Descrierea Proscomidiei dupa Liturghierul lui Macarie (anul 1508)

Descrierea Proscomidiei dupa Liturghierul lui Macarie (anul 1508) Mareste imaginea.

Apariţia tiparului a contribuit la conservarea şi uniformizarea unui anumit text şi diataxis al Proscomidiei. De aceea, pentru a face un studiu minuţios asupra istoriei Proscomidiei va trebui să studiem puţin primul Liturghier tipărit în lumea ortodoxă, mai ales că acesta este accesibil multora datorită reeditării şi traducerii făcute cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la tipărirea lui. Este vorba, bineînţeles, de Slujebnicul (Liturghierul) ieromonahului Macarie, tipărit la Târgovişte (sau poate la Mănăstirea Dealu) în anul 1508. Textul acestui Liturghier este asemănător cu multe alte texte slavoneşti din secolele al XV-lea-al XVI-lea, şi mă refer mai ales la manuscrisele din bibliotecile româneşti, cele mai multe de provenienţă medio-bulgară. Mai menţionăm ca acestea diferă intr-o anumită măsură de manuscrisele slavoneşti din Rusia, din aceeaşi perioadă.

Intrucât ne ocupăm de Proscomidie, ţinem să facem o prezentare schematică a ei conform acestui Liturghier, iar acolo unde va fi cazul, vom reda şi textul tradus al unor formule sau elemente mai speciale.

- Textul Liturghierului începe cu o scurtă învăţătură despre pregătirea trupească şi duhovnicească a preotului, apoi se spune că acesta se închină pentru Liturghie, fără să fie redate şi rugăciunile de închinare, cu excepţia ultimei: Doamne, trimite mâna Ta... Urmează îmbrăcarea diaconului şi preotului, fără prea multe deosebiri faţă de practica actuală, apoi se începe Proscomidia care are unele particularităţi specifice timpului:

-Trei închinăciuni, Răscumpăratu-ne-ai pe noi... şi Binecuvântat este Dumnezeu! nostru... Nu se menţionează nici un gest special, cum ar fi sărutarea Sfintelor Vase, practicată în prezent la ruşi, dar nici binecuvântarea (cu mâna a) prinoaselor, practicată în prezent la români;

- Apoi, însemnând cu copia de trei ori, preotul spune: Pomenire Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos - formulă diferită de cea de astăzi şi la care vom reveni;

- Urmează rânduiala obişnuită de pregătire a Agneţului, bineînţeles, la început având cuvintele Ca o oaie spre junghiere..., ...Şi ca un miel, aşa cum apare în toate ediţiile greceşti şi slavoneşti ale Liturghiei, fidele în acest loc textului Septuagintei;

- Vinul şi apa sunt turnate în potir de către diacon, după ce acesta cere binecuvântare de la preot „Binecuvântează, stăpâne"; preotul nu răspunde nimic, deci nu există binecuvântarea de astăzi „a unirii" (zisă şi „a amestecării");

- Apoi preotul ia a doua prescură şi scoate din ea mirida pentru Născătoarea de Dumnezeu, cu aceleaşi cuvinte ca şi astăzi, afară de fraza: De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta... însăşi mirida pentru Maica Domnului este pusă de-a stânga Agneţului, iar lângă ea, o singură miridă pentru sfinţi, în locul celor nouă de astăzi. De observat că această menţiune ne face să credem că descrierea şi argumentele Sfântului Simeon al Tesalonicului din capitolul 94 al Tratatului său, deşi mai vechi cu aproape un secol, fie nu erau cunoscute, fie nu erau recunoscute ca autoritate;

- Mirida din prescura a treia era scoasă cu următorul text: „Cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, a cinstitelor şi cereştilor netrupeşti puteri, a cinstitului slăvitului proroc, înainte Mergătorului şi Botezătorului loan, a cinstiţilor, slăviţilor şi Intru tot lăudaţilor Apostoli, a celor intre sfinţi Părinţi ai noştri sfinţiţi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, Athanasie şi Chirii, Nicolae cel din Mira, Sava al Serbiei şi a tuturor sfinţiţilor ierarhi, a Sfântului Apostol Intâi-mucenic şi arhidiacon Ştefan, a Sfinţilor Marilor Mucenici: Gheorghe, Dimitrie, Theodorii şi a tuturor sfinţilor mucenici; a preacuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu Părinţi ai noştri: Antonie, Eftimie, Sava, Onufrie, Athanasie Athonitul, Simeon Sârbul [şi a] tuturor curioşilor; a Sfinţilor fără de arginţi şi făcători de minuni: Cosma şi Damian, Pantelimon şi a tuturor sfinţilor fără de arginţi; a Sfinţilor Drepţilor dumnezeieşti Părinţi loachim şi Ana, (N) a sfântului zilei şi a tuturor sfinţilor, pentru ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Dumnezeule." Menţionăm încă o dată că pentru toţi aceşti sfinţi se scotea o singură miridă, nu nouă; mai vedem că este pomenită Crucea şi îngerii, nu sunt pomeniţi ceilalţi proroci, în afară de loan Botezătorul, nu sunt pomeniţi evangheliştii şi alţi sfinţi, dar în schimb apar doi sfinţi locali sârbi: Sava şi Simeon. Şi la acest aspect vom reveni;

- Mai departe, Liturghierul vorbeşte de scoaterea unor părticele din prescura a patra, fără să se indice forma, mărimea şi locul punerii lor. Acestea sunt scoase pentru: episcopatul ortodox şi episcopul locului, pentru ţar (împărat), pentru egumen şi pentru toţi cei vii;

- Din a cincea prescură se scot părticele pentru adormiţi, în următoarea ordine: „ctitorii sfintei mănăstirii acesteia" - de unde derivă faptul că Slujebnicul era destinat în special mănăstirilor (mai ales că mai sus e pomenit şi egumenul), arhiereii şi toţi cei din veac adormiţi;

- Urmează o indicaţie mai puţin obişnuită pentru noi acum, dar firească pe atunci: Diaconul, luând copia, scoate pentru sine, zicând: «Pomeneşte, Doamne, şi a mea nevrednicie şi-mi iartă toate păcatele cele de voie şi cele fără de voie», apoi pomeneşte pe cine are: vii şi adormiţi;

- Apoi, preotul luând o măturică strânge toată firimiturile ca să nu cadă nimic, iar diaconul luând cădelniţa spune: Domnului sa ne rugăm, şi preotul luând cădelniţa cădeşte;

-Textul Proscomidiei se încheie şi se începe cel ai Liturghiei, dar nu cu binecuvântarea pe care o ştim, ci cu rugăciunea Tămâie Iţi aducem... şi toate celelalte obişnuite de la acoperirea Cinstitelor Daruri din Proscomidia de astăzi. Bineînţeles, urmează cădi rea, apoi rugăciunile speciale de închinare înainte de Liturghie şi abia apoi Liturghia propriu-zisă (cu binecuvântare).

Din toată această descriere vom dezvălui doar două elemente care, după părerea noastră, sunt mai relevante şi anume:
• formula Pomenire Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru listts Hristos; şi
• scoaterea miridelor pentru Cruce, îngeri şi ceilalţi stinţi.
Formula cu care se începe ritualul pregătirii Sfântului Agneţ apa re în destul de multe variante, mai ales în manuscrisele slavoneşti:

fie că ele provin din Balcani, fie din Rusia. Aceasta expresie a preotului, fără un verb care să arate concret ce acţiune se tace „întru pomenirea Domnului [...] Hristos", i-a făcut pe unii să inventeze tot felul de formule care să explice într-un fel sau altui sensul cuvintelor. Zeci de manuscrise şi tipărituri slavone vechi au varianta (în traducere): Facem pomenire Marelui Domn, Dumnezeu şi Mântuitor al nostru, Iisus Hristos.

Unii consideră că înainte de cuvintele: intru pomenirea Domnului..., ar trebui să punem şi: Primeşte, DoamnciPnrinle, jertfa aceasta (cu referire ia Dumnezeu-Tatăl), după cum s-a formulat la mi rida pentru Născătoarea de Dumnezeu. Sfântul Nicolae Cabasila însă arată clar că Jertfa se aduce abia la epicleză, deci un astfel de adaos nu se justifică şi el trebuie scos şi de la mirida pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Mai întâlnim şi varianta Pomenirea Domnului şi Dumnezeului... - inclusiv la Sfântul Dosoftei - dar, în acest caz, textul apare mai degrabă ca un supratitlu pentru Proscomidie sau chiar întreaga Liturghie, decât ca formulă liturgică; şi nu-i exclus ca acesta să fi şi fost sensul primar al acestui text, întrucât avem şi alte cazuri când titlurile unor ectenii sau rugăciuni au deveni parte a textului liturgic. Totuşi cele mai multe manuscrise vechi, dar mai ales ediţiile tipărite slavoneşti, nemaivorbind de cele greceşti şi româneşti, au varianta cunoscută a textului: întru pomenirea Domnului..., chiar dacă aceasta nu este deloc clară.

Pentru a înţelege expresia, trebuie să ţinem seama de acţiunile care se fac înainte şi după acest moment şi chiar de întreaga slujbă care urmează, Deci, pe de o parte, această înainte-aducere (simbolizată prin ridicarea prescurii în sus), precum şi însemnarea ei cu semnul crucii, apoi pregătirea Agneţului etc. - toate se fac „întru pomenirea Domnului"; pe de altă parte, întreaga Liturghie care urmează este anunţată ca fiind „întru pomenirea Domnului", după porunca dată de El: Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea (Luca 22:19). Deci expresia anunţă pomenirea jertfei Domnului şi, prin urmare, tot ce se face mai departe trebuie înţeles din perspectiva jertfei.

A doua problemă propusă spre dezbatere este cea a scoaterii miri- dei pentru Sfânta Cruce, pentru Sfinţii îngeri şi ceilalţi sfinţi. In primul rând nu trebuie să ne mire faptul că se scotea o singură miridă pentru toate acestea. Un lucru ca acesta este explicabil pentru epoca în care, în general, obiceiul de a scoate miride era destul de nou şi încă negeneralizat. Nu mult după aceea însă se va trece la un număr de trei, patru şi în cele din urma nouă miride.

Personal considerăm că numărul de nouă miride a apărut în spaţiul slav (mai ales Rusia), unde, prin secolul al XVII-lea, se renunţase la scoaterea miridei pentru Sfânta Cruce şi Sfinţii îngeri, iar cele nouă cete de sfinţi (să zicem) „trupeşti" reprezentau un fel de icoană a celor nouă cete îngereşti „netrupeşti" din teologia areopagitică. Acest lucru îl confirmă şi renumitul liturgist român, părintele prof. Ene Branişte, care spune că „miridele se scot în cinstea sfinţilor, împărţiţi în nouă cete sau grupe, după chipul celor nouă cete ale ierarhiei cereşti a sfinţilor îngeri". Deci aceste nouă cete de sfinţi nu pot însuma (fie şi pe prima poziţie) alte nouă cete după modelul cărora a fost constituit numărul de miride.

Pentru a vedea dacă avem sau nu dreptate, trebuie să răspundem la întrebarea: de unde s-au luat aceste pomeniri ale sfinţilor şi mai ales a Sfintei Cruci şi a îngerilor la Proscomidie şi de ce astăzi unii pomenesc Sfinţii îngeri la Proscomidie, iar alţii nu? Vom încerca să răspundem nu prin speculaţii teologice, deşi ne vom opri şi la acestea, ci prin studiul critic al izvoarelor.

Singurul tratat serios existent pe această temă (pe care l-am studiat şi din care vom cita) îl reprezintă o carte a liturgistului rus Ser-ghei Muretov, apărută la Moscova în 1897.

Aşadar, studiind zeci de manuscrise liturgice, Muretov ajunge la concluzia că pomenirile sfinţilor la Proscomidie provin din rugăciunea de la Litie: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău..., apărută prin secolele al VI-lea-al VII-lea şi care a influenţat textul Proscomidiei prin preluarea aceleiaşi ierarhizări a sfinţilor, făcând amintire şi de Sfinţii îngeri şi chiar de Sfânta Cruce. De la începutul introducerii acestor pomeniri (secolele al XIII-lea-al XIV-lea şi până în secolele al XVI-lea-al XVII-lea inclusiv), mai ales datorită Sfântului Simeon al Tesalonicului, pomenirea acestora la Proscomidie era văzută ca o înfăţişare simbolică a tuturor persoanelor şi chiar obiectelor şi evenimentelor care au avut vreun aport, fie şi foarte indirect, la Jertfa Răscumpărătoare a lui Hristos. Aşa cum vom vedea, mai târziu această viziune se va schimba, fără a înlătura şi viziunea simbolică.

Cel mai vechi Slujebnic slavonesc care ne dă textul unor astfel de pomeniri, pe atunci încă fără miride speciale, este manuscrisul nr. 518 al Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod (secolul al XlII-lea). Acest manuscris prezintă următorul text, pe care-l redăm în traducerea noastră: „Doamne, lisase Hristoase, Fini lui Dumnezeii, primeşte jertfa aceasta în cinstea şi spre slava Sfintei Născătoare de Dumnezeu: Bunavestire, Naşterea, Intrarea în Sfânta Sfintelor, punerea veşmântului şi a brâului şi cinstita ei Adormire şi toate praznicele ei; a Sfintelor cereşti puteri Mihail şi Gavriil, a Sfântului Inaintemergător şi Botezător loan; a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi toţi apostolii; a Sfinţilor Evanghelişti, a sfântului prâznuit şi a sfântului ocrotitor al acelui locaş."

De aici se vede clar că aceste pomeniri sunt pur simbolice şi, am putea spune, chiar exagerate şi lipsite de logică. E drept că ele nu se mai regăsesc în alte manuscrise, căci, mai departe, aşa cum a observat şi Muretov, Proscomidia va repeta aproape identic ierarhizarea şi chiar formulele din rugăciunea Litiei. Aşa se explică faptul că Liturghierul tipărit al lui Macarie, ca şi alte zeci de manuscrise greceşti şi slavoneşti din secolele al XIII-lea-al XVI-lea pomenesc Sfânta Cruce şi Sfinţii îngeri la Proscomidie.

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, la nivel panortodox, am putea spune, s-a simţit nevoia revizuirii acestui formular, deşi dependenţa de rugăciunea Litiei a rămas şi ea se simte până astăzi.

Totuşi, întrucât în această perioadă s-a dezvoltat interpretarea soteriologică a Proscomidiei, reflectată în treacăt şi în Catehismele din secolul al XVII-lea, ruşii au înlăturat pomenirea Crucii şi chiar a îngerilor ca fiind nepotrivite. Greul însă, rămânând oarecum „fideli" interpretării simbolice a Sfântului Simeon al Tesalonicului, au înlăturat doar pomenirea Crucii, lăsând-o pe cea a Sfinţilor îngeri, deşi se cunosc şi la ei tendinţe de excludere a îngerilor de la aceste pomeniri.

De atunci şi până astăzi, cele două tabere vin cu următoarele argumente:
- grecii spun că şi îngerii au participat la lucrarea mântuitoare şi răscumpărătoare a lui Hristos şi că întreaga creaţie s-a sfinţit prin jertfa Sa, inclusiv îngerii;
- ruşii însă spun că îngerii nu au beneficiat de roadele Jertfei lui Hristos şi, mai mult decât atât, ei nefiind supuşi păcatului, nu au avut nevoie de această Jertfă şi nici Hristos nu a venit pentru ei şi nu S-a făcut înger, ci om, ca pe om să-l îndumnezeiască.

Observăm însă că, în decursul timpului, fiecare a rămas cu argumentele sale, iar Biserica Sobornicească nu a luat atitudine în această privinţă, considerând pomenirea sau nepomenirea îngerilor drept o simplă practică liturgică locala. Am dori totuşi să continuăm discuţiile privind acest subiect, mai ales că ele sunt şi actuale în teologia românească.

Ieromonah Petru Pruteanu

Liturghia Ortodoxa, Editura Sophia

Cumpara cartea "Liturghia Ortodoxa"

Pe aceeaşi temă

13 Martie 2018

Vizualizari: 922

Voteaza:

Descrierea Proscomidiei dupa Liturghierul lui Macarie (anul 1508) 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

proscomidia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE