Sfântul Ignatie Briancianinov distinge următoarele virtuţi:
- înfrânarea trupului prin hrănirea lui cu măsură, care face să slăbească iubirea de sine;
- „întreaga înţelegere": începutul acesteia constă în neclătinarea minţii de către gândurile desfrânate, iar desăvârşirea - în curăţia văzătoare de Dumnezeu;
- neagonisirea - satisfacerea cu strictul necesar;
- blândeţea - pacea inimii, nerăutatea, liniştea minţii;
- plânsul cel fericit - frângerea dureroasa a inimii, sărăcia cu duhul;
- trezvia - observarea tuturor faptelor, cuvintelor şi gândurilor proprii, neîncrederea extremă în propria fire căzută;
- smerenia - frica de Dumnezeu, cunoaşterea propriei nimicnicii, mustrarea de sine;
- dragostea - atracţia iubirii de Domnul, vederea chipului dumnezeiesc în aproapele, bucuria duhovnicească.
Virtuţile acestea sunt rezultatul nevoinţei duhovniceşti încordate.
Impărţirea virtuţilor în sufleteşti şi trupeşti este descrisă de Sfântul Efrem Sirul. Acesta numără între virtuţile sufleteşti bărbăţia, „buna înţelegere", „întreaga înţelegere", dreptatea, din care iau naştere credinţa, nădejdea, dragostea, smerenia, blândeţea, mărinimia, răbdarea, bunătatea, simplitatea, iubirea de dreptate, libertatea duhului, „împreună-pătimirea" (compasiunea), milostivirea, dărnicia, cinstirea aproapelui, evlavia. Virtuţile trupeşti sunt înfrânarea, postirea, privegherea şi celelalte nevoinţe ale ascezei fizice.
După părerea Sfântului Ioan Scărarul, există virtuţi fireşti (naturale), dăruite de Dumnezeu tuturor (cum ar fi milostenia, fiindcă şi păgânii au compasiune; dragostea, fiindcă şi animalele varsă lacrimi; credinţa şi nădejdea), şi virtuţi mai presus de fire (supranaturale), cum ar fi curăţia, nemânierea, smerita cugetare, rugăciunea, umilinţa duhovnicească.
In nevoinţa creştinului care şi-a stabilit drept scop atingerea desăvârşirii religios-morale trebuie neapărat să distingem două momente: cel pozitiv (curăţirea şi sfinţirea inimii, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele) şi cel negativ (lupta cu patimile şi cu păcatul, lepădarea de propriul „eu" şi de propria voie).
Aceste două principii reprezintă scopurile ascetismului, iar calea spre acest scop constă în a dezvolta treptat aceşti embrioni care au fost sădiţi în natura omului şi pot fi refăcuţi în el de către harul dumnezeiesc.
Spre îndreptarea sufletului stricat de patimi, Sfântul Grigorie Palama propune următoarele mijloace mântuitoare:
- „pomenirea morţii": ţinând minte că cel mai cumplit lucru este moartea duhovnicească, adică despărţirea sufletului nostru de Dumnezeu, trebuie să ne temem de această moarte duhovnicească, şi atunci va pieri frica în faţa morţii trupeşti;
- plânsul mântuitor pentru propriile păcate: aceasta este întristarea mântuitoare, „întristarea cea dulce a inimii", „mierea duhovnicească", ce preface lacrimile în bucurie;
- conştientizarea propriei păcătoşenii şi nevrednicii înaintea lui Dumnezeu duce la smerenie şi pocăinţă.
Sfântul Grigorie vede cele mai importante virtuţi în dragoste, rugăciune, dreptate, înfrânare, pocăinţă, postire, credinţă, smerenie. Virtuţile acestea sunt mijloacele prin care se ajunge la scopul ultim al vieţii creştinului: mântuirea sufletului. Viaţa virtuoasă, conformă cu legile duhovnicesc-morale, este condiţia mântuirii.
Virtuţile au diferite grade şi niveluri, care sunt intercorelate: „Virtuţile trupeşti să fie în tine chezăşie a celor sufleteşti, cele sufleteşti - chezăşie a celor duhovniceşti, iar cele duhovniceşti - chezăşie a cunoştinţei celei nemateriale şi fiinţiale" (Sfântul Evagrie Ponticul). „Toate virtuţile sunt legate între ele ca verigile unui lanţ duhovnicesc, şi depind una de alta: rugăciunea - de dragoste, dragostea - de bucurie, bucuria - de blândeţe, blândeţea - de smerenie, smerenia - de slujire, slujirea - de nădejde, nădejdea - de credinţă, credinţa - de ascultare, ascultarea - de simplitate" (Sfântul Macarie Egipteanul).
In felul acesta se formează o scară integrală şi progresivă a virtuţilor, care arată în ce ordine şi în ce fel trebuie dobândite virtuţile. Ea a fost aflată de asceţii creştini prin propria experienţă duhovnicească, căreia trebuie să-i dăm, bineînţeles, o foarte mare atenţie: „Preaînţeleptul nostru Domn a binevoit ca întru sudoare să mâncăm pâinea noastră, şi a făcut aceasta nu din răutate, ci ca să nu ni se aplece şi să murim, căci fiecare virtute o naşte pe următoarea. Aşadar, dacă o laşi pe maica virtuţii şi te duci să le cauţi pe fiice înaintea de a o afla pe maica lor, virtuţile acelea se vor dovedi a fi pentru suflet vipere" (Sfântul Isaac Sirul).
Scara virtuţilor trebuie străbătută de la un cap la altul, adică omul trebuie să dobândească toate virtuţile în urma dezvoltării sale duhovniceşti, l a aceasta i-a chemat pe ucenicii Săi - aşadar, şi pe toţi creştinii - însuşi Iisus Hristos, zicând: Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Mt. 5,48). Tocmai în asta constă legea caracterului integral al virtuţilor: „Nu o singură lucrare oarecare îl duce la desăvârşire pe râvnitor, ci acesta trebuie să năzuiască cu sârguinţă spre fiecare virtute" (Ava Isaia).
LARISA ŞEHOVŢOVA, IURI ZENKO
ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ"
-
Intreaba-ti virtutile, crestine
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Sa avem unde deprinde virtutile
Publicat in : Pilda zilei
-
Virtutile patriarhale
Publicat in : Editoriale -
Virtutile timpului vietii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.