Orice evocare a parintelui Cleopa, la momentele semnificative legate de viata, de slujirea si, mai ales, de mostenirea sa atat de bogata duhovniceste, devine prilej de sarbatoare a sufletelor insetate de adevar mantuitor si de unire cu Hristos Domnul in Biserica slavei Sale.

Viata sa jertfelnica, slujirea sa smerita, misiunea plina de entuziasm, de bunatate si de smerenie au depasit demult cadrele manastirilor in care a slujit, iradiind raze de sfintenie in tot intinsul Ortodoxiei romanesti, dar si in alte Biserici din strainatate.

Asa cum parintele profesor Dumitru Staniloae este o personalitate luminoasa a Teologiei neopatristice din Ortodoxie, marcand prin viata si opera sa secolul in care a vietuit, tot asa si parintele Cleopa se inscrie in ceata marilor Avvi ai crestinatatii rasaritene, prelungind convingator si temeinic exemplele vietuirii sfintilor Patericului in contemporaneitate.

Dar care ar putea fi, pe scurt, in cazul acestei evocari, mostenirea spirituala a renumitului duhovnic al neamului nostru pentru noi, cei de astazi?

Mai intai, se cuvine a aminti faptul ca un traitor al adevarurilor de credinta, in chip smerit si demn in acelasi timp nu dispare in zona amintirilor de la timpul trecut, nici nu-si vestejeste chipul luminos sub brazda de pamant a mormantului, ci raspandeste mireasma bine-placutului lui Dumnezeu ca dintr-o icoana, asemenea sfintilor care-L arata neincetat pe Hristos, Chipul cel nemuritor, mereu la timpul prezent.

Asa se face ca, la inmormantarea parintelui Cleopa, crestinii au tinut sa aseze pamantul peste racla trupului sau cu mainile lor, ca si cand ar fi daruit o parte din ei spre zidirea noului lacas de unde, ca din propria chilie „ne vorbeste Parintele Cleopa”!

Deci prima sa harisma prin care s-a apropiat de toti cei ce-L cauta pe Hristos in viata plina de incercari si pacate este deplina ascultare de Biserica in plenitudinea intelesurilor: doctrinar-teologic, spiritual-liturgic si ascetic-filocalic.

Parintele Cleopa a fost croit de Dumnezeu sa imbrace, prin mantia smerita a monahului, toata slava supunerii propriei vieti asprimii si asperitatilor vietuirii monahale, intr-o perioada de mari incercari, primejdii si persecutii.

Dotat cu o inteligenta sclipitoare, la care a adaugat o munca istovitoare – atat ca nevointa personala, cat si in privinta slujirii semenilor – a unit noptile cu zilele, nedezlipind ochii de pe filele operelor sfintilor si ale savantilor stiintelor de tot felul, dar nici genunchii de la metanii, stralucind ca diamantul in bezna prelungita a ateismului ce se dorea doctrina oficiala a puternicilor zilelor de atunci.

„Se lipeau ca ceara cuvintele sfinte de mintea mea”, marturisea parintele care, uneori fugar si pribeag prin pustietati, unea rugaciunile de noapte din bordei cu simfoniile pasarilor cerului, imblanzind si fiarele salbatice, care-i deveneau, ca si sfintilor Patericului, prietene slujitoare. Asa a ajuns sa imblanzeasca, de multe ori, pe persecutorii care i-au devenit fideli urmatori in lucrarea tainica a lui Hristos, in mijlocul unui popor suferind, dar demn in momente de rascruce.

Deci parintele Cleopa a fost mai intai un ascultator de Biserica si un promotor al unitatii in momente de dezbinare, de persecutie, de lipsuri si de slabire a credintei. El nu a fost un judecator nici al persecutorilor, ci un apostol al convertirii lor, ca si Sf. Pavel „facandu-se tuturor toate, ca macar pe unii sa-i dobandeasca” (I Corinteni 9, 22). A fost echilibrat si cumpanit, preferand sa-si apere turma si nu sa-si apere propria persoana. De aceea, l-a aparat Dumnezeu si pe el, in toate imprejurarile grele si dificile.
In al doilea rand, parintele Cleopa a ales metoda sanatoasa, verificata in timp, a batranilor pustnici si a marilor sai duhovnici, precum Ioanichie Moroi sau Parintele Paisie. Nu a dezvoltat o conceptie personala, desi era in masura s-o faca in privinta slujirii ca monah, staret si mare duhovnic.

Nu s-a oprit niciodata la convingerile sale savante, temeinice si profunde, ci a calatorit de la starea sa la statura modelului Hristos in Biserica Sa, fiind primul ascultator de mai marii sai, ca astfel sa-i cuprinda in iubirea calda parinteasca si frateasca pe cei mici, neajutorati si instrainati de Dumnezeu si de viata duhovniceasca. N-a spus niciodata: „sa faci ce iti spune Cleopa!”. Totdeauna a indrumat pe toti sa urmeze si sa implineasca ceea ce cere si face Hristos Domnul, cu toti Sfintii Sai, pentru noi, cei pacatosi.

De aceea, pentru noi toti, cei ce l-am cunoscut, iubit si pretuit, a ramas si ramane Parintele Cleopa al Bisericii, la timpul prezent.

In al treilea rand, parintele Cleopa si-a iubit, si-a ajutat si chiar a riscat parinteste pentru ucenicii sai, fiind gata sa se jertfeasca el pentru ei.

Sa amintim de un singur caz in timpuri grele de persecutie. Tanarul ierodiacon Antonie Plamadeala era condamnat la inchisoare, ca dusman al regimului, hartuit din loc in loc, iar Parintele Cleopa, stiind de aceasta, l-a primit, l-a adoptat ca pe propriul fiu duhovnicesc si l-a aparat in obstea Manastirii Slatina, fara a se gandi la consecinte. Acestea sunt masurile sfintilor din viata, precum Parintele Cleopa!

Asa l-am cunoscut, prin ierarhul meu si ucenicul parintelui Cleopa, Episcopul Antonie, care in anii ‘80 m-a incredintat epitrahilului marelui avva, de la momentul intrarii in monahism. Si acum simt puterea harului vindecator de pacate, in genunchi, in fata nemuritorului nostru duhovnic si parinte Cleopa!

Ġ CASIAN,
ARHIEPISCOPUL DUNARII DE JOS

Sursa: edj.ro

.

• Manastirea Sihastria
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Sihastria Putnei
  Publicat in : Mitropolia Moldovei si Bucovinei