Oul, alaturi de lut si aluat, arhetipuri ale genezei
Izvoare istorice si arheologice sigure atesta, cu multe secole i.H., obiceiul de a se face cadou oua colorate la unele sarbatori sezoniere, in primul rand la Anul Nou: in China, cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea in aprilie, se obisnuia sa se ofere in dar oua colorate; la vechii persi, era obiceiul ca, la sarbatoarea primaverii, oamenii sa-si daruiasca unul altuia oua de diferite culori; la romani, tinerii vopseau ouale in rosu si, pe langa alte cadouri, si le trimiteau reciproc la sarbatoarea lui Ianus; la vechii slavi exista datina ca la sarbatoarea primaverii sa se ofere in dar oua rosii etc.
Oul este, alaturi de lut si aluat, arhetipuri ale genezei. Astfel, chinezii credeau ca cerul impreuna cu pamantul sunt ca un ou de pasare: cerul este invelisul pamantului, precum coaja oului este invelisul galbenusului. La randul lor, vechii persi credeau ca cerul, pamantul, apa si tot ce se gaseste sub cer sunt inchise ca intr-un ou: cerul este deasupra si dedesubtul pamantului, iar pamantul este inauntrul cerului, ca si galbenusul in ou. Ei credeau ca la inceputul lumii se afla numai Dumnezeu, iar peste intregul spatiu al haosului domnea intunericul. La un moment dat a aparut un ou care a fost acoperit cu aripile intunericului si fecundat de catre noapte. Din Oul fecundat au iesit Soarele si Luna care s-au inaltat pe cer. Pamantul fiind mai greu, s-a lasat in jos. Credinte cosmogonice asemanatoare intalnim si la alte popoare ale antichitatii: la fenicieni, din haosul primitiv apare un duh care se divide in cer si pamant, de unde rasar Soarele si Luna; la egipteni creatia lumii incepe cu formarea unui ou pe intinsul apelor. Taranul roman in prima jumatate a secolului XX credea ca "pamantul e in chipul unui ou; fundul oului este pamantul, iar varful e cerul; el sta pe ape".
Imaginea arhetipala care a stat la baza compararii universului cu oul isi are originea in faptul ca acest termen de comparatie este generator de viata. Din el au inmugurit Pamantul, Soarele, Luna, viata. Soarele insusi a fost comparat cu un pui. Lumina zilei si unii zei care simbolizeaza Soarele (la egipteni Ra, Amon-Ra) isi au originea, de asemenea, in ou. Astfel, oul ca simbol al creatiei, al fertilitatii si al Soarelui, astru de care depinde viata pe pamant, a ramas pana spre vremurile noastre simbolul reinvierii naturii, substitut al divinitatii sacrificate violent, prin spargere. Oul este un substitut al divinitatii primordiale, infrumusetat (gatit) prin vopsire si incondeiere in Saptamana Patimilor, jertfit si mancat sacramental in ziua de Paste.
Izvoare istorice si arheologice certe atesta, cu multe secole inainte de Hristos, obiceiul de a se face cadou oua colorate la marile sarbatori sezoniere, in special la Anul Nou: la sarbatorile de primavara, vechii persi isi daruiau oua de diferite culori; tinerii romani isi trimiteau oua vopsite in rosu, impreuna cu alte cadouri, la sarbatoarea zeului Ianus etc. Aparitia frecventa a oului, in special a oului colorat, in ceremoniile antice de innoire a timpului se bazeaza pe conceptiile lor cosmogonice care comparau universul cu oul generator de viata. De pilda, chinezii credeau ca Cerul si Pamantul formeaza un urias ou de pasare: Cerul ar fi invelisul Pamantului, asemanator cojii de ou care inveleste galbenusul.
Treptat, obiceiurile preistorice legate de acest arhetip al genezei, oul, au fost preluate si de crestinism: oul, colorat si impodobit, este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace. La inceput ouale se vopseau cu plante in galben - culoarea Soarelui pe bolta Cerului, si in rosu - culoarea discului solar la rasarit si apus. Ulterior, ouale au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de ingeri, cu un miel, cu motive astrale, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe. Dupa milenii de evolutie a credintelor si ideilor religioase, romanii inrosesc si incondeiaza ouale primavara, la sarbatoarea centrala a calendarului festiv crestin, Pastele. Inrositul si incondeiatul oualor, mestesuguri populare de un rar rafinament artistic, se imbina cu numeroase credinte si obiceiuri precrestine. Pentru a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru, oul este ales la Miezul Paresimilor, ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare, este gatit (colorat si incondeiat) in Saptamana Patimilor, pentru a fi ucis, prin lovire violenta in cap (Ciocnitul oualor) si mancat sacramental in ziua de Paste. Prin acest scenariu ritual, cei vechi credeau ca timpul si spatiul inconjurator moare si renaste anual, impreuna cu divinitatea adorata. Bogata terminologie zonala a oualor incondeiate reflecta tehnica incondeiatului (oua inchistate, impistrite, picurate, pictate, impuiate) si instrumentele folosite (oua incondeiate).
Alte denumiri, precum oua necajite si oua muncite, se refera la chinul oualor in timpul complicatului proces de incondeiere: desenarea cu ceara incinsa, si introducerea lor de mai multe ori in apa fiarta. Obiceiurile si credintele legate de cojile acestora pot aduce frumusete si sanatate, belsug si rod bogat, pot sa lege sau sa indeparteze oamenii, sa grabeasca casatoria fetelor, sa inmulteasca vitele etc.
Obiceiurile calendaristice legate de colorarea si incondeierea oualor, folosirea lor in practicile magice menite sa aduca prosperitate turmelor si ogoarelor, fertilitate animalelor, vegetalelor si oamenilor, aruncarea cojilor de oua pe apa pentru a anunta Blajinii de sosirea Pastelui etc, etc. sunt practici precrestine implicate in renovarea timpului si transmise pana spre zilele noastre.
Ion Ghinoiu
-
Prajitura cu mere si aluat cu suc de rosii
Publicat in : Retete prajituri -
Femeia ca un simbol al lui Hristos
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Obiceiuri de Craciun - Turtele si colacii
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Prajitura de dovleac cu fistic
Publicat in : Retete de post
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.