Dupa moartea fiecaruia dintre noi, urmeaza judecata particulara. Dupa aceasta judecata, sufletele ajung in rai sau in iad, unde astepta invierea si judecata universala. Teologia ortodoxa afirma ca starea dupa judecata particulara se poate schimba prin rugaciunile Bisericii si jertfa liturgica. Despre posibila schimbare a starii de dupa judecata universala, Sfanta Scriptura nu ne ofera niciun temei. Starea din rai si iad, dupa judecata particulara, nu este identica cu starea din rai si iad de dupa judecata universala.
Cine face trecerea de la suferinta la bucurie, dupa judecata particulara?
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca Dumnezeu nu-i lasa sa sufere pe cei care au murit cu intentia pocaintei. Dumnezeu misca rudele, prietenii, alte persoane ramase in viata, sa implineasca neajunsurile celor adormiti. Au aparut si obiectii fata de aceasta invatatura - spun unii, daca rugaciunile pentru cei morti pot aduce o schimbare a starii celor morti, atunci s-ar mantui toti. La aceasta obiectie, Sfantul Ioan Damaschin raspunde: “Ar fi bine sa fie asa. Nici Dumnezeu si nici noi nu am avea nimic impotriva, daca toate rugaciunile pentru cei morti ar fi ascultate. Dar Dumnezeu le asculta numai pe acelea care corespund starii de receptivitate a celui mort”. Anca Manolache sustine ca “rugaciunea celui de pe pamant “contacteaza” sufletul celui pe care il pomeneste, iar acesta receptioneaza aceasta unda de iubire, care il poate indrepta spre o ameliorare a starii lui”. In acest sens parintele Dumitru Staniloae spune: “Cine-si aminteste de cineva, il ajuta sa ramana viu”.
Pentru ca noi nu cunoastem starea celor de dincolo, suntem datori sa ne rugam pentru toti cei morti.
Se mai poate ruga cel din iad pentru el insusi?
Cei care au ajuns in iad, sunt in aceasta stare din cauza lipsei de iubire. Neputinta de a iubi, atrage dupa sine si neputina de a se ruga. Daca nu L-a cunoscut pe Dumnezeu in aceasta viata, nu-l va putea cunoaste prin propriile puteri, deci singur, in lumea de dincolo. In iad este singur. Cel ajuns aici, nu manifesta interes nici pentru suferinta celorlalti. Este foarte graitor modul in care au ales zugravii sa reprezinte stare din iad: sufletele nu mai sunt fata catre fata, ci fiecare priveste spatele celuilalt.
Interesant este ca in slujba parastasului, intalnim cantari care ne dau sa intelegem ca exista un dialog intre cei vii si cei morti. Cel ce pomeneste spune: “...Miluieste zidirea Ta, Stapane, si o curateste pe ea cu indurarea Ta...”, iar cel pomenit spune: “vazandu-ma zacand fara glas si fara suflare, plangeti toti pentru mine, fratilor si prietenilor, rudelor si cunoscutilor, caci ieri vorbeam cu voi si fara de veste a venit infricosatorul ceas al mortii...va rog pe toti si ma cucernicesc voua, sa va rugati neincetat lui Hristos pentru mine, ca sa nu fiu randuit, dupa pacatele mele, la locul de pedeapsa, ci sa ma aseze unde este lumina cea vesnica”. Credem ca initiativa de pomenire nu apartine sufletului cazut in starea de iad provizoriu. Intiativa o vedem in iubirea semenilor.
In concluzie, timpul dintre judecata particulara si cea universala, reprezinta ingaduinta lui Dumnezeu, ca nimeni din cei ce sunt cunoscuti de El, sa nu ramana uitat.
Adrian Cocosila
-
Unde merge sufletul dupa moarte
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Martorii, acuzatorii si aparatorii de la judecata particulara
Publicat in : Viata vesnica -
Parintele Serafim Rose
Publicat in : Parinti -
Sufletul celui mort - oaspete nocturn in propria-i casa, timp de 40 de zile
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.