In lista păcatelor de moarte, urmează ultimele două, înrudite între ele, care pot afunda omul în adâncurile îndepărtării de Dumnezeu: slava deşartă şi trufia.

Există două feluri de slavă:

1. cea pe care o dă Dumnezeu celor ce I-au urmat cu credincioşie în această viaţă,

2. cea „deşartă", pe care o oferă oamenii şi o caută cei cuprinşi de această patimă. Părintele Pavel Gumerov explica în ce constă deşertăciunea acestei slave lumeşti:

„Cuvântul «deşert» are şi înţelesul de «stricăcios», «trecător». Faţă de slava pe care a pregătit-o Domnul pentru cei care îl iubesc, orice slavă pământească este doar praf şi cenuşă, abur ce se ridică de la pământ şi piere fără întârziere [Iacov 4,14].

Slava pământească e însă deşartă nu doar la scara veşniciei. Chiar şi în scurta perioadă a vieţii noastre pământeşti, gloria, funcţiile înalte, celebritatea sunt lucruri foarte nesigure şi lipsite de trăinicie. Şi totuşi foarte mulţi năzuiesc spre glorie şi spre onoruri, iar unii îşi fac din asta un idol, transformându-le într-un scop în sine.

Nu numai cei posedaţi total de această patimă suferă de slava deşartă. Din păcate, într-o măsură sau alta, de slava deşartă suferim toţi. Fiecare vrea să fie, în propriii săi ochi, şi mai ales în ochii celor din jur, mai bun decât e de fapt. Oricăruia dintre noi îi place să fie lăuda: să fie apreciat, nu certat. [...] Dar Domnul nu asta ne învaţă." 

Intr-adevăr, Mântuitorul ne spune să îndurăm mustrările, chiar si sa întoarcem şi obrazul celălalt şi să nu urmărim slava de la oameni. Vom vedea în cele mai de jos, în detaliu, în ce constă păcatul slavei deşarte cum putem împlini cuvintele Mântuitorului ca să dobândim biruinţa asupra acestui păcat.

Caracterizarea patimii

Sfântul Ioan Casian scria despre slava deşartă şi chipurile sale, in comparaţie cu celelalte patimi, mai grosiere şi mai evidente:

„Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire, şi nu o bagă in seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi, de aceea, e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele.[...] Dar păcatul slavei deşarte, având multe înfăţişări, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga răbdare." Toate aceste virtuţi, slava deşartă le poate nimici dacă se amestecă în tesătura lor.

Slava deşartă se poate manifesta şi prin „căutarea cinstirilor pământeşti, căutarea gloriei prin ştiinţă sau artă, iubirea hainelor rrumoase, ruşinea de a-ţi recunoaşte păcatele, îndreptăţirea de sine autojustificarea), [...] năzuinţa de a plăcea oamenilor." 

Slavă deşartă au oamenii care „pun pe seama lor, nu pe seama lui Dumnezeu, multe reuşite din viaţa lor"; scria părintele Serghie Filimonov.

Sfântul Ioan Casian menţiona şi alte forme ale slavei deşarte, la cei care încă nu au sporit în virtute. Astfel, slava deşartă „îl face de obicei pe om să se îngâmfe ori pentru glasul său [că este mai bun cântăreţ decât ceilalţi), ori pentru că este subţiat cu trupul de postiri, ori pentru că este frumos trupeşte, ori pentru că are părinţi bogaţi şi de bun neam." 

Mântuitorul îi mustra pe farisei că săvârşesc rugăciuni şi milostenii înaintea oamenilor, ca să fie lăudaţi de aceştia, şi astfel îşi iau plata aici, pe pământ, şi nu şi în ceruri [Matei 6, 2-5). Cât de adesea nu avem şi noi, astăzi, purtări asemenea fariseilor de odinioară! După cum spunea sfântul Ioan Scărarul, „orice om căruia îi place să se arate este slăvitor în deşert. Postirea slăvitorului în deşert rămâne lipsită de răsplată, iar rugăciunea lui e stearpă, fiindcă pe amândouă le face de dragul laudei omeneşti." 

O radiografie amănunţită a păcatului slavei deşarte, de la formele mai uşoare până la mania persecuţiei şi la mania grandorii, întâlnim în scrierile unui părinte rus din veacul trecut, schiegumenul Sava Ostapenko:

„Simptomele slavei deşarte", scria stareţul rus, sunt: „setea de laude, nesuferirea mustrărilor, moralei şi reproşurilor; purtarea bănuitoare şi ranchiunoasă; bănuirea altora, greutatea în a cere iertare, căutarea căilor uşoare. Omul joacă permanent teatru în prezenţa altora, cu scopul de a prezenta o aparenţă evlavioasă, ascunzându-şi cu multă grijă patimile şi neajunsurile.

Omul încetează să-şi mai vadă păcatele, nu-şi mai bagă de seamă defectele, începe să-şi minimalizeze vinovăţia ori să şi-i nege cu totul, ba uneori chiar s-o arunce asupra altora. în schimb, începe să-şi exagereze şi propriile cunoştinţe, propria experienţă, propriile calităţi şi virtuţi.

Pe măsura evoluţiei bolii, în părerea sa despre sine el devine mare, vrednic de slavă. De aceea se şi cheamă această boală «mania grandorii», în starea aceasta, omul nu numai că-i osândeşte pe alţii, ci începe să-i dispreţuiască şi să-i fie silă de ei, şi chiar să le facă rău. Izbăveşte-ne, Doamne, de asta!

Iar când bolnavului i se pare că nimeni nu-l înţelege, nimeni nu-l iubeşte, ci toţi îl persecută şi vor să-i facă rău, boala aceasta se numeşte «mania persecuţiei».

Mania grandorii şi mania persecuţiei sunt cele mai răspândite forme de boală sufletească." Desigur, nu toţi suferim de grandoare sau de mania persecuţiei, însă chiar şi forme aparent benigne ale slavei deşarte ne pot periclita mântuirea.

Tămăduirea slavei deşarte: smerenia

In primul rând, vom căuta să dobândim virtutea contrară. In cazul
slavei deşarte, aceasta este smerenia. Smerenia ne povăţuieşte:

1. să facem faptele bune în taină,

2. să răbdăm mustrările cu dragoste pentru cel ce ne ocărăşte,

3. să ne gândim la păcatele noastre, la starea noastră de păcătoşenii înaintea lui Dumnezeu. Oferim câteva îndemnuri duhovniceşti spre
dobândirea virtuţii smereniei, cu detalii pentru fiecare dintre cele trei
povăţuiri de mai sus.

1. Sfântul Efrem Sirul se întemeia pe cuvintele Mântuitorului din Predica de pe Munte (Matei 6, 3-6, 17-18) despre post, milostenie şi rugăciune săvârşite în taină, şi sfătuia: „în taină să împlineşti poruncile Domnului, şi Domnul îţi va răsplăti ţie la arătare. [...] Nimic nu trebuie să faci de ochii oamenilor, ci în toate trebuie să lucrezi din inimă curată, fiindcă Dumnezeu ştie cele ascunse şi tăinuite, şi numai de la El nădăjduim a primi răsplată." 

2. Sfântul Ioan Scărarul recomanda următoarea atitudine pentru a birui slava deşartă, atât când suntem ocărâţi, cât şi când suntem lăudaţi:

„Smerit cugetător nu se arată cel ce se ocărăşte singur, ci cel care, ocărât fiind de altul, nu îşi împuţinează dragostea către el. Când cei ce ne laudă (sau, mai bine zis, ne amăgesc) vor începe să ne laude, să ne grăbim a ne aminti mulţimea fărădelegilor noastre, şi vom vedea că nu suntem vrednici de ceea ce se spune ori se face în cinstea
noastră."

3. Părintele Pavel Gumerov arăta „de ce Sfinţii Părinţi, nevoitori care au biruit, s-ar părea, toate patimile, îşi vedeau păcatele nenumărate ca nisipul mării".Cum au dobândit smerenia, biruind slava deşartă? Explica părintele Gumerov că, pe măsură ce urcau pe scara virtuţilor şi se apropiau de Dumnezeu, îşi vedeau mai limpede păcatele (de care, purtători de trup fiind, nu erau cu desăvârşire lipsiţi) în lumina Lui cea curată. Ei nu se comparau cu ceilalţi oameni, dacă sunt mai păcătoşi sau mai virtuoşi decât ei, ci îşi vedeau nimicnicia „în faţa măreţiei Făcătorului", Care ne-a poruncit să fim sfinţi precum El este sfânt (I Petru 1, 16). Intocmai ca în istorisirea lui Ava Dorotei despre bărbatul de vază din Gaza, care în cetate era văzut printre cei mai mari, însă dacă s-ar duce în faţa împăratului de la Constantinopol, în faţa aceluia s-ar vedea pe sine „ca un sărac". Şi conchidea părintele Gumerov, întemeiat pe cele de mai sus: „Cu cât este mai aproape omul de Dumnezeu, cu atât mai obiectiv se apreciază pe sine însuşi."  Iar atunci nici slava deşartă nu se poate apropia de el...

conf. dr. Andrei Dragulinescu

Fragment din cartea "Cum biruim cele 8 pacate de moarte", Editura Agaton

Cumpara cartea "Cum biruim cele 8 pacate de moarte"

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta