Aristocratie sufleteasca

In aceste doua cuvinte isi rezuma acum cateva zile profesorul Simion Mehedinti impresiile cu care a ramas de la Congresul clerului din Bucuresti. "Se simtea, spune, la congresul preotesc stapanirea de sine a unor oameni care stiu sa vorbeasca de sus"; se simtea "o nota de inaltare peste vanturile si valurile de toate zilele".

Inca haina bisericeasca imprumuta chiar si tinerilor nu stiu ce autoritate. Iata un tanar diacon, venit din fundul unui sat, si descalecat la Metropolie, cum paseste rar, cu cadelnita in mana, in fata Regelui, si capetele tuturor se pleaca sub fumul de tamaie.

Cuvinte apropiate spunea asta-vara profesorul Nicolae Iorga despre intreg poporul romanesc din Ardeal, crescut de preotii bisericii stramosesti. Caci ce alta este "dulcea omenie, clasica majestate", pe care o descopere cel mai intelegator si mai plastic zugravitor al sufletului romanesc, decat aceeasi "aristocratie sufleteasca" pe care o vesteste acum ca apartinand preotului ortodox, cestalalt mare iubitor si cunoscator al tainelor spiritului romanesc.

In ce consta aceasta aristocratie sufleteasca, ce emana din Biserica ortodoxa in preotii ei si de la acestia trece in pastoritii lor? Ea nu consta, fireste, intr-o dezinteresare fata de vreo categorie de probleme mari sau mici, intr-o apatie fata de anumite necazuri si bucurii ce agita viata lumii.

Biserica noastra si preotii ei au imbratisat in toate timpurile si imbratiseaza si azi cu toata caldura toate aspectele si toate problemele pe care le aduce curgerea vremii, jertfind din puterile sale pentru nazuintele de fiecare data ale neamului, "facandu-se tuturor toate", ca pe toti sa-i tina stransi la sanul ei.

Astazi cand marea criza economica la care asistam coboara peste viata tuturor valul mohorat al lipsurilor, al suferintelor si-al tristetii, slujitorii Bisericii palpita si ei nu atat de soarta lor si a Bisericii, cat de soarta milioanelor de lipsiti, si stau alaturea si contribuie cu toate puterile pe care li le imprumuta Biserica, la lecuirea boalei ce bantuie peste toata omenirea.

Preotul e aristocrat cu sufletul nu in sensul peiorativ, ca "nu se dimite" sa spele ranile fratelui cazut intre talhari, indiferent din care categorie sociala ar face parte, ca se crispeaza intr-un "nolli me tangere" in fata mizeriei si a suferintei omenesti.

Aristocratia sufleteasca, sau mai bine zis aristocratia duhovniceasca, pentru ca e formala cu ajutorul Harului Duhului Sfant, nu consta asadar in inchiderea sufletului fata de anumite impresii si griji, nu consta intr-un suflet surd la anumite sunete ale vietii, intr-un suflet anchilozat, ciuntit. in aceasta privinta preotul e om ca toti ceilalti, si biserica vadeste prompta intelegere pentru toate problemele si durerile timpului.

Dar ceea ce deosebeste pe omul educat de Biserica de oricare altul, este raportul care se stabileste intre sufletul lui si problemele vietii. Pe cand la omul care s-a departat de Biserica, fiecare problema monopolizeaza intreg sufletul cu toate preocuparile lui luandu-i stapanirea de sine si facandu-l inapt sa judece prin comparatie cu alte valori importanta lucrului de care e vorba, la omul ce traieste sub suflul Harului din Biserica, sufletul isi pastreaza in toate imprejurarile suprematia.

Sufletul unui adevarat fiu al Bisericii nuuita cand e impresionat de o noua problema sociala, de alte multe.lucruri si probleme, si din judecata aceasta comparativa isi da seama de relativitatea problemei prezente. In felul acesta el incadreaza intr-o ierarhie toate problemele si ideile care vin sa agite omenirea, ierarhie in varful careia ramane stapanitor sufletul cu functiunile lui spirituale, urmand celelalte probleme in ordinea in care sunt mai inrudite cu el.

In sufletul omului Bisericii s-a cristalizat peremptoriu un cadru armonic in care orice noua problema isi ia locul ce i se cuvine si primeste o solutie ce decurge din integralitatea acelui cadru, dominat si strabatut de tensiunea dupa spiritualizare.

Omul bisericesc judeca fiecare problema "sub specie aeternitatis" si in raport cu universalitatea aspectelor vietii. De aceea Biserica si omul care si-a performat personalitatea dupa spiritul ei, nu-si pierde cumpatul, nu exagereaza, nu se grabeste nervos, si nu trece dintr-o extrema intr-alta. La toate aceste ramane supus numai acela care se lasa absorbit intreg de fiecare problema care se iveste.

Iata de ce taranul nostru este un spirit echilibrat, tinand in toate masura si rezistand indemnurilor si himerelor extremiste. Iata de ce astazi, cand toate categoriile sociale isi striga asurzitor si violent durerile in congrese, preoti-mea in congresul ei a dat o atat de graitoare pilda de tinuta demna si stapanita.

Iata de ce astazi, cand apare firesc pentru orice breasla sa discute in intrunirile ei numai lipsurile materiale de care sufere, preotimea adunata la Bucuresti, mai mult ca oricand altadata, manifesta grija principala pentru problema catechizatiei si a misionarismului si abia in al treilea rand se ocupa ca de un mijloc si de problema salarizarii. Pentru unii ar putea apare aceasta in-sirare a problemelor pe ordinea de zi un anacronism sau un fariseism. Pentru cei care cunosc insa spiritul Bisericii, aceasta insirare este singura normala.

Si spiritul acesta al Bisericii trebuie inteles astazi de toti factorii cu raspundere. Mai ales astazi, cand din toate partile omul nu culege decat indemnuri la neascultare, la nerabdare. E timpul ca oricine sa inteleaga ca Biserica este singura institutie puternica de educatie in spiritul masurii, al cumpatarii si al intelegerii largi: in spiritul ordinii. Cerand aceasta recunoastere ne unim glasul cu cel al Parintelui Partenie, presedintele Asociatiei generale a clerului, care tocmai acest lucru l-a cerut in cuvantarea de deschidere a congresului clerului.

Ne bucuram ca aceasta recunoastere a venit si de asta data neintarziat de la seful guvernului, profesorul Nicolae Iorga. O vrem insa si de la ceilalti conducatori ai destinelor neamului. Si nu numai cu vorba, ci si cu fapta. E singura satisfactie pe care o doresc slujitorii altarului.

Parintele Dumitru Staniloae

• Cine este crestinul?
  Publicat in : Editoriale
• Crestinul
  Publicat in : Credinta
• Crestinul si autoritatile civile
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: