Misionar cu camera foto
Totul a inceput asta toamna cu un foarte frumos calendar pe 2007, intitulat "Pelerinaj", cu fotografii ale unor icoane facatoare de minuni, din Bucuresti si de la cateva manastiri din
Domnul Laurentiu Tatulescu a pornit din acest moment pe un nou drum al vietii sale. "Pelerinul fotograf" s-a oprit o vreme la Schitul Darvari iar in iarna acestui an a poposit mai mult la Catedrala patriarhala din Bucuresti. Nu peste multa vreme roadele muncii sale vor putea fi vazute si admirate intr-un album despre Catedrala. Surprins de obiectivul aparatului nostru, teologul si fotograful Laurentiu Tatulescu, a acceptat sa ne dezvaluie cateva secvente din creatia si munca sa in domeniul artei fotografice.
- Domnule Laurentiu Tatulescu, ati studiat teologia dar mai tarziu pe drumul vietii ati ales fotografia. Ce v-a atras la fotografie?
- Sunt doua domenii despre care am crezut la inceput ca nu au absolut nici o legatura unul cu altul insa abia cand am trecut sa fac fotografie "full-time", am inteles ca este o legatura indisolubila intre ceea ce am invatat la scoala - la teologie - si fotografie. Inceputurile mele in fotografie au fost pe la 15-16 ani cand eram in liceu. Pe vremea aceea eram foarte pasionat de arheologie. Am avut o colectie foarte buna de numismatica, de carte veche si de icoane. Si, bineinteles, ca toti copiii din acea vreme, colectionam timbre. Aveam in liceu un coleg despre care am aflat mai tarziu ca era fotograful liceului. Era mai mic decat mine cu un an si vedeam ca la doua-trei zile venea la liceu si intra acolo intr-o camaruta. Pe vremea aceea nu stiam ce este fotografia, n-aveam aparat de fotografiat, era ceva in afara sferei preocuparilor mele. In schimb aveam un punct comun deoarece tatal baiatului era arheolog. Si pe tema asta noi faceam tot felul de colaborari. Intr-una din zile baiatul m-a luat cu el in camaruta aceea unde lucra. A stins la un moment dat lumina si a inceput sa lucreze cu mainile in tavile acelea unde developa fotografiile. In momentul in care, la lumina aceea rosie, el a pus o foaie de hartie alba intr-o cuva si din hartia complet alba au inceput sa se contureze forme si fete de oameni, pentru mine a fost o revelatie. De fapt, acesta e cuvantul care caracterizeaza fotografia. E o revelatie. Din momentul acela eu am stiut ca ma voi indragosti de fotografie. N-am avut posibilitatea sa-mi cumpar un aparat de fotografiat imediat dar pana la sfarsitul liceului am reusit si am inceput sa fac fotografii singur. Am realizat primele fotografii cu familia mea, cu prietenii mei dar era ceva sporadic. Mai tarziu insa, cand am avut posibilitati, mi-am cumparat aparate si am avut ocazia sa urmez cursurile unei Facultati de Fotografie la New York. A fost o experienta extraordinara dar completata de niste eforturi personale drastice ca sa pot sa inmagazinez cat mai mult si sa pot sa fiu eu in primul rand multumit de mine ca pot sa exprim prin fotografie ceea ce simt. Asta a fost inceputul. Ulterior am facut un pas inainte si unul inapoi, apoi doi pasi inainte si multi alti pasi pe acest drum ireversibil pentru mine. Facultatea de Fotografie de la New York a fost un stimul extraordinar pentru ca pasiunea pentru fotografie o aveam insa rolul facultatii a fost sa ma ajute sa inteleg si sa folosesc mijloacele potrivite pentru a exprima ceea ce simt, deci am invatat sa folosesc partea tehnica. Creatia, inspiratia tine de individ. Daca ai o oarecare sensibilitate si te simti atras de acest domeniu faci treaba, daca nu, nu faci.
- Ati facut din fotografie o profesie. Care au fost principalele realizari pe acest drum?
- Am inceput sa folosesc fotografia ca profesie prin anii '90. In 1995 am inceput o colaborare cu o firma de publicitate din Prahova pentru care am lucrat cinci ani de zile. Pe urma am am lucrat o vreme in Anglia, m-am intors in Romania si, din nefericire am avut un accident foarte urat care a fost un punct de turnura in viata mea. A fost o extraordinara lectie de viata pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Exact ce spune in psalm:"Certand m-a certat Domnul dar mortii nu m-a dat". A fost o sansa dintr-un milion sa raman in viata. Traiesc si sunt bine, multumesc lui Dumnezeu! Am considerat ca, daca am supravietuit unei experiente atat de traumatizante, trebuie sa trag concluzia clar ca Dumnezeu nu mi-a dat niste zile doar ca sa le adaug la ce-am avut, ci are un scop cu mine. Atunci m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa fac ceva cu profesia mea pentru Biserica. Cand faci o astfel de rugaciune sau ai o dorinta de genul asta, niciodata nu poti sa-ti faci planuri anticipat. Nu. Am stiut doar ca daca Dumnezeu a lucrat cu mine in acest fel, El va gasi si mijloacele ca sa ajung unde trebuie. Si Dumnezeu a legat lucrurile intr-un mod neasteptat, mai bine decat puteam eu sa-mi doresc.
- Cum s-au legat lucrurile?
- In primul rand prin doamna Iuliana Mateescu de la "IDACO" pentru care am facut un calendar. Dansa a fost un om care a avut incredere in mine, care m-a stimulat si in acel moment ajutorul si increderea investite de aceasta doamna in mine au fost esentiale pentru tot ceea ce sunt si fac in fotografie azi. Nu irosesc nici un prilej de a-mi arata gratitudinea fata de dansa si o fac si acum cu multa bucurie. Calendarul "Pelerinaj" a fost o lucrare de inceput in acest domeniu. Nu s-a pornit de la ideea realizarii unui calendar comercial ci a unei lucrari de suflet. De aceea am si lucrat la el cu foarte mare placere, de la partea de fotografie pana la partea de text si grafica. A iesit un lucru minunat. Calendarul a fost vazut de mai multa lume, a generat alte lucrari si astazi termin albumul pentru Patriarhie, ceea ce mi se pare o realizare exceptionala. Atata vreme cat raman aproape de Biserica in ceea ce fac, in afara unor lucrari de stricta necesitate, este foarte bine. De curand m-am mutat intr-un studiou modern aici in Bucuresti care si el este tot rodul unei intalniri minunate cu cativa oameni minunati si pe care, in esenta, o vad ca pe mai departe lucrarea lui Dumnezeu cu mine.
- Fotografiile pe care le-ati facut in stransa legatura cu Biserica v-au "revelat" ceva deosebit?
- Consider fotografia o forma de slujire, o cautare si o ascensiune continua. Paradoxul este ca totul este langa noi si cere doar sa fie observat, apreciat si impartasit. Este o cale de a comunica si atunci cand comunici frumosul, pasiunea ta devine lucrare misionara. De aceea cred ca Duhul Bisericii trebuie si poate sa fie facut cunoscut azi si prin imagine. Nu spun ca este foarte usor, dar este posibil. Totul este sa mergi inainte. Dumnezeu iti ofera intotdeauna, ca de altfel in toate ale vietii, solutii mult mai bune la orice problema decat cele pe care ni le croim noi. Asa cum mi-a probat mie personal, Dumnezeu nu duce niciodata lipsa de solutii. Tot secretul, cred ca sta in disponibilitatea noastra fata de El.
Lucrand pentru Biserica stau aproape de Biserica si acesta este cel mai mare castig. Este foarte usor in lumea asta nebuna sa aluneci si sa te pierzi usor, usor, fara sa simti. Faptul ca lucrez pentru Biserica, faptul ca ma documentez pentru lucrarile pe care le fac si-n care ma implic total, ma tine foarte aproape de Biserica si acesta e un castig imposibil de masurat.
- Ati participat la competitii in domeniul fotografiei?
- Sincer sa va spun, intotdeauna am evitat concursurile, nu m-am simtit atras. Concursurile, expozitiile mi se par mai putin relevante. Stiti cum spune americanul?: "Frumusetea este in ochii privitorului." Ai, de pilda, o lucrare la care tu tii foarte mult si te gandesti sa o duci la o expozitie pentru a fi arata si altora. Dar te trezesti ca se poate intoarce cu niste cotatii total nefavorabile si asta iti poate aduce o masura mare de intristare. Si-atunci eu prefer sa arat fotografiile prietenilor, sa le arat in cercuri mai restranse, sa le public, daca este nevoie, si in felul acesta pot atinge o arie mai larga de privitori. Stiu ca exista si opinia ca o expozitie te poate face cunoscut. Eu merg pe principiu ca cea mai buna reclama este lucrul bine facut.
- Probabil ati facut de-a lungul timpului sute de mii de fotografii. Unde au ajuns ele?
- Multe au ajuns la cosul de gunoi. Atunci cand iti construiesti un portfoliu, in primul rand tu trebuie sa fii foarte critic cu tine. Cand faci primul, al doilea, al treilea pas, te gandesti sa pastrezi anumite fotografii. Acesta este un portfoliu de suflet, ca sa zic asa. Pe masura ce mergi, progresezi, devii mai selectiv, mai critic cu tine, si o parte din ele trebuie sa plece, sa faca loc altora. Sigur ca unele fotografii pe care le acceptam in portfoliul meu acum 10 ani n-au ce cauta astazi in acest portfoliu. Fotografiile pe care le-am facut sunt foarte multe, fotografiile care au ramas sunt mult mai putine.
- Ce v-a placut sa fotografiati cel mai mult, ce v-a atras in mod deosebit?
- Cand pornesti la fotografie, te simti atras de un domeniu principal. Eu am pornit cu fotografia de natura pentru ca natura atrage in general. Nu m-am simtit foarte atras niciodata de fotografia de moda, de exemplu, sau de sport. In urma cu zece ani o cunostinta m-a rugat sa fac fotografii la un meci de box. A fost o experienta oribila. Mi-a placut in schimb foarte mult fotografia de arhitectura, macrofotografia. Sunt domenii care au o incarcatura emotionala mare, altele sunt mai rationale, altele putin mai seci, dar au frumusetea lor. As compara fotografia de natura cu fotografia de arhitectura. Cand fotografiezi arhitectura trebuie sa fii foarte adunat, sa vezi forme, sa vezi linii, combinatii, sa judeci ansamblul si partile, si sa dai ceva din ceea ce-a vrut arhitectul sa dea. In natura, pur si simplu vezi si faci fotografia. Traiesti intalnirea cu frumosul, o intalnire extraordinara care nu se limiteaza doar la momentul in care ai facut fotografia. Imaginea o iei cu tine si e posibil ca ani de zile sa te uiti la ea si sa iti creeze, de fiecare data, aceeasi incarcatura sufleteasca pe care ai simtit-o atunci, cand ai facut-o. Asta e motivul pentru care, daca ma uit peste diapozitivele mele facute acum zece, douazeci de ani, va pot spune cu mare exactitate cand, unde si cum au fost facute si pot sa va dau toate detaliile despre acea fotografie.
- Vi s-a intamplat sa nu puteti prinde in obiectiv ceva ce v-ati fi dorit foarte mult, fie si din cauza ca nu ati avut aparatul de fotografiat la dvs.?
- Pai, nu stiti cum se spune in fotografie? Cea mai buna fotografie este aceea pe care n-ai facut-o inca! Sigur ca am trecut pe langa lucruri foarte frumoase. Am surprins ce am putut si ce am simtit. Dar cu siguranta ca acolo, undeva, aproape si departe, mai sunt inca nesfarsite lucruri frumoase care asteapta sa fie scoase din intuneric la lumina. Lumina in fotografie este cheia si aici este un alt punct de legatura cu teologia. De fapt cuvantul fotografie inseamna a picta cu lumina, a scrie cu lumina. Este un lucru extraordinar, pentru ca daca nu ai lumina, nu ai imagine. Si aici am facut legatura cu creatia. Dumnezeu nu numai ca a creat lumea din nimic dar a scos-o si din intuneric la lumina. Si de vreme ce Dumnezeu este Lumina, tot ceea ce este revelat, aratat prin lumina, este destinat indisolubil legaturii cu Dumnezeu.
- Cu alte cuvinte, nu poti cunoaste desavarsit sau deplin decat in lumina sau mai bine zis prin ea. Domnule Tatulescu, sunt si fotografii care duc uneori natura umana la caricatura. Isi doreste asta fotograful, este si asta o arta?
- Fotografia este cred eu si o arta, poate un copil mai mic al artelor. Meritul fotografului, pentru ca exista unul si asta este tot de la Dumnezeu prin Har, este faptul ca isi face timp si are pasiunea de a descoperi fata frumoasa a lucrurilor pe care omul ocupat si naucit de zapaceala lumii de astazi nu are nici timpul, nici sensibilitatea ca sa o poata observa. Poti sa vezi in detaliul unei frunze prezenta lui Dumnezeu, o prezenta care nu numai ca iti atrage atentia dar iti da si o bucurie extraordinara. Daca vreti, fotografia este o profesie foarte ecologica pentru ca poti sa iei floarea, lasand-o in acelasi timp acolo unde este, fara sa o strici. In arta, in general, cred eu, artistul sau persoana scoate dinauntrul sau si da forma, culoare, sunet, din incarcatura pe care o are el. Daca are interiorul frumos, frumos scoate. Daca are interiorul dezordonat, daca in el este haos, asta va exprima si nu il condamn pentru ca, de fapt, el se exprima pe el, trebuie doar sa-l intelegi cum este.
- Este o mare diferenta intre ceea ce se petrece cu fotografia in prezent si ceea ce era la inceputul carierei dvs. Astazi prea putin mai vedem nascandu-se o fotografie din apa... Este o pierdere faptul ca nu mai traim acea revelatie?
- Personal nu cred. Cred ca ceea ce este esential este produsul finit. Mijloacele prin care atingi acelasi scop difera. Uitati-va, relatiile dintre oameni sufera modificari insa lucrurile de baza raman aceleasi, comunicarea este esentiala, trebuie sa aiba un duh in ea, trebuie sa aiba o relevanta. Acelasi lucru se intampla si cu fotografia. Eu folosesc alte mijloace astazi, folosesc calculatorul, nu mai folosesc tavile de ani de zile. Mi-am facut ucenicia cu acele mijloace si era o bucurie extraordinara. Am progresat insa. Realizez aceleasi lucruri, poate ca mai bine, dar cu alte mijloace. Bucuria intalnirii cu frumosul insa este aceeasi.
- Ce calitati ar trebui sa aiba un om care vrea sa devina fotograf?
- Cred ca omului de astazi ii lipseste o oarecare sensibilitate, cred ca ii este si frica sa se mai gandeasca la lucurile acestea din launtrul lui care sunt, de fapt, cele mai importante. O meditatie, o discutie mai deasa, ca sa zic asa, cu el insusi ar genera o altfel de atitudine fata de semeni si atunci contextul social in intregime ar fi afectat de atitudinea unui singur om. Nu toti sunt chemati sa devina fotografi, dar sensibilitatea celor din jur este un suport si o motivatie in plus pentru noi ca sa mergem inainte pe acest drum.
- Lucrati acum la definitivarea albumului despre Catedrala patriarhala. Cum va arata acest album?
- Ideea de la care am plecat a fost aceea de a face un album de suflet despre Catedrala patriarhala pentru ca nu s-a mai facut pana acum o astfel de carte. Am vrut sa fie nu doar o carte de documentare istorica ci mai degraba ceva care sa ofere un stimul spiritual omului care vine sa se inchine la Catedrala, in speranta ca o va rasfoi sau o va lua cu el acasa. Albumul va fi un album de imagini. Pe langa partea de istorie care va fi inclusa, in mod firesc, cartea va avea si un text foarte sumar care va insoti imaginile si care, sper, va lasa o urma spirituala in mintea si in sufletul cititorului.
- Ati mai realizat albume de acest gen?
- Am realizat un album mai mic, de prezentare a Schitului Darvari. Ideea era sa realizam doar un pliant dar a iesit o cartulie de 30 de pagini despre acest frumos schit din inima Capitalei. A fost, pot sa spun, un pas care m-a dus si spre Catedrala Patriarhala, pentru ca Parintele Protosinghel Antim David, care este Mare Ecleziarh al Catedralei, a vazut carticica si m-a contactat in ideea albumului despre Catedrala.
- Ce proiecte aveti?
- Voi termina albumul cu Catedrala patriarhala, dupa care voi lucra la un alt proiect de suflet, dedicat Manastirii Radu-Voda din Bucuresti si voi fi deschis si la alte proiecte. Mi-as dori sa realizez un album foarte special despre cel mai mare pictor de biserici roman, Parvu Mutu. Tatal meu a fost preot. In comuna in care am copilarit, in apropiere de Campina se afla o biserica a Cantacuzinilor, pictata de Parvu Mutu. In toata zona aceea sunt mai multe biserici pictate de Parvu Mutu. Si nu numai acolo. Realizarea unui album ar fi un semn de recunoastere fata de un om care a facut extraordinar de mult pentru Biserica si m-as bucura sa fiu parte din acest proiect cel putin cu fotografia. Desigur, aceasta e o dorinta dar vom vedea daca se vor gasi si resursele necesare pentru realizarea unui astfel de album.
- Am vazut aici la dvs. in atelier numeroase fotografii foarte frumoase. Multe dintre ele vor putea fi admirate in curand si in galeria de imagini a site-ului www.crestinortodox.ro si va multumim foarte mult. Am mai zarit insa alaturi de fotografii, iertati-ne indiscretia, un articol intitulat "O tanara soprana romanca ii incanta pe vienezi". E vorba de Laura Tatulescu...
- Da, Laura este fetita mea mijlocie. Si cu ea s-a intamplat o minune. La 10 ani a inceput scoala de muzica studiind vioara. Dupa doi ani a trecut la studiul violei cu care nu s-a acomodat insa. Intamplarea a facut ca, in corul scolii, profesorul de cor sa observe ca Laura avea o extensie in voce neobisnuita si atunci, mai mult fortata decat convinsa, a trecut la canto. A urmat Conservatorul si, dupa Conservator si masterat, a fost trimisa sa dea un concert de lieduri in cadrul Festivalului "George Enescu" la Opera din Viena. In sala se afla si directorul Operei din Viena, Ioan Hollender, care a fost impresionat. Laurei i s-a propus un contract direct desi era in mijlocul stagiunii. De trei ani este la Viena si este cantareata la Opera de Stat.
- Si nu v-a solicitat sa-i faceti nici o fotografie pentru vreun afis?
- Nu stiti cum se intampla? Pentru familie faci cele mai putine fotografii dar nu pot sa spun ca am lasat-o pe Laura fara fotografii. In 30 decembrie 2006 a fost invitata de Opera Romana aici la Bucuresti. A dat doua spectacole cu "Nunta lui Figaro" in care a avut rolul principal si revine la vara in concediu. In rest lucreaza acolo si invata. Mai am o fetita mai mica, ea a facut balet, a fost balerina la Opera Romana. Acum s-a retras pentru ca s-a casatorit. Si-a dorit foarte mult o familie, este insarcinata si foarte curand eu voi deveni si bunic...
- E o mare bucurie, intr-adevar. O ultima intrebare: cum va pot gasi cei interesati sa ia leagtura cu dvs?
- Imi pot scrie pe adresa de e-mail: laurentiu_tatulescu@yahoo.com
- Va multumim foarte mult pentru timpul acordat si speram sa ne revedem in curand cu ocazia lansarii albumului despre Catedrala Patriarhala.
- Va multumesc si eu.
Dorina Zdroba - realizator Radio Romania Actualitati
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.