
Vorbesc despre aceia, şi-i numesc „eretici" pe cei care zic că nu există cineva în timpurile noastre şi în mijlocul nostru care să poată păzi poruncile evanghelice şi să devină asemenea Sfinţilor Părinţi: adică întâi de toate credincios şi făptuitor - căci credinţa se arată prin fapte [Iac 2, 18] aşa cum se arată asemănarea feţei în oglindă -, apoi contemplativ şi văzător de Dumnezeu pentru faptul de a fi fost adică luminat şi a fi primit Duhul Sfânt şi de-a fi văzut prin El pe Fiul împreună cu Tatăl. Cei ce zic deci că aceasta e cu neputinţă nu au numai o anume erezie ci, dacă se poate spune aşa, au toate ereziile la un loc, aceasta din urmă depăşindu-le şi acoperindu-le prin lipsa ei de evlavie şi excesul blasfemiei ei pe toate acelea. Cine spune aceasta răstoarnă toate dumnezeieştile Scripturi.
In vreme ce Acela fericeşte în mod deschis pe cei ce plâng [Mt 5, 4], aceştia spun că e cu neputinţă ca cineva să plângă şi să se întristeze în fiecare zi. O, ce nesimţire şi ce gură nepăzită care scoate din ea [astfel de] glăsuiri întinate împotriva Dumnezeului Celui Preaînalt şi face să devină pradă fiarelor oile lui Hristos pentru care şi-a vărsat sângele însuşi Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu. Cu adevărat bine zice David, părintele lui Dumnezeu, prorocind despre unii ca aceştia: „Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită" [Ps 56, 5].
Să nu făgăduim curăţia şi lacrimile
Pentru ce e cu neputinţă, spune-mi? Prin ce alt mijloc au strălucit pe pământ sfinţii şi s-au făcut luminători în lume [Flp 2, 15]? Dacă ar fi fost cu neputinţă, nici aceia n-ar n putut realiza vreodată acestea. Căci oameni erau şi aceia, ca şi noi, şi n-aveau nimic mai mult decât noi, decât voinţă spre bine, sârguinţă, răbdare, smerenie şi iubire de Dumnezeu. Acestea deci câştigă-le şi tu, şi sufletul care acum îţi este de piatră [cf. Iş 17, 6; Ps 113, 8] ţi se va face izvor de lacrimi. jar dacă nu vrei să suferi necaz şi strâmtoare, cel puţin nu spune că lucrul este cu neputinţă. Căci cel ce spune aceasta tăgăduieşte curăţirea; pentru că fără lacrimi nu s-a auzit din veac să se fi curăţit de întinăciunea păcatului vreun suflet care a păcătuit după Botez; căci prin Botez a şters Dumnezeu toată lacrima de pe faţa pământului [Is 25, 8] revărsând Duhul Lui Cel Sfânt [cf. Tit 3, 6] cu bogăţie. Dar, precum am auzit din dumnezeiasca Scriptură, unii adulţi ce se botezau lăcrimau în clipa Botezului, fiind străpunşi [la inimă] de venirea Duhului, nu cu lacrimi de durere sau chin, ci cu lacrimi care, prin lucrarea Sfântului Duh şi darul Aceluiaşi, erau mai dulci decât mierea, vărsându-le din ochi oarecum fără chin şi fără zgomot. Cei ce s-au învrednicit cândva să aibă experienţa unor asemenea lacrimi vor cunoaşte că sunt adevărate cele spuse de mine, aşa cum va da mărturie pentru mine şi glasul Teologului [Grigorie], căci el spune: „Să aducă tot omul o jertfă [ofrandă]; unul ceva, altul altceva", şi după ce a enumerat multe, la sfârşit, după toate a strigat: „Toţi însă [să aducă] lacrimi, toţi curăţire, toţi urcuşul şi tinderea spre cele dinainte [cf.Flp3, 13]"
Simeon Noul Teolog
Articol preluat din cartea “Cateheze”, Editura Deisis
-
Evanghelia dupa Matei
Publicat in : Religie -
Evanghelia dupa Luca
Publicat in : Religie -
Evanghelia, scrisoare de dragoste
Publicat in : Editoriale -
Evanghelia Duminicii dinaintea Nasterii Domnului
Publicat in : Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.