TU EŞTI MÂNTUIT?
Hristos este cel care ne dă puterea să mergem şi El însuşi e calea; El e hanul unde oprim pentru noapte, dar şi destinaţia finală. (Sf. Nicolae Cabasila)
De două ori în viaţa mea, o dată în autobuz şi o dată în tren, am fost întrebat: „Eşti mântuit?"
Cum ar trebui să răspundem la această întrebare?
Eu personal ezit să răspund categoric: „Da, sunt mântuit".
Un astfel de răspuns sugerează că mântuirea mea, aici şi acum, e deja un fapt împlinit, realizat pe de-a-ntregul şi cu totul actual.
Dar cum pot eu să ştiu cu certitudine care va fi comportamentul meu pe parcursul vieţii mele?
In ciuda faptului că mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu se află deasupra mea, eu am în mine puterea de a-i spune nu la fel de bine ca da.
Multă vreme după discuţia de pe drumul Damascului, Sf. Pavel s-a temut că, după ce va predica altora, va sfârşi „respins" sau „descalificat" de Dumnezeu (1 Cor 9:27).
N-ar trebui să arătăm şi noi o prudenţă similară?
Avertismentul emis de păgânul So-lon este la fel de valabil şi în context creştin: „Nu numi pe nimeni binecuvântat până nu a murit".
Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Mt 10:22; 24:13).
SUNT MÂNTUIT DE MILA ŞI HARUL LUI DUMNEZEU
Deci, în loc să răspund „Sunt mântuit", prefer să folosesc expresia: „Suntpe cale să fiu mântuit".
Actul de mântuire al lui Iisus Hristos, biruinţa Lui asupra morţii şi a păcatului prin Crucea şi învierea Sa, este cu adevărat desăvârşit şi definitiv: „Hristos, odată înviat din morţi, nu mai moare; asupră-I moartea nu mai are stăpânire" (Rom 6:9).
Dar, în vreme ce biruinţa Domnului e un fapt împlinit, participarea mea personală la această biruinţă este departe de a fi desăvârşită.
După cum spune Sf. Pavel: „Nu că am şi dobândit-o sau că de pe-acum am ajuns la desăvârşire; dar o urmăresc, că doar o voi dobândi..." (Fil 3:12).
Integrarea mea personală în Hristos e incompletă, nu din cauza vreunui defect sau nedesăvârşiri a puterii Sale, ci pentru că îmi păstrez mereu libertatea de alegere, capacitatea de a refuza sau de a mă supune.
In cuvintele Sfântului Antonie cel Mare al Egiptului (+ 356), „aşteaptă ispita până la ultima suflare", iar împreună cu ispita vine şi posibilitatea de a cădea.
De aceea, încrederea mea stă în Hristos, nu în mine, şi cred că Hristos e credincios şi neclintit.
Dar pot oare să simt aceeaşi încredere în propria credincioşie şi statornicie? Conştient de fragilitatea omenească, rămân între nădejde şi teamă până lângă porţile morţii.
+ Kallistos Ware
Cum suntem mantuiti, Editura Renasterea
Cumpara cartea "Cum suntem mantuiti"
-
Relatia dintre sfat si porunca evanghelica
Publicat in : Morala -
Despre desavarsire in viziunea Parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Dogmatica -
Pentru desavarsire este nevoie de masura
Publicat in : Pilda zilei
-
Iov - suferinta si desavarsire
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.