Inmormantarea este incompatibila cu Nunta. Cea dintai naste intristarea, iar cealalta naste bucuria. Pentru un om sanatos, in perioadele de mare intristare, chiar si marile bucurii sunt greu de primit.

Inmormantarea si Nunta

Un credincios mi-a spus: "Nu facem Cununia anul acesta, pentru ca a murit o ruda apropiata." Intre timp, m-am tot gandit la starea lui. Si, spre intristare mea, am inteles ca hotararea de a amana Nunta nu a fost luata in baza intristarii aduse de moartea rudei, cat din frica de a nu avea ghinion sau alte necazuri.

De obicei, aceia care amana Nunta, indiferent de motiv, nu traiesc in curatie, ci prelungesc timpul petrecut in desfranare. Oare poate fi ceva bun in petrecerea omului in desfranare (curvie) cu viitoarea sotie? Drept aceea, socotesc eu, mai buna ar fi incalcarea chiar a perioadei de doliu, ca gest necuviincios, decat savarsirea unor noi pacate.

Ce este moartea ?

Omul nu a fost creat ca sa moara. Moartea este nefireasca.

Moartea este sfarsitul trupului. In clipa mortii, sufletul se desparte de trup, pentru ca trupul "sa se intoarca in pamant, cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Eclesiastul 12, 7). Atunci, sufletul se muta din lumea vazuta, in lumea nevazuta. Moartea, deci, nu este o trecere "in nefiinta", ci o desteptare la adevarata Viata, o simpla poarta spre viata cea vesnica.

In slujba inmormantarii, cantam: "Chipul slavei Tale celei negraite sunt, desi port ranile pacatelor. Miluieste zidirea Ta, Stapane, si o curateste cu indurarea Ta. Mostenirea cea dorita daruieste-mi, facandu-ma pe mine, iarasi, cetatean al raiului."

Cei vii raman in legatura cu cei morti, prin iubirea lor, care este "mai tare decat moartea", si prin rugaciunea adusa inaintea lui Dumnezeu pentru ei. Apostolul Pavel intareste sufletul celor intristati, zicand: "Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca, de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa, credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va va aduce impreuna cu El" (I Tesaloniceni 4, 12-13).

Ce este doliul ?

Doliul este o stare interioara si exterioara, ca expresie a suferintei cauzate de moartea unei persoane dragi. Familia, rudele si cei apropiati poarta haine inchise la culoare (negre) si refuza sa participe la evenimente vesele, unde se rade si se danseaza. Desi nu este obligatoriu, barbatii obisnuiesc sa-si lase barba. Acest lucru aminteste de un obicei iudaic asemanator, evreii lasandu-si barba in perioadele de restriste sau calamitati.

Cat timp poarta doliu, rudele sunt intelese de cei din jur, care se simt constransi sa le arate mai multa grija si dragoste. Prin doliul purtat, cei din jur sunt indemnati la rugaciune pentru cel adormit. De asemenea, doliul ii ajuta pe cei din jur sa cugete la moarte si sa-si indrepte viata.

In mod esential, doliul nu este o perioada de deznadejde si de secatuire interioara, ci o perioada de biruire a necredintei. Desi pare astfel, doliul nu trebuie inteles ca un timp de bandajare a ranilor, ci ca un timp de sporire duhovniceasca, de intarire a credintei in nemurirea sufletului si in viata cea vesnica.

Pentru multi, doliul este chiar un timp al impacarii cu cel plecat dincolo.

Cat timp se tine doliu ?

Nu exista un canon bisericesc privind perioada de doliu. In mod obisnuit, familia celui adormit tine doliu vreme de 40 de zile. Parastasul savarsit la 40 de zile este cel mai important dintre toate. Potrivit traditiei crestine, la 40 de zile dupa moarte, sufletul se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu, spre a fi judecat. Acum are loc judecata particulara a celui adormit.

Din dragoste fata de cel adormit, doliul se poate prelungi. Unii tin doliu jumatate de an, iar altii un an sau chiar mai mult. Sunt parinti care tin doliu toata viata dupa un copil trecut la cele vesnice. Daca doliul exterior poate fi incadrat intr-un timp limitat, doliul interior nu cunoaste nici un termen. Acesta din urma, adica iubirea si dorul dupa cel adormit, se concretizeaza in rugaciuni de iertare si pomenire cat mai dese.

Nunta, in acelasi an cu Inmormantarea

Nu tinem doliu dupa vecinii si strainii care mor. Tinem doliu doar dupa moartea persoanelor dragi. Cat timp, pentru ceilalti, doliul este un semn de respect, pentru noi, doliul este un semn de iubire, manifestata in rugaciuni de pomenire.

Nu putem savarsi Nunta in perioada de doliu, pentru ca nu ne putem bucura cam de nimic indata dupa moartea unui om foarte drag. Acesta ar trebui sa fie motivul amanarii Nuntii, dupa perioada de doliu, iar nu frica de a nu avea ghinion sau teama de judecata celorlati.

Nunta poate fi savarsita dupa trecerea celor 40 de zile. Nu este obligatorie trecerea unei perioade mai mari sau scurgerea anului in curs. Insa, cand iubirea fata de cel adormit nu da voie sufletului sa se bucure de Nunta, aceasta mai poate fi amanata o vreme, pana cand are loc intarirea duhovniceasca.

*

Atunci cand o inmormantare amana Nunta, viitorii miri tin si ei doliu. Macar 40 de zile. Apoi, daca este sincer, doliul lor nu le da voie sa traiasca in desfranare. Oare poate fi ceva bun in petrecerea omului in desfranare (curvie) cu viitoarea sotie? Drept aceea, socotesc eu, mai buna ar fi incalcarea chiar a perioadei de doliu, ca gest necuviincios, decat savarsirea unor noi pacate, prin amanarea Nuntii, pe motivul incompatibilitatii acesteia cu moartea unui om drag.

Teodor Danalache

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe