Fostul episcop de Oradea, Valerian Zaharia, inlaturat de comunisti de la slujire, ar fi implinit 100 de ani de ziua Sfantului Mare Mucenic Dimitrie. Parohul si credinciosii de la Biserica Podeanu, la care a slujit in ultimii ani de viata, nu l-au uitat.

Episcopul Valerian Zaharia, mutat la Domnul la 13 martie 1996, ar fi implinit anul acesta, la 26 octombrie, 100 de ani. Pentru ca a protestat impotriva decretului din 1959 care dadea afara din manastiri calugarii mai tineri de 50 de ani, episcopul Valerian a fost pensionat fortat. In ultimii ani de viata slujea la Biserica Podeanu din Capitala.

EVOCARE. Parintele paroh al acestei biserici il evoca pe episcopul fortat de comunisti sa ramana fara "turma" duhovniceasca. "L-am cunoscut personal dupa numirea mea ca preot la aceasta parohie, dupa 1990, si de la inceput am avut sentimentul ca Dumnezeu mi l-a daruit mie si familiei mele pentru ca sa ne mantuim si noi, si el. Ne-am inteles din prima zi si daca ar fi sa spun care a fost cel mai greu lucru pentru mine era acela ca nu-l puteam convinge sa taca. Traise atata vreme singur si parasit si simtea nevoia permanenta de a-ti povesti prin cate a trecut", povesteste parintele Vasile Ailioaiei.

"Mereu dornic de a sluji in biserica Domnului, il primeam nu doar duminica si sarbatorile, ci de foarte multe ori si sambata la Sfanta Liturghie. Impreuna cu familia mea ne-am straduit sa nu-i lipseasca nimic si prin tot ceea ce-am facut atat in timpul vietii, cat si dupa, am cautat sa-i dam inapoi cinstea pe care i-o rapisera si sa-i alinam durerile si suferintele. Omagiindu-l acum la implinirea a 100 de ani, nu intentionam sa-l aratam lumii ca fiind fara de pacat, Dumnezeu il va judeca pentru tot ceea ce a gresit, dar dorim sa aratam ca in perioada de trista amintire a prigoanei comuniste au fost alaturi de preoti si credinciosi si episcopi care au suferit pentru credinta.

Episcopul Valerian Zaharia a fost pensionat fortat pe cand implinea 64 de ani, iar vreme de 27 de ani s-a chinuit incercand sa-si faca auzit glasul, avand curajul sa spuna lucrurilor pe nume si a incercat sa apere credinta. Atata vreme cat a fost lasat sa scrie, vladica Valerian a demonstrat ca era un mare pedagog, carturar manat de setea de cunoastere, lucru recunoscut de altfel si de Biserica Armeana din Bucuresti care omagiindu-l in acest an, elogiaza intreaga sa viata si opera. Ne rugam lui Dumnezeu pentru sufletul sau bun si bland, ca sa-l odihneasca in randurile dreptilor Sai, iar ziua de 26 octombrie va fi pentru Biserica Podeanu, unde isi gaseste somnul de veci vladica nostru Valerian, o zi de rugaciune si pomenire".

CARTURAR. Nascut in localitatea Straoane, judetul Vrancea, a fost ocrotit si indrumat spre preotie de vrednicul dascal Neculai Butoianu, care i-a insuflat incredere si sprijin in scoala primara. Tot acest dascal deosebit, vazand inteligenta sa, l-a inscris la Seminarul Sfantul Andrei din Galati, pe care-l absolva in anul 1927, pentru ca mai apoi sa urmeze cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, precum si pe cele ale Seminarului Pedagogic din Bucuresti. Ascultand de indemnul sufletesc, studentul se apleaca in mod deosebit, in studiile sale, asupra minunatei, dar plinei de jertfire vieti calugaresti.

PEDAGOG. Din anul 1932 este numit profesor la Seminarul monahal de la Cernica, iar un an mai tarziu, la doar 28 de ani, va fi numit director al Seminarului. In 1938, a fost inaltat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe, la rangul de arhimandrit. Intre 1938-1941, este profesor si director al Seminariilor din Balti si Iasi, iar din 1944 este Exarh al Manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor. "Monahul Valerian", cum ii placea sa se numeasca, a publicat peste 300 de studii si articole in ziarele Natiunea si Universul.

IERARH. Valerian Zaharia a fost hirotonit arhiereu la 13 noiembrie 1951, in Catedrala Sfintei Patriarhii din Bucuresti, de catre Mitropolitii Nicolae Balan al Ardealului si Firmilian al Olteniei si de Episcopul Teofil al Romanului si Husilor. La instalarea sa, la 25 noiembrie 1951, noul ierarh a facut o promisiune: "Voi cauta ca prin veghe continua, prin munca staruitoare, prin rugaciune si smerenie nefatarnica sa fiu mereu in mijlocul credinciosilor, ajutandu-i cu fapta si cu cuvantul, prin impartasirea harului intru a carui slujire am fost pus", dupa spusele parintelui Ailioaiei, care l-a cunoscut ulterior indeaproape. Acelasi preot povesteste: "Vremurile arhipastoririi vladucului Valerian au fost deosebit de grele, dar a reusit sa faca pace in sufletele preotilor si a credinciosilor implinind cuvintele Sfantului Apostol Pavel catre Timotei Tu insa fii veghetor in toate, sufera supararile, fa lucrul evanghelistului, indeplineste-ti bine slujba ta. (II Timotei, cap. 4 v. 5). Preotii erau constienti de greutatea misiunii si-i stateau in preajma, iar marturisirea Parintelui Rusu Petre, din Vetis, Satu-Mare, ne face mai bine sa intelegem ca ati venit in fruntea acestei Eparhii in timpul cel mai zbuciumat - cand sufletele credinciosilor erau tulburate, cand turma era imprastiata - ca sa adunati pe toti fiii acestei Eparhii intr-un singur manunchi, ca si Pastorul cel bun, i-ati cautat mai intai pe fiii cei pierduti", spune parohul Ailioaiei.

In calitate de episcop a semanat samanta cea buna a Cuvantului prin pastoralele trimise in parohii la zilele de mare Praznic, dar si prin scrieri de brosuri si carti dintre care amintim: Indrumatorul Pastoral (1959), Invierea si pacea (1954), Taina Mantuirii oamenilor (1955), Carte de marturisire ortodoxa (1956). Cea mai importanta lucrare a sa, a fost si a ramas Flori alese din gradina Sfintelor Scripturi (1955), lucrarea fiind cea dintai in limba romana care incearca si reuseste o concordanta biblica.

Din 1969, episcopul a fost dat jos din ierarhia bisericeasca, pensionat fara voia sa. La daramarea Bisericii Sfanta Vineri a strans mai multi preoti si credinciosi si a protestat zicand celor care ii spuneau sa se potoleasca: "Acum nu mai am nimic de pierdut!".

Ramas fara episcopie, o vreme, fostul ierarh de Oradea, a fost gazduit in casele parohiale ale unor biserici bucurestene, iar in cele din urma, vreme de aproape 30 de ani intr-una din casele parohiale ale parohiei Podeanu din Bucuresti. Aici in curtea bisericii, cu aprobarea Arhiepiscopiei Bucurestilor si-a zidit el insusi mormantul.

LUPTATOR

"Episcopul Valerian Zaharia a fost pensionat fortat pe cand implinea 64 de ani, iar vreme de 27 de ani s-a chinuit incercand sa-si faca auzit glasul, avand curajul sa spuna lucrurilor pe nume si a incercat sa apere credinta"

Pr. Vasile Ailioaiei

parohul Bisericii Podeanu

INLATURAREA SI PENSIONAREA FORTATA 

Anul 1959 a fost un an negru pentru biserica noastra, erau scosi din manastiri toti calugarii care aveau mai putin de 50 de ani.

Parintele Vasile Ailioaiei povesteste, amintindu-si ce a facut cativa ani mai tarziu Episcopul Valerian: "Este cunoscuta de multi clipa aceea in care Emil Bodnaras, a fost trimis sa anunte Sfantul Sinod despre hotararea desfiintarii Manastirilor din tara si in plin sinod Episcopul Valerian a rostit: Decat sa ajung sa-mi desfiintez Manastirile si sa-mi fugaresc preotii si calugarii mai bine imi dau demisia si ma retrag intr-o manastire ca s-o apar". La cateva saptamani de la incidentul amintit, Emil Bodnaras l-a fortat pe PS Valerian, prin decret, la demisionare si pensionare fortata. La 13 decembrie 1969 inalta fata bisericeasca a trebuit sa se supuna voii lui Bodnaras. Era vremea necredinciosilor nu a dreptilor slujitori ai Domnului.

"Firesc ar fi fost sa se retraga la o Manastire, dar tinand cont de faptul ca regimul comunist facuse o moda din a-i trimite la manastiri pe ierarhii incomozi, de a-i supraveghea acolo si de a le crea conditii identice celor din inchisori, Episcopul Valerian a incercat sa ramana in Bucuresti", povesteste preotul de la Biserica Podeanu. 

de Costin Anghel

Jurnalul.ro
 

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: