In acest fel să-L iubeşti pe Hristos, ca pe un prieten iubit şi drag!

Să-l iubim pe prietenul nostru „prin Hristos". Dar ce înseamnă „prin Hristos?" Ne arată că Hristos S-a făcut pentru noi pricină ca să-l iubim pe prietenul nostru, nu Legea. Vezi la câte bunuri ni s-a făcut pricină Hristos, împlinind şi Legea? Şi n-a spus doar că s-a înmulţit harul, ci că „a prisosit". Şi, într-adevăr, a „prisosit", de vreme ce pe cei care erau vrednici de pedepse i-a condus dintr-odată la înviere. Iată aici şi prepoziţia „în", care se traduce „prin", pentru că nu este nevoie doar de credinţă, ci şi de iubire.

Căci şi acum sunt mulţi cei care cred că Hristos este Dumnezeu, însă nu-L iubesc şi nici nu împlinesc cele pe care trebuie să le facă cei care-L iubesc. Dar cum este cu putinţă să-L iubească pe Hristos, când în locul Lui le preferă pe toate celelalte: banii, soarta, destinul, diferenţele sociale, prezicerile, oracolele? Când vieţuim ocărându-L, spune-mi, ce iubire avem faţă de El? Aşa cum arată cineva afecţiune faţă de un prieten drag şi iubit, în acelaşi fel să-L iubească pe Hristos, în acest mod să-I arate dragoste Celui Care L-a dat pe Fiul Său pentru vrăjmaşi, în timpul în care noi nu aveam să arătăm nicio izbândă. Dar ce zic că nu puteam să arătăm nicio izbândă? Căci am săvârşit rele mari şi am îndrăznit lucruri pe care nu le-a îndrăznit nimeni. Şi Acesta, după atâtea mii de binefaceri şi îngrijiri, nu ne-a respins nici în acest fel, ci tocmai atunci când îl nedreptăţeam într-o măsură mai mare, ni L-a dat pe Fiul Său. Noi, însă, după atâtea lucruri câte ni s-au întâmplat, şi după ce am devenit prieteni, şi ne-am învrednicit de toate binefacerile prin El, nu-L iubim nici ca pe un prieten. Şi ce nădejde vom avea? Poate vă înfricoşaţi să ascultaţi cuvântul acesta, dar ar trebui să vă îngroziţi şi în faţa faptelor. Şi cum adică, zice, nu-L iubim pe Dumnezeu nici cât ne iubim prietenii? Cum? Mă voi strădui să vă arăt! Şi aş vrea să n-am dreptate, să delirez, mă tem însă, ca nu cumva cuvintele mele să fie pe măsura lucrurilor.

Deci, ia seama: pentru prieteni, pentru prietenii adevăraţi am prefera de multe ori să primim pagubă. De dragul lui Hristos, însă, nu numai că nu rabdă nimeni să păgubească, dar nu acceptă să se mulţumească nici cu cele pe care le are. De dragul prietenului de multe ori ne-am lăsat ocărâţi şi am răbdat şi ură, însă pentru Hristos nimeni nu suferă ură, ci mai şi zicem: „N-ai niciun folos dacă iubeşti!", şi „Nu-l urăşti degeaba pe cel care-ţi face rău!". Pe prietenul care flămânzeşte nu-l vom trece niciodată cu vederea, însă pe Hristos Care Se apropie în fiecare zi de noi, nu pentru un lucru mare, ci doar pentru pâine, nici nu răbdăm să se apropie. Şi toate acestea în timp ce nu mai putem de bine, crăpăm din pricina îmbuibării, ne umplem peste măsură pântecele noastre, duhnim din pricina vinului pe care l-am băut deunăzi, trăind plini de atâta desfătare. Şi unii se lasă în mâinile desfrânatelor, alţii se înconjoară de vagabonzi, alţii de linguşitori, alţii de oameni uriaşi la trup şi de pitici, de nesăbuiţi, fiindcă aceste păcate ale firii le aduc mulţumire.

Şi pe prietenii adevăraţi niciodată nu-i invidiem, nici nu ne întristăm pentru fericirea lor. In cazul lui Hristos, însă, şi păcatul acesta îl săvârşim. Şi cineva poate să observe că prietenia are mai multă putere decât frica de Dumnezeu. Pentru că omul viclean şi invidios se ruşinează mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Şi vă voi spune cum se întâmplă aceasta. Cu toate că Dumnezeu cunoaşte şi cele ascunse ale inimii, omul nu se opreşte din uneltiri. Dacă omul este văzut de un altul, se pierde şi se face roşu la faţă de ruşine. Şi de ce spun doar aceasta? Mergem la un prieten care se află într-o stare rea, şi dacă întârziem puţin, ne temem ca să nu fim judecaţi. Pe Hristos, însă, Care de multe ori moare în legături, nici nu-L vizităm. Şi la prietenii credincioşi mergem nu pentru că sunt credincioşi, ci fiindcă ne sunt prieteni.

Vezi că nimic nu se întâmplă din frică de Dumnezeu, nici din iubire pentru El, ci din prietenie şi din obişnuinţă? Când vedem un prieten că se înstrăinează de noi plângem, suspinăm, şi mai ales dacă vedem că moare, ne tânguim sfâşietor, deşi ştim că nu se va despărţi pentru totdeauna de noi, ci îl vom întâlni la înviere. De Hristos, însă, Care Se desparte în fiecare zi de noi, sau mai bine zis, de Hristos pe Care-L alungăm în fiecare zi de lângă noi, nu ne îndurerăm şi nu credem că facem ceva înfricoşător, în momentul în care îl întristăm, îl nedreptăţim, îl mâniem, când săvârşim lucruri care nu sunt pe placul Lui. Dar şi acestea n-ar fi încă atât de înfricoşătoare dacă ne-am purta cu El ca şi cu un prieten. Pentru că eu vă arăt că ne purtăm cu Hristos ca şi cu vrăjmaşii. Cum? Pavel zice că: „Dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" (Romani 8,6). Cu siguranţă, cu prietenul mereu ne purtăm aşa, însă pe Hristos, Care întotdeauna vrea să ne ajute şi Care vine la uşile noastre, îl alungăm, pentru că faptele viclene aceasta fac.

Şi în fiecare zi ne facem pricină de ocară pentru Hristos, din cauza lăcomiei noastre şi a dorinţelor noastre răpitoare. Cineva este cinstit că propăşeşte, şi propovăduind cuvântul Lui, şi folosind Biserica? Şi pe acesta îl invidiem pentru că lucrează cele ale lui Dumnezeu. Şi credem că-l invidiem pe acela, însă invidia se mută asupra lui Hristos. Nu, zice, dar vrem ca folosul să vină de la noi şi nu de la alţii! Folosul să fie nu pentru Hristos, ci pentru noi, pentru că dacă ne interesam pentru Hristos, ne-ar fi fost indiferent dacă folosul acesta vine prin alţii sau prin noi. Pentru că, spune-mi, dacă un medic are un copil care urmează să orbească, şi el însuşi nu poate să-l vindece, însă poate să-l găsească pe altul care are puterea s-o facă, oare îl va alunga pe acela? Deloc, ci va spune aceasta: „Vreau ca boala să se vindece, nu contează că o faci tu şi nu eu!" De ce oare? Pentru că urmăreşte interesul copilului şi nu pe-al său. La fel şi noi, dacă ţintim folosul lui Hristos, vom zice: să se facă ceea ce este spre folos, fie de noi, fie de alţii. „Fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos Se propovăduieşte" (Filipeni 1,18), zice Pavel.

Toate acestea vin din slava deşartă. Deci nu sunt ele lucrările vrăjmaşilor şi ale potrivnicilor? Este cu putinţă şi foarte cu putinţă, dacă aşa doreşti. Dacă îl iubeşti pe Hristos pentru că te laudă, harul nu mai este în tine, pentru că ai făcut aceasta nu pentru Domnul, ci pentru bunul tău nume. Te-a vătămat cineva? Fă-i bine! Dacă te arăţi de folos celui care ţi-a sărit în ajutor, n-ai făcut nimic însemnat. Ai fost nedreptăţit şi ai fost păgubit într-o mare măsură? Ingrijeşte-te să răsplăteşti celui care ţi-a făcut acestea prin cele contrare. Da, vă rog, astfel să le lucrăm pe cele care au legătură cu noi. Să încetăm să-i nedreptăţim şi să-i urâm pe vrăjmaşi! Hristos ne îndeamnă să-i iubim pe duşmani, noi însă îl alungăm şi pe Cel Care ne iubeşte. Să nu fie!, zici.

Cuvintele acestea toţi le spunem, însă în fapt nu le împlinim. Atât este întunericul păcatului, încât pe cele pe care nu putem să le grăim prin cuvinte, pe acestea să le arătăm prin fapte.

Deci, să ne îndepărtăm, chiar şi mai târziu de cele care ne vatămă şi ne întinează mântuirea, ca să le primim pe cele de care în chip firesc se bucură prietenii. Pentru că Scriptura zice: „Voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o" (Ioan 17, 24), pe care fie ca toţi s-o dobândim, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu al Său Părinte şi cu Preasfântul Său Duh, Căruia I Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Comentariu la Epistola 1 Timotei, 3, E.P.E. 23,170-176; P.G. 62, 518-519).

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Cuvinte de aur, vol I, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur, vol I"

• Dragostea
  Publicat in : Morala
• Dragostea, iubirea, fericirea
  Publicat in : Editoriale