1 I Sfera de existenţă umană are doi poli: principiul masculin şi principiul feminin care stau obişnuit într-o stare de tensiune.
Căsătoria este în primul rând funcţiune de dragoste şi pe această cale ea vrea să aducă împăcare, o împlinire, depăşind pluralul şi contradicţia. Ceea ce se cheamă fericire este tocmai această fecunditate a păcii interioare ca rezultat al armoniei şi unităţii celor două principii.
Căsătoria reuşeşte numai atunci când ea devine un fapt spiritual care face din multiplicitatea şi varietatea vieţii o sinteză, existenţă nouă împlinită a tuturor năzuinţelor de unificare a sexelor.
Căsătoria poate fi o garanţie economică sau erotică, dar acestea capătă semnificaţii abia prin caracterul ei spiritual şi sacru care în acest fel poate atinge gradul de universalitate al sferei de existenţă umană.
2 I Căsătoria nu este o chestiune comercială şi nici măcar o problemă de întovărăşire. In prima formă este imorală, în a doua periferică iar împreună sunt vulgare.
Principial căsătoria merge pe un fond metafizic, pe o fuziune spirituală care depăşeşte individualul şi accidentul, mergând în inima lucrurilor, acolo unde se produce minunea împlinirii androgine.
Executând numai o formă socială, cum e căsătoria civilă, sau numai una materială, adică convieţuirea pe acelaşi spaţiu şi ajutorul reciproc, căsătoria este iluzorie şi până la sfârşit degradantă.
3 I Oamenii noştri de toate zilele, acei cărora le place să iasă din umanitate, privesc femeia într-un mod cu totul superficial şi nedemn.
Pentru cei mai mulţi dintre oameni femeia este un obiect de uz casnic sau un instrument de furnizat plăceri iar căsătoria este o instituţie prin care se câştigă o certitudine economică şi sexuală; în acest sens este privită în general dragostea. Dragostea lor ca şi căsătoria au însă aceeaşi calitate pe care o are însăşi viaţa lor ce se mişcă între senzaţie şi apetit.
Femeia devenită soţie este în primul rând un om, omul cel mai apropiat şi cel mai bun, omul prin care şi alături de care împlineşti un destin. Legătura sexuală există, dar nu este definitorie în mod esenţial pentru că ea cade şi dincolo de sfera de existenţă umană; ea este reală şi necesară prin caracterul ei natural, dar această legătură capătă o semnificaţie nouă prin dragoste, adevărata legătură fiind de natură spirituală; de aici însăşi natura biologică a căsătoriei se schimbă, se transfigurează.
Să privim lucrurile în adâncime, nu în aparenţele lor înşelătoare. Oamenii când se căsătoresc, o fac mai des împinşi de instincte, mai rar din dragoste, care poate fi şi ea derutată; ei îşi iau în acest fel amante în loc de soţii. De aceea aici nu mai poate fi vorba nici de dragoste, nici de familie, nici de casă în sens moral de cămin şi cu atât mai puţin de împlinirea unui destin uman superior, aşa cum apare în androginism.
In căsătorie stau faţă în faţă două existenţe, două fiinţe, bărbatul şi femeia care în fond sunt două principii în stare de tensiune cu năzuinţa spre unitate care vine prin dragoste din umanitatea lor comună, realizată în androginism.
Aceasta este una din căile date nouă, prin care se biruie singurătatea şi moartea.
4 I Căsătoria, fenomen uman banal, dar totuşi atât de neînţeles, aparţine unei ordini tainice a lucrurilor, de o profunzime despre care marea mulţime a celor ce săvârşesc acest act nu înţeleg nimic - numai ţăranul satului arhaic, azi dispărut, pricepea această problemă.
Căsătoria nu este o legalizare a legăturilor sexuale şi nici a unei dragoste hrănită nesimţit din izvoarele tulburi ale inconştientului şi până la sfârşit ale instinctelor.
Oamenii situează centrul dragostei în plăcere, ceea ce face cu uşurinţă dispariţia ei - care de fapt nici nu putea exista; este aici o interpretare periferică şi înşelătoare.
Dragostea nu este un impuls biologic şi nici măcar o economie sau certitudine erotică. Dragostea este năzuinţă la unitate, sinteză creatoare a două principii şi a două fiinţe, este valorificarea supremă a legăturii între aceste fiinţe ce caută să-şi exprime umanitatea.
Viaţa există şi biruie prin echilibrul unor forţe principiale în desfăşurare, ce sunt continuu în stare de tensiune creatoare. Căsătoria merge pe un astfel de fond. Principiul masculin şi cel feminin se presupun existenţial şi se împlinesc într-o unitate superioară, o unitate care înseamnă pluralitate şi armonie, tensiune şi creaţie, împăcare.
Bucuria căsătoriei stă în regăsirea în celălalt, în fecundarea lor naturală şi spirituală, în fiorul unei lumi transcendente până în zona unde misterul creaţiei se deschide în act.
Căsătoria adevărată, deşi are un aspect biologic şi altul social, nu se realizează numai pe aceste două planuri; ea se realizează deplin într-o zonă superioară existenţială, acolo unde om, cosmos şi Dumnezeu colaborează.
In acest fel căsătoria, act banal prin frecvenţă, păstrează ceva din frumuseţea principială a lucrurilor prin care convieţuirea devine împlinire.
5 I O femeie pentru a păstra ,dragostea şi respectul unui bărbat care este om superior, nu apariţie a apetitului, trebuie să aibă darul frumuseţii fizice şi interioare, al inteligenţei creatoare care desfată spiritual.
O femeie în rosturile ei fireşti şi nobile caută să cucerească, dar pentru ce? Pentru a stăpâni sau pentru a specula fondul subuman? Femeia inteligentă şi demnă cucereşte pentru a se împlini pe sine şi a crea pentru alţii.
Superioritatea femeii poate duce până la chipul madonei şi la inelul de aur.
6 I Creştinismul a înţeles cel mai bine raportul dintre bărbat şi femeie. Inlătură inegalitatea şi puterea discreţionară a bărbatului din lumea antică şi afirmă ambelor sexe egalitatea ca fiinţe spirituale.
In creştinism egalitatea nu e naturală - care e o idee absurdă, ci spirituală; egalitatea socială tot de aici îşi trage seva. Egalitate nu înseamnă identitate, ci funcţionalitate specifică după structură şi destin. Sexele se completează, se întregesc în permanenta lor generare, fiecare cu condiţia şi finalitatea sa.
Masculinizarea femeii este o prostie!
7 I Raportul dintre bărbat şi femeie nu este exterior, mărginit şi banal, cum poate să apară celor mai mulţi dintre oameni. Acest raport este mult mai complex şi profund decât pare; el este mult mai semnificativ decât tendinţele obscure ale existenţei sale care se reduc de cele mai multe ori la plăcere, iar alteori premeditat la ideea perpetuării speciei, care în modul cum este obişnuit gândită are un caracter stupid şi vulgar.
Atât unul dintre principii, cât şi celălalt sunt principii universale, mereu în stare de tensiune, dar nu mereu în contradicţie. Dacă dăm acestei bipolarităţi umane un caracter cosmic în cuprins, un caracter creator în procesul angajat şi un caracter de armonioasă împlinire în setea sa de absolut, atunci drama se transformă în bucurie.
Dragostea este în străfundurile ei o experienţă generatoare în care femeia e corolă cosmică, iar bărbatul nucleu solar, act fundamental în desfăşurare. Unirea lor devine prin aceste dimensiuni un fenomen de natură umană în toată amplitudinea ei, participantă activă în procesul de creaţie universală şi împlinire spirituală.
ERNEST BERNEA
Fragment din cartea "MIC TRATAT DE ÎNŢELEPCIUNE Şl VIRTUTE", EDITURA PREDANIA
Cumpara cartea "MIC TRATAT DE ÎNŢELEPCIUNE Şl VIRTUTE"
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.