La nici 33 de ani, parintele Mihail Stanciu este egumenul Manastirii Antim. Obstea asezamantului numara in prezent 10 vietuitori, dar nu prin acest lucru este cunoscut si recunoscut in Ortodoxia romaneasca. Aceasta manastire situata in inima Capitalei a fost dintotdeauna un loc deschis, un spatiu al intalnirilor de tot felul. Frecventat de intelectuali de vaza, de pictori sau gazetari, la fel ca de numeroase delegatii bisericesti, laolalta cu multimile de credinciosi, vatra monahala este cunoscuta si ca gazda „Rugului Aprins”, o miscare spirituala unica, menita sa tina vie flacara credintei in fata bolsevismului. La Antim functioneaza si Biblioteca Sfantului Sinod, aici - prin testamentul ctitorului sau, Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul - se face milostenie institutionalizata, aici 
- periodic - se face Sfantul Mir. Iata cate harisme se revarsa din incinta acestei manastiri, care acum 20 de ani a fost agresata cumplit de buldozerele lui Nicolae Ceausescu.
Interviul cu Parintele Mihail a fost provocat, intre altele, si de aparitia schelelor pe zidurile bisericii mari. Iata, asadar, povestea...
-Parinte, de cat timp sunteti staretul manastirii Antim?
-Din 2 februarie 2004. Atunci am fost hirotesit egumen, in timpul Sf. Liturghii oficiate de PS Vincentiu Ploiesteanu, cu ocazia sarbatoririi Intampinarii Domnului Iisus Hristos.
-Stiu ca nu sunteti numai teolog, ca formatie...
-Asa este, am terminat Facultatea de Automatica si Calculatoare Bucuresti, sectia „Arhitecturi paralele de calcul”, mai exact de hard. La sfatul duhovnicului, am continuat studiile la Facultatea de Telogie, apoi am intrat in obstea Manastirii Antim, unde parintele Adrian Fageteanu m-a indrumat in viata monahala.
-Cum ati ajuns de la o formatie tehnica, „reala”, exclusiv practica, intr-o zona unde operati cu categorii invizibile?
-Inca din liceu aveam cautari ale credintei, dar si ale cunoasterii in general. Ma gandeam ca stiinta are un rol foarte important in acest demers, dar pe mine ma preocupau nu numai problemele materiei, ci si cele inalte ale vietii. Am avut parte si de un duvonvic foarte bun in Targoviste, un preot misionar si duhovnicesc deopotriva. De la el am invatat ordinea fireasca a valorilor: Dumnezeu, Biserica, familia si... restul vietii. Ca student m-am apropiat de Antim, iar aici am inteles ca un crestin trebuie sa fie bine pregatit, inclusiv profesional. Conferintele, pelerinajele ASCOR-ului m-au intarit in viata religioasa. Era o comunitate efervescenta, care stimula dorul dupa Dumnezeu, cu toate carentele ei de organizare. Tin minte ca veneam de la Antim, de la slujbe, inapoi la camin, unde organizam agape. Ca studentii, fiecare venea cu ce avea de acasa. Dar bucuria de a fi impreuna era meniul principal!
-V-ati gandit vreo clipa, in studentie, ca veti ajunge intr-o zi egumen pentru Antim?
-Niciodata nu mi-a trecut prin minte asa ceva. Eu m-am lasat doar pe mana lui Dumnezeu. Asa dupa cum nu noi ne alegem duhovnicul, dupa cum nici Apostolii nu si-au ales Invatatorul... Duhovnicul atrage, calauzeste, cheama pe fiii sai sufletesti si ii creste...
-Aduce la viata vocatii, chemari nestiute...
-Exact. Din momentul intrarii in viata monahala nu am mai cautat voia proprie. Neasteptat am fost chemat si la taina preotiei, si la ascultarea de egumen.
-Ati mai urcat la parintele
-Am fost anul trecut, in toamna. Am avut si foarte multe probleme aici, in manastire.
-Parintii cum au primit vestea alegerii pe care ati facut-o pentru monahism?
-Poate ca au fost initial nemultumiti, acum insa sunt bucurosi cand vad ca fac ceva ce imi place foarte mult. Mai cred ca si mangaierea rugaciunilor noastre ii atinge si pe ei.
-Nu tanjiti niciodata dupa o calugarie intr-un loc mai izolat?
-Ba da. La inceput am vrut sa merg la Putna.
-Mai sunt si alti ASCOR-isti care au ajuns la Putna...
-Asa este. Mi-am taiat insa voia, urmand sfatul duhovnicului. Cred ca fiecare isi gaseste locul atunci cand face ascultare!
-Asta este cheia calugariei?
-Da, una dintre ele. Exercitiul taierii voii. De a te pune in mana lui Dumnezeu, care simti apoi cum te modeleaza. Uneori iti da si ce nu iti place...Atunci trebuie sa te rogi cel mai mult, sa nu te descurajezi.
-Care sunt cele mai mari ispite cu care e confruntat un calugar dintr-un mare oras?
-Risipirea mintii. Din care decurg lenevia, lipsa rugaciunii, slabirea legaturii personale cu Dumnezeu. Chiar si pus in folosul oamenilor, calugarul poate pierde aceasta comoara a rugaciunii, care este simtirea prezentei lui Dumnezeu in viata lui.
-O intrebare „tehnica“ as vrea sa va pun: cum stiti ca rugaciunea va este ascultata? Aveti vreun „indicator”?
-Prima roada a rugaciunii este pacea. Pacea care intra atat in sufletul omului, cat si pacea din sufletul celui pentru care ne rugam. Ca si in cazul Sf. Prooorc Ilie, care a primit mangaierea lui Dumnezeu intr-un susur lin, Dumnezeu se apropie de noi in aceasta ambianta a blandetii, a pacii - atunci cand ne rugam cu adevarat. Omul trebuie sa aibe incredintarea ca Domnul ii randuieste ce ii este de folos, si nu numai obiective foarte practice, concrete. Din acest motiv nu se implinesc toate rugaciunile, ca nu sunt spre folosul omului. Chiar „Tatal nostru” contine acel pasaj: „Faca-Se voia Ta!”, si nu voia mea, a omului. Dumnezeu nu e obligat sa ne faca noua hatarul...
-Bantuie in lume un duh apocaliptic, as spune. “Vremurile sunt aproape”, se zice tot mai des, mai este putin si Dumnezeu “scoate din priza” malaxorul lumii. Simtiti un duh accelerat al sfarsitului?
-As putea zice mai degraba ca da. Si semnul este haosul. Mai exact, confuzia religioasa care creste din zi in zi. Nu numai confuzia dogmatica, ci si cea morala. Inversarea valorilor si inlocuirea lor cu repere etice neutre religios, dar care promoveaza imoralitatea - la nivel de normalitate. Asa ceva nu a mai fost niciodata.
-Biserica este pregatita pentru aceste vremuri?
-Da, in Biserica sunt toate resursele pentru a birui. Ortodoxia contine aceste potente de reasezare a lumii pe fagasuri normale.
-Ortodoxia sunt convins ca are aceste potente. Dar ortodocsii le au?
-Ce sa zic, credinciosii sunt si ei ispititi de acest val al confuziei, al tulburarii. Imi dau seama ca ispitele pe care le-a avut generatia noastra nu se compara cu ceea ce trebui sa duca acesti copii. Cel mai important semn al veacului este slabirea dragostei, a unitatii dintre oameni, a comuniunii.
Ce inseamna comuniune?
Participarea reciproca la bucuriile si durerile semenilor. O traire interioara si cu ceilalti.
-Consumismul dezvolta egoismul; acesta dezvolta insingurarea. Putem face fata bunastarii la care suntem chemati, dar si trairilor firesti ale credintei? Putem cumpani bine lucrurile?
-Suntem oameni si am trecut printr-o perioada grea: comunismul. Cu toate astea, exista respectul intre oameni, chiar daca nu era pus pe baze crestine. Si parca era o solidaritate...
-Pentru ca indentificaseram sursa raului care ne bantuia.
-Da, dar acum, cand nu mai stii de unde vine raul, avem atatea ispite - vazute si nevazute. Acum parca e mai greu sa stabilesti legaturi intre oameni. Semnul acesta al slabirii legaturii intre oameni l-a aratat si Hristos, Care a spus ca, din cauza inmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci. Nu stiu daca mai multe garduri, usi sau gratii intre noi ar fi un semn de civilizatie, de progres spiritual... Omul se pierde in cele ale lumii si nu mai traieste bucuria de a fi in Domnul, in Hristos, Care e prezent in toate. Inlocuirea lumii reale cu una artificiala este un mare pericol pentru sanatatea psihica a omului contemporan. Lumile iluzorii oferite de diavol, dar si de propria imaginatie, il indeparteaza pe om de lucrurile esentiale ale vietii, ale devenirii.
-Cand credeti ca omul s-a despartit de Dumnezeu, in mod evident, in afara episodului adamic?
-Aceasta cautare a omului a slabit dupa Iluminism, mai exact dupa Revolutia Franceza, care a schimbat reperele dumnezeiesti ale vietii cu unele strict omenesti. Derapajul spre umanism a aruncat peste bord chiar telul vietii omului, care este Hristos - barbatul desavarsit, deplin, si nu omul, cu toate bucuriile lui, insa limitat, marginit in aceasta viata terestra. Occidentul a cazut in mari rataciri ideologice, in extremisme care au cultivat ura fata de om, ridicand in slavi tocmai omul! In numele umanismului acesta descentrat, diabolic, ai zice.
-Occidentul ultimilor 50 de ani parca s-a mai inteleptit. A lasat-o mai moale cu ideologiile, cu conflictele.
-Da, nu au mai luptat impotriva lui Hristos pe fata, ci prin inlocuirea temei. Ei si-au centrat invatatura pe un om: pe Papa. De aici toate consecintele rele posibile: imperialismele, extremismele, totalitarismele.
-Imi pare rau ca trebuie sa va amintesc istoria Rusiei, cea mai reprezentativa
-Da, aveti dreptate, era aceeasi vanitate a conducatorului care impune directia de mers comunitatii pe care o conduce - fie ca este spatiul eclezial sau cel laic.
-Sa ne intoarcem mai bine in curtea Manastirii Antim. Simtiti aici trepidatia orasului?
-Chilia si gradina din spate ne ofera clipele de retragere, sunt ca un zid de aparare.
-Ati inceput o opera de innoire la biserica. Din ce motiv?
-Am observat ca picturile erau acoperite cu praf, cu fum. Am inceput prin a curata totul, dar am observat si niste fisuri in perete. Asa am ajuns la consolidarea zidurilor, si suntem la jumatatea lucrarilor. Foram prin zid si turnam un ciment foarte tare, pentru a ancora zidurile cu tiranti.
-Cand estimati ca Antimul isi va regasi straiele noi?
-La exterior, in 3-4 luni. Ramane pictura interioara, care trebuie reconditionata. Ea a fost intregral spalata. Eu sper ca de Craciun sa fie totul gata.
-De ce sunt atat de frumoase slujbele de la Antim?
-S-a pastrat o traditie a vietii liturgice mostenite cam de pe la 1940, cand erau 50 de calugari. Erau printre ei si studenti la Academia de Muzica Bisericeasca. Corul a impus o linie, care s-a pastrat, ca o medie intre muzica bizantina si muzica corala, dar cu o tenta ruseasca. Cantarile alterneaza, si asta da o frumusete aparte...
-Sa fie misteriosul Ivan Kulighin sursa acestei influente?
-Nu exclud acest lucru.
-Ultima intrebare poate parea mai ciudata, dar totusi am s-o pun. De ce a ales parintele Sofian “exilul” post-mortem la Manastirea Caldarusani, si nu e ingropat la Antim?
-Dansul a dorit acest lucru, pregatindu-si acolo mormantul cu 20 de ani in urma. El a si fost acolo o vreme. Chiar daca parintele a stat in mijlocul orasului aproape 60 de ani, era un mare doritor de liniste. Chilia lui era un spatiu al linistii. Chiar daca veneai din vacarmul orasului, cu mintea impartita in mii de ganduri, in prezenta parintelui, te recompuneai, te reintegrai. In plus, si fratele Sfintiei sale, parintele Lucian, este imormantat acolo; au fost doi frati foarte atasati unul de altul.
-Ce cuvant le adresati cititorilor revistei “Lumea Credintei”?
-Ii indemn pe toti fratii nostri crestini sa se bucure ca au primit aceasta mare harisma a Ortodoxiei. Sa-si pazeasca curatia, sa fie un exemplu de bunatate, un izvor de comuniune. Sa nu ne oprim doar la aspectele exterioare: post, rugaciune, participare la slujbe, ci sa mergem spre inima credintei, care este dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele.
Interviu realizat de
Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul III, nr. 6(23)
-
Dogma invierii trupurilor la judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Starea de dupa Judecata Universala
Publicat in : Viata vesnica -
Judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Judecata universala
Publicat in : Duminica Infricosatei Judecati -
Iubirea - criteriul de judecata universala
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.