Sfanta Liturghie este cea mai de pret lucrare lasata oamenilor de Mantuitorul Iisus Hristos, dupa Inaltarea Sa la cer. In cadrul acestei slujbe, darurile de paine si vin se prefac in Trupul si Sangele indumnezeitor al Mantuitorului. Sfanta Liturghie este calea spre Viata, implinind urmatorul cuvant al Mantuitorului: "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi" (Ioan 6, 53).
Rostirea rugaciunilor la Sfanta Liturghie
Randuiala liturgica a acestei dumnezeiesti slujbe nu a fost insa dintotdeauna aceeasi. Astfel, in primele secole crestine, Sfanta Liturghie avea o randuiala deosebit de simpla, intreaga actiune avand loc in jurul a ceea ce s-a petrecut la Cina cea de Taina. Preotul slujitor rostea cateva rugaciuni ample si alte cateva mai scurte (ectenii). La rugaciunile rostite de preot, credinciosii raspundeau, zicand "Amin!", iar la cele cateva ectenii, ei raspundeau, zicand "Da, Doamne" si "Doamne, miluieste!". In aceasta perioada, rugaciunile Sfintei Liturghii erau rostite de preot cu voce tare, in timp ce credinciosii ascultau, tacand.
Treptat insa, sfintitii episcopi au inceput sa adauge acestei slujbe citiri biblice, cantari din Psalmi, omilii (predici) si imne crestine cantate. Dupa secolul al IV-lea, cand crestinismul ajunge sub protectia statului, prin Sfantul imparat Constantin cel Mare, viata liturgica ajunge sa se bucura de o dezvoltare fara precedent. Astfel, pentru o vreme, randuiala Sfintei Liturghii, desi asemanatoare in esenta, nu era aceeasi in tot locul, fiecare scaun patriarhal randuind slujba potrivit nevoilor locale.
Dezvoltarea vietii liturgice si a teologiei ortodoxe a facut in asa fel incat sa se dezvolte si randuiala Sfintei Liturghii. In cadrul secolelor V-XIV, randuiala Sfintei Liturghii se dezvolta simtitor, in cadrul acesteia fiind asezate imne liturgice intelept alese. Din pricina randuielii ample la care s-a ajuns, rostirea rugaciunilor in intregime cu voce tare a inceput a nu mai fi posibila.
Cantarea bisericeasca, inteleasa ca raspunsuri liturgice oferite de credinciosi preotului slujitor, este o forma concreta prin care acestia participa la Sfanta Liturghie. Cantarea omofona si imnele randuite de Biserica spre a fi cantate indeplinesc un deosebit rol catehetic, pastoral, misionar si duhovnicesc.
Pentru a se evita intinderea exagerata a sujbei si greutatea credinciosilor de a urmari cu atentie toate rugaciunile si cantarile, rugaciunile rostite de preot au inceput a fi citite in taina. Ecteniile de dupa aceste rugaciuni au fost rostite cu voce tare pana astazi. Oarecum, s-a randuit un fel de "slujire paralela", una a preotilor, in Sfantul Altar, si alta a credinciosilor, in biserica. O parte a slujbei este savarsita in taina, in Sfantul Altar, de catre preoti, in vreme ce alta parte a slujbei este rostita in biserica, de tot poporul. Prin cantari si raspunsuri ample se intareste libertatea credinciosilor de a participa la sfanta slujba.
Odata cu citirea in taina a rugaciunilor si cu instalarea catapetesmei a crescut si caracterul de taina al Sfintei Liturghii. Abia spre sfarsitul secolului al VI-lea apare slujirea in taina a Altarului, randuita tocmai spre a intari bogatia intelesului de taina al Sfintei Liturghii. Catapeteasma apare si ea abia pe la sfarsitul secolului al VII-lea, ca element de propovaduire al invataturii de credinta privind sfintele icoane.
Sfarsitul rugaciunilor rostite de preot in taina se vor spune insa in continuare cu voce tare; aceste cuvinte de final ale rugaciunilor sunt numite "vosglasuri" sau "ecfonisuri". Prima parte a fiecarei rugaciuni se rosteste in taina, iar sfarsitul fiecareia se rosteste cu voce tare. Spre exemplu, rugaciunea rostita de preot inainte de cantarea numita "Antifonul intai", este urmatoarea: "Doamne, Dumnezeul nostru, a Carui stapanire este neasemanata si slava neajunsa, a Carui mila este nemasurata si iubire de oameni negraita, Insuti Stapane, dupa milostivirea Ta, cauta spre noi si spre sfanta biserica aceasta, si fa bogate milele Tale si indurarile Tale cu noi si cu cei ce se roaga impreuna cu noi. (Cu glas tare, preotul zice ecfonisul:) Ca Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor."
Randuiala actuala a Sfintei Liturghii este una autoritara si neschimbabila, ea fiind stabilita de Sfintii Parinti pe o durata de multe secole. Chiar daca rostirea cu voce tare a rugaciunilor Sfintei Liturghii ar aduce un spor de cunoastere teologica poporului, acest lucru se cade a fi savarsit mai ales prin cateheze sistematice. Reintroducerea vechii practici a rostirii cu voce tare a rugaciunilor liturgice trebuie sa tina cont de realitatile vremii, precum si de randuielile canonice si liturgice stabilite si practicate de Biserica secole de-a randul. Aceasta practica poate fi reactivata numai daca este de un real folos vietii duhovnicesti a poporului, si atunci numai cu binecuvantarea unei autoritate bisericesti superioare.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.