Asociez Mosii de vara cu un moment esential al unei deveniri spirituale autentice. Cu o asezare directa in temporalitate, cu o adulmecare a vremii, cu o punere in rost cu tine insuti, cu cei care au fost, cu cei ce vor veni.

Esti inca un copil, dar esti atent la cele ce se-ntampla. Natura s-a maturizat, totul e verde in preajma, faci inconjurul curtii bunicii, cercetezi trandafirii de pe langa gard, sunt zeci de flori albe si rozulii, in diferite stadii de inflorire. Petale mari, mascate ce stau sa pice, flori deschise pe jumatate, pe un sfert, boboci de-abia crapati, boboci care ascund culoarea florii ce maine-poimane se va desface.

Esti bucuros ca intri in vacanta, e ultima zi de scoala, incepe acel interval de zagaz, de trandaveala, de plictiseala. In care te descoperi pe tine insuti, te cercetezi, te cauti. Ultimele flori ale salcamilor din drum mai trimit cate un parfum ce iti va intra definitiv in suflet. Te-asteapta toloaca unde vei bate mingea cu tovarasii de joaca, ogoarele si dealurile unde vei haladui in cautare de nu stiu ce, paraiele si helesteiele in care vei prinde ceva peste sau vei incerca sa inoti.

Si s-a intamplat cam asa: inca de saptamana trecuta, bunica a inchipuit, de la olarii veniti prin sat, cu carutele pline de oale, vreo douasprezece castroane de lut si tot atatea ulcele de culoare verde, bombate si decorate cu flori parca in rosu. De dimineata, a pus la foc laptele - cel de cu seara, dar si cel de dimineata - intr-un ceaun, asezat pe niste pirostrii inspre coltul magaziei. Pregateste pomenile din aceasta zi si se gandeste ca are multe neamuri, vecini, prietene. Pune la framantat niste faina, pentru a coace cateva tavi de placinte cu poalele-n brau. Tu inghesui cu migala niste rapca in plita cu rola ce miroase din ce in ce mai atragator. Laptele va fierbe domol, pret de cateva ceasuri, cu orezul ce va prinde ceva consistenta spre ceasurile amiezii. Intre timp, canile vor lua o alta fata, de gatul lor prinzandu-se cu ata covrigei, bomboane, biscuiti, cate un fir de menta, de bumbisor, de trandafir. Si cate-un smoc de cirese rosii, carnoase. Fudul, imi agat si eu cate-o pereche pe dupa urechi si ma zbengui in fata bunicii. Te tii de poalele ei, cauti s-o ajuti, sa tii ata, sa-i intinzi foarfecele, sa inmoi in gura bucatile de biscuite zdrobit, ce n-au catadicsit sa fie trecuti prin ac si ata. Gustul biscuitilor din copilarie, pe care nu-l vei mai intalni vreodata…

Si urmeaza un adevarat ritual: pe podeaua din lut, proaspat udata si maturata, face bunica un patul de pelin pe care aseaza atent castroanele pline cu pilaf dulce, peste care troneaza cate o bucata de carne prajita de gaina, cate o placintica alaturi, iar ulcelele in care s-a turnat suc sau vin fiind si ele imperecheate acestora. O ajut sa infiga lumanarile in pilaful inca aburind si in canile pline. La urma, doar in prezenta mea, tamaiaza totul cu o catuie, rosteste discret o rugaciune, invoca niste nume doar de ea stiute, si isi sterge cu coltul baticului o lacrima ce se aciuase intre pleoape.

Are bunica multi morti, prea multi morti, pe care ii boceste din cand in cand: parintii ei, socrii ei, fratii si cumnatii ei, copiii ei. Pe vremea tifosului, s-a intamplat sa ingroape doi copii intr-o saptamana: pe Paulica si pe Lenuta. I-a pus in aceeasi racla. Ingropaciune fugara, precipitata si saracacioasa. Nu ai timp sa-ti dai seama, mai ales ca mai prin toate familiile moartea intrase in casa. O durere care cuprinde si pietrele. Povestea asta nu o poti uita niciodata; este un prim si definitiv contact cu durerea si tragediile lumii.

Pomana incepe, desigur, cu mine. Eu am fost ajutorul ei, observatorul ei, i-am urmarit gesticulatiile, i-am cuprins taina. Trage deoparte un castron ticsit si ulcica incarcata ce o stia ca o ochisem inca de dimineata. Aprinde ceremonios cele doua lumanari, cea din talger si cea din cana cu suc. „Ia de sufletul…“, si rosteste cateva nume pe care le considera mai aproape de sufletul ei. „Bogdaproste“, ii raspund cu nedisimulata gravitate si cu tremur in glas, simtind ca ceva profund se-ntampla, nestiind anume ce. Urmeaza cateva vecine, o cumnata si prietena ei de-o viata, matusa Catinca. La cateva ore dupa miezul zilei, bunicul se intoarce mai devreme de la prasit, iar restul strachinilor si canilor le incarca intr-un cosarca din papura si pornesc prin sat, la rude aflate pe cele ulite.

Si, in acele ceasuri ale dupa amiezii, satul este colindat de mai multe bunici si sotii, rude si ne-rude, bogati si saraci, vii si morti, stiuti si nestiuti. Intr-un ritual al aducerii aminte si al neuitarii, al adancirii legaturii dintre oameni, dintre acestia si cer. Printr-o comemorare pioasa a celor care-au fost si-o intelegere mare pentru cele ce sunt si vor veni.

prof. univ. dr. Constantin CUCOS
Sursa: ziarullumina.ro

• Mosii de toamna - Pomenirea mortilor
  Publicat in : Editoriale
• Pomenirea mortilor - Mosii de iarna
  Publicat in : Parastas - Pomana
• Pomenirea mortilor
  Publicat in : Viata liturgica
• Mosii de iarna - Pomenirea mortilor
  Publicat in : Parastas - Pomana
• Mosii de vara - Pomenirea mortilor
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: