In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

De multe ori sunt întrebat de unii oameni: „Care este voia lui Dumnezeu pentru mine în acest moment sau în viitorul apropiat?" Şi întotdeauna refuz să răspund în numele lui Dumnezeu, deoarece cred că tot ceea ce eu sau orice preot poate face este să stăm înaintea lui Dumnezeu cu veneraţie şi să-I spunem: „Doamne, Tu eşti Adevărul, Tu eşti Viaţa, Tu eşti Calea, învaţă-l Tu pe acest om, fii pentru el Calea, luminează-l cu adevărul şi adu-l la aşa o plenitudine de viaţă cum nimeni altul nu poate aduce!"

Şi totuşi se poate face câte ceva. Fiecare dintre noi suntem oameni liberi, popor al Iui Dumnezeu, aşa cum Sfântul Pavel a afirmat foarte clar. El spune că a fost o vreme când noi toţi am fost robii lui Satan, robii patimilor noastre, ai temerilor noastre, robiţi de toate acele lucruri ce ne presează din toate părţile şi nu ne îngăduie să fim oameni adevăraţi. în Hristos ni se acordă libertate, libertatea de a fi noi înşine, pentru ca în libertate să creştem la deplinătatea staturii pe care Dumnezeu a dorit-o pentru noi. Să creştem în acea deplinătate care va face din noi mădulare vii ale Trupului lui Hristos, părtaşi firii dumnezeieşti.

In oricare etapă a creşterii noastre spirituale ne aflăm, primul lucru ce ni se cere este să fim sinceri cu noi înşine, să nu încercăm să fim altceva sau altcineva decât cei ce suntem, imitând vreun comportament sau forţându-ne să ne integrăm vreunui tipar în inima, mintea şi voinţa noastră, ceea ce ar reprezenta un neadevăr înaintea lui Dumnezeu.

Ar însemna să ne minţim pe noi înşine şi să fim o amăgire pentru alţii. Prima condiţie este să fim sinceri cu noi înşine şi adevăraţi în toată fiinţa noastră, să fim oneşti, trăind cu toată pasiunea şi bucuria de care suntem capabili. Ce înseamnă aceasta? Inseamnă că trebuie să înţelegem şi să cunoaştem cine suntem, dar nu numai din punct de vedere social, ci şi la un alt nivel. Şi pentru asta putem să citim Evanghelia, care este o imagine a ceea ce reprezintă o adevărată fiinţă umană, cu alte cuvinte nu este o carte de porunci şi de comenzi date de Dumnezeu: „Fă asta şi vei fi drept în ochii Mei!" Nu, ci este o imagine a ceea ce o adevărată fiinţă umană gândeşte, simte, face şi este. Să ne uităm în Evanghelie aşa cum ne-am uita într-o oglindă, şi vom descoperi că în multe feluri suntem o imagine distorsionată şi în mai puţine feluri suntem o adevărată fiinţă umană. Să notăm acele pasaje despre care putem spune ca şi Luca şi Cleopa aflaţi în drum spre Emmaus: „Nu arde inima în mine când aud, când citesc aceste cuvinte?

Cat de frumoase sunt! Cât de adevărate! Aceasta este viaţa!" Şi, dacă găsiţi un pasaj sau altul căruia îi răspundeţi în acest fel, bucuraţi-vă, căci în acest punct v-a întâlnit Dumnezeu în cel mai profund loc al fiinţei voastre, dezvăluindu-vă cine sunteţi cu adevărat şi în acelaşi timp dezvăluindu-vă şi Cine este El cu adevărat şi arătându-vă că sunteţi în deplină armonie cu El. Dacă veţi deve- m ceea ce sunteţi deja cu adevărat, veţi deveni asemenea Lui, asemănători lui Dumnezeu, un chip nedistorsionat, cel puţin sub unul sau două aspecte.

Atunci mai e ceva de făcut dacă vrem să fim cu adevărat noi înşine: trebuie să ţinem seama că Dumnezeu nu aşteaptă ca noi să fim ceea ce nu suntem, ci El doreşte să fim cei ce suntem cu adevărat, să putem sta înaintea Lui ca să-I spunem: „Doamne! Am citit acest cuvânt din Evanghelie, îl înţeleg cu mintea, cred în inima mea că trebuie să fie adevărat; dar, citindu-l, nu mi se aprinde mintea, nu-mi arde inima, nu îmi stârneşte voinţa, nu mă transformă încă. Acceptă-mă aşa cum sunt, mă voi schimba, dar pentru moment nu pot răspunde unei asemenea cerinţe, unui astfel de exemplu!" Există un pasaj frumos în scrierile Sfântului Marcu Ascetul, care sună astfel: „Dacă Dumnezeu S-ar afla înaintea ta şi ţi-ar spune: «Fă asta, fă aia!» şi inima ta nu ar putea spune «Amin!», să nu faci, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de acţiunea ta. El are nevoie de consimţământul tău şi de armonia dintre tine şi El."

Să încercăm deci ca atunci când ne punem întrebări pentru a afla care este voia Domnului pentru noi să nu ne hazardăm să aflăm lucruri generale, absolute, ci să ne mulţumim cu întrebări privind situaţia noastră din prezent: „Cum şi unde mă aflu?" „Ce pot să fac acum şi cum pot să fiu?" „Ce pot să fac din toată inima pentru Dumnezeu?" Căci scopul vieţii noastre duhovniceşti, al vieţii noastre şi al credinţei noastre în Hristos nu constă în a trebui să facem cât mai curând ceva anume, ci în a stabili o relaţie de adevărată prietenie între noi şi Dumnezeu, o relaţie de bucurie pentru darul libertăţii reciproce.

Din această libertate şi prietenie, ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu şi la respectul Său pentru noi, la credinţa lui Dumnezeu, la încrederea Lui şi la nădejdea pe care Şi-a pus-o în noi, să auzim: „Această persoană a înţeles că nu este rob, ci este prietenul Meu!" Şi să spunem şi noi: „El este prietenul meu şi El este prietenul nostru! Ce bucurie!" Acesta este un dar al iui Dumnezeu pe care putem sa I-L dăruim Lui, căci l-am primit de la EI, Amin!

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ

FĂCÂND DIN VIAŢĂ RUGĂCIUNE, EDITURA SOPHIA

CUMPARA CARTEA "FĂCÂND DIN VIAŢĂ RUGĂCIUNE"

• Sinceritatea
  Publicat in : Editoriale
• Sinceritatea fata de copii
  Publicat in : Religie
• Sinceritatea
  Publicat in : Religie
• Comuniunea liturgica in Iisus Hristos
  Publicat in : Editoriale
• Cum invatam copilul sa fie sincer?
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: