Sufletul si trupul incep sa existe deodata
Trupul nu incepe sa se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la inceput in sine sufletul, ca element deosebit; la fel nici sufletul nu exista inainte de a incepe sa se formeze trupul sau.
Sufletul si trupul, ca elemente componente ale fiintei umane, se implica si se cheama reciproc. Din acest inceput concomitent al lor, rezulta pe de o parte ca "trupul nu poate fi inteles singur ca parte a naturii ce se depaseste pe sine". Pe de alta parte, nici sufletul nu poate fi inteles inainte de trup, caci, in acest caz, trupul n-ar fi partas de la inceput la caracterul de subiect al omului si aceasta s-ar repercuta asupra intregii vieti a omului si a legaturii lui cu natura.
Dat fiind faptul ca nu exista clipa in care nici sufletul, nici trupul sa fie separate, sau anterior unul altuia, constituind fiinta omului, invatatura crestina prefera sa vorbeasca nu de spiritul omului, ci de sufletul omului. Caci prin spirit s-ar putea intelege o entitate care nu are nici o calificare datorata coexistentei cu trupul. De aceea, pentru invatatura crestina spiritul nu este in om o entitate deosebita de suflet, ci functiile superioare ale sufletului, dedicate mai putin ingrijirii trupului si mai mult gandirii care se poate inalta pana la contemplarea si cunoasterea Creatorului.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca omul este constituit de la inceput din suflet si trup, fiindca de la inceput apare ipostasul om constituit din amandoua. Nici o parte a ipostasului-om nu vine la existenta mai tarziu, caci aceasta ar transforma pe amandoua cand s-ar uni, iar omul n-ar fi om inainte de unirea lor.
Aprofundand aceasta, sfantul Simeon Noul Teolog subliniaza ca la formarea Evei din coasta lui Adam (Fac, 2, 21-23), Dumnezeu nu a mai suflat in ea "suflare de viata", intrucat ea a fost luata nu din trupul neinsufletit al lui Adam, ci "din coasta insufletita".
"Scoaterea" Evei din coasta lui Adam este un act al lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu are un rol in aducerea la existenta a fiecarui nou subiect uman. Iar aducerea la existenta a Evei din coasta insufletita a lui Adam, da Evei un caracter propriu, deosebit nu numai ca sex ci si ca persoana unica. Aceasta are loc la "scoaterea" fiecarui om dintr-o pereche anterioara. Fiecare om este o existenta nerepetabila, desi provine dintr-o pereche anterioara de subiecte libere.
Inserarea spiritului in natura materiala este atat de intima, incat factorul spiritual uman nu poate fi conceput nici o clipa ca spirit pur, ci de la inceput trebuie inteles ca spirit intrupat, ca trup cu radacini in spirit.
Cat priveste trupul, oamenii se pot asemana intre ei foarte mult, pana la o aparenta confundare. Si totusi, fiecare om isi are trupul lui, deosebit de cel al altuia si al altora, cu o anumita sensibilitate si expresivitate.
Dupa conceptia crestina, omul nu este numai trup, dar nu este nici o juxtapunere de spirit pur si trup material. Un spirit pur juxtapus trupului ar ramane nepartas sensibilitatii si pasiunilor prilejuite de convietuirea lui cu trupul si ar mentine trupul ca ceva in sine fara partasie la calitatea de subiect a spiritului si deci inapt de spiritualizarea sa si de rolul de organ al spiritualizarii lumii.
Originea neamului omenesc
Pe temeiul Revelatiei dumnezeiesti supranaturale, Biserica invata ca intreg neamul omenesc descinde din unica pereche a primilor oameni, Adam si Eva, singurii creati nemijlocit de Dumnezeu. Intreaga omenire formeaza o unitate, intrucat descinde din acelasi stramos.
Dogma unitatii de origine si a unitatii de fiinta a neamului omenesc este afirmata clar de Sfanta Scriptura. Inainte de a crea Dumnezeu pe Adam, "parintele neamului omenesc" (Int. Sol., 10, 1), "nu era nimeni care sa lucreze pamantul" (Fac, 2, 5), si inainte de a fi Eva, "maica tuturor celor vii" (Fac, 3, 20), "Adam nu avea ajutor care sa-i fie asemenea" (Fac, 2, 20), "si din ei (Adam si Eva) s-a nascut neamul omenesc" (Tob., 8, 6), caci Dumnezeu "a facut dintr-un sange tot neamul omenesc, ca sa locuiasca peste toata fata pamantului" (Fapte, 17, 26).
Conceptia crestina despre originea neamului omenesc este monogenista. Adevarul unitatii neamului omenesc este o premisa a mantuirii, pe el se intemeiaza universalitatea pacatului stramosesc si universalitatea mantuirii in Hristos : "Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia" (I Cor., 15, 22).
Urmasii primei perechi de oameni se nasc pe cale naturala, pe temeiul binecuvantarii divine, ca sa creasca si sa se inmulteasca (Fac, 1, 28), primindu-si fiecare om fiinta de la parinti. Nasterea naturala nu exclude insa interventia divina, caci Dumnezeu este Creatorul fiecaruia, dand "tuturor viata, suflare si toate" (Fapte, 17, 25) dar mijlocit, prin parinti.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.