Icoana Maicii Domnului "Izbavitoarea de cancer" - Pantanassa

Icoana Maicii Domnului Mareste imaginea.

Pe 18 august este cinstita Icoana Maicii Domnului cea numita "Pantanassa", adica " Imparateasa tuturor", una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu, prezenta in Manastirea Vatoped, din Sfantul Munte Athos. Prin rugaciunile catre Maica Domnului, savarsite inaintea acestei icoane, multi credinciosi s-au tamaduit de cancer si de alte boli incurabile.

Sfantul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Multi l-au numit "Gradina Maicii Domnului". In acest loc sfant, viata zilnica se intrepatrunde in mod obisnuit cu minunile. Fiecare calugar athonit a vazut sau a trait minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru minunile savarsite de Maica Domnului, icoanele ei, pastrate in bisericile manastirilor, sunt ferecate in aur si impodobite cu pietre si bijuterii scumpe.

Sapte icoane facatoare de minuni

Manastirea Vatoped, a doua in ierarhia manastirilor din Sfantul Munte Athos, dupa Manastirea Marea Lavra, a fost construita, asa cum ne spune traditia, de insusi Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusa de imparatul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorita de imparatul Teodosie I cel Mare (379-395), in semn de multumire catre Maica Domnului, pentru salvarea minunata a fiului sau, Arcadie.

Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tanarul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat in chip minunat, ducandu-l in locul pe care a fost zidita mai apoi manastirea. Oamenii imparatului l-au gasit dormind sub o tufa de maracini. Aceasta legenda a dat si numele manastirii, prin unirea cuvintelor grecesti "vato" (tufa) si "paedion" (copil), care inseamna "copilul din tufis".

Istoria manastirii se impleteste cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind manastirea de atacurile piratilor, inmultind untdelemnul in camarile acesteia si vindecand de boli sau pedepsind indrazneala unor vietuitori din manastire, a Imparatesei Placidia sau a turcilor.

Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului care se pastreaza la Manastirea Vatoped, sapte la numar, sunt: "Vimatarissa", adica "Altarita"; "Paramythia", adica "Mangaietoarea"; "Pantanassa", adica "Vindecatoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adica "Impotriva glasuitoarea"; "Esphagmeni", adica "Cea Injunghiata"; "Pyrovolitheisa", adica "Cea Impuscata", aceasta din urma aflandu-se deasupra portii de intrare in manastire.

Icoana Maicii Domnului "Izbavitoarea de cancer" - Pantanassa

Icoana Maicii Domnului "Pantanassa", de mici dimensiuni, pictata pe lemn in secolul al XVII-lea, se afla asezata pe iconostasul din partea stanga a naosului bisericii celei mari. Maica Domnului si Pruncul Iisus stau asezati pe un tron imparatesc impodobit, iar de o parte si de alta, in spate, se afla doi arhangheli cu mainile intinse in rugaciune. Icoana a fost adusa de catre obstea lui gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti la Vatoped.

Icoana Maicii Domnului Pantanassa - Izbavitoarea ce Cancer - Vatoped

Odata, icoana Maicii Domnului "Pantanassa" s-a luminat in chip minunat, cand un tanar s-a inchinat inaintea ei. De spaima, tanarul a cazut la pamant. Cand si-a revenit, el si-a marturisit niste pacate grele, pe care le savarsise cu putin timp in urma, printre care si cel al vrajitoriei.

Icoana este numita "Vindecatoarea de cancer". Foarte multi bolnavi s-au vindecat de cancer si de alte boli incurabile, dupa ce s-au rugat si au citit cu credinta "Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa", inaintea icoanei sale preacinstite.

La noi in tara, copii ale icoanei Maicii Domnului-Pantanassa se afla la Biserica Rusa din Bucuresti si la Manastirea Oasa, din judetul Alba.

Teodor Danalache

Rugaciune catre icoana Maica Domnului „Pantanassa”
Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a toate, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul sufletului meu. Ci, ca ceea ce esti milostiva, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu, si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa, si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a toate. Adu-mi biruinţa, roaga-te pentru mine, ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Troparul Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa"
Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerand cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi’i de-a pururea; toata Impresurarea risipeste-le grabnic, turma ta o pazeste de primejdia toata, a-toate-Imparateasa si Maica a Domnului.

Acatistul Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa"

Pe aceeaşi temă

12 Octombrie 2021

Vizualizari: 61734

Voteaza:

4.50 / 5 din 6 voturi.

Comentarii (3)

  • larisa-iulia romanPostat la 2018-12-07 14:21

    Buna ziua, Numele meu este Larisa si doresc sa relatez o intamplare deosebita unde Maica Domnului prin Icoana Sa facatoare de minuni Pantanassa a facut o mare minune cu mine pacatoasa.Scriu cu emotie si fericire aceste randuri in semn de multumire si recunostinta pentru cele intamplate si sper din toata inima sa fie in folosul celor care din intamplare vor ajunge sa citeasca aceste randuri. In urma cu ceva timp am avut ceva probleme ginecologice care cu ajutorul bunului Dumnezeu au trecut cu bine dar trebuia oarecum sa tin sub control cu,controale repetate. La ultimul control testul papanicolau a iesit cu ceva modificari recomandandu-mi medicul testarea HPV(Riscul pentru cancer de col uterin) la fel si recomandarile sefului de laborator. Acum 3 saptamani in ziua cand trebuia sa fac recoltarea medicul a descoperit si o rana micuta pe col totul ducand din pacate la ideea clara de infectare cu virusul HPV. Am fost disperata,terminata,raspunsul analizei durand 12 zile lucratoare iar eu in tot acest timp am fost efectiv un robot,ma gandeam la tot ceea ce este mai grav si mai rau,avand si un baietel de aproape 6 ani. Tin sa mentionez faptul ca sunt un om credincios care de-a lungul timpului am trait experiente minunate,ca si ocrotitor al familiei il am pe bunul Sf Nectarie si Sf Efrem,sfinti care m-au ajutat mereu inclusiv in venirea fiului meu pe lume,baiat ce-i poarta numele Sf Nectarie. Rugandu-ma neincetat si cu disperare cerand tamaduirea trupului,sa ma ajute sa nu am acest virus caci nu as putea trai cu sabia deasupra capului ca oricand as putea face cancer sau ca am deja. Mi-am adus aminte de acatistul Maicii Domnului Pantanassa,izbavitoare de cancer si am inceput cu credinta sa-l citesc,in tot acest timp s-au intamplat anumite lucruri care mi-au confirmat ca sunt langa mine,confirmare exprimata chiar de preotul unde m-am spovedit si impartasit in ziua in care am recoltat analiza.De Intampinarea Domnului m-am dus la o biserica unde exista o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si ma rugam sa ma izbaveasca ,sa ma ajute,ceream oarecum si o confirmare ca totul o sa fie bine,Plecand de la biserica am intrat cu sotul meu intr-un supermarket pentru a cumpara peste caci se manca peste in acea zi,la casa de marcat la momentul in care ne-a venit randul observ langa piciorul sotului meu o iconita cu Maica Domnului si am strigat la el sa nu calce pe Ea.Am luat-o in mana si nu-mi venea sa cred ca am gasit-o chiar eu in acea zi speciala,in acel moment disperat din viata mea si imediat m-am gandit la confirmarea ce i-am cerut-o Maicutei.Mi-am dat seama ca nu e icoana comuna caci nu-mi parea cunoscuta si am cautat-o pe internet afland ca este o iconita rara si facatoare de minuni si se numeste Maica Domnului care alapteaza. In locul unde muncesc,pe birou am o Icoana a Sf Nectarie si una Cu Maica Domnului care pana acum nu mi-a atras atentia in mod deosebit dar citind acatistul sf Maici Pantanassa si uitandu-ma la aceasta icoana mi-a atras atentia,am luat-o in mana si pe spate scrie Icoana Maicii Domnului Panatanassa adusa din Grecia,manastirea Vatoped.Oare nu e o coincidenta atat de mare? Apropiindu-se sarbatoarea Sf Nicolae m-am rugat dansului cu mare speranta si evlavie cerandu-i ca anul acesta in ghetute sa-mi daruiasca tamaduirea trupului meu redandu-mi sanatatea,, Pe 6 decembrie ora 11.50 am primit rezultatul analizelor unde scria : NU S-A DETECTAT PREZENTA ADN-HPV. Sunt sanatoasa,credeti-ma ca a fost mare surpriza si pentru medic si nu pot descrie in cuvinte ceea ce am trait si nu stiu daca vreodata as putea multumi cerurului pentru acest lucru. Multumesc din toata inima mea Maicii Domnului Pantanassa,Sf Nectarie,Sf Efrem,Sf Pantelimon,Sf Xenia,Sf parinte Porfirie,Sf Fanurie,Sf Ioan Rusul,Sf Luca al Crimeei si Bineinteles SF IERARH NICOLAE pe care l-am implorat sa ma ajute si m-a ajutat chiar de ziua lui.Multumesc bunului Dumnezeu!!! Rugati-ca neincetat si Dumnezeu isi va revarsa mila Sa asupra tuturor. Am promis ca voi scrie aceasta mare minune petrecuta cu sufletul meu.

  • Andrei PanaitPostat la 2016-08-18 09:33

    Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir, şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea — chiar şi la spital — mereu cu dânsa. În timpul operaţiei, însă, nu s-a reuşit extirparea completă a tumorii, existând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta, avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să meargă şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital, deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat, iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început, membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles, emoţionaţi, că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile, mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca. Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?” „Nu” i-a răspuns bolnava. „Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!” Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.

  • Radu AlexandruPostat la 2016-08-18 09:11

    "La Mănăstirea Vatoped, Icoana Maicii Domnului Pantanassa este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la metocul Sfântul Nicolae din Porto Lagos, prăznuirea se face pe 11 septembrie. În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August".

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE