Nunta este unul din momentele de rascruce ale vietii taranului. Neincetat, el a considerat sotul sau sotia ca fiind lasati de Dumnezeu, unul pentru celalalt. Pentru bunicii nostri, bucuria si intristarea, binele si raul, trebuie traite in comuniune cu altcineva.
Exista in popor credinta ca toate lucrurile trebuie sa se intample atunci cand le vine vremea. Cu alte cuvinte nu era de ajuns doar sa implinesti varsta pentru casatorie, era necesar sa ai si "destula minte in cap", pentru a creste cum se cuvine feciorii.
Zilele potrivite pentru petit erau joia si duminica. In una din aceste zile, ajungeau la casa miresei starosti sau petitorii. Acestia erau trimisi de feciorul care urma sa se casatoreasca. Petitorii erau buni de gura, stiau ce trebuie sa vorbeasca cu parintii fetei si purtau asupra lor o plosca cu rachiu si un mar in care erau cativa banuti. Dupa ce starostii veneau cu raspunsul afirmativ, urma petitul fetei de catre fecior. Acesta venea la casa fetei cu parintii sai, rudele si cativa lautari. Acesta era momentul cand se faceau diverse daruri intre miri si se intelegeau asupra zestrei.
Pregatirile de nunta nu incepeau decat dupa ce tinerii primeau binecuvantarea parintilor. Insa, nu era de ajuns aceasta binecuvantare, era nevoie si de binecuvantarea lui Dumnezeu. Nu intamplator, atunci cand se venea la petit, tatal fetei raspundea:
"De va fi de la Dumnezeu,
Dumnezeu sa ajute".
Astfel, pentru tarani momentul nuntii era randuit de Dumnezeu:
"Le-a randuit Dumnezeu
Ceas de casatorie
Zi de bucurie".
Nu se accepta cu usurinta casatoria in afara satului lor:
"Care fata-si lasa satul
Manance-o jalea si babatul".
Atunci cand tinerii nu erau din acelasi sat, avea loc o vizita, care se numea "asezarea", "invoirea" sau "tocmeala". Menirea acestei vizite era sa se ajunga la un acord in privinta zestrei. Acum era si momentul in care erau alesi nasii, de obicei din neamurile mai cunoscute si mai apropiate socrilor mari. Existau situatii cand nasul era chiar nasul de botez al mirelui.
Casatoria avea loc dupa instiintarea satului si la doua-trei sapatamani de la intelegerea asupra zestrei. Acum era momentul in care mirii isi alegeau vataseii, barbatii care stiau toate oratiile indatinate la nunti. Ei aveau menirea sa inveseleasca oaspetii cu diverse glume.
Amintim ca printre darurile pe care mirele trebuia sa le faca miresei era si lada, in care mireasa isi punea inainte de nunta, o parte din zestre. Iar mireasa, trebuia sa-i ofere mirelui un brau, o camasa, o naframa si o traistuta.
Treburile pentru ospat incepeau de joi. Femeile incepeau in aceasta zi sa cearna faina pentru nunta. Sambata era ziua cand era coapta painea si pregatita carnea.
In dimineata cununiei se pregatea miresei podoaba pentru cap. Aceasta era o cununa din diferite flori sau din spice de grau curat. In timp ce mireasa era gatita, parintii acesteia plangeau de zor, iar tatal ii ura fetei:
"Da Doamne pane si sare
Fiilor Domniei Tale".
La urarile ce se faceau, se raspundea astfel: "Amin! Sa te auda Dumnezeu". Ceea ce demonstreaza ca urarea nu avea valoare daca nu era validata si implinita de Dumnezeu.
Inaintea plecarii la biserica, traditia cerea ca mireasa care paraseste definitiv casa parinteasca sa-si ceara iertare de la parinti si sa obtina biecuvantarea lor. Dupa iertaciune, mirele venea la mireasa impreuna cu nunii, pentru a merge impreuna cu catre biserica.
Casatoria avea loc dupa Liturghie. In timpul cantarii "Isaie dantuieste", atunci cand preotul, impreuna cu mirii, inconjura masa pe care era pusa Evanghelia, neamurile mirilor aruncau peste capetele celor cununati cu orez sau orz, "sortindu-i sa aiba multi copii’.
Pe drumul de intoarcere de la biserica, lumea le iesea inainte cu vase pline cu apa, pe care le varsau in cale. Prin acest gest le urau ca viata sa le mearga din plin. Urma masa mica la socrii mici, unde era jucata zestrea.
Dupa aceasta masa se indreptau spre casa mirelui. Drumul spre casa acestuia purta numele de "calea alba". Aici avea loc masa mare. La aceasta masa, mesenii erau rugati:
"Sa nu luati nume de rau
Si sa primiti cum a da Dumnezeu".
Daca masa era bogata se spunea: "Am auzit ca traieste Dumnezeu cu dumneavoastra". Masa dura in jur de trei-patru ore, dupa care incepea jocul, acesta tinand pana a doua zi dimineata. Nasul strangea banii de la oaspeti si dupa ce ii numara si rostea cu glas tare cati s-au adunat, ii pune intr-o naframa, in care mai adauga putina sare, si ii daruia tinerilor.
In a doua zi dupa nunta, avea loc "uncropul". Era momentul cand se facea dezgatitul miresei, care era imbrobodita, semn ca ea a trecut in randul nevestelor.
Dupa o saptamana de la cununie avea loc "scosul la biserica". Acum avea loc o petrece numita "intorcatura". Era momentul cand mireasa venea pentru prima oara de la casatorie, in casa parinteasca. La aceasta petrecere fara lautari erau invitati parintii mirelui, nunii mari si neamurile apropiate.
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.