In Biserica lui Hristos, preoţia îşi are începutul de la pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii ucenici şi apostoli ai Mântuitorului Hristos. Apostolii mai înainte de pogorârea Duhului Sfânt nu aveau vrednicia preoţiei, fiindcă Duhul Sfânt, Cel Ce dăruieşte toate şi Care îi desăvârşeşte pe preoţi, încă nu venise la aceştia. Era aşadar necesară pogorârea, ca să fie unşi prin Sfântul Duh. De aceea Domnul le porunceşte de mai înainte apostolilor: „Din Ierusalim să nu vă depărtaţi, ci să aşteptaţi făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine, că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt nu mult după aceste zile. „[...] ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi”.

Darul Cinei celei de Taină a fost gândit ca temei al Tainei Sfintei Euharistii, aceea pe care o vor săvârşi apostolii care devin preoţi şi slujitori ai Tainelor lui Hristos, după venirea Duhului Sfânt. Mai înainte de pogorârea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli nu au săvârşit Taina Sfintei Euharistii şi nicăieri nu se mărturiseşte că ar fi săvârşit-o. Nici nu a spus vreodată vreunul dintre Sfinţii Părinţi din vechime ceva despre aceasta, nici nu există vreo mărturie sau dovadă că această Taină s-ar fi săvârşit mai înainte de pogorârea Duhului Sfânt.

Apostolii sunt atestaţi săvârşind pentru prima dată Taina dumnezeieştii Euharistii după pogorârea Sfântului Duh. Aici se relatează că apostolii, după pogorârea Sfântului Duh, au frânt pâinea. Frângerea pâinii închipuie Taina Sfintei Euharistii. Aceasta se mărturiseşte şi în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în care zice: „Paharul binecuvântării pe care-l binecuvântăm nu este oare împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşirea cu Trupul lui Hristos?”. Mai înainte de pogorârea Duhului Sfânt se adunaseră toţi, „dăruindu-se rugăciunii şi cererii, împreună cu femeile şi cu Maria, maica lui Iisus şi împreună cu fraţii”, fără a frânge pâinea. Duhul Sfânt S-a pogorât peste cei doisprezece şi peste cei şaptezeci, fiindcă Duhul Sfânt S-a pogorât peste toţi, dar nu i-a arătat pe toţi deopotrivă liturghisitori ai Tainelor şi Apostoli ai Evangheliei, ci pe fiecare l-a arătat vrednic de chemarea şi misiunea lui, pe care o avea potrivit chemării lui de la Domnul.

Prin pogorârea Duhului Sfânt, nu au fost echivalaţi cei 70 de apostoli cu cei doisprezece, fiindcă, după cum reiese din Capitolul al 8-lea al Faptelor Apostolilor, cei 70 nu au putut transmite şi altora Duhul Sfânt. De aceea Filip, fiind unul dintre cei 70 şi dintre cei şapte diaconi, propovăduind în Samaria şi botezând pe cei care au crezut în Hristos, nu a dat acestora şi Duhul Sfânt, ci Biserica din Ierusalim, auzind că „şi Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, a trimis la aceştia pe Petru şi Ioan, care, pogorându-se acolo, s-au rugat pentru ei ca să primească şi ei Duhul Sfânt (căci nu Se pogorâse peste nici unul dintre ei, ci erau doar botezaţi în numele Domnului Iisus Hristos). Atunci numai şi-au pus mâinile şi au primit Duhul Sfânt.” Din aceasta reiese limpede că ierarhia bisericească se întemeiază pe pogorârea Duhului Sfânt şi fiecare şi-a primit treapta în ierarhie, după măsura darului lui Hristos. Cei doisprezece apostoli au cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească, deci pe cea a episcopilor, iar cei 70 pe cea a ucenicilor.

Constantin Iconomul, în Culegerea epistolară despre cele trei trepte ale preoţiei, spune: „Dar preoţii din adunarea de la Ierusalim, cei care au fost deosebiţi în mod atât de evident de apostoli, cine erau? Cine alţii, dacă nu cei care urmau îndată după cei doisprezece apostoli, adică cei şaptezeci de apostoli, aleşi de Mântuitorul atât după timp, cât şi după rang şi trimişi la propovăduire? Aceştia sunt numiţi ucenici, pentru a-i diferenţia de cei doisprezece apostoli. Intre aceştia se aflau şi Matia, socotit cu cei unsprezece, şi Barnabas, cel hirotonit împreună cu Sf. Pavel, care mai apoi a fost ridicat la vrednicia apostoliei precum am spus mai înainte, şi alţii pe care îi menţionează istoria bisericească şi Biserica Apostolească, cinstindu-le pomenirea an de an. Erau aşadar preoţi, preoţi în toată puterea cuvântului, adică preoţi liturghisit ori, după cum îi numeşte sugestiv vechiul Synodicon, „Sinodul dumnezeiesc şi sfânt adunat în Ierusalim, format din sfinţii învăţători şi apostoli, din preoţii liturghisitori şi din fraţii dimpreună cu aceştia.”

Diferenţa dintre episcopi şi preoţi constă în faptul că episcopii dobândesc harul de a transmite Duhul Sfânt şi de a întemeia şi a sfinţi biserici, iar preoţii primesc de la episcopi harul de a aduce jertfa lui Dumnezeu şi de a săvârşi Tainele în lipsa episcopului. Sfântul Ignatie Teoforul, în Epistola lui către Tralieni, în Capitolul al 10-lea, spune că episcopul are locul Domnului, iar preotul urmează după tronul serafimilor. Cei şaptezeci de apostoli, care s-au împrăştiat în toată lumea spre propovăduire şi care au întemeiat Biserica, au primit mai întâi harul de la Biserică, fiindcă, odată cu desemnarea lor, Biserica şi-a primit îndată organizarea şi împlinirea canonică a lucrării ei apostoleşti. Biserica s-a arătat chiar de la început ca un trup ale cărui mădulare erau strâns unite, având drept cap pe Domnul nostru Iisus Hristos şi a fost călăuzită de Duhul Sfânt pentru continuarea în lume a lucrării apostoleşti a Mântuitorului, Care a încredinţat mai departe Bisericii lucrarea Sa apostolească. Biserica i-a trimis pe ei la propovăduire, dându-le harul pe care l-au avut şi cei 12 Apostoli mai înaintea lor, în acelaşi fel în care şi apostolii au transmis harul lor episcopilor din bisericile locale (Vezi Canonul al 14-lea al Sinodului local din Neocezareea).

Cei doisprezece apostoli trebuie să fie consideraţi continuatorii şi păstrătorii lucrării Mântuitorului Hristos şi ai Sfintelor Taine, cei doisprezece stâlpi de susţinere care au fost clădiţi pe piatra care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe care s-a construit Biserica Lui, ca să rămână până în veac.

Biserica, prin Sfinţii Apostoli, l-a desemnat pe Iacob, ruda Domnului, episcop al Bisericii din Ierusalim. Desemnarea unei persoane ca episcop al Bisericii se putea săvârşi, fiindcă cei doisprezece apostoli erau ei înşişi episcopi, iar apostolia lor îi covârşeşte pe episcopi prin har şi fiindcă fiecare biserică se cuvine să fie încredinţată unui episcop, ceea ce observăm că s-a respectat pretutindeni.

Sfantul Nectarie din Eghina

Fragment din cartea "Despre preotie", Editura Sophia

Cumpara carte "Despre preotie"

• Preotia imparateasca sau duhovniceasca
  Publicat in : Dogma
• Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca
  Publicat in : Dogma
• Preotia familiala, in Vechiul Testament
  Publicat in : Iudaism
• Preotia femeii
  Publicat in : Editoriale
• Preotia femeii, un adevar revelat sau o simpla inovatie?
  Publicat in : Dogma