Hristocentrismul sarbatorilor mariologice

Preliminarii

Cultul divin public este cartea de identitate a fiecarei confesiuni crestine. Rugaciunea obsteasca este aceea care da marturie despre ceea ce este si crede o Biserica. Modul de a-L intelege pe Dumnezeu si de a experimenta relatia cu El se reflecta pregnant in rugaciune. Acest fapt poate fi constatat in cadrul oricarei confesiuni crestine. In protestantism, spre exemplu, saracia si simplitatea cultului divin sunt consecinte ale saraciei doctrinare. Si invers, saracia invataturii de credinta arata putinatatea experientei si trairii liturgice autentice. In catolicism, pe de alta parte, desi nu putem vorbi despre o saracie liturgica si doctrinara la fel de accentuata ca si in protestantism, constatam o separare vizibila dintre dogma si cult, separare care lipseste cultul divin de profunzime si consistenta si lipseste dogma de viata.

In ortodoxie, cultul divin este "duh si viata", este norma de viata. Adevaratii inchinatori, spune Mantuitorul, se vor inchina Tatalui in duh si in adevar (Ioan 4, 23-24). Rugaciunea Bisericii este duh si viata pentru ca Duhul lui Dumnezeu, pe Care-L numim "Datatorul de viata", ramane cu noi in veac . Chemarea permanenta a Duhului Sfant in cadrul rugaciunii liturgice si primirea Lui face ca Cincizecimea sa fie nu numai o sarbatoare concentrata in a 50-a zi dupa Inviere, ci una extinsa pe tot parcursul anului bisericesc. Acest fapt este reflectat mai cu seama in rugaciunile de invocare a Duhului Sfant (epicleze) si in Sfintele Taine. "In centrul oricarei Taine se afla lucrarea Cincizecimii ei proprii, adica coborarea Duhului Sfant. Astfel marturiseste credinta noastra ortodoxa rolul Duhului Sfant in iconomia mantuirii si a echilibrului trinitar. Hristos-Cuvantul pronunta cuvintele de instituire, iar epicleza cere Tatalui sa trimita Duhul Sfant, puterea sfintitoare, asupra darurilor si asupra Bisericii" . Mai profund si mai explicit intalnim aceasta realitate in Sfanta Liturghie. In comentariul sau liturgic asupra Sfintei Liturghii, Nicolae Cabasila spune ca rezultatul sau roada patimilor, invataturii si faptelor Mantuitorului Hristos este venirea Duhului Sfant in Biserica. Aceasta este infatisata, intre altele, in ritualul turnarii apei calde in Sfantul Potir, inainte de impartasirea clericilor si credinciosilor. "Caci aceasta apa, fiind prin firea ei apa, dar avand si caldura focului, inchipuieste pe Duhul Sfant care e numit si apa, dar care S-a aratat si in chip de limbi de foc cand S-a revarsat peste Sfintii Apostoli. Momentul acesta din Liturghie aminteste ziua pogorarii Duhului Sfant" .

Cultul divin este, in viziune ortodoxa, norma de viata in Hristos si dupa voia lui Hristos, cuvantul care continua sa se rosteasca sub forma si prin intermediul randuielilor de cult, a formulelor, rugaciunilor si imnelor liturgice, dar si a gesturilor si a actelor rituale. Nicolae Cabasila si-a numit comentariul sau asupra Tainelor incorporarii in Biserica, Despre viata in Hristos. Cele trei Taine, respectiv Botezul, Mirungerea si Euharistia, pot fi considerate o sinteza a intregului cult ortodox, de unde concluzia ca rugaciunea obsteasca a Bisericii este sursa si mediul dobandirii si experimentarii noii vieti, definita ca viata in Hristos.

Aceasta este de altfel viziunea apostolica si patristica despre Biserica si despre viata ei liturgica. "Credinta crestina nu se reduce la o simpla doctrina intelectuala care sa fie invatata si gandita, ci este o relatie pe care Dumnezeu o are cu per-soana umana care ii raspunde in mod liber" . Prin lucrarea Duhului Sfant, in spatiul liturgic, viata umana este transformata dintr-o viata pur naturala, biologica, intr-o viata fara de sfarsit care pregusta si in care se intrezaresc zorii Imparatiei lui Dumnezeu. "Duhul Sfant comunica Bisericii viata noua a lui Hristos ca sfintenie, o viata in acord cu Imparatia care va sa vina" . In acord cu Epistola catre Romani (14, 17) a Sfantului Apostol Pavel, multi Parinti ai Bisericii au identificat experienta prezentei in aceasta lume a Imparatiei ce va veni cu prezenta Duhului Sfant . Aceasta prezenta se realizeaza plenar in cadrul cultului divin.

Cultul divin este norma de viata si pentru faptul ca randuielile liturgice transmit si talmacesc, prin intermediul imnelor sfinte, intreaga Scriptura. Parti importante din cartile Sfintei Scripturi sau versete izolate intra in componenta rugaciunilor sau imnelor Bisericii, Cuvantul lui Dumnezeu adresandu-se astfel sub forma oranta sau contemplativa .

Vedem din cele de mai sus ca rugaciunea obsteasca a Bisericii este Duh si viata, iar cine isi duce viata in duhul rugaciunii il are pe Dumnezeu in viata lui si in el lucreaza voia lui Dumnezeu.

Caracterul hristocentric al cultului divin ortodox

Cultul divin public ortodox este prin excelenta teocentric. Slujbele divine alterneaza, preamarind pe rand Persoanele Sfintei Treimi si de aceea spunem uneori ca rugaciunea Bisericii este patrocentrica, alteori hristocentrica si alteori pnevmatocentrica. Cu toate acestea, chiar si atunci cand adresam o rugaciune uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi, rugaciunea respectiva se incheie cu o formula doxologica adresata lui Dumnezeu Celui slavit in Treime. Mai mult decat atat, prin intermediul cultului divin Imparatia lui Dumnezeu devine realitate prezenta in mijlocul nostru si in interiorul nostru, iar noi cetateni si partasi ai ei. Iar aceasta este Imparatia Sfintei Treimi, pe care o binecuvantam la inceputul Sfintei Liturghii si Sfintelor Taine.

Prezenta reala a lui Dumnezeu in cadrul cultului divin confera acestuia un Centru unificator. Dumnezeu da unitate cultului divin si unifica pe cei ce participa la cult, pe fiecare in parte cu el insusi si pe unii cu altii. Formulele liturgice: "sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh"; "si ne da noua cu o gura si o inima a canta si a slavi preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau" nu sunt doar indemnuri adresate participantilor la slujba, ci si confirmari ale starii de armonie si unitate (cei multi devin un gand, o gura, o inima) regasita in prezenta lui Dumnezeu, Cel ce armonizeaza si unifica.

Hristocentrismul cultului divin ortodox este afirmat in cadrul rugaciunii obstesti sub diferite chipuri.

In primul rand, mentionam multimea rugaciunilor si imnelor care au continut hristologic. Mare parte dintre acestea au aparut in perioada de mari framantari cand ereziile au determinat Biserica sa formuleze oficial invatatura de credinta pusa sub semnul indoielii. Dupa formularea si aprobarea oficiala in cadrul sinoadelor ecumenice, confirmarea invataturii de credinta (verificarea ei) s-a facut in cadrul experientei si vietii liturgice. Rugaciunea Bisericii este aceea care a garantat ortodoxia unui adevar de credinta.

In al doilea rand, hristocentrismul este exprimat prin prezenta permanenta in Biserica a unor obiecte de cult. Sfanta Evanghelie este semnul prezentei permanente a lui Hristos Cuvantul in Biserica si in mijlocul nostru. La Botez sau Cununie, primitorii, impreuna cu slujitorii sfintiti si cu nasii, savarsesc dansul sfant al bucuriei in jurul mesei pe care se afla Sfanta Evanghelie, marturisesc prezenta lui Hristos in mijlocul lor si fagaduiesc ca intreaga lor viata sa aiba ca unic centru pe Hristos. Aceasta inseamna ca Hristos, Centrul cultului divin, devine Centrul intregii vieti pentru cel ce crede.

In al treilea rand, hristocentrismul cultului divin ortodox este exprimat de modul in care este alcatuita proscomidia. Hristos, Mielul lui Dumnezeu, in mijloc, de-a dreapta Imparateasa, de-a stanga cetele de sfinti, iar in partea de jos cetele celor care doresc sa se sfinteasca. Proscomidia nu este numai imaginea Imparatiei lui Dumnezeu sau numai imaginea comuniunii depline a celor uniti prin identitatea credintei, ci este si imaginea Bisericii adunata, in rugaciune, in jurul lui Hristos.

In al patrulea rand, hristocentrismul cultului divin ortodox este exprimat si confirmat de prezenta permanenta a lui Hristos, pe Sfanta Masa, in Sfanta Impartasanie, pastrata in Sfantul Chivot. Aceasta prezenta vrea sa arate ca, indife-rent de cat de bogata si de frumoasa este podoaba interioara a locasului de cult, toata atentia este indreptata spre Hristos euharistic de pe Sfanta Masa. In timpul sfintelor slujbe, preotul si obstea rugatoare sunt orientati spre Hristos, Centrul adunarii liturgice. Datorita acestui fapt si acestor semnificatii, ortodoxia a pastrat permanent orientarea spre Sf. Altar in timpul rugaciunii, evitand situatia in care a ajuns romano-catolicismul, aceea de a-L inchide pe Hristos (izolandu-L) intr-o nisa din peretele Sfantului Altar, ca apoi toata atentia sa fie intoarsa spre oficiant. Constiinta ca Hristos este centrul existentei noastre si ca El da sens tuturor activitatilor noastre este exprimata si in gestul simplu al orientarii cu fata spre biserica in momentul in care ne insemnam cu Sfanta Cruce la inceputul zilei sau al activitatilor noastre.

Hristocentrismul cultului divin este exprimat si de modul alcatuirii programului iconografic. Toate registrele iconografice sunt orientate spre si culmineaza cu Hristos-Pantocratorul. Chipurile sfintilor si ale celor prezenti la sfintele slujbe sunt orientate spre Pantocrator, iar El, ca raspuns, cauta cu iubire spre toti. In ziua sfintirii celebrei biserici Nea, la data de 1 mai 881, zidita de imparatul Vasile I, patriarhul Fotie, referindu-se la pictura, zicea: "In cupola este un chip care reprezinta pe Hristos. Ai putea spune ca El priveste peste pamant si se preocupa de ordinea si chivernisirea lui, asa de potrivit a exprimat zugravul in chip si culori providenta Ziditorului fata de noi. In registre circulare aflate mai jos este zugravit un mare numar de ingeri, care se misca slujind Domnului comun" . Alcatuirea locasului exprima aceeasi realitate pe care o exprima pictura bisericeasca .

Tuturor acestora se adauga o prezenta a lui Hristos, in cadrul cultului divin, exprimata simbolic prin acte, gesturi si miscari liturgice, ritualuri etc. Prezenta arhiereului la sfintele slujbe este semnul vazut al prezentei nevazute a lui Hristos, Arhiereul vesnic. Semnul binecuvantarii in timpul rostirii formulei "Pace tuturor", Vohodul, citirea Evangheliei dintre Sfintele Usi etc. sunt semne simbolice ale prezentei lui Hristos. Parintele Dumitru Staniloae sintetizeaza modurile prezentei lui Hristos in cult si spune ca aceasta imbraca forme variate. Hristos este prezent "in jertfa euharistica, in celelalte Taine, in ierurgii, in alte slujbe bisericesti (Laude), in rugaciunile si binecuvantarile preotului, in cuvantul Sfintei Scripturi citit de preot in biserica, in cuvantul de propovaduire al preotului, in rugaciunile rostite si cantate de preot in biserica, in dialogul dintre credinciosi si preot in cadrul cultului, in citirile credinciosilor din Sfanta Scriptura in afara locasului bisericesc, in rugaciunile lor si in citirile altor carti de invatatura si evlavie ortodoxa, in convorbirile credinciosilor despre Dumnezeu, purtate cu credinta si in faptele lor bune si curate savarsite din credinta" .

Hristos - centrul sarbatorilor mariologice

In evlavia crestina, Maica Domnului ocupa un loc atat de special si de important, incat de timpuriu i s-a adus cinstire care a imbracat forme variate: alcatuirea de imne, mai ales dupa Sinodul Ecumenic de la Efes (431), zidirea de biserici celebre, purtarea numelui si imitarea vietii, zugravirea chipului ei in icoane etc. Potrivit traditiei, dupa prima icoana care reprezenta chipul lui Hristos si pe care El Insusi o zugravise atingand o mahrama de Sfanta Sa Fata, pe care a trimis-o lui Avgar, Domnul Edesei, vindecandu-l prin ea de neputinta, a doua a fost zugravita de Sfantul Evanghelist Luca si ea reprezinta chipul Maicii Domnului. Aceasta icoana purta numele de Povatuitoarea, aratand ca Maica Domnului nu s-a considerat si nu s-a constituit intr-un centru, ci ea, dintru inceput, a povatuit spre Unicul Centru al tuturor celor vazute si nevazute, Hristos Mantuitorul. Discret dar precis, Maica Domnului face aceasta si la nunta din Cana Galileii cand a zis: "Faceti orice va va spune" (Ioan 2, 5). Slujitorii i s-au adresat ei, iar ea le-a raspuns aratand spre Hristos. La interventia Maicii Sale, Hristos savarseste minunea prefacerii apei in vin. Pe calitatea ei de mijlocitoare, reflectata in evenimentul petrecut la Cana Galileii, se intemeiaza cultul mariologic, iar pe indemnul conturat de ea celor ce slujeau acolo ("Faceti orice va va spune") se intemeiaza hristocentrismul acestui cult.

La cumpana dintre cele doua Testamente, in preajma Bunei Vestiri, cand incep sa se vada zorii mantuirii, intalnim doua personaje, care, din perspectiva acestui studiu, au cateva trasaturi comune, Sfantul Ioan Botezatorul si Maica Domnului. Cel dintai, Sfantul Ioan, este cel mai mare dintre toti cei nascuti din femeie (Matei 11, 11). Maica Domnului este cea mai mare in randurile cetelor de sfinti, "mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii". Si Sfantul Ioan Botezatorul si Maica Domnului sunt chipuri, icoane desavarsite ale smereniei. Sfantul Ioan spune ca a venit vremea ca el sa se micsoreze, iar Hristos sa se inalte (Ioan 3, 30). Maica Domnului exprima smerenia si supunerea totala ascultarii fata de Dumnezeu intr-un singur cuvant: fie! (mie dupa cuvantul Domnului) (Luca 1, 38) . Aceasta acceptare smerita este o daruire totala slujirii planului divin . Sfantul Ioan Botezatorul arata spre Hristos la apele Iordanului: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Maica Domnului arata spre Hristos la nunta din Cana Galileii: "Faceti orice va va spune" (Ioan 2, 5).

Sfantul Ioan Botezatorul incheie sirul dreptilor Vechiului Testament care, cu rabdare, credinta si nadejde, au asteptat venirea lui Hristos. Cand el, la apa Iordanului, arata spre Mantuitorul, ii indreapta pe toti aceia spre Unicul Centru. Maica Domnului deschide sirul altei pleiade de sfinti si cand, in Cana Galileii, arata spre Hristos, povatuieste pe toti cei ce vor crede, din toate neamurile, locurile si timpurile, spre Acelasi Centru. Aceasta pozitie a celor doi sfinti se reflecta si in icoana Deisis, tripticul care are in mijloc pe Hristos, iar de o parte si de alta, in atitudine de rugaciune staruitoare, pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul .

Hristocentrismul sarbatorilor mariologice este afirmat si de o serie de formule liturgice. In ectenii, pomenim pe Maica Domnului impreuna cu toti sfintii, dar afirmam ca toata viata noastra trebuie sa o dam lui Hristos. In plus, atunci cand rostim o rugaciune adresata Maicii Domnului sau oricaruia dintre sfinti ea este precedata de formula: Domnului sa ne rugam. Ne adresam sfintilor insa in realitate ne rugam lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca sfintii insotesc rugaciunea noastra si ne calauzesc pasii spre Dumnezeu. Sfintii apropie de Dumnezeu pe cei care le iubesc ostenelile duhovnicesti si le implinesc in viata de zi cu zi; postitorii sunt ajutati de sfintii postitori; milostivii sunt ajutati in drumul lor spiritual de sfintii care au excelat prin milostenie; cei cu ravna in propovaduirea credintei sunt ajutati de apostoli si de marturisitori; cei smeriti si evlaviosi sunt ajutati de Maica Domnului si de toti cuviosii si cuvioasele care au stralucit in lume si mostenesc Imparatia lui Dumnezeu prin smerenie si multa evlavie. In preajma sfintilor devenim una cu ei, devenim ceea ce sunt ei. "Cu cel cuvios vei fi cuvios", spune psalmistul. Deci atunci cand ne rugam sfintilor, ne rugam de fapt lui Dumnezeu care i-a chemat pe ei la sfintenie si care ne cheama si pe noi. Acest adevar se reflecta si in rugaciunea de sfintire a icoanelor care-i reprezinta pe sfinti: "Doamne, Dumnezeule atottiitorule, spune una dintre rugaciuni, Care si acum chipurile si asemanarile sfintilor placuti Tie nu le lepezi, ci le primesti, pentru ca robii Tai credinciosi, privind la ele, sa Te preaslaveasca pe Tine, Care i-ai preamarit" . In alta rugaciune, ideea se reia: pe sfinti "cinstindu-i, pe Tine Te cinstim si Te slavim ca pe chipul cel dintai. Si pe toti care vor cinsti acest chip si vor aduce Tie rugaciunile lor inaintea lui, binecuvinteaza-i si-i invredniceste cu milostivire a afla har inaintea Ta" . Si in rugaciunea de sfintire a icoanelor Maicii Domnului afirmam aceleasi adevaruri. Ne rugam in fata icoanei cu chipul Nascatoarei de Dumnezeu, dar ajutorul, iertarea, milostivirea si tot harul le cerem si le asteptam de la Dumnezeu Insusi: "Fa-o vindecatoare si izvor de tamaduiri tuturor celor ce in dureri se vor pleca in fata ei si vor cere de la Tine ajutor prin Nascatoarea de Dumnezeu. Da-le lor cu milostivire iertare de greseli si degrab sa primeasca harul cerut de la Tine si sa afle mila dorita de la iubirea Ta de oameni." .

Numele liturgice ale Maicii Domnului - confirmari ale hristocentrismului cultului mariologic

Numirile date Maicii Domnului cunosc o nesfarsita varietate. Unele pot fi descoperite chiar in cartile Sfintei Scripturi. Altele au fost create de Sfintii Parinti care i-au inchinat Sfintei Fecioare imne de lauda de o rara frumusete. Altele au fost precizate prin hotararile unor sinoade ecumenice. Insa dincolo de toate, imnografii sunt aceia care au creat cea mai frumoasa poezie inchinata Maicii Domnului, in care se inmanuncheaza revelatia cuprinsa in Scripturi, teologhisirea Sfintilor Parinti si evlavia poporului credincios. Aceste numiri ex-prima "atingerea plinatatii" sfinteniei.

Intr-un minunat imn inchinat Maicii Domnului, Sfantul Maxim Marturisitorul ii atribuie numiri variate care scot in evidenta locul ei in randul sfintilor, in Imparatia lui Dumnezeu si in viata noastra. Ea este "invierea lui Adam celui cazut, nimicirea lacrimilor Evei, scaunul Imparatului, scara ce urca la cer, pe care a coborat Dumnezeu pe pamant, podul ce duce pamantul la cer, uimirea ingerilor, rana demonilor, pomul cu rod nemuritor, masa ce poarta Fericirea vesnica, tamaia adusa lui Dumnezeu, maica Bunului Pastor, staulul oilor intele-gatoare, stanca vietii, stalpul luminii, pamantul fagaduintei, floarea nestricaciunii, scaunul sfant al Celui ce sade pe heruvimi, cheia Imparatiei, pricina bunatatilor vesnice, vasul Intelepciunii lui Dumnezeu, comoara Proniei Lui, stalpul fecioriei, usa Vietii, pricina milostivirii dumnezeiesti fata de oameni, cununa Soarelui Celui Nevazut, tunetul ce loveste pe vrajmasi, baia care curata gandurile, potir ce revarsa bucuria, cortul Cuvantului lui Dumnezeu, Sfanta Sfintelor mai presus de orice sfintenie, chivotul ales al Duhului Sfant, cununa cinstita a imparatilor ce slujesc lui Dumnezeu, cinstea si podoaba arhiereilor vrednici si sfinti, turnul neclintit al Bisericii sobornicesti" . "Maria cea fara de pata" , cum o numeste Sfantul Grigorie, este prezenta pretutindeni in cadrul cultului divin, iar in ceruri ea conduce ostile ceresti care il lauda pe Dumnezeu. "Atunci cand ingerii din ceruri, heruvimii si serafimii il preamaresc pe Dumnezeu, ei sunt condusi de cea pe care arhanghelul Gavriil o numeste "plina de har" si cea care isi incepe propria-i cantare cu cuvintele: "Mareste, suflete al meu, pe Domnul" cea care, fiind Maica lui Dumnezeu, este Nascatoarea Cuvantului Vesnic al lui Dumnezeu".

Numiri asemanatoare sau chiar identice cu cele de mai sus intalnim atat in acatistele cat si in imnele care alcatuiesc slujbele zilelor de sarbatoare inchinate Maicii Domnului.

O privire atenta asupra imnelor mariologice ne da posibilitatea sa vedem faptul ca ele, pe de o parte, reflecta fidel spiritul si continutul Sfintei Scripturi si al gandirii patristice. Acestea dau imnelor autenticitate si profunzime. Pe de alta parte, ele arata ce este Maica Domnului, dar si ce nu este ea. Este Maica Fiului lui Dumnezeu, este cea dintai dintre sfinti, este Maica noastra a tuturor. Este usa, dar nu Insasi Usa, este staulul, dar nu Pastorul, este palat si scaun al Imparatului, dar nu Insusi Imparatul. Maica Domnului este pomul, dar nu Insusi Pomul Vietii (Hristos este Pomul Vietii, marturisim intr-una din cantarile noastre). Numirile date Maicii Domnului si sfintilor sunt de fapt numiri ale lui Hristos, atribuite prin participare si impartasire. Sfintii Imparati Constantin si Elena sunt numiti "incu-nunati intocmai cu Apostolii". Ei nu sunt Apostoli, ci partasi slujirii apostolesti prin lucrarea sfanta implinita pe pamant. Toate acestea arata ca imnografia mario-logica, in ansamblu, si numirile liturgice ale Maicii Domnului au, intre altele, si menirea de a evidentia hristocentrismul cultului adus Nascatoarei de Dumnezeu.

Hristocentrismul cultului mariologic reflectat in randuiala apolisului

In formula de incheiere a oricarei slujbe cerem ca Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, si ale tuturor sfintilor sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Mantuirea si miluirea deci nu ne vin de la sfinti, ci de la Hristos prin sfinti.

Un fapt mai putin observat este acela ca primele sarbatori inchinate Maicii Domnului apar ca sarbatori ale Mantuitorului Hristos . Sarbatorile Maicii Domnului arata nedespartirea Maicii de Fiu. Legatura dintre sarbatorile inchinate Sfintei Fecioare si Hristos este asemenea celei dintre rau si izvor. Aceste sar-batori ne apar ca extensiuni ale celor inchinate Persoanei Mantuitorului. In troparul Buneivestiri cantam: "astazi este inceputul mantuirii" . Ne inchinam Maicii Domnului, in pantecele careia se intrupeaza Hristos, dar Il preamarim pe Cel Intrupat care pune inceput mantuirii noastre.

Aparuta, mai intai, in evlavia particulara, dezvoltata, mai apoi, in stransa relatie cu adorarea Mantuitorului Hristos, preacinstirea Maicii Domnului a dobandit cu timpul, mai cu seama dupa Sinodul Ecumenic de la Efes (431), o identitate proprie, asa incat, in prezent, sarbatorile dedicate ei ocupa un loc intermediar intre cele ale sfintilor si praznicelor imparatesti. Cu toate acestea, unele sarbatori ale Maicii Domnului au pastrat relatia lor profunda cu sarbatorile inchinate Mantuitorului. Unele elemente componente ale acestora chiar sunt specifice praznicelor impa-ratesti. Spre exemplu, Slava Litiei de la Bunavestire, alcatuita de Ioan Monahul, are continut prin excelenta hristologic: "Sa se veseleasca cerurile si sa se bucure pamantul! Ca Cel impreuna-vesnic cu Tatal si impreuna fara de inceput, si im-preuna pe scaun sezator, indurare si mila plina de iubire de oameni aratand, dupa bunavointa si sfatul parintesc s-a coborat spre desertare si s-a salasluit in pan-tecele fecioresc, mai inainte curatit de Duhul. O, minune! Dumnezeu printre oameni, Cel neincaput, in pantece; Cel fara de ani, sub ani! Si lucrul minunat este ca si zamislirea a fost fara de samanta si desertarea de negrait si taina cat de mare! Caci Dumnezeu se desarta, se intrupeaza si se zideste, iar ingerul graieste zamislirea Fecioarei: bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine, Cel ce are mare mila". Imnul redat mai sus nu este singular in slujbele inchinate Maicii Domnului.

O identitate proprie confera oricarei sarbatori si continutul apolisului. Structura si continutul lui variaza in functie de importanta sarbatorii, de perioadele liturgice si de zilele saptamanale. Daca la trei dintre sarbatorile mari ale Maicii Domnului, respectiv Nasterea (8 septembrie), Intrarea in Biserica (21 noiembrie) si Adormirea (15 august), apolisul are o randuiala obisnuita, la sarbatorile sfin-tilor si la Bunavestire el are o formulare specifica praznicelor imparatesti: "Cel ce a binevoit a Se intrupa pentru mantuirea noastra, Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru" . Concluzia care se desprinde de aici este aceea ca sarbatoarea Buneivestiri este mai curand o sarbatoare a Mantuitorului Hristos sau ea apare ca o prelungire, sau ca o altfel de exprimare a cultului adus Mantuitorului. Un ar-gument in plus ar fi acela ca doar sarbatorile domnesti sunt urmate de o sar-batoare inchinata persoanelor implicate in evenimentul din ziua precedenta. Pe 26 martie sarbatorim Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil, confirmand astfel faptul ca in ziua precedenta (pe 25) a fost un praznic imparatesc.

Luand in considerare argumentele liturgice prezentate in studiul de fata, putem afirma ca cinstirea sfintilor si preacinstirea Maicii Domnului, in cadrul cultului divin public ortodox, au un pronuntat continut hristocentric. Hristos nu este un strain si un insingurat. Pretutindeni in sfintele noastre slujbe El este inconjurat de catre Maica Sfanta, de Apostoli si de sfintii din toate timpurile. Imaginea lui Hristos inconjurat permanent de ucenici, de Maica Sa si de sfintele femei sau imaginea nuntii din Cana Galileii, unde Hristos a fost impreuna cu Apostolii si cu Sfanta Fecioara, nu sunt altceva decat icoane, prototipuri ale sarbatorilor sfinte in cadrul carora este inconjurat de sfintii Sai si de noi toti cei care dorim sa devenim sfinti.

Pr. Conf. Dr. Viorel SAVA

Sursa: Teologie si Viata - Revista teologica a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

• Slujitorul Tainei Nuntii in cele trei confesiuni crestine
  Publicat in : Dogma
• Problema judecatii - Raportul ei cu raiul si cu iadul
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea obiectiva privita interconfesional
  Publicat in : Dogma
• Respingerea cinstirii Maicii Domnului de catre neoprotestanti
  Publicat in : Maica Domnului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: