Terminaţi cu prostiile! Nici Hristos, în primii ani de viaţă, n-a fost cultivat după rânduială creştină. Hristos Se purta ca El. Lăsaţi-i pe copii să se poarte ca ei, până găsesc statura lui Hristos. Eu când îi văd pe unii cum trag de copii: „Hi! Pup-aici!”, mi se face rău! Ii lipesc de icoane, îi dau jos de pe icoane. „Stai drept! Pune baticul!”
Vine câte-o copiluţă de aia cu un batic de zici că-i paznicul ăla britanic de la palatal Buckingham. Asta-i ce credem noi că este educaţia. Am să vă dau un exemplu. In urmă cu câteva luni, o mămică mi-a adus o fetiţă, care avea autism, dar un autism ceva mai special. Pe zi, cu kilometraj la picior, făcea 18 km, pe un coridor de 8 m. Hellooo! Ia intraţi în pielea ei! Va spun eu cum educau în Hristos senioarele si seniorii din biserică: „Sssst! Pleacă de-aici! Ia-ţi, femeie, copila acasă! Ai adus-o să ne tulbure pe noi!” Ele fiind în extaz mistic, treapta a doua după Sf. Ioan Scărarul, pe care tocmai îl citiseră de dimineaţă. Si i-am spus femeii: „Doamnă, oamenii au dreptate. Nu este de admis aceasta intr-un spaţiu în care cauţi liniştea. Haideţi să vedem unde putem să împărtăşim copilul”.
Am început să împărtăşesc fetiţa, cu acordul înaltpreasfinţitului, care este profesor de Liturgică, în curtea Facultăţii de Teologie. Intr-o săptămână, în locul unei mame cu un copil, mi-au venit 16 mame cu 16 copii. In sâmbăta următoare, 50 de mame, cu 50 de copii. In sâmbăta următoare, 150 de mame cu 150 de copii! Păi, n-aveam eu cea mai faină biserică din oraş? Au început să mă invidieze ăştia. Credeau că sunt băiatul de la ANAF-ul bisericesc: Taxe şi impozite... Nu! Rămăsesem tot eu. Râdeam de ne cocoşam! Dacă i-aţi fi văzut pe copii, pe care nu-i ţine nimic în loc, agăţaţi de împărtăşanie! Sigur că nu le puteam da eu împărtăşania. De aceea, i-am si scos din catedrală. Nu poţi să dai împărtăşania, dar poţi s-o pui în mâna mămicii. In prima săptămână nu se vede, nici în a doua. Da’n a treia? Da’n a patra? Da’ntr-a cincea? Noi suntem nişte autişti, domnule! Noi mergem în biserică cu propria noastră părere despre educaţia copilului: „Părinte, i-adevărat că copiii trebuie să se împărtăşească în fiecare duminică?”
„Nu!” „Cum, părinte?!” „Nu!” Copilul se poate împărtăşi când cască gura. înainte de fiecare masă, dacă vrei, poţi să-l împărtăşeşti. Dar poţi? Nu. Păi si atunci, de ce să facem ceva ce nu trebuie obligatoriu? Cum ajung copiii să se smintească de Biserică? Ii tragem de mici. îi lipim de adidaşii popii, să pună popa piciorul pe ei, să treacă cu metaniile, să pună aia, ailaltă. Facem o piesă de prost gust la adresa libertăţii copilului de a spune: „Nu-mi place de tine, popo, deloc-deloc! Iţi pute gura când vorbeşti cu mine! Mai spală-te pe dinţi! Mai taie-ţi din barba aia faraonică. Dă-mi şi o bomboană, dacă tot îmi dai ceva”. Acum, să ştiţi că am citat numai din „sfinţi părinţi” în viată. Toţi vin la catedrală, iar interlocutorul eram eu. Ala cu barba faraonică a fost cel mai tare. Stiti ce vrea să se facă?
Frizer. Am zis: „Eşti bărbat!” Ati înţeles ce vreau să vă zic? Copiii pot fi ţinuţi în mii de feluri. N-am, măi, dreptate? Măi, ăştia mici, n-am dreptate? Mă tot întreabă lumea: „Părinte, dar ce părere aveţi dumneavoastră despre femei?” Păi întreabă pe femeie, domnule, ce mă tot întrebi pe mine?! Ia întreabă-l pe un copil ce şi-ar dori să aibă duminica în biserică. Sigur că ar vrea un pic de desen animat. A, nu, că de astea avem! Dacă avem nişte diaconi din ăia imperiali, e gata, e rezolvată treaba. Film artistic avem! Teatru? Avem şi de ăla! N-avem, domnule, oameni în biserică! De exemplu, unde-i o tânără de 21 de ani, care să zică: „Uite, doamnă, sunt studentă la Psihologie.
Uite, lângă biserică am alcătuit un loc unde stăm trei doamne mai tinere cu copiii. Mergeţi şi rugaţi-vă liniştită, că poate vă trebuie şi vouă după o săptămână de şters copiii la fund şi bărbatul la ciorap, v-o fi trebuind şi vouă o jumătate de oră de odihnă”. O, Doamne, ce-am zis! Ferească Dumnezeu! Doar mamele trebuie să moară cu copilul în braţe!
Este un răspuns al unui părinte rus, care spune despre copii că nu trebuie aduşi la fiecare Liturghie. Pentru că tulbură Liturghia. Ei trebuie să stea afară, să se joace, să privească păsările. Copiii trebuie să înveţe că şi pasărea, şi floarea din pom, şi firul de iarbă, tot din mâna bunului Dumnezeu vin. Nu numai icoanele si tămâia sunt din mâna Bunului Dumnezeu. Ba îndrăznesc să spun că şi-o baclava bună e tot de la EL.. Why not?! Dar la noi, problema este cea pe care a zis-o Sfântul Vasile cel Mare: noi îi punem pe copii să facă ceea ce noi nu suntem în stare, ca adulţi. „Părinte, pot să-l împărtăşesc pe ăsta mic? A mâncat un pic de dimineaţă, dar nu-i nimic”. „Dar dumneavoastră de ce nu vă împărtăşiţi?” „A, păi, am mâncat şi eu!”
Pr. Constantin Necula
Creştin de ocazie, Editura Agnos
Cumpara cartea "Crestin de ocazie"
-
Valorile crestine in educatia religioasa
Publicat in : Religie -
Educatia religioasa
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.