Prestiinta si predestinare

Nimic nu se intampla fara voia Lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu fata de cele ce savarșesc de fiintele rationale din Univers este de doua feluri: binecuvantare si ingaduinta. Astfel, pentru savarsirea celor bune de catre oameni si ingeri, voia Domnului este numita binecuvantare. Dar si ingerii rai cer voie lui Dumnezeu ca sa faca rautați[1], iar Dumnezeu tolereaza sa existe si ingerii si oamenii rai, deci vorbim de ingaduinta Lui Dumnezeu doar in cazul celor ce savarșesc raul si a existentei raului insusi, pentru ca cei buni fac voia Domnului, savarșind binele.

Mecanica cuantica (prin faimosul principiu de incertitudine formulat de catre celebrul fizician german Werner Heisenberg) ne ofera si o explicatie stiintifica pentru faptul ca nu exista determinism in lumea materiala desi exista legi precise in Univers care guverneaza materia. Astfel daca nu exista determinism in lumea materiala (irationala) cu atat mai mult nu exista destin adica un viitor absolut si prestabilit pentru fiintele rationale (deci libere sa decida pentru actiunile lor), adica nu exista predestinare pentru fiecare din noi si independent de voința noastra si de dorinta noastra si de alegerea noastra. Noi nu suntem niste simple marionete care trebuie sa urmam un program pregatit independent de vointa noastra, adica de libertatea noastra. Omul este responsabil pentru actiunile vietii lui, nu Dumnezeu. Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru spune clar ca omul prin vointa sa exclusiva alege viata sau moartea: „Si nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” [2]

Bineinteles ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare creatura rationala a Lui, potrivit harului pe care il daruiește persoanei respective, ceea ce implica responsabilitatea acesteia: „Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredințat mult, mai mult i se va cere”[3], de aceea Sfantul Pavel afirma: „sta asupra mea datoria. Caci, vai mie daca nu voi binevesti!”[4], intocmai si Sfantul proroc Isaia[5]. Insa toti oamenii sunt chemati de Hristos la viata vesnica caci Domnul „lumineaza pe tot omul, care vine in lume”[6] spunand “si pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara.”[7]

Omul este liber sa decida daca savarșește binele, ceea ce este posibil numai conlucrand cu Dumnezeu care este izvorul binelui, caci Hristos spune „fara Mine nu puteți face nimic.”[8]; sau daca savarseste raul, ceea ce este posibil doar prin ingaduința lui Dumnezeu.

„Inaintea oamenilor este viața si moartea si oricare le va placea li se va da.”[9] Este evident ca alegerea apartine exclusiv omului „deci, de se va curați cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de buna trebuința stapanului, potrivit pentru tot lucrul bun.”[10]

Si in Psalmi scrie clar ca Dumnezeu prestie (cunoaste) totul despre viata fiecarui om chiar inainte de nasterea omului si stie toate faptele lui, care evident sunt urmare a alegerii libere a omului; si stie si toate gandurile (cugetarile din inima) omului (din trecut si viitor), insa nu predestineaza nimic: „Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gandurile mele de departe. Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut. Ca inca nu este cuvant pe limba mea. Si iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma (viitor) si pe cele de demult (trecut).”[11]

Vom oferi in continuare un exemplu pentru a explica acest lucru si pentru a sublinia diferenta dintre prestiinta si predestinare. Sa ne imaginam o suprafata plana, spre exemplu o masa fara nimic pe ea si o furnica miscandu-se pe suprafata ei. Sa presupunem ca furnica este bidimensionala si putem face acest lucru intrucat ea se poate deplasa doar in spatiul bidimensional determinat de suprafata mesei (adica doar pe lungimea si latimea mesei, nu si in inaltime). Noi, privind din a treia dimensiune (din inaltime) putem vedea toate posibilitatile de miscare ale furnicutei pe suprafata bidimensionala a mesei, precum si viitorul potrivit directiei curente de deplasare, insa nu o determinam noi sa mearga pe acea directie, deci prestim toate posibilitatile ei de miscare precum si unde va ajunge deplasandu-se pe directia curenta, insa nu o predestinam sa mearga pe o directie anume. Intocmai si Dumnezeu prestie tot ce se intampla in Univers, deoarece Universul (si implicit toate dimensiunile) este in Dumnezeu, insa nu predestineaza fiintele rationale, deci libere. Astfel, asa cum noua ni se pare firesc sa privim o cladire inalta de la parter la ultimul etaj si de la ultimul etaj la parter, asa si Dumnezeu „vede” timpul (fiecaruia, caci nu exista un timp absolut) de la inceput la sfarsit si de la sfarsit la inceput.

Daca nu am fi liberi sa decidem asupra actiunilor noastre nu am putea fi nici judecati[12]. Proorocul Iezechiel[13] arata foarte clar cum i-au fost revelate de catre Dumnezeu existenta libertații omului si lipsa predestinarii, la fel si Sfantul Chiril al Alexandriei in „Comentariu la Evanghelia dupa Ioan”, continua explicarea acestor adevaruri cand vorbeste despre capitolul 9 al Evangheliei, insuflat fiind de Duhul Sfant. Sfantul Ioan Damaschin intareste acest adevar afirmand ca Dumnezeu intr-adevar a pus legi care guverneaza cele irationale, insa noi oamenii rationali fiind, daca suntem predestinati “facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar daca nu am dobandit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept daca da unora bunatati, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu va carmui si nici nu va purta grija de fapturile sale, daca toate se conduc si se produc din necesitate. De prisos va fi ratiunea noastra, caci nu suntem stapanii nici unei fapte si in desert deliberam. Dar negresit ratiunea ni s-a dat in scopul deliberarii; pentru aceea tot ceea ce este rational este si liber.”[14] Dumnezeu spune foarte clar lui Moise: „si pe cel ce va fi de miluit il voi milui si cine va fi vrednic de indurare, de acela Ma voi indura”[15], deci doar noi insine prin vointa si faptele noastre decidem pentru viata noastra. Noi insine decidem daca acceptam mantuirea ce o primim in dar de la Hristos Iisus, iar aceasta acceptare (ce nu este nicidecum asemenea uni act juridic), este un proces continuu ce se realizeaza si se vede exclusiv in faptele omului. Astfel, Sfantul Pavel ne indeamna „cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra”[16] impreuna cu Hristos Iisus evident, cel care ne mantuieste si fara de care nu putem face nimic [17]. Desigur ca faptele noastre bune sau rele au in multe cazuri efect si asupra celor din jurul nostru, familie, prieteni, colegi etc., insa nu vom intra in amanunte.

[1] Iov 1,11-12; 2,5-7; Marcu 5,7-13.
[2] Ioan 5,40.
[3] Luca 12,48.
[4] I Corinteni 9,16.
[5] Isaia 6,5.
[6] Ioan 1,9.
[7] Ioan 6,37.
[8] Ioan 15,5.
[9] Ecclesiasticul 15,17; Deuteronom 30,15.
[10] II Timotei 2,21.
[11] Psalmul 138,1-5.
[12] Iesirea 33,19; Deuteronom 24,16.
[13] Iezechiel 18.
[14] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 7.
[15] Iesirea 33,19.
[16] Filipeni 2,12.
[17] Ioan 15,5.

Eugen Gantolea

Despre autor

Eugen Gantolea

Colaborator
15 articole postate
Publica din 14 Iunie 2010

• Horoscopul
  Publicat in : Editoriale
• Prestiinta lui Dumnezeu si ipoteza predestinatiei
  Publicat in : Credinta
• Predestinarea
  Publicat in : Credinta
• Predestinare vs. prestiinta
  Publicat in : Morala

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: