Intrebari despre Dumnezeu

Intrebari despre Dumnezeu

Exista intrebari adresate de catre copii ce par a nu primi niciodata un raspuns satisfacator. Cele mai dificile si urgente tind a fi religioase, precum "Cine este Dumnezeu?" sau "Unde este Dumnezeu?".

Ca adulti formulam intrebarile intr-o mainiera mai complicata insa, in esenta, nu dorim decat sa cunoastem cine este Dumnezeu si unde poate fi gasit. Aceasta se adevereste cand avem de-a face cu suferinta acuta si pierderea. Traditia duhovniceasca a Bisericii ne spune ca Dumnezeu Insusi ne inspira sa ne punem astfel de intrebari, deoarece acestea ne servesc drept trepte pe calea care ne conduce de la cunoasterea despre Dumnezeu la comuniunea eterna cu El.



Pe de o parte, afirmam pe temeiul revelatiei scripturistice si al Traditiei Bisericii ca Dumnezeu deopotriva a creat si sustine tot ceea ce exista. El "a adus toate cele ce sunt, de la nefiinta la fiinta", declara Liturghia. In termeni "tehnici", Dumnezeu creeaza ex nihilo (din nimic). El este izvorul si originea nu numai a realitatii existente, ci a materiei primordiale din care, "la inceput", totul si-a primit existenta.

Dumnezeu nu doar a creat toate lucrurile. El de asemenea sustine existenta tuturor lucrurilor in timp. Dumnezeu este marea putere de nepatruns ce sta la baza nasterii galaxiilor. Dumnezeu este de asemenea izvorul energiei pe care se intemeiaza forta gravitationale, celei mai puternice forte electromagnetice, slabei forte nucleare responsabila pentru radioactivitate, si puternicei forte nucleare ce tine laolalta particulele elementare in nucleele atomilor, din care intrega materie este constituita. El este raspunsul la intrebarea elementara, "Cum rezista lucrurile in timp"? Ce anume pastreaza universul fizic din clipa in clipa? Si intr-un final, El este raspunsul cercetarilor legate de o teorie unificata a fizicii.

Dumnezeu este raspunsul oferit si altor intrebari de asemenea. El este puterea din spatele diferitelor forme de viata a caror fiinta este radical diferita de materia neinsufletita. Un melc nu ne atrage atat de mult cand este comparat cu un trandafir; insa este o minune cand este comparat cu o piatra. Acea diferenta se datoreaza puterii lui Dumnezeu, dar si planului Sau creator. Si expresia ultima a acelui plan suntem noi insine, omul creat dupa chipul lui Dumnezeu si chemat la asemanarea cu Acesta.

Cu privire la puterea creatoare, sustinatoare, a lui Dumnezeu, nu pare a exista niciun conflict substantial intre Facere 1 si descoperirile mecanicii cuantice sau astrofizicii. Ochilor credintei, un microscop electronic sau telescopul Hubble doar confirma ceea ce autorii biblici au intuit cu aproape 3000 de ani in urma, anume ca Dumnezeu este creatorul, puterea sustinatoare ce sta la baza oricarei existente.

Sau altfel spus, unica puterea ce aduce toate lucrurile la fiinta si pastreaza existenta acestora in timp este ceea ce numim "Dumnezeu". Daca ar fi sa ne oprim aici, nici chiar cel mai sceptic om de stiinta nu ar putea sustine ca "Dumnezeu" nu exista. Cel putin nu acei oameni de stiinta care sustin o anumita forma de "design" (plan creator) inteligent.

Insa, desigur, nu ne putem opri si nu ne oprim aici. Taina reala de care ne minunam cu totii este ca aceeasi putere inefabila care creeaza si sustine totul de la macro-cosmos la micro-cosmos este, de asemenea, prin adevarata sa natura, "persoana". In cuvintele teologiei Bisericii, Dumenzeu este Treime de Persoane - Tatal, Fiul si Duhul Sfant - uniti in comuniunea vesnica a iubirii. Si acest unic Dumnezeu - si experienta da marturie in acest sens - este mai aproape de noi decat propria noastra inima.

Cine este Dumnezeu si unde este Dumnezeu? Credinta crestina raspunde ca Dumnezeu este deopotriva creatorul si sustinatorul tuturor celor existente si singurul care confera tuturor lucrurilor inteles si scop. El guverneaza universul, de la nasterea stelelor pana la miscarea atomilor. El traseaza evenimetele istorice si destinele personale. Nimic nu se afla dincolo de atotstiinta Sa si nimic nu este lipsit de dragostea Sa purtatoare de grja. 

El este "pretutindeni prezent plinind toate lucrurile", investind intreaga creatie cu valoare, scop si sens. El este Domn peste cosmos si Domn peste vietile noastre, avand putere si iubire infinite.

Acest Dumnezeu cu o putere si dragoste nemarginite este si ramane Emanuel, "Dumnezeu cu noi". Din acest motiv, in pofida tuturor tragediilor noastre personale lumea este inca un loc bun pentru a vietui.

John Breck

Traducere: Radu Alexandru

.
Pe aceeaşi temă

20 Noiembrie 2013

Vizualizari: 3320

Voteaza:

Intrebari despre Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact