Sa ne bucuram cu bucurie mare

Sa ne bucuram cu bucurie mare Mareste imaginea.

Învierea Domnului este izvor nesecat de bucurie, pentru cei care cred din inimă că Hristos Dumnezeu a înviat a treia zi din mormânt şi ne-a dăruit tuturor viaţă veşnică.
Psalmistul David a prevestit ziua învierii Mântuitorului Iisus, zi de negrăită bucurie duhovnicească: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” (Psalmi 117, 24).

Dumnezeu ne-a creat pentru a ne bucura, de aceea toți năzuim spre cât mai multe bucurii. Între timp, unii oameni au rătăcit calea spre Adevărata Bucurie, „prelucrați” fiind prin fel de fel de ideologii și manipulați până la nivelul simțirilor și al trăirilor lăuntrice.

Într-o lume în care toate par a fi amestecate, livrate „angro”, bune și rele laolaltă, sunt și „bucurii” necurate, care ne amăgesc și ne „omoară” sufletele.

În acest sens avem suficiente mărturii din Sf. Scriptură:

„Desfătarea celor fără de lege ţine foarte puţin şi bucuria făţarnicului nu stă decât o clipă” (Iov 20, 5).

„Nădejdea celor drepţi este numai bucurie, iar nădejdea celor păcătoşi sfârşeşte în rău” (Pilde 10, 28).

„Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt!” (Ecclesiastul 2, 26).

„Nu este mai bună avuţia decât sănătatea trupului şi nu este bucurie mai mare decât bucuria inimii... Veselia inimii este viaţa omului şi bucuria este îndelungarea zilelor lui” (Ecclesiasticul 30, 16; 22).

Printre falsele bucurii sunt și „satisfacțiile” bolnave, care își trag seva otrăvitoare din patimi și din păcate: „Ca o pricină de bucurie este pentru nebun săvârşirea unei fapte ruşinoase...” (Pildele lui Solomon 10, 23).

Cât de „întunecat” a ajuns sufletul acelui om, pentru care a face rău aproapelui, în mod intenționat, e un prilej de „bucurie” (drăcească)?

Cu toate acestea, oricât de multe ar fi răutățile lumii, Dumnezeu ne învredniceşte de bucurii curate în viaţă, prin care sufletul se umple de lumină.

Dar şi aceste bucurii ne părăsesc uneori, iar în locul lor apar grijile și necazurile, multe dintre ele cauzate de „războiul” absurd dintre noi.

Dumnezeu a sădit în sufletul omului dorul și tânjirea după o bucurie veșnică, netrecătoare și neîmpuținată de problemele lumești.

Din păcate am uitat de această bucurie, care e mai presus de fire și nu are nimic de-a face cu patimile și cu ambițiile egoiste din noi.

Mântuitorul Iisus este Cel care dăruiește bucuria nepieritoare sufletelor însetate de veșnicie.

Este bucuria pe care Hristos le-a împărtășit-o prima oară femeilor mironosiţe, în dimineaţa învierii Sale: „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă!... (Matei 28, 9).

Despre această bucurie le-a vorbit Hristos ucenicilor Săi, când a prevestit patimile Sale: „Voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).

Este și îndemnul Sf. Apostol Pavel, adresat tuturor creştinilor: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4); „Bucuraţi-vă pururea” (I Tesaloniceni 5, 16).

Aceasta este bucuria credinţei în Dumnezeu, a trăirii împreună cu Hristos, o bucurie fără sfârșit, pe care sufletul o simte în orice împrejurare, deoarece simte că Dumnezeu îi este mereu aproape, potrivit făgăduinței pe care Mântuitorul nostru ne-a făcut-o: „Iată Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20); „Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi” (Ioan 14, 18).

Sunt și bucurii firești, pe care Dumnezeu ni le dă ca mângâiere. Toate adunate la un loc nu fac cât bucuria pe care harul Sf. Duh o revarsă în suflet, Cel care sfinţeşte viaţa noastră şi face să rodească în noi „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5, 22-23).

Păcatele noastre au adus în inimi și în lume multă suferinţă, și din cauza lor ne chinuim acum toți.

Păcatele ne despart de Hristos și ne pricinuiesc o mare durere interioară, iar „plata” lor este „moartea” (cf. Romani 6, 23).

Toate acestea nu pot fi înțelese decât atunci când Lumina Învierii Domnului s-a pogorât în „iadul” din noi și ne-a eliberat din „mormântul” în care zăceam „morți”, înviind sufletele noastre.

Altfel vom rămâne la fel de superficiali, uitând că viața adevărată este adânc înrădăcinată în noi. Pare mult mai ușor să trăiești la suprafața lucrurilor, evitând să asumi responsabilități și să înfrunți situațiile reale.

În ultima vreme, tot mai mulți „neaveniți” se laudă că „iau viața în piept”, din curiozitate ori ca pe o așa-zisă „provocare”, oameni pentru care competența și responsabilitatea nu au nici cea mai mică importanță.

Atunci lumea devine „obiectul” unui „experiment” al incompetenței crase ori, mai rău, al „derapajelor” mentale, a celor care fac mult rău omenirii, și o fac în continuare cu consecvență, pentru că nimeni nu-i urechează.

De aceea s-ar putea să pierdem cu nonșalanță chiar și bucuriile simple, firești..., din cauza prostiei și a nepăsării noastre.

Iată că Dumnezeu a „omorât” moartea, dar a lăsat-o să funcționeze ca o „frână” pentru cei care au ajuns să se creadă „dumnezei” pe pământ.

Numai în Lumina Învierii lui Hristos, omul poate înțelege, cât de cât, rostul duhovnicesc al morții: datorită relelor noastre, toate cele ce sunt în această lume trebuie să fie „dizolvate” în moarte, trecute prin „focul” harului Sf. Duh și astfel înnoite, deoarece nimic din ceea ce este necurat nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Învierea Mântuitorului Iisus înseamnă și „cernerea” acestei lumi amestecate, Hristos fiind „piatra cea din capul unghiului” (Efeseni 2, 20) şi unica temelie a oamenilor și a întregii creații.

De aceea, oricât de mult s-ar strădui unii să impună o „nouă ordine mondială”, nu vor reuși, pentru că nimeni nu poate pune o altă temelie, decât cea deja pusă care este Iisus Hristos (cf. I Corinteni 3, 11).

În cele din urmă se vor adeveri, cuvânt cu cuvânt, cele consemnate în Sf. Scriptură: „Când cei fără de lege domnesc se înmulţesc răutăţile, iar drepţii vor vedea (cu bucurie) prăbuşirea lor” (Pilde 29, 16).

Desfătările acestor oameni, care trăiesc în nedreptate şi jură strâmb cu uşurinţă, sunt „bucurii smintite”, iar „proorociile lor sunt mincinoase” (Cartea înțelepciunii lui Solomon 14, 28).

Să ne bucurăm pentru că suntem și noi părtași la suferințele lui Hristos, chiar dacă suntem încercați acum „de multe feluri de ispite pentru puțină vreme” (I Petru 1, 6).

Și așa cum spune Sf. Apostol Pavel, să ne punem nădejdea în Dumnezeu, urmând lui Hristos cu credință tare, oriunde ne-ar conduce, pe calea sfințirii noastre:

„Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
247 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

10 Mai 2021

Vizualizari: 352

Voteaza:

Sa ne bucuram cu bucurie mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE