Dumnezeiasca Liturghie este centrul vieţii bisericeşti. Intruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu a avut loc pentru ca firea omenească să fie îndumnezeită şi Hristos să se dăruiască omului, ca omul să se împărtăşească de Trupul şi Sângele Lui. Acesta este şi scopul cel mai înalt al Tainelor. Toate Tainele converg spre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Hristos a spus: „De nu veţi mânca trupul Fiului Omului si de nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţa întru voi" (Ioan 6, 53). Suntem botezaţi şi mirunşi ca să ne împărtăşim, ca mădulare ale Bisericii şi mădulare ale Trupului lui Hristos.

„Din principiile de bază ale slujbelor Botezului, din rugăciunile Liturghiilor şi din canoanele Bisericii e clar că a fi mădular al Trupului lui Hristos înseamnă nu doar a participa la rugăciunile comune ale Bisericii, ci şi a te împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Orice separare între rugăciune şi împărtăşire e de neconceput, pentru ca întregul Trup al Bisericii locale se roagă “cu o gură şi o inimă", întreaga Biserică spune “Amin” la sfârşitul rugăciunii euharistice, şi întreg trupul Bisericii e chemat de Hristos la împărtăşanie."

Pruncul, după naştere, după ce iese din pântecele maicii sale, trebuie să fie hrănit ca sa traiască, pentru ca altfel va muri. Creştinul, de îndată ce iese din pântecele duhovnicesc al Bisericii, care e sfânta colimvitră, şi este confirmat prin Mirungere ca mădular al Trupului lui Hristos, al Bisericii, trebuie să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

„Omul nu are viaţă proprie. Poate să aibă viaţă numai dacă moare pentru stihiile lumii acesteia şi trăieşte viaţa dragostei în viaţa euharistică a comunităţii. Mântuirea lui, deci, nu poate veni dintr-un pietism moralist individual. E dobândită doar prin har, şi după măsura luptei împotriva diavolului şi-a deşertării de sine intru viaţa lui Hristos, al Cărui Trup, Biserica, e alcătuit din oameni adevăraţi."

Insă Dumnezeiasca împărtăşanie cu Trupul şi Sângele lui Hristos nu se primeşte necondiţionat, ci trebuie îndeplinite nişte condiţii dare pentru ca Dumnezeiasca împărtăşanie sa lucreze spre viaţă, iar nu spre moarte.

De vreme ce omul are energie raţională şi energie noetică, înseamnă că există, pe de o parte, slăvire raţională, „cuvântătoare", iar pe de altă parte, slăvire noetică, „înţelegătoare". Slăvirea raţională se săvârşeşte prin cuvinte rostite, în vreme ce slăvirea noetică se săvârşeşte lăuntric, prin rugăciunea în inimă. Dumnezeiasca Liturghie este o slăvire raţională, dar înlăuntrul ei se săvârşeşte şi o slăvire noetică de către cel ce şi-a pus în lucrare energia noetica. Din acest motiv, cea mai bună participare la Dumnezeiasca Liturghie este a celui ce aduce şi slăvire noetică.

„De aceea spunem in Liturghie: “Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare” Noi ii aducem lui Dumnezeu slavire “cuvantatoare”, raţională, iar Dumnezeu ne dă slăvirea “înţelegătoare” noetică. Acesta este un dar al lui Dumnezeu către om. Şi când avem cercetarea aceasta a Duhului Sfânt, e dovada că suntem templu al Duhului Sfânt."
Cei ce participă la Dumnezeiasca Liturghie se folosesc după măsura stării lor duhovniceşti.

„De aceea, Dumnezeiasca Liturghie e slăvire raţională. Dar slăvirea raţională nu-i foloseşte pe om dacă nu are şi slăvire noetică. Pentru că omul nu este doar energie raţionala; este şi noetică. De aceea omul nu trebuie să se roage numai cu raţiune, ci trebuie să aibă şi rugăciunea Duhului Sfânt în inimă, care e rugăciunea neîncetată. Deci, conform Părinţilor Bisericii, doar cei aflaţi în această stare sunt mădulare ale Bisericii."

Ştim că energia necreată a Iui Dumnezeu „se împarte neîmpărţit în cei împărţiţi şi se înmulţeşte neînmulţit in cei mulţi". După Întruparea lui Hristos, când firea cea omenească s-a unit cu firea cea dumnezeiască în chip nedespărţit, neîmpărţit, neschimbat, neamestecat, firea cea omenească a lui Hristos a devenit, de asemenea, izvor al energiei necreate a lui Dumnezeu.

Modul in care Dumnezeu se arata si se reveleaza omului este si prin firea omeneasca a lui Hristos, care si ea, acum, se imparte neimpartit in cei impartiti si se inmulteste neinmultit in cei multi.”

Acestea spune preotul când împarte Sfântul Trup în multe părticele: „Se sfărâmă şi se Împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinţeşte".

„Când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, nu luăm doar o bucăţică din Hristos în noi, ci fiecare din cei ce se împărtăşesc , Il primeşte pe Hristos întreg întru sine. Asta nu înseamnă însă că ar exista mai mulţi Hrisioşi. Hristos este unul, şi acest Hristos, Care este unul, se află întreg în fiecare dintre credincioşii care s-au împărtăşit cu Preacuratele Taine. Adică, pe Sfântul Disc, acolo unde Mielul este împărţit în părticele de către preot, nu este împărţit în părticele Hristos, ci se înmulţeşte neînmulţit în mulţi. Adică Hristos întreg există în fiecare părticică din Sfântul Trup. Aceasta este taina prezenţei lui Dumnezeu în om."

Mai înainte s-a vorbit despre participarea la Dumnezeiasca Împărtăşanie urmând anumite condiţii de rigoare. Acesta este un subiect extrem de important. Apostolul Pavel, vorbind despre Taina Dumnezeieştii împărtăşanii, pune şi condiţiile necesare apropierii de ea.

„Drept aceea, oricare va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi Trupului şi Sângelui Domnului. Ci să se ispitească omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine si să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceasta, între voi mulţi sunt neputincioşi si bolnavi, şi au murit mulţi" (1 Corinteni 11, 27-30).

Ispitirea nu constă într-o examinare morală, ci se examineaza în ce măsură creştinul este cu adevărat mădular al Bisericii, in ce măsură este templu al Duhului Sfânt sau, cel putin, se examinează daca se afla in starea curăţirii, sau pe cale. Pentru ca Hristos este curatirea celor ce se curatesc, luminarea celor ce se lumineaza si îndumnezeirea celor ce se îndumnezeiesc. Tot astfel, Hristos devine şi Iadul celor necuraţi, asa cum, de altfel, va fi si la a Doua Venire. Atunci, Acelaşi Hristos le va li celor drepţi Lumina, iar celor nepocaiti, foc.

In Biserica primara, incredinţarea ca un creştin se poate împărtăşi eu Trupel şi Sângele lui Hristos nu însemna incredintarea ca viata lui este morala, ci în ce măsura se aflaa in stare de luminare.

“La noi întotdeauna a fost asa. Potrivit Parintilor, cine se impartaseste este în stare de luminare. Când se încredinţau că nu este in stare de luminarea atunci nu se împărtăşea. Acesta era criteriul. Prin “cei care se împărtăşesc cu vrednicie», cand spunem “cu vrednicie” nu-i înţelegeau pe cei care se fereau de păcat şi erau în regulă din punct de vedere moral, ci pe cei care erau în stare de luminare, şi tocmai de aceea se împărtăşeau. Bine, luminarea avea temeiuri morale, dar nu se identifica cu morala”.

Se împartaşeste cineva cu Trupul si Sângele lui Hristos arunci cănd face parte din Biserică, cea care este Trupul lui Hristos. Adică se împărtăşeşte ca mădular al Bisericii, ca mădular al Trupului lui Hristos. Dar creştinul trebuie să aibă clar simţirea că este mădular al Trupului lui Hristos.

Fragment din “Dogmatica empirica”, vol II; Editura Doxologia

Cumpara cartea “Dogmatica empirica”, vol II

• Pentru ce nu se face Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si in celelalte posturi?
  Publicat in : Viata liturgica
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Editoriale
• Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: