - proverb rusesc).
Este laudata, spuneti voi, mila la judecata. Asa, in chip laudabil procedez eu daca stiu sa arat mila fara sa incalc dreptatea judecatii; altfel mila mea merita sa fie batuta cu vargile. Mila trebuie sa se imbine cu adevarul. Nu rezolva cel mai bine aceasta problema Crucea lui Hristos? Ce iubire nemarginit de mare este in ea si alaturi de ea - ce dreptate nemarginit de mare!
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.