De ce nu plang extraterestrii...

Intr-o societate in care omul a uitat sa priveasca in Sus, intr-o lume in care acelasi om a uitat ca este singura fiinta care poate privi in mod constient cerul. Intr-o astfel de societate nu poti decat sa te bucuri vazand din ce in ce mai multi oameni stand cu ochii pironiti spre stele si cu inimile frematand de emotia reintalnirii cu... obiecte zburatoare neidentificate. Nu avem destule farfurii cu mancare spre a le oferi celor care, din cauza foamei si a lipsurilor, nu au dispozitia necesara pentru a privi printre stele. Dar avem farfurii zburatoare! Stim sa identificam imediat pe cel pe care-l uram sau doar nu-l intelegem, pe cel care ne poate fi de folos sau doar ne-ar putea mangaia orgoliul, dar nu putem identifica obiectele zburatoare ce ne sunt uneori mai apropiate decat insasi sentimentul plin al bucuriei de a trai, de a fi liber, de a fi vesnic.

De unde provine aceasta neinteleasa sete de a descoperi viata acolo unde ea nu exista, de a chema aproape fiinte carora nici macar imaginatia noastra nu le poate da fiinta?

As enumera cel putin doua motive ce au dat nastere acestei stari de confuzie generalizata.

Primul l-as numi cu titlul unei celebre scrieri a filosofului si teologului roman Nichifor Crainic: "Nostalgia paradisului". Iar al doilea... Ne doare singuratatea. Ne raneste pana la lacrimi, pe care doar sufletele noastre le mai varsa in taina, in somn, in subconstient. Desi ne inconjoara sute sau mii de oameni, desi avem acces nelimitat pana si in cel mai indepartat colt al Terrei, ne apasa totusi o durere surda ce ne amaraste fiinta pana in incheieturile ei cele mai tainice. Si cu cat fugim mai mult de ea, cu atat suntem mai singuri. Ne amagim zilnic, secunda de secunda, ca nu e asa. Facem tot ce e uman sau chiar inuman posibil ca sa nu mai fim singuri. Sufletul ne amorteste si invata sa taca. El plange cat o galaxie de lacrimi, dar nimeni nu-si da seama. Caci trupul e vesel, rade, e plin de fericire si de viata. El face regula. El dicteaza cand, unde si cat suntem de impliniti.

Totul e un joc, o piesa de teatru jucata pe scena numita generic Terra. Cu actori ce debordeaza de fericire, gata sa imbratiseze pe celalalt si mereu cu un zambet pe buze.

Dar, din cand in cand, pe aceasta rotativa scena au loc mici scapari, care, ca niste strigate mute, ne arata lipsurile unui scenariu mult prea uman: crime sau plansetele unor copii nevinovati; avorturi sau suspinele unor batrani ascunsi, inghesuiti in parasite case; egoisme ieftine sau doar ignorarea celui ce ne cerseste iertarea, intelegerea si rabdarea...

Si, chiar daca nu ne dam seama, absolut toate sufletele noastre plang. Majoritatea de durere, altele de tristete si mult prea putine de fericire. Caci, am mai spus, toate sunt apasate de singuratate. Si de dor. De un imens si zdrobitor dor. Este dorul dupa rai! Dorul de Dumnezeu. Ne sufoca si ne inlantuie un dor de neinteles dupa Cel ce ne doreste cu un nepotolit dor...

Intristate sunt sufletele noastre pana ce se vor odihni din nou in bratele Lui cele pline de mila si de indurare... Poate ca n-am stiut, dar Pamantul are si un ocean tainic, zamislit si intretinut doar cu lacrimile sufletelor celor ce au trait, traiesc si vor mai trai printre noi. Lacrimi ale raiului sau ale dorului de rai. Lacrimi de sfinti sau de pacatosi.

E o tristete pe care o reprimam uneori cu brutalitate. Sufletele noastre, ale prea multora dintre noi, se imbolnavesc de uitare. De schizofrenie morala. Plangem doar cand ne nastem si atat. Atunci nu stim de ce. Apoi nu mai vrem sa stim de ce. Uitam tot mai mult. Iar cel ce-si uita propriul suflet, nici de Bunul si inlacrimatul Dumnezeu nu-si mai poate aduce aminte!

Dar ochii sufletelor noastre continua sa caute in sus. Si sa planga de dor. Raiul ne cheama, asa cum zonele calde isi cheama inapoi pasarile sale, pentru ca numai asa vor trai... Raiul ne atrage tocmai prin durerea pe care a lasat-o in inimile noastre atunci cand l-am smuls cu brutalitate de acolo, atunci cand ne-am rupt patimas de el.

Ochii nostri sfredelesc cerurile. Stiu cu siguranta ca acolo este ceva ce le apartine. Ca acolo este Cineva caruia ii apartinem pe vecie. Dar pe Care il vad doar ochii de copil si cei care plang. Pe Care il simt doar inimile scaldate in oceanul de lacrimi ce invaluie Terra.

Iar daca nu mai plangem, gresim. Tot mai mult. intr-un ritm tot mai alert. Daca nu mai plangem de dor, atunci nu mai stim sa plangem nici de fericire. Ni se usuca fiinta intr-un desert de patimi si pacate ce nici macar nu vor sa existe. Le chemam la viata, le ordonam sa ne bucure, dar nu ne asculta. Si nu mai plangem...

Asa ajungem sa privim la Cer fara a ne aminti ca acolo ne este locul. Nu mai stim de unde venim si incotro mergem. Doar vag ne mai amintim ceva. Franturi de idei, urme ale unor apuse lacrimi, resturi de ganduri si de amintiri... Acolo, Sus, trebuie sa fie ceva! Acolo, Sus, trebuie sa fie Cineva! Altfel nu se cade si nici nu se poate sa fie! Prea ne este dor! Prea ne tresalta inima cand privim intr-acolo! Si parca chiar si o lacrima da sa cada atunci cand privim la Cer, atunci cand cautam pe Cineva in Cer...

Dar gresim obligatoriu cand nu mai plangem! Dorul devine si el egoist. Ne este dor de noi insine. De fericirea si de binele nostru. Numai al nostru. Si dureros este ca nu le putem avea. Niciodata deplin. Tot mai putin si tot mai greu. Apoi privim in sus si ne inchipuim. Cum ca acolo sunt prezente straine forme de viata. Cum ca acolo sunt fiinte ce ne pot ajuta si ne pot indruma. Si cum ca noi chiar avem nevoie de ele. Si ne inchipuim ca noi nu mai trebuie sa plangem. Dar nici fericiti nu mai suntem. Doar asteptam, cautam si identificam aceste inexistente obiecte zburatoare, aceste proiectii ireale nascute tocmai din dorul nostru de rai. Caci L-am inlocuit pe Dumnezeu cu simple mituri ce zboara printr-un cosmos lipsit de lacrimi...

Deci singuratatea si nostalgia paradisului ar fi cele doua motive ale... in-existentei OZN-urilor. Pentru a spune lucrurilor pe nume, se cade sa analizam fapte cat mai concrete.

Obiecte zburatoare misterioase, lumini si semne in cer au fost lucruri destul de des observate in Japonia si Europa evului mediu. Martorii spuneau atunci ca au vazut globuri ciudate de lumina de intensitate variabila, entitati luminoase ce pareau aproape sau chiar in interiorul acestora, concomitent producandu-se vindecari miraculoase si alte evenimente neobisnuite. Interesant ramane faptul ca, din acea perioada, nu avem nici macar o descriere a vreunei farfurii zburatoare extrem de performanta si de sofisticata, ci totul se limita la simple aparitii luminoase. De ce? inca nu le inventasera extraterestrii?

La sfarsitul secolului trecut s-a inregistrat un val de observatii ale unor "masini zburatoare" misterioase deasupra mai multor regiuni din S.U.A. Ele au inceput in anul 1896, cand locuitorii din San Francisco au vazut pe cer un obiect lung, intunecat si de mari dimensiuni, care purta reflectoare puternice si putea zbura impotriva vantului. incepand cu aprilie 1897 acest obiect a aparut de mai multe ori in partea centrala si de nord a S.U.A., uneori trecand lent pe deasupra unor mari orase ca Omaha, Milwaukee si Chicago, unde se adunau mari multimi sa-l vada. S-a speculat atunci si nu numai ca ar exista baze secrete americane care doar ar regiza totul pentru a testa psihicul maselor de oameni. Sa fie numai simple speculatii?

Martorii au descris acest obiect ca avand turbine, roti, aripi, lumini puternice si un bord transparent prin care se vedeau ocupantii. Unii martori spuneau ca acestia aratau ciudat, dar cei mai multi erau de parere ca semanau cu oamenii. La un moment dat, nava spatiala isi intrerupea miscarea lenta si disparea rapid in zare, la fel ca un OZN modern, isi schimba brusc directia si altitudinea, accelera la viteze imposibile, facea cercuri, cobora si urca pe neasteptate si lumina solul cu reflectoare puternice. Nava scotea sunete mecanice, ca si cum ar fi fost produse de motoare puternice cu aprindere interna si un vajait de genul celui produs de destinderea aerului comprimat.

Uneori fermierii din zona erau surprinsi sa vada masinaria pe domeniul lor, simtindu-se fixati de privirea unui pilot. Extraterestrii aratau si se comportau la fel ca fermierii! Erau taciturni, barbosi si imbracati in costume de epoca. De obicei le cereau fermierilor cate un fleac, precum un pahar cu apa sau un trabuc! Cand fermierii deveneau curiosi si doreau sa vada "nava" de aproape, pilotii le spuneau categoric ca nu puteau sa le permita acest lucru. Dupa anul 1946, OZN-urile au inceput sa fie observate sub forma "farfuriilor zburatoare". Aveau forme alungite, lumini puternice si se deplasau cu viteze si in unghiuri incredibile. Modelele erau tot mai avansate! Nu mai erau echipate cu dispozitive mecanice, iar motoarele acestora din urma nu mai scoteau zgomote puternice. Se miscau foarte silentios, scotand sunete discrete de genul celor produse de instalatiile electrice aflate la mare tensiune. Noile nave erau sofisticate si frumos finisate, parand sa aiba un sistem avansat de propulsie. Ocupantii lor aratau altfel decat pilotii vazuti de fermierii de acum 50 de ani. Unii semanau cu oamenii, avand insa costume speciale, altii aratau diferit. Acestia erau umanoizi, in sensul ca, desi aveau cap, trup, brate si picioare, erau totusi diferiti de oameni. Foloseau o tehnologie foarte avansata, inclusiv arme cu care puteau paraliza oamenii. Si nu mai cereau apa sau trabucuri!

In ultimii ani, forma preponderenta a OZN-urilor s-a schimbat din nou. Cele mai multe au forma triunghiulara. Un val recent de observari ale unor asemenea OZN-uri s-a inregistrat in Belgia. Potrivit unui articol din 10 octombrie 1990 al ziarului The Wall Street Journal, s-au raportat acolo circa 2600 de observatii de OZN-uri intr-un singur an!

Potrivit martorilor oculari, extraterestrii au forme diverse: umanoizi de statura mare, oameni ca si noi, creaturi inzestrate cu aripi, pitici negriciosi si parosi, cu ochi luminosi si voci groase, pitici cu fete palide sau cenusii, cu capete mari si voci metalice...Interesant este ca ultimele doua categorii sunt asemanatoare gnomilor si silifilor descrisi in litera-, tura medievala. Adica cei vazuti si in Harry Potter... Sa fie pura intamplare?

O alta caracteristica importanta a extraterestrilor este capacitatea de a-si schimba aspectul in functie de cultura pe care o viziteaza! in S.U.A. arata uneori ca monstrii din filmele SF, in Africa de Sud sunt impulsivi si gata de lupta, in Franta se comporta mereu ca fiinte rationale si ca niste turisti cuminti, iar la sfarsitul secolului al XlX-lea, in S.U.A. pareau niste fermieri individualisti si scortosi, identici fermierilor americani din acea vreme. Si nici macar o data nu-si schimbau rolurile! Adica cei scortosi nu ajungeau in Franta, iar cei ce cereau trabucuri intr-o americana curata nu ajungeau in Japonia sa-si faca harakiri! Concluziile ce decurg din cele expuse pana acum mi se par a fi extrem de simple. Daca voi afirma ca totul este o clara proiectie in afara a subconstientului uman aflat sub influenta demonica, nu cred ca voi gresi! Cum se intampla aceasta? Subconstientul acumuleaza toate datele, toate informatiile ce ajung in "contact" cu fiinta umana in decursul existentei. Si nu face decat sa le reverse in afara sa intr-o forma bruta atunci cand se iveste o ocazie propice.

La cele spuse in introducerea acestui eseu fata de nevoia omului de a nu se sti singur si parasit intr-un Univers ce pare a fi infinit, se adauga acea informatie disponibila intr-un anumit moment al istoriei. Astfel, am vazut ca OZN-urile de acum 50 de ani aveau forme si pasageri exact dupa puterea de intelegere si de imaginatie a oamenilor acelor vremuri. Acum cateva sute de ani erau simple sfere de foc, acum 50 de ani rudimentare vase zburatoare, iar acum au forme triunghiulare complicate. Si abia acum intervine cel ce nu a plans niciodata macar, adica diavolul, care are mana libera asupra subconstientului si imaginatiei noastre tocmai pentru ca noi am pierdut legatura cu Adevarul, cu Dumnezeul paradisului si al vesniciei noastre. Omul nostru priveste obligatoriu spre Cer atunci cand ii este dor. Dar nu vede dincolo de materie pentru ca nu a deschis ochii sufletului, ci doar pe cei ai subconstientului sau, prin imaginatie.

De obicei se crede ca intalnirile cu OZN-uri poarta implicatii spirituale profunde, martorii dobandind deseori impresia ca au fost special alesi pentru intalnire si ca evenimentul in sine are un scop revolutionar in viata lor.

Incepand cu anii 1970 s-a adaugat un element mistic intalnirilor cu OZN-uri. Martorii au inceput brusc sa raporteze o multitudine de experiente paranormale derivate din contactul cu extraterestrii: vise premonitorii, auzirea unor mesaje clare in minte inainte si dupa contact, premonitii si episoade de comunicare telepatica. Unii martori au fost vindecati de boli cronice, iar altii au avut experiente de dedublare sau chiar de levitatie. Dupa anii 70 aceste efecte secundare de factura paranormala au devenit mai degraba o regula decat o exceptie. Efectele secundare ale acestor intalniri au implicatii profunde. Ele pot produce schimbari semnificative in viata observatorului, in special in convingerile sale religioase si ii pot oferi abilitati paranormale greu de asimilat.

Se mai adauga si faptul ca omul vrea sa creada. Sufletul sau tanjeste dupa credinta, asa cum cel aflat in apa cauta o iesire la suprafata pentru a respira, pentru a trai. Cordonul nostru ombilical ce ne leaga de Dumnezeu nu a fost rupt si nici n-ar putea fi. Dar a fost obturat, a fost strangulat undeva pe la mijloc. Si altcineva a intervenit intre noi si El. A intervenit cel ce ne hraneste cu vise, cu pareri, cu idealuri niciodata implinite. Si ne infesteaza cu un sange infect, cu o vesnicie inexistenta. Suntem ca niste copii care niciodata nu se trezesc, care niciodata nu vor invata sa mearga sau sa vorbeasca. Suntem racordati la un mod de viata strain inimii noastre. Apartinem unei lumi ce nici nu stie macar ca a plans candva dupa ochii lui Dumnezeu si dupa inima aproapelui. O lume de vis, in care nimic nu e real. O lume din care lipseste Personajul principal al existentei noastre, din care lipseste Persoana Care sa ne mangaie, sa ne ierte si sa ne poarte vesnic in bratele-I cele pline de nemasurata iubire.

Candva am urmarit filmul Matrix. Un film de clara factura New Age, dar care mi-a putut oferi idei de calitate pentru o mai buna intelegere a vietii. Ne place sau nu, omul zilelor noastre este intr-o reala stare de moarte clinica sau, mai bine zis, intr-o stare de adormire a constiintei. Visam ceea ce ni se impune sa visam. Gandim dupa cum ni se impune sa gandim. Simtim dupa cum ni se impune sa simtim.

Suntem straini de noi insine, de propriile noastre inimi. Nimic nu ne diferentiaza... Caci acolo unde nu este prezent Dumnezeu, totul este absolut ireal. Nici macar o floare nu exista fara El, caci Dumnezeu o daruieste omului, nicio picatura de ploaie n-ar cadea fara El, caci Dumnezeu o revarsa peste crestetul omului, nicio lacrima nu s-ar naste fara El, caci Dumnezeu este Cel ce atinge inima omului. Iar daca El Se retrage, atunci totul moare. Si atunci omul are nevoie de imense aparate care sa-i asigure viata. Sau de o fiinta superioara lui, care, imitand pe Dumnezeu, sa-i daruiasca o falsa existenta.

Omului ii este dor de rai. Iar daca pierde acest dor, atunci ii este foame, ii este sete, ii este pofta de iad. Fara a sti ce presupune acesta! Ce este Matrix-ul zilelor noastre? Ma tem ca revin la un raspuns deja intalnit: ideologia New Age!

Diavolul nu stie sa planga si nici n-ar putea, caci nu are inima si suflet ca sa-i fie dor. Lui doar ii este pofta de ceva. O pofta neostoita in veci. Si tocmai lui ii apartine aceasta perfida ideologie, care vrea sa il invete pe om sa fie dumnezeu, insa fara ajutorul lui Dumnezeu. Si ii pune inainte fiinte din alte galaxii venite in scopuri strict umanitare: sa-l cunoasca, sa-l ajute a se perfectiona si sa-l umple de puteri paranormale. Si-i da senzatia ca le si are! Ce nu a putut Pana atunci, devine astazi un miracol posibil. Ce se cuvenea sa primeasca in mod real de la Dumnezeu, primeste in mod mincinos de la diavol...

Cu ce pret? Omul isi pierde si el inima. Devine de o mandrie inimaginabila. Rece, calculat, perfid... Stapan pe sine, sigur de puterea si de capacitatile sale. Nu cauta sa fie mangaiat si nu mai mangaie. Nu cauta sa fie iertat si sa ierte. Nu cauta sa planga si sa fie plans. Ideologia New Age, alias universul Matrix, 1-a trimis intr-o lume perfecta. O lume fara lacrimi si fara suflet. O lume in care acceptam sa fim ajutati sau doar cercetati de extraterestri, dar si o lume in care Dumnezeu nu mai are loc. Caci El plange. El sufera. El tanjeste dupa om. ii cerseste cu rabdare si cu sfiala iubirea si atentia. Si Matrix nu are nevoie de un astfel de Dumnezeu, Caruia nu-I putem oferi decat lacrimi de iubire! Si nu ne permitem sa plangem, caci am spulbera intregul vis Matrix. Ne-am da seama ca suntem goi, singuri si neputinciosi. Si am izbucni intr-un plans cat vesnicia. Un plans cat o lacrima de parere de rau.

Extraterestrii nu ne cer sa plangem sau sa regretam ceva. Si asa se face ca ii preferam pe ei. Sau doar pe noi insine... Revenind la farfuriile noastre zburatoare, ar mai fi de notat faptul ca "iesirea" acestora din subconstient in constient, in viata de zi cu zi, duce in mod obligatoriu la schimbarea perceptiei religioase. Adica, mai clar spus, cei ce admit existenta OZN-urilor, cei ce sunt intr-o continua si febrila asteptare a lor, cei ce asteapta sau chiar au avut experiente de genul intalnirii unor "extraterestri" toti acestia pur si simplu nu mai pot crede in Dumnezeu. Si nu numai atat! Dar imbratiseaza instantaneu ideologia New Age: omul este o fiinta perfecta, avand capacitati extrasenzoriale nelimitate. O fiinta pe langa care exista si alte forme de viata in acest Univers intr-o continua extindere, forme de viata ce vor sa-l ajute pe om sa se perfectioneze si sasi inteleaga menirea in acest Univers. Oamenii au un destin superior si ne asteapta o era a dezvoltarii spirituale nebanuite, la care "fratii cosmici" ne vor ajuta sa ajungem la momentul oportun. Adica o credinta demonica in spirite indrumatoare si speranta ca ele vor salva oamenii iluminati de la distrugerea ce va veni asupra pamantului.

Ar urma o serie de intrebari, chiar daca se vor dovedi a fi doar retorice. Cum se face ca de zeci si de sute de ani aceste "fiinte" ne cerceteaza, supun pe oameni la tot felul de experiente si de teste uneori traumatizante, iau tot felul de parti din tesutul uman sau lichide din organismul celor "intervievati", dar nu reusesc in niciun chip sa ne cunoasca si sa se declare multumiti? De ce nu-si arata in mod clar iubirea si asa zisa bunavointa fata de noi? De ce nu ne-au ajutat pana acum absolut cu nimic? De ce majoritatea aparitiilor au loc in intervalul de ore 24-03 noaptea, atunci cand omul e caracterizat de o acuta stare de somnolenta si poate confunda usor visul, halucinatia si realitatea? De ce nu intervin ziua si de ce aleg doar oameni predispusi psihic si moral la astfel de aparitii? De ce martorii relateaza ca trec printr-o "bariera temporala", lasa in urma spatiul si timpul si par sa se miste ca in vis, si abia dupa aceea revin in starea normala de constiinta? De ce, adica, intre intalnirea cu OZN-ul si momentul incheierii episodului exista un interval de timp ce se scurge brusc si de care martorii nu-si amintesc nimic? De ce este nevoie de inducerea starii de hipnoza pentru ca acestia sa-si aminteasca asa-zisele intalniri paranormale? De ce exista aceasta curioasa dorinta a extraterestrilor ca martorii sa nu-si aminteasca nimic? De ce de sute de ani acestia vin printre noi doar pentru a colecta specimene de plante, animale si minerale pentru studiul stiintific, dar nu reusesc sa se declare niciodata multumiti? Poate ca sunt mult prea grei de cap sau pentru ca, de fapt, nici macar nu exista?

De ce majoritatea celor ce au avut astfel de intalniri capata puteri paranormale, care, totusi, nu reusesc sa schimbe cu nimic in bine nici pe ei insisi si nici pe cei din jur? Si, la urma urmelor, de ce nu avem nici macar o singura dovada sigura a existentei extraterestrilor? Sau de ce aceasta falsa credinta este sustinuta de catre cei ce neaga credinta in Iisus Hristos? De ce nu pot incape intr-o singura inima aceste doua credinte?

Extraterestrii nu plang. Pentru ca nu exista. Nici cei ce cred in existenta lor nu plang. Pentru ca nu mai stiu sa existe. Izvorul lacrimilor, fie ele de durere sau de fericire, este doar Unul Dumnezeu. Iar lacrima ne da viata si apoi ne face vesnici. Cel ce L-a gasit pe Hristos nu mai cauta nimic printre stele, caci are absolut totul in inima sa. El doar priveste in Sus, caci stie ca acolo Cineva il iubeste. insasi inima lui este acolo, Sus. Si ii este dor de inima sa, in care, printre lacrimi, s-a salasluit intreg raiul. Hristos, sfintii Sai si toti cei pe care i-a invaluit cu iubirea Sa.

Dumnezeu este aici pentru a plange impreuna cu noi de durere si acolo, Sus, pentru a plange impreuna cu noi de fericire. Si totul nu este decat Iubire... O cosmica iubire...

Monahul Paulin

• Lacrimile - dar dumnezeiesc
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Lacrimile omului duhovnicesc
  Publicat in : Credinta
• Lacrimile - tamaduirea persoanei
  Publicat in : Credinta
• Te incurajez sa te imprietenesti cu lacrimile
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: