Cea mai mare porunca din Legea iubirii pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o in lume este: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata inima ta, din tot sufletul sau, din tot cugetul tau si din toata virtutea ta, iar pe aproapele tau sa-l iubesti ca pe tine insuti".

De aici vedem ca, se asteapta de la noi o iubire totala, completa, deplina, nu una caldicica, ci una fierbinte.

De fapt, starea de sfintenie presupune aceasta ardere a fiintei, care se inflacareaza in iubirea ei fata de Parintele ceresc si fata de oameni.

Deci, iubirea este foc, pasiune si frumusete, insa o pasiune induhovnicita! Oamenii care iubesc asa pasional sunt frumosi, daca iubirea lor este curata!

Pasiunea lor in ceea ce fac sau in iubirea lor fata de altii ii indulceste privirii celorlati, chiar daca nu sunt inca desavarsiti sau prea virtuosi. Indeletnicirile omului pasionat in ceea ce face bine il arata placut si Domnului si oamenilor.

Nimic nu este mai jalnic, mai plictisitor decat sa vezi un om apatic, delasator, un om in care nu pulseaza viata si determinare.

"Oamenii care nu mai au nici o dorinta sunt morti", spune un proverb chinezesc. Adica, oamenii din aceasta categorie care nu mai au nici o pasiune, traiesc de pe o zi pe alta, nefiind purtati de dorintele sau pasiunile lor, ci sunt impinsi inainte sau inapoi de dorintele altora. Asa ca traiesc, oarecum, fara rost, facand umbra pamantului degeaba. Nici propriile vieti nu le traiesc cu adevarat.

Cand le-a primit pe femeile pacatoase iertandu-le si pacatele, Mantuitorul le-a zis fariseilor scandalizati ca sta in compania desfranatelor si a vamesilor: "Vor merge vamesii si desfranatele inaintea voastra in Imparatia Cerurilor! ". De ce? Pentru ca, si pocainta lor, ca si dragostea lor a fost mare, pe masura pasiunilor care s-au manifestat in viata lor intr-un mod pacatos.

"Mult au pacatuit, dar si mult au iubit". Altora, "putin li s-a iertat, dar putin au si iubit" (Luca 7,47).

Despre ei s-ar putea zice ca au fost niste oameni pasionali, iar intalnirea lor cu Domnul a convertit aceasta pasiune a lor intr-o mare iubire. Bine ca au avut ce converti! Daca vii sarac la Hristos, sarac si pleci. Hristos vrea sa traim cu intensitate, cu ardere, ca niste ruguri aprinse.

Cei "caldicei" vor fi varsati din gura Domnului, se zice in Sf. Scriptura. Insa, nu si cei "fierbinti", adica cei care sunt dedicati trup si suflet lui Dumnezeu.

In pilda Celor 10 Fecioare, cele nebune n-au fost primite la nunta. De ce? Deoarece nu au avut dragoste, nici fata de Mire, nici fata de aproapele. Traiau curat, dar intr-un egoism pur.Iubirea inseamna empatie si compatimire, nu dezinteres.In viata crestina nu poti sa fii un fel de animal impaiat ori o piesa expusa in muzeul figurilor de ceara. In crestinism nu poti sa stai pe margine, ci trebuie sa te implici, sa fii in miezul problemelor, sa-ti amesteci viata cu a lui Dumnezeu si cu a semenilor.

Iubirea are aceasta forta integratoare, mobilizatoare, deopotriva si transfiguratoare; "Ea schimba substanta insasi a lucrurilor" (P. Evdokimov). Dumnezeu cu iubirea Sa a schimbat viata oamenilor si fata Pamantului.

Iubirea schimba firea lucrurilor si a oamenilor, o imbunatateste si ii da stralucire. Omul care iubeste curat este stralucitor si asemenea cu Dumnezeu, deoarece iubirea care se manifesta in el are puterea de a aprinde toate virtutile.

Chiar daca s-ar intampla sa faca cineva ceva rau, daca face cu dragoste si pasiune acel lucru, il mai indulceste nitel.

In celebra carte a lui H. Sienkiewicz - Quo vadis?, Petronius il sfatuieste pe Vinicius, care nu era crestin , insa iubea o crestina, pe Ligia, "sa pastreze o masura estetica in desfrau." El nefiind inca botezat, o iubea patimas, dar totusi o iubea.Dupa convertire, iubirea lui se sfinteste, se innobileaza.

Viciul este urat, iubirea este frumoasa. Prin urmare, cel care este un estet adevarat in dragostea lui, poate deveni si un om virtuos, cu timpul. Are oricum mai multe sanse, decat cel care nu iubeste defel, curat sau murdar.

Oricum iubirea este cea mai mare dintre virtutile crestinesti. "Orice stiinta am avea si orice taine am cunoaste si in limbile ingerilor de am vorbi, daca nu avem dragoste, nimic nu avem, nimic nu suntem" (I Corinteni cap.13).

Daca vei sta o clipa sa observi un om pasionat de munca lui sau de un anume lucru din viata lui sau de o anumita persoana, cu certitudine acesta este mai normal, mai firesc si iti poate fi mai drag, decat altul care oricat de virtuos ar fi, daca atunci cand treci pe langa el nu are nici macar atata dragoste sa raspunda la salut, de exemplu. Acesta din urma poate fi cu mult mai nesuferit, mai sec, cand se face ca nu te cunoaste, decat pacatosul care nu mai conteneste cu plecaciunile cand te vede.

Virtutea nu poate fi indiferenta ori dispretuitoare, nu poate fi sfidatoare ori aroganta. Sfintii au fost calzi si iubitori, prietenosi si binevoitori. Virtutea numita dragoste de aproapele este compatimitoare, intelegatoare, atenta, sensibila.ea intinde mana, nu intoarce spatele!

Ea este aproape de aproapele, iar de strain nu este straina.

Cand Domnul a intrat in casa vamesului si erau si fariseii de fata, femeia pacatoasa nu mai contenea plangand sa-i sarute picioarele Mantuitorului, iar cu parul capului ei i le stergea cu lacrimile ei. Mirul varsat este iubirea "risipita", dar care a spalat toate pacatele vietii ei.

Ce poate fi mai impresionant, mai sublim decat aceasta smerenie, aceasta umilitate inalta incalzita de iubirea cea mai frumoasa din lume?

Domnul face o comparatie intre femeia iubitoare, dar plina de pacate si fariseii plini de virtuti, dar lipsiti de sensibilitate.

In toate situatiile acestea, Domnul Iisus Hristos a fost de partea "pacatosilor smeriti" si mai putin sau deloc, de partea "virtuosilor mandri".

O, ce minunata este mila Domnului, cum a umplut El Raiul cu "pacatosi iubiti si iubitori"! si o, Doamne, vai, cati de multi "drepti impietriti si seci" au coborat pana la