Pentru fiecare hotarire trebuie sa cer binecuvintarea duhovnicului?

Pentru fiecare hotarire trebuie sa cer binecuvintarea duhovnicului?

 - Ascultarea de duhovnic înseamnă că pentru fiecare hotărîre sau pas pe care doresc să îl fac trebuie să cer binecuvîntarea duhovnicului?

- Lumea înţelege ascultarea de duhovnic ca pe un fel de aprobare a unui act, a unei acţiuni. Vreau să fac cutare lucru, am aprobare sau nu am aprobare? Din păcate mulţi rămîn doar la asta.

Eu nu cer aprobarea duhovnicului meu, ci cu toată smerenia îl întreb dacă e bine ceea ce vreau să fac. Cînd venim la duhovnic, trebuie să fim gata să renunţăm la hotărîrea noastră în favoarea hotărîrii duhovnicului.

Omul cu experienţă duhovnicească, omul cu experienţă în lupta cu patimile şi cu demonii, cunoaşte că toate loviturile pe care le-a primit, toate înfrîngerile şi faptele lui de ruşine s-au datorat faptului că s-a încrezut în cugetul său. Privesc înapoi şi văd că, de cîte ori am făcut o faptă de ruşine, am făcut-o prin propria hotărîre, convins că voi face ceva bun. Dacă faptele noastre şi hotărîrile luate cu de la sine putere nu au adus încă roadele despre care vorbesc, mai este vreme.

Un om cu experienţă duhovnicească îşi pune întotdeauna cugetul la încercare. Nu primesc îndată gîndul care mi-a venit. Fă cutare! Voi face o treabă grozavă şi îl voi întrece pe cutare sau cutare. Merg la duhovnicul meu nu căutînd să-mi aprobe această hotărîre pe care eu o cred bună, ci întrebîndu-l: „Părinte, am cutare gînd, cum crezi, este bun acest gînd sau nu este bun?"

Aşa vedem că făceau călugării în Pateric, venind la avva Sisoe, la avva Antonie: „Avva, voiesc să fac cutare lucru. Ce zici, bine fac?" „Nu-ţi este de folos, fiule!" sau „Domnul să te binecuvînteze!" Pentru aceasta merg eu la duhovnic şi pentru asta îl ascult şi cred că Dumnezeu îmi dă răspuns pentru smerenia mea, pentru că mă vede sincer în căutarea adevărului, în căutarea smereniei.

Din această stare a neîncrederii în propriul cuget cer binecuvîntare de la duhovnic şi îl ascult. Desigur că sînt liber să fac ce voiesc, dar voi culege roadele. Pentru că atunci cînd nu accept un sfat, ispita în care intru nu se datorează atît faptului că nu mi-am ascultat duhovnicul, ci mai ales că m-am încrezut în cugetul meu. Şi Adam s-a încrezut în cugetul său, şi Eva s-a încrezut în puterea ei oratorică şi polemistă cînd a intrat în discuţie cu diavolul. Şi pînă la urmă au pierdut. Pentru aceasta ne atragem ispite, pentru că mergem împotriva smereniei, împotriva dragostei.

Cere sfat de la duhovnic ca de la doctor, ca de la părintele tău, ca de la slujitorul lui Dumnezeu plin de iubire care ştie să te înţeleagă şi pînă la urmă ştie să te asculte. Pentru că vedem cît de bine ştiu duhovnicii să-şi asculte ucenicii, înainte ca ucenicii să înceapă să-i asculte pe ei.

Un duhovnic bun nu-ti transmite un set de întrebări şi răspunsuri, ci un anumit fel de a gîndi şi de a vedea lumea. Dacă ne însuşim această moştenire duhovnicească, acţionăm în duhul duhovnicului nostru şi astfel îl ascultăm. Părintelui Selafiil nu-i plăceau întrebările prea dese şi cicălitoare de tipul: „Pot să beau cafea?" sau „E bine să-mi cumpăr pantofi?", dar răspundea cu bucurie la întrebările de principiu. Cu alte cuvinte, nu trebuie să imităm în mijlocul oraşului viaţa de chilie a pustnicilor despre care citim în Pateric. Cugetul ne spune ce trebuie să întrebăm şi ce nu. Intrebăm de fiecare dată cînd apare ceva nou, ceva suspect, ceva ce ar putea să schimbe modul nostru obişnuit de viaţă. Duhovnicul singur ne dă de înţeles ce trebuie să întrebăm şi ce nu.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI

Fragment din cartea "Cu fata descoperita. Credinta si libertate in vremurile de pe urma", Editura Cathisma

Cumpara cartea "Cu fata descoperita. Credinta si libertate in vremurile de pe urma"

Pe aceeaşi temă

02 Aprilie 2024

Vizualizari: 1080

Voteaza:

Pentru fiecare hotarire trebuie sa cer binecuvintarea duhovnicului? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact