Bunicii mei au emigrat din Rusia în America şi aşa se face că părinţii mei şi-au trăit viaţa aici, iar eu m-am născut în Statele Unite. Locuiesc în San Francisco şi îmi place acest oraş, însă locul cel mai drag inimii mele este Catedrala ortodoxă închinată Icoanei Maicii Domnului „Bucuria celor necăjiţi".
Adeseori, împreună cu copila mea, participam la slujbele din acest sfânt locaş. Nădăjduiam că, atunci când ea va mai creşte, va fi primită la gimnaziul ortodox ce se găseşte alături de catedrală.
Insă era ceva anume care mă punea în încurcătură şi nu ştiam care e cel mai înţelept lucru de făcut. In catedrală se săvârşea adeseori acatistul Sfântului Ioan Maximovici, iar după citirea lui, preoţii deschideau racla cu sfintele moaşte şi cei din biserică se apropiau şi sărutau moaştele. Vedeam dragostea şi evlavia celor care făceau acest lucru, dar, cu toateacestea, aveam o mare reţinere faţă de acest soi de închinare.
Aşa că, atunci când se deschidea racla, eu îmi făceam treabă pe la pangar, ca să fiu cât mai departe de raclă. Nu voiam ca să-şi dea seama cineva că nu îmi pot impune mie însămi să sărut mâinile unei persoane moarte. Asta era ceea ce credeam atunci despre moaştele Sfântului Ioan.
O parte dintre cunoscuţii mei de la biserică şi-au dat seama că evit sfintele moaşte şi au încercat să mă ajute, spunându-mi că e vorba de unul din cei mai mari Sfinţi ai
veacului trecut şi e un mare făcător de minuni. Mai mult, unul din preoţii catedralei, aflând de problema mea, mi-a spus: „Cum este cu putinţă să vă întoarceţi faţa de la sfintele moaşte? O asemenea purtare chiar nu este ortodoxă!". Cu mintea înţelegeam adevărul cinstirii moaştelor, dar cu inima nu-l puteam primi. Imi era ruşine de această situaţie, însă nu puteam face nimic, pentru că, dacă m-aş fi silit, nu mi-ar fi fost de nici un folos, ci dimpotrivă.
Dar Sfântul Ioan Maximovici s-a îngrijit şi de creşterea mea lăuntrică, iar cursul evenimentelor care au urmat m-a încredinţat de dragostea şi ocrotirea sa nespus de puternică. Familia noastră a trecut printr-o grea încercare, deoarece fetiţa ni s-a îmbolnăvit foarte tare, iar cu fiecare zi care trecea, starea sănătăţii ei se deteriora tot mai mult. In urma analizelor amănunţite, doctorii de la spital mi-au spus că situaţia impune o intervenţie chirurgicală, dar decizia îmi aparţine. Deznădejdea mă cuprindea şi eu evitam să dau un răspuns, frământându-mă şi zicându-mi: oare ce ar fi cel mai bine să fac?
Apropiaţii mei de la catedrală mi-au fost alături şi mă încurajau, spunându-mi de puterea făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Maximovici. Aşa am aflat despre Nichita,
un băieţel din Germania, care a fost lovit de un autobuz.
Accidentul a fost atât de grav, încât copilului nu i s-a dat nici o şansă de supravieţuire. In această situaţie, părinţii lui l-au uns cu untdelemn sfinţit din candela de la racla Sfântului Ioan şi s-au rugat Vlădicăi să-i salveze viaţa. Şi nu doar că Nichita a supravieţuit, ci s-a recuperat repede şi s-a vindecat integral, iar astăzi este deplin sănătos.
Alături de această vindecare, am mai aflat atunci şi de alte lucruri uimitoare săvârşite de Sfântul Ioan, căci oamenii imi povesteau noi şi noi mărturii ale ajutorului său minunat.
Toate cele auzite m-au ajutat să-mi depăşesc prejudecăţile pe care le aveam despre sfintele moaşte. Iar situaţia disperată în care mă aflam mi-a mijlocit să mă încredinţez cu totul Sfântului Ioan. Insă, lăuntric, mă frământam: oare, pentru gândurile ce le-am avut despre moaştele sale, mă va ierta Vlădica? Sau... nu ştiu, poate că eram apăsată de faptul că nu mă puteam ierta pe mine însumi.
Intr-una din acele zile, doctorul care preluase cazul fiicei mele, m-a sunat să-mi spună că şansele de supravieţuire nle copilei sunt destul de mici, undeva pe la 10%. Trebuia să-mi dau acordul pentru intervenţia chirurgicală şi să mă pregătesc pentru ce putea fi mai rău.
Mi-am dat seama că, prin ceea ce a spus, medicul a vrut să-mi lase un dram de speranţă. Ajunsă la spital, am semnat acordul pentru operaţie. In salon, întinsă pe pat, fetiţa mea abia de îşi mai putea ridica pleoapele. Inima îmi era sfâşiată de durere şi i-am lăsat pe noptieră o fotografie cu Sfântul Ioan Maximovici, încredinţându-i-o Vlădicăi pe fiica mea. Urma să fie operată a doua zi de dimineaţă, începând cu ora 8.
La această oră mă aflam deja în catedrală, îngenunchiată înaintea moaştelor Sfântului Ioan, iar lacrimile mele scăldau mâinile sale. Ştiam că Vlădica m-a iertat, ştiam şi că înţelege durerea inimii mele de mamă. Au trecut câteva ore de când mă aflam înaintea raclei. Cu toate puterile, mă rugam Sfântului loan să îmi salveze fiica. La un moment dat, cineva m-a chemat pe nume şi m-a ajutat să mă ridic. Apoi m-am îndreptat spre spital, iar pe drum nu am încetat să mă rog Preacuratei şi Sfântului loan să îmi ajute să-mi pot îmbrăţişa din nou fetiţa. Operaţia se sfârşise cu bine, iar întâlnindu-ma cu medicul chirurg, acesta mi-a spus:
- Ne bucurăm că intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat cu bine şi e un mare succes. Fetiţa dumneavoastră se va însănătoşi. Insă am o mare rugăminte. Vă rog să-i transmiteţi rudei dumneavoastră să nu mai intre în sala de operaţie şi de reanimare. Nu permitem nimănui să intre acolo, mai ales fără îmbrăcămintea corespunzătoare.
Auzind aceste lucruri, i-am spus:
- Nimeni dintre apropiaţii noştri nu a venit la spital, deci cum să fi intrat cineva acolo?
- Eu cred că îl cunoaşteţi foarte bine, altfel nu ar fi fost aşezată fotografia lui pe noptiera de lângă fetiţa dumneavoastră! - a răspuns doctorul.
Auzind unele ca acestea, mi-am adus aminte de fotografia pe care am lăsat-o lângă fiica mea. Iar ochii mi s-au umplut de lacrimi de recunoştinţă. Pe această cale, Sfântul loan mi-a salvat fiica de la moarte sigură, iar pe mine m-a ajutat să sporesc în credinţă, dar şi în preţuirea pentru el. Dragostea lui este ca un acoperământ care te însoţeşte pretutindeni.
O mamă, San Francisco
Cu mărinimia ta dumnezeiască, îmbrăţişezi vieţile noastre întru lumina învierii lui Hristos, Sfinte Părinte Ioane, şi, ridicându-ne din cugetele moarte, ne dăruieşti puterea credinţei, scoţându-ne din robia cea cumplită a deznădejdii. Spală cu lacrimi feţele noastre vătămate de viforniţa lumii, ca, înnoindu-ne lăuntric, să vestim tuturor grabnicul tău ajutor şi milostivirea cea nemăsurată, ascunsă în toate minunile tale.
Fragment din cartea "Sfantul descult ce vine degraba in ajutor. Viata, minunile, rugaciuni", Editura Sophia
Cumpara cartea "Sfantul descult ce vine degraba in ajutor. Viata, minunile, rugaciuni"
-
Din minunile Sfantului Ioan Maximovici
Publicat in : Credinta -
Izbavire de insomnie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.