Cuvântul lui Dumnezeu este „învățător și călăuză spre mântuire” (Sf. Paisie Velicikovski).
De aceea, orice vom spune sau vom face, trebuie să avem mărturie din Sfintele Scripturi (Sf. Antonie cel Mare).
Vedem cu ochii noștri, cum din cauza necunoașterii Sfintei Scripturi s-a ajuns la nenumărate rele (Sf. Ioan Hrisostom).
Cunoașterea de sine
A ne cunoaște pe noi înșine, înseamnă a cunoaște că suntem în Adevăr. De unde știm dacă suntem în Adevăr? Dacă simțim că inima noastră se „odihnește” în Dumnezeu, atunci cu siguranță suntem întru Hristos, Adevărul absolut.
Creștinul care păzeşte sfintele poruncile rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. „Prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat” (I Ioan 3, 24).
Întru cel ce păzește Cuvântul lui Dumnezeu, dragostea dumnezeiască este desăvârşită. Prin iubirea din noi cunoaştem că suntem întru Hristos (cf. I Ioan 2, 5).
De aceea, Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi?... (II Corinteni 13, 5).
Cunoașterea omului de către om
Orice om este cunoscut de ceilalți oameni după faptele lui: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 16).
Totuși, nu trebuie să uităm că în lumea în care trăim sunt și oameni care își ascund faptele rele sau oameni care, prin săvârșirea unor fapte „bune”, de fapt își „hrănesc” mândria, superioritatea față de aproapele, egoismul și chiar interesele obscure...
Faptele exterioare pot uneori să ne înșele în privința cunoașterii unui om, în niciun caz dreptatea, iubirea și mărturisirea lui Hristos, trei virtuți care arată cel mai bine cine suntem cu adevărat.
Sf. Apostol și Evanghelist Ioan spune că oricine face dreptate este născut din Dumnezeu (cf. Ioan 2, 29), iar cel care „nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său” (I Ioan 3, 10).
Și oricâte s-ar spune despre un om, în mod critic ori apreciativ, rămâne cuvântul Sf. Scripturi, prin care deosebim Duhul Adevărului de duhul rătăcirii: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).
Pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi orice om care iubeşte din suflet este născut din Dumnezeu şi acela cunoaşte pe Dumnezeu (cf. I Ioan 4, 7).
Și prin aceasta cunoaștem și noi cine este întru Adevăr: „Orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 2).
Cine este din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu, acela ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu... Nu doar că ascultă, ci pune Cuvântul în lucrare.
Nu întâmplător am lăsat la urmă ascultarea de Dumnezeu, pentru că răzvrătirea și violența sunt tot mai prezente în întreaga lume, ca moduri de manifestare ale oamenilor care nu L-au cunoscut pe Mântuitorul Iisus.
Ascultarea de Dumnezeu este virtutea fără de care nu putem zidi nimic trainic și nu putem fi niciodată liniștiți sufletește.
Neascultarea vine din lipsa unui părinte duhovnicesc, din indiferența față de chemarea Sf. Scripturi de a ne ruga, de a posti, de a priveghea..., dar și dintr-un trai haotic, care hrănește patimile și viciile; și, nu în ultimul rând, din trufia care ne ridică împotriva lui Dumnezeu (cf. II Corinteni 10, 5).
Cunoașterea lui Dumnezeu de către om
Sf. Apostol Pavel ne taie din start mândria de a-L închipui pe Dumnezeu după mintea noastră și de a ne crede atoateștiutori: „Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască” (I Corinteni 8, 2).
Numai Dumnezeu, „Tatăl slavei”, poate să ne dea nouă „duhul înţelepciunii şi al descoperirii”, spre „deplina cunoaştere” a lui Hristos (Efeseni 1, 17).
Noi nu putem cunoaște nimic despre Dumnezeu de la sine și prin propriile eforturi, decât ceea ce Dumnezeu vrea să ne descopere spre mântuirea noastră (cf. Romani 1, 19).
Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a venit în lume şi El ne-a dat nouă „pricepere”, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat. Noi suntem în „Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci” (I Ioan 5, 20).
Iar cele dăruite de Dumnezeu pot fi cunoscute doar în Duhul lui Dumnezeu, nicidecum în duhul lumii (cf. I Corinteni 2, 12).
Cunoașterea omului de către Dumnezeu
Indiferent de ceea ce credem despre noi înșine, Dumnezeu cunoaște cugetele ascunse ale inimilor noastre, gândurile noastre, faptele pe care le-am săvârșit departe de ochii lumii..., chiar și pe cele pe care le vom face...
Mântuitorul Iisus spune: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16, 15).
Dumnezeu este Cel care cercetează rărunchii şi inimile oamenilor, şi tot El ne va da fiecăruia dintre noi pe măsura faptelor noastre (cf. Apocalipsa 2, 23).
Cunoașterea ca libertate
Iubirea lui Hristos este „mai presus de cunoştinţă”, este Iubirea care ne umple „de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3, 19).
„Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (I Corinteni 13, 2).
Nu există Adevăr fără Iubire și nici Iubire fără Adevăr: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).
Cunoașterea în vremurile de pe urmă
Vor veni și vremurile când nu vom mai fi atât de „sfătoși” unii față de alții, dându-ne cu părerea despre Dumnezeu, despre virtuți și despre „mersul” lumii, pentru că atunci nimeni nu va mai învăţa pe aproapele său după mintea lui.
Atunci Îl vom cunoaște toți pe Hristos „de la cel mai mic până la cel mai mare...” (Evrei 8, 11), pe Cel care a zis: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti. Şi iarăşi: <<Domnul va judeca pe poporul Său>>. Înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului cel viu” (Evrei 10, 31).
De aceea răzbate peste veacuri, mai actual ca oricând, îndemnul Sf. Apostol Petru: „Creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos...” (II Petru 3, 18).
Și mai știm că, orice om care e născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el (cf. I Ioan 5, 18).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.