- Ascultarea de duhovnic înseamnă că pentru fiecare hotărîre sau pas pe care doresc să îl fac trebuie să cer binecuvîntarea duhovnicului?
- Lumea înţelege ascultarea de duhovnic ca pe un fel de aprobare a unui act, a unei acţiuni. Vreau să fac cutare lucru, am aprobare sau nu am aprobare? Din păcate mulţi rămîn doar la asta.
Eu nu cer aprobarea duhovnicului meu, ci cu toată smerenia îl întreb dacă e bine ceea ce vreau să fac. Cînd venim la duhovnic, trebuie să fim gata să renunţăm la hotărîrea noastră în favoarea hotărîrii duhovnicului.
Omul cu experienţă duhovnicească, omul cu experienţă în lupta cu patimile şi cu demonii, cunoaşte că toate loviturile pe care le-a primit, toate înfrîngerile şi faptele lui de ruşine s-au datorat faptului că s-a încrezut în cugetul său. Privesc înapoi şi văd că, de cîte ori am făcut o faptă de ruşine, am făcut-o prin propria hotărîre, convins că voi face ceva bun. Dacă faptele noastre şi hotărîrile luate cu de la sine putere nu au adus încă roadele despre care vorbesc, mai este vreme.
Un om cu experienţă duhovnicească îşi pune întotdeauna cugetul la încercare. Nu primesc îndată gîndul care mi-a venit. Fă cutare! Voi face o treabă grozavă şi îl voi întrece pe cutare sau cutare. Merg la duhovnicul meu nu căutînd să-mi aprobe această hotărîre pe care eu o cred bună, ci întrebîndu-l: „Părinte, am cutare gînd, cum crezi, este bun acest gînd sau nu este bun?"
Aşa vedem că făceau călugării în Pateric, venind la avva Sisoe, la avva Antonie: „Avva, voiesc să fac cutare lucru. Ce zici, bine fac?" „Nu-ţi este de folos, fiule!" sau „Domnul să te binecuvînteze!" Pentru aceasta merg eu la duhovnic şi pentru asta îl ascult şi cred că Dumnezeu îmi dă răspuns pentru smerenia mea, pentru că mă vede sincer în căutarea adevărului, în căutarea smereniei.
Din această stare a neîncrederii în propriul cuget cer binecuvîntare de la duhovnic şi îl ascult. Desigur că sînt liber să fac ce voiesc, dar voi culege roadele. Pentru că atunci cînd nu accept un sfat, ispita în care intru nu se datorează atît faptului că nu mi-am ascultat duhovnicul, ci mai ales că m-am încrezut în cugetul meu. Şi Adam s-a încrezut în cugetul său, şi Eva s-a încrezut în puterea ei oratorică şi polemistă cînd a intrat în discuţie cu diavolul. Şi pînă la urmă au pierdut. Pentru aceasta ne atragem ispite, pentru că mergem împotriva smereniei, împotriva dragostei.
Cere sfat de la duhovnic ca de la doctor, ca de la părintele tău, ca de la slujitorul lui Dumnezeu plin de iubire care ştie să te înţeleagă şi pînă la urmă ştie să te asculte. Pentru că vedem cît de bine ştiu duhovnicii să-şi asculte ucenicii, înainte ca ucenicii să înceapă să-i asculte pe ei.
Un duhovnic bun nu-ti transmite un set de întrebări şi răspunsuri, ci un anumit fel de a gîndi şi de a vedea lumea. Dacă ne însuşim această moştenire duhovnicească, acţionăm în duhul duhovnicului nostru şi astfel îl ascultăm. Părintelui Selafiil nu-i plăceau întrebările prea dese şi cicălitoare de tipul: „Pot să beau cafea?" sau „E bine să-mi cumpăr pantofi?", dar răspundea cu bucurie la întrebările de principiu. Cu alte cuvinte, nu trebuie să imităm în mijlocul oraşului viaţa de chilie a pustnicilor despre care citim în Pateric. Cugetul ne spune ce trebuie să întrebăm şi ce nu. Intrebăm de fiecare dată cînd apare ceva nou, ceva suspect, ceva ce ar putea să schimbe modul nostru obişnuit de viaţă. Duhovnicul singur ne dă de înţeles ce trebuie să întrebăm şi ce nu.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Fragment din cartea "Cu fata descoperita. Credinta si libertate in vremurile de pe urma", Editura Cathisma
Cumpara cartea "Cu fata descoperita. Credinta si libertate in vremurile de pe urma"
-
Ucenicul - o inima care asculta
Publicat in : Religie -
Despre ucenicie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ucenicia la Hristos
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Trebuie sa intram in ucenicie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.