Logica si supra-logica

Am vorbit deseori despre capacitatea omului contemporan de a actiona exclusiv cerebral, ne-gandu-si partea simtuala, inteleasa ca manifestare subconstienta si primitiva. Ceea ce nu e absolut rational, demonstrabil matematic, palpabil, nu poate exista si este un produs fals al mintii umane. Sub incidenta acestui reductionism mental intra si un bun de mare pret al crestinului: credinta. Si, poate, pe buna dreptate, mai ales ca sensul acestui termen a fost denaturat de predicatorii falsi ce propun in fapt o incredere oarba, de neinteles, in ceea ce nu se vede, adica, intr-o Fiinta inaccesibila. Insasi doctrina lor nu propaga decat o resemnare sentimentalista altoita pe o "traire" legalista, bazata pe principiul "dupa fapta si rasplata".

Este un crestinism despuiat tocmai de ceea ce ii da vigoare, de Hristos. Acest tip de etica - o morala autonoma, ce nu-L mai are in centrul ei pe Dumnezeu, Care devine Lege si nu Persoana - se reduce, cu toate perceptele biblice, doar la un cod al bunelor maniere. Acesta, o data indeplinit literal, asigura intr-o abstracta "viata de apoi" o fericire relativa, pe fundalul hollywoodian al unui spatiu idilic-agrar, fertil bio si zoologic, in esenta doar o prelungire "irenica" a Terrei, asa cum o cunoastem azi, exceptandu-i bineinteles imperfectiunile.

In realitate, credinta nu este nici pe departe o suma de adevaruri obiectivate, asimilabile mintal, fara posibilitatea, de altfel fireasca, de a le evalua intr-un mod onest. Cum pot sa cred in ceea ce nu cunosc, se intreba si Fericitul Augustin! De aceea, trecerea theoriei prin filtrul praxis-ului este mai mult decat justificata. Personal, cred ca Dumnezeu apreciaza infinit mai mult constienta persoanelor care I se dedica in deplina trezvie, decat ignoranta unora dublata poate de un fanatism cladit pe nisip. Credinta este in primul rand intalnire cu un Altul, participare ontologica si relatie personala existential-teandrica, iar acest stadiu depaseste simpla memorare a adevarurilor religioase. Ea nu este doar o atitudine psihologica, o simpla incredere sau o afiliere ideologica. Omul religios se implica in ceea ce face intr-un mod integral, trup si suflet, noetic si faptic. Astfel, credinta ( "ipostasul celor nadajduite ", Evr. 1,2), prin proba experimentala ia caracter de certitudine. A crede inseamna si realizare a faptului ca fara harul divin necreat nu poti accede la inaltimile duhovnicesti ale sfinteniei.

In esenta, nu vorbim aici decat despre acel cuvant cheie al literaturii patristice: sinergie. Intr-o alta ordine a ideilor, spunem, alaturi de Sf. Maxim, ca "Dumnezeu nu lucreaza decat prin cel ce lucreaza" (Rasp. 60 catre Talasie). Pasivismul si laxismul nu sunt asadar de dorit. Credinta activa - prin excelenta, o sublima forma de cunoastere superioara ce apartine atat oamenilor simpli, cat si artistului, omului de stiinta etc. - este sinonima cu vederea lui Dumnezeu inca din aceasta viata terestra.

Sentinta este univoca: acela care nu L-a vazut pe Dumnezeu nu se mantuieste. Din aceasta cauza sfintii nu vor mai fi judecati; ei au contemplat Logosul dumnezeiesc, iar Patericul sau Filocalia abunda in astfel de relatari veridice. Crestinul care "si-a lepadat toata grija cea lumeasca" si se aseamana prin ethosul sau "cetelor heruvimice" vede in chip simbolic - a se citi real si nu preinchipuit - in Duhul Adevarului pe Tatal prin Fiul, intreaga Treime, Care ne cheama constant la Ospatul Ceresc, Sfanta Liturghie (a se vedea icoana lui A. Rubliov, "Sfanta Treime" sau "Troita"). Dumnezeu este prezent si ni se comunica personal prin harul increat izvorat din Duhul. Desigur ca acest prezenteism eshatologic nu trebuie impins spre extrem. Exista fara doar si poate intre aceasta viata si cea de dupa momentul destramarii legaturii trup-suflet o diferenta de intensitate. Numai astfel putem intelege Peasna a 9-a din Canonul invierii: "Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata (ziua a 8-a , n.n.) a imparatiei Tale".

Deci, termenul credinta se poate traduce prin supra-logica divino-umana; logica umana, limitata prin natura ei, nu poate circumscrie nelimitatul. Ortodoxia nu se impune, nu se invata, ci se traieste. Pe cale discursiva nu poti face pe cineva sa creada. Cel mult, il vei face prozelit al unei ideologii si nu al unui mod de viata. Lasa viata ta sa vorbeasca pentru tine sau, vorba lui Homiakov: "daca nu pot sa te conving, atunci haide sa ne rugam impreuna".

preot Manuel RUSU

Baraganul Ortodox

.

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta