Poate multi dintre noi am observat ca orice contact vizual cu dolarul american ne pune inaintea unei marturisiri de credinta. Moto-ul national "In God We Trust", adica "Credem/ne incredem in Dumnezeu" il gasim afisat atat pe moneda nationala, cat si in institutiile publice ale SUA. Desi acest moto aparea pe monedele americane din 1864, el a fost adoptat in mod oficial in anul 1956, cand a inceput a fi tiparit si pe bancnote. Decizia a fost luata in timpul isteriei Razboiului Rece, cand principalul adversar al SUA era URSS-ul ateist. Astfel, SUA isi afirma rolul de "natiune care crede in Dumnezeu" si care lupta impotriva unui stat si a unui bloc estic "fara de Dumnezeu".
Problema ni se arata, inca de la inceput, a fi mai degraba una ce vizeaza "imaginea" si nu neaparat substanta sau fiinta profund religioasa a poporului american. Cineva observa, mai in gluma, mai in serios, ca americanii au ajuns a spune "Credem in Dumnezeu", dar cu ochii atintiti spre ban... nu in sus, catre cer... Se naste o prapastie intre aceasta marturisire de credinta si societatea consumista americana ce, mai degraba, pare ca L-a uitat pe Dumnezeu sau L-a inlocuit cu dolarul. Este o marturisirea de credinta ce nu a reusit sa miste inca inimile majoritatii, o marturisire inca nelucratoare.
Aceste aspecte ne vizeaza insa si pe noi, crestinii ortodocsi, ajutandu-ne sa ne putem indeparta "barna din propriul ochi". Ceea ce vrem sa subliniem este faptul ca marturisirea de credinta devenita lozinca, ajunge intotdeauna a fi contrazisa de realitate. Ori si pentru noi, din pacate, sintagma "sunt ortodox" devine adesea asemenea unui moto. Mai mult, uneori ea pare a fi sinonima cu expresia "deja mantuit". Nu vrem sa recunoastem pentru nimic in lume ca am devenit victime ale mandriei si autosuficientei, ca suntem straini de gandul smerit.
"Dumnezeul" lozinca
Sintagma "Credem in Dumnezeu", atat de succinta si, in acelasi timp, lacunara, se aseamana intru totul acelor marturisiri inselatoare: "cred in Dumnezeu, dar nu cred in Biserica", "fiecare are Dumnezeul lui", "cred, dar in felul meu" etc. Insa acest "dumnezeu" afirmat in toate aceste cazuri este un "dumnezeu strain", pe care nu il putem cunoaste. Un "dumnezeu" despre care nu putem da marturie, desi "credem" in el. Si nici nu poate fi altfel, din moment ce este un "dumnezeu lozinca".
Acesta este un "dumnezeu" inaintea caruia oamenii inalta rugaciuni zadarnice pentru ca nu-L intalnesc pe Dumnezeu Insusi ca Tata, ca Frate, in Persoana lui Hristos, si ca Mangaietor, intru Duhul Sfant. De aceea, aceasta se arata a fi o credinta lipsita de fapte, o credinta moarta.
A sluji unui "dumnezeu strain", unui "dumnezeu lozinca", presupune a fi instrainat de tine insuti, de semeni, de lume, desi crezi ca le posezi, bucurandu-te in chip patimas de toate acestea. In realitate ne scapa esenta lor, rostul si randuaiala lor dumnezeiasca, ne scapa si adevarata bucurie.
Credinta dincolo de lozinci
Prin Biserica, Hristos este prezent, ca si in timpul vietii Sale pamantesti, in mijlocul nostru, al pacatosilor, al celor bolnavi sufleteste si trupeste, cautand "oile cele pierdute". Dar pentru ca noi sa devenim cu adevarat ucenici ai Sai este nevoie sa-L recunoastem. Nu-L vom putea recunoaste insa pe Hristos fara a ne recunoaste mai intai pacatele, caderea din iubire, lipsa faptelor bune. Altfel spus, nu-l putem vedea pe Dumnezeu precum este, daca nu ne vedem pe noi insine, cu inima smerita, precum suntem. Iar aceasta se petrece chiar in prezenta Sa, tainica si lucratoare, din Biserica.
Numai cunoscandu-L pe Dumnezeul cel Adevarat vom invata ca inaintea Sa sa nu ne infatisam cu lozinci, cu texte frumos mestesugite, ci cu dorinta neprefacuta de a primi de la El curatirea inimilor si a sufletelor si mantuirea.
Dumnezeu cere de la noi o credinta dincolo de lozinci, concretizata in fapte.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.