„A suferi e mai uşor decât a decide." (Bert Hellinger)
- Nimeni nu mă iubeşte.
- Eu te iubesc.
- E chiar atât de greu să taci şi să asculţi?!
(Dialog din viaţă)
Câteodată, cel ce se plânge că este singur ar putea să schimbe situaţia şi să iasă din starea aceasta, dacă ar vrea - dar oamenii nu se folosesc întotdeauna de posibilităţile pe care le au, deoarece simt de fapt că singurătatea le convine. De pildă, vreţi să ajutaţi pe cineva şi ca răspuns la plângerile lui („Mă oboseşte atât de tare singurătatea! Ce să fac?") Incepeţi să-i propuneţi variante de ieşire din situaţie, dar el refuză cu îndărătnicie, respingând toate variantele pe care i le prezentaţi - şi la un moment dat se ridică problema: respectivul chiar vrea să facă ceva în privinţa singurătăţii de care zice că suferă? Iată un exemplu de convorbire tipică:
- Dacă vă simţiţi singur, mergeţi la biserică, unde există o comunitate. Enoriaşii merg deseori în pelerinaje interesante, veţi avea prilejul să faceţi cunoştinţă cu cineva.
- Da, dar n-am timp pentru aşa ceva. Iar duminica vreau să mă dorm şi eu pe săturate şi să mai stau pe acasă, că muncesc toată săptămâna.
- Dacă nu puteţi duminica, mergeţi sâmbătă seara.
- Da, ar fi o treabă, dar sâmbătă seara am serialul, nu pot să-l ratez.
- Bine, hai să lăsăm deoparte week-endul. La serviciu nu aveţi, totuşi, oameni interesanţi cu care să puteţi sta de vorbă?
- Păi, da, dar la noi colectivul e de aşa natură că e mai bine să nu comunic cu nimeni acolo.
Şi oricâte variante noi i-aţi propune unui asemenea om, veţi auzi mereu răspunsul: „Da, dar..." După asemenea discuţie apare senzaţia că respectivului îi convine starea în care se află sau că să-şi lase „cochilia", să „iasă în lume", se teme şi mai mult decât să rămână singur. Adeseori, când omul este singur şi „suferă" din această cauză are o mulţime de avantaje şi se foloseşte de ele. Unul dintre foloasele ascunse este evitarea întâlnirii cu propria frică. Singurătatea îi poate fi deja familiară, cunoscută, omul s-a adaptat la starea aceasta. Preotul Andrei Iesipov spunea foarte nimerit: „Oamenii caută dragostea, vorbesc despre ea mult... Dar când o găsesc, încep să fugă de ea.
Căci dacă iubeşti, ai încurcat-o: sunt multe lucruri pe care nu ţi le mai poţi permite. Nu eşti liber. Dragostea cere răspundere şi o altă atitudine faţă de viaţă - iar tu eşti, oare, pregătit pentru asta?"
Una dintre cele mai mari frici din viaţă este frica de nou, de necunoscut - iar în singurătate totul e bine definit, clar, totul e programat, se creează iluzia că situaţia e sub control.
Indată ce ieşiţi din singurătate, vă ciocniţi de faptul că pe celălalt nu-l puteţi controla, şi apare o incertitudine care înspăimântă: „Cum să mă port cu el/ ea? Ce să-i spun?
Cum să reacţionez? Cum să nu greşesc, cum să fac ca să nu i se pară că sunt caraghios/caraghioasă şi stupid/stupidă?" Imediat apare o mulţime de probleme şi temeri - şi atunci nu e mai bine, oare, să laşi totul aşa cum este? Mai ales dacă nu vă cunoaşteţi încă potenţialul lăuntric - iar omul nu se grăbeşte să găsească şi să-şi realizeze acest potenţial, căci de un „sărăcuţ-sărmănuţ" singur-singurel tuturor le e milă, toţi îl compătimesc, se străduie să-l ajute. Se mai întâmplă şi ca singurătatea să fie folosită ca pretext: „Dacă n-aş fi fost singură, atunci... Dar aşa, nu pot să fac nimic."
Olga Krasnikova
Singuratatea, Editura Sophia
-
Singuratatea
Publicat in : Editoriale -
Singuratatea poate fi contagioasa
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Singuratatea bolnavului
Publicat in : Duminica Slabanogului -
O lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare
Publicat in : Interviuri -
Singuratatea de azi
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.