Fecioara Maria este prima şi singura care a realizat în chip deplin sfinţenia. Neprivind la nimic din cele create, dar purtând în inima ei de Mamă toată durerea și suferința lumii, Ea a ajuns mai presus de heruvimi şi de serafimi pentru că, în timp ce aceştia stau în jurul tronului lui Dumnezeu şi văd doar slava Lui, Maica Domnului a primit în Ea însăşi Cuvântul lui Dumnezeu şi stă de-a dreapta Lui în cer.
Așa cum spune Sf. Grigorie Palama, Fecioara Mamă este „hotar” între natura creată şi cea necreată, „vasul tuturor harurilor” şi „imaginea vie a tuturor virtuţilor”. Ea este „slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregii creaţii. Ea este început, izvor şi rădăcină a nădejdii revărsate nouă în ceruri” (Omilia 14, 15).
Prin înomenirea lui Iisus Hristos cerul şi pământul s-au unit, întrucât El este Dumnezeu adevărat, a doua Persoană din Sfânta Treime, care stă de-a dreapta Tatălui şi este, în acelaşi timp, Om adevărat, „cel de-al doilea Adam”, aşa cum Îl numeşte Sf. Apostol Pavel.
Taina întrupării Mântuitorului nostru constituie evenimentul ce împlineşte prezicerile proorocilor şi desfiinţează blestemul protopărinţilor Adam și Eva.
Maica Domnului participă la acest eveniment mântuitor, nu într-un mod pasiv şi nu doar prin credinţă şi ascultare. În calitatea ei de „Theotokos”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „oferă drept ofrandă” întreaga ei persoană şi, înainte de toate, fecioria ei, prin care este intim unită cu Cuvântul lui Dumnezeu ca „mireasă” a Lui, și „prin care a pledat înaintea lui Dumnezeu cauza întregii omeniri” (Ermanno M. Toniolo, „Acatistul Maicii Domnului explicat. Imnul şi structurile lui mistagogice”, Edit. Deisis, Sibiu, 2009, p. 258).
Niciodată omul nu a fost şi nu va fi mai aproape de Dumnezeu ca şi în cazul Sf. Fecioare Maria. Este maximum de apropiere posibilă, prin care sângele Fecioarei se revarsă în sângele Pruncului Iisus, iar din inima ei se desprinde „inima de carne” a Lui, în care va încăpea apoi întreaga umanitate, cu toate neputințele și relele ei, pentru a fi vindecată și sfințită.
Pântecul Fecioarei Maria devine astfel „altarul” în care s-a copt, aşa cum spune imnul liturgic, Pâinea Vieţii (Pr. Emil Jurcan, „Resacralizarea logosului uman prin revenirea la Logosul divin”, pp. 27-28).
Duhul Sfânt este Cel care L-a zămislit pe Hristos în formă de „prezenţă istorică”, atunci când a umbrit-o pe Sf. Fecioară cu harul Său, în timp ce Preacurata, aducându-şi întreaga ei viaţă ofrandă lui Dumnezeu, a contribuit la împăcarea noastră cu El.
Împăratul tuturor a dorit frumuseţea negrăită a Sfintei Copile (Ps. 44, 13), de aceea El S-a pogorât şi a umbrit-o, după cum afirmă Sf. Evanghelist Luca: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Lc. 1, 35).
Dumnezeu însă nu și-a arătat venirea prin întuneric şi „într-o pară de foc” (Ieşirea 3, 2), precum s-a întâmplat cu Moise, nici prin vijelie, nor şi „adiere de vânt lin” (III Regi 19, 12), ca în cazul profetului Ilie, ci Puterea lui Dumnezeu a „adumbrit” în chip nemijlocit, fără vreo „perdea”, pântecul atotpreacurat şi feciorelnic, fără nici un intermediar, nici aer, nici eter, nici altceva din cele sensibile sau din cele mai presus de acestea (Sf. Grigorie Palama, Omilia 37, 4).
Iar ceea ce numim „umbrirea” Fecioarei de Puterea Celui Preaînalt a fost de fapt o „unire” a ei cu Dumnezeu şi o „formare” a umanităţii Lui din pântecul preasfânt şi feciorelnic al Maicii Domnului (Sf. Grigorie Palama, Omilia 53, 45).
„Dar întrucât ceea ce aruncă umbră îşi produce prin fire forma şi figura proprie în lucrul umbrit, de aceea în pântecul ei a avut loc nu numai o unire, ci şi o formare, iar ceea ce s-a format din amândouă, din Puterea Celui Preaînalt şi din acel pântec preasfânt şi feciorelnic, a fost Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 37, 4).
Și petrecând pe pământ împreună cu oamenii (Baruh 3, 38), Fiul lui Dumnezeu a restaurat şi a îndumnezeit firea noastră căzută.
Superioritatea Sf. Fecioare Maria faţă de puterile cerești o arătă faptul că la Buna Vestire, Ea a fost umbrită nu de un înger, ci de Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu.
„Căci pe Ea avea să o umbrească nu un înger, nu un arhanghel, nici înşişi heruvimii sau serafimii, ci Însăşi Puterea enipostatică a Celui Preaînalt (Lc. 1, 35), şi vorbind cu Ea nu prin vijelie şi nor (Iov 38, 1), nu prin beznă şi foc (Ieșirea 19, 18; 20, 21), nu printr-o adiere de vânt subţire (3 Regi 19, 12), cum o făcuse odinioară celor vrednici, fiecăruia la timpul lui, ci Însăşi Puterea Celui Preaînalt a umbrit pântecul feciorelnic în chip nemijlocit” (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 353).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este Taina cea mare a credinţei şi a teologiei noastre, prin care Cuvântul S-a făcut „fără schimbare” trup din Duhul Sfânt şi din Maria, Sfânta Pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica”, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 45).
Un bun prilej de a medita sau măcar de a ne aduce aminte, din când în când, de „deșertarea de sine” și de pogărârea din cer, la noi nevrednicii, a Fiului lui Dumnezeu și de smerenia și desăvârșita ascultare a Sf. Fecioare Maria față de voia Domnului.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Profetiile Vechiului Testament despre Sfanta Fecioara Maria
Publicat in : Religie -
Alegerea, pregatirea si umplerea de har a Sfintei Fecioare Maria
Publicat in : Dogmatica -
Sfanta Fecioara Maria - icoana a frumusetii intregii creatii
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.