In trecut spuneam despre unele persoane ca nu se potrivesc, ca nu pot deveni un singur trup, adica sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti. Si cautam o gramada de argumente pentru a ma justifica. Mi-a fost de ajuns un caz, ca sa ma opresc pentru totdeauna din judecata semenilor si sa inteleg ca Dumnezeu este Cel care ne potriveste pe unul cu altul. Oameni pe care eu nu-i vedeam impreuna nici macar o zi, sunt fericiti impreuna de cativa ani buni.

Orice intalnire cu un semen trebuie vazuta ca un dar din partea lui Dumnezeu.

Nu trebuie sa trecem niciodata nepasatori pe langa oamenii pe care ii intalnim. Si traind oamenii ca pe daruri din partea lui Dumnezeu, vom avea si sansa ca deodata sa simtim ca inima bate altfel in apropierea unei persoane. Nu putem explica misterul. Dar suntem datori sa luam act. Sa facem fapte care sa demonstreze ca iubim.

Sunt persoane care ne indeamna sa nu ne implicam intr-o relatie decat in momentul in care suntem siguri ca exista o potrivire sufleteasca intre noi. Dar oare in foc nu se poate indrepta orice fier, indiferent cat de stramb este? Am convingerea ca printr-o iubire curata, adica un adevarat foc, se poate indrepta si cel care iubeste patimas. Sunt persoane care si-au schimbat radical viata din momentul in care au fost chemate la o iubire curata. Dupa cum fierul stramb are nevoie de un foc puternic pentru a fi modelat, la fel de intens trebuie sa iubim si noi, daca dorim ca Dumnezeu sa indrepte prin noi cele nefiresti.

Daca ai primit raspuns la iubire, nu trebuie sa te mai gandesti ca poate exista in lume o persoana capabila sa te iubeasca mai mult decat o face cea din prezent. Exista un paradox. Ca ea sa ajunga sa te iubeasca mai mult, trebuie ca tu sa o iubesti mai mult. Mai bine zis pe masura ce creste iubirea ta fata de ea, creste si pretuirea ei fata de tine.

Suntem diferiti, nu trebuie sa ne cautam pe noi insine in altii pentru a spune ca ne potrivim. Si nici nu trebuie sa incercam sa facem din cel de langa noi o copie a fiintei noastre. Mi-a placut tare mult ce a spus parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt". Asta inseamna sa nu iesi in intampinarea celui pe care il iubesti decat iubind dumnezeieste si sa nu vezi in celalalt ceva finit. Prin Dumnezeu tot timpul vom descoperi in cel iubit mereu ceva nou care sa ne bucure. De aceea niciodata nu vom putea spune ca ne-am saturat sau plictisit de cel iubit. Prin ajutorul lui Dumnezeu reusim sa rodim daruri care in trecut zaceau in fiinta iubita fara ca aceasta sa stie ce poarta cu ea. Si ajutand-o sa descopere si sa inmulteasca darurile din ea, ne imbogatim si pe noi insine. Fiecare il face pe celalalt sa ia clipa de clipa cat mai mult din chipul lui Hristos.

Daca am privi pur omeneste am putea spune ca nimeni nu se potriveste cu nimeni. Eu cel de azi pot foarte bine sa nu mai port chipul de ieri, chipul care a atras iubirea. Si daca de pe o zi pe alta nu ma mai potrivesc cu mine, nu e oare o adevarata inselare sa spun ca ma potrivesc cu cineva care este cu totul diferit de mine?

Sa invatam sa iubim inainte de toate pe celalalt si sa incetam sa ne mai iubim pe noi insine prin celalalt. Sa invatam sa ne daruim. Sa nu uitam ca numai painea si vinul daruite preotului in cadrul Sfintei Liturghii devin prin invocarea Sfantului Duh Trupul si Sangele Domnului.

In iubire nu exista scuza pentru a nu te darui. Trebuie sa te daruiesti chiar si atunci cand te simti lipsit de putere, cand crezi ca vei sfarsi daca vei mai face un gest de iubire. Daca ai in tine permanent dorinta de face totul pentru cel iubit, Dumnezeu va veni si iti va da putere chiar atunci cand ajungi sa crezi ca nu mai poti face nimic.

Imi aduc aminte de Petru care desi trudise toata noaptea si nu reusise sa prinda nimic, departeaza corabia de tarm si arunca mrejele in adancul ei la indemnul Mantuitorului, desi ar fi avut toate motivele sa nu-l asculte de vreme ce a pescuit noaptea, in momentul cel mai indicat sa prinda pesti si nu pentru cateva ore, ci toata noaptea. Si impotriva argumentelor umane, Petru arunca mreaja si prinde o multime de pesti. In aceasta minune ca si in multe altele este dovada lucrarii in chip minunat a lui Dumnezeu. Adancul la care-l chemase Iisus, adancul pentru pescuire a trezit adancul din el. Si adanc pe adanc cheama. Si din simplu pescar devine pescar de oameni. Oare daca ne-ar fi fost dat sa-l vedem pe Petru, un simplu pescar, am fi putut spune despre el ca avea sa ajunga Apostol? Eu cred ca nu. Si totusi a fost posibil. Iata de ce cred ca potrivirea unuia cu altul e rod al lucrarii lui Dumnezeu.

Adrian Cocosila

.

• Dorul ca sete dupa cei departati
  Publicat in : Editoriale
• Ziua dorului. Dorul copilariei
  Publicat in : Religie
• Dorul de Dumnezeu - expresie a identitatii eshatologice
  Publicat in : Editoriale
• Dorul după Cer
  Publicat in : Religie