Intr-o anume situatie, Mantuitorul arata ca puterea duhovniceasca de a invinge duhurile necurate se realizeaza prin "rugaciune si post" (Matei 17, 21). Prin rugaciune sufletul nostru intra in comuniune cu Dumnezeu. Dar nu oricum poate intra sufletul in comuniune cu Dumnezeu. "Un suflet satul este o piedica catre rugaciunea curata, iar Duhul Sfant nu vine cand pantecele nostru este plin", spune un parinte filocalic.

Ne explicam usor modul in care postul face rugaciunea curata, daca ne gandim la faptul ca, dorind sa stam de vorba cu o persoana careia ii acordam o cinstire deosebita si cu care dorim sa comunicam lucruri de mare importanta pentru viata noastra, ne retragem din zgomotul din jurul nostru, pentru a putea comunica in conditii optime. Tot asa se intampla si cand dorim sa comunicam cu Dumnezeu, ne retragem din vuietul tumultuos al placerilor si al poftelor, si astfel putem comunica intr-o totala detasare de lume si intr-o totala daruire Lui.

Corelatia dintre rugaciune si infranarea prin post, face ca si acesta din urma sa devina o rugaciune, care manifestata in exterior poate fi numita rugaciunea trupului. S-a remarcat ca "postul desemneaza (in trup) prin frumusetea sa o icoana a vietii nemuritoare, purtarea pe care el o implica sugereaza starea veacului celui nou si ne invata ce hrana duhovniceasca vom primi la inviere. In aceasta perspectiva eshatologica si in stransa relatie cu rugaciunea, postul apare legat in chip esential de "viata ingereasca" a monahilor".

Este cunoscut faptul ca inteleptii greci duceau o viata ascetica (infranata si cumpatata), fiindca numai asa aveau acces la filosofie. Pentru crestini cea mai mare filozofie este rugaciunea, deoarece prin ea participam la adevarul si binele suprem. Dar pentru ca rugaciunea sa fie curata, si trairea interioara a mintii, si exterioara a simturilor, trebuie sa fie patrunsa de sfintenia duhului lui Hristos pe care il avem primitor si mijlocitor al rugaciunii noastre (Romani 8, 34). La aceasta sfintenie se ajunge prin asceza, iar postul integral este exercitiul cel mai eficient al ascezei ce poate face posibila rugaciunea curata. Atat de mult a patruns postul alaturi de rugaciune in evlavia crestina, incat dupa marturia Didahiei (I, 3), primii crestini nu numai ca se rugau pentru dusmani dar in acelasi timp posteau pentru ei, adica: se rugau si posteau.

Pe buna dreptate putea conchide Nichifor Crainic ca "nici rugaciunea fara asceza, nici asceza fara rugaciune n-ar putea subzista". Dar trebuie sa precizam ca "nici o asceza fara dragoste nu apropie de Dumnezeu". Aceasta simbioza specifica intre asceza, rugaciune si dragoste reprezinta un adevar definitoriu postului ca exercitiu ascetic si ca instrument al rugaciunii. Nu numai sufletul se poate impartasi de harul Sfantului Duh, si prin rugaciune sa intre in comuniune de iubire cu Dumnezeu, ci si trupul. Si trupul poate deveni prin har "templu al Duhului Sfant" (I Corinteni 6, 19), iar curatia lui prin postul integral (al mintii si al simturilor) il face propriu sfinteniei lui Dumnezeu si apt sa abordeze asemenea sufletului si impreuna cu el aceeasi comuniune de rugaciune. De aici si indemnul apostolic: "preamariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Corinteni 6, 20).

Prin urmare, trupul se roaga prin post in sensul ca prin sfintenia la care ajunge, devine primitor al harului divin, putandu-se impartasi prin rugaciune, asemenea sufletului, de comuniunea iubirii lui Dumnezeu. Aceasta realitate duhovniceasca ne ofera posibilitatea de a completa definitia rugaciunii, in sensul ca rugaciunea este ridicarea mintii, a inimii si a trupului in comuniunea iubirii si a sfinteniei lui Dumnezeu.

Pe de alta parte, Origen largeste sfera rugaciunii si arata ca .intrucat savarsirea binelui si implinirea poruncilor fac parte din rugaciune, trebuie sa intelegem ca nu se poate sa nu impreunam rugaciunea cu fapta buna si fapta buna cu rugaciunea. Numai asa putem socoti implinita porunca: "rugati-va neincetat" (I Tesaloniceni 5, 17), considerand intreaga viata a crestinului ca o neintrerupta rugaciune, din care ceea ce numim noi in mod obisnuit "rugaciune, nu-i decat o particica".

In acest context larg, cand intreaga viata virtuoasa poate fi identificata cu rugaciunea, postul ca exercitiu al sfinteniei, constituie o raza de lumina a rugaciunii, mai precis rugaciunea trupului. In alta ordine de idei, rugaciunea trupului se evidentiaza si in cadrul "tehnicii" psihofizice, ca metoda a neincetatei rugaciuni a lui Iisus, baza isihasmului ortodox. Astfel, punerea in practica a rugaciunii inimii presupune cinci conditii: "izolarea, linistea, lipsa luminii, nemiscarea, pozitia sezanda". Vedem fara prea mare greutate din chiar aceasta simpla enuntare, comuniunea de o potriva a sufletului si trupului ca subiecte ale rugaciunii. Faptul ca si trupul se roaga o dovedeste harul lui Dumnezeu coborat asupra lui prin rugaciune. Harul divin se revarsa nu numai ca liniste duhovniceasca asupra sufletului, ci si ca lumina taborica asupra trupului, asa cum s-a intamplat cu prilejul schimbarii la fata a Domnului: "Si s-a schimbat la fata inaintea lor si a stralucit fata lui ca soarele". (Matei 17, 2). De aici vedem ca expresia cea mai inalta a rugaciunii trupului este lumina sfinteniei care transfigureaza materia prin impreuna ei lucrare cu sufletul si cu duhul omului. Sfantul Grigorie Palama arata ca "firea intelegatoare si rationala a sufletului fiind zidita impreuna cu trupul pamantesc a primit de la Dumnezeu Duhul de viata facator prin care tine la un loc si face viu trupul unit cu el".

Preot prof. univ. dr. Sorin Cosma

• Asceza in monahismul ortodox si practicile necrestine
  Publicat in : Editoriale
• Cunoastere si asceza
  Publicat in : Editoriale
• Asceza necredinciosilor
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: